Spre deosebire de vechiul Cod al familiei care nu oferea posibilitatea soțului nevinovat să solicite celuilalt soț o reparare a prejudiciului provocat prin desfacerea căsătoriei, actualul Cod civil introduce dreptul la despăgubiri de care beneficiază soțul nevinovat, care a fost prejudiciat prin divorț.
Dreptul la despăgubiri este apreciat ca având un rol atât preventiv, cât și sancționator în ceea ce privește comportamentele neglijente şi dăunătoare ale soților, care în final duc la destrămarea relațiilor de căsătorie.
Despăgubirile care se pot solicita în acest temei se acordă separat față de alte drepturi patrimoniale care pot fi solicitate de soțul interesat în cazul divorțului, cum ar fi posibilitatea de a cere partajarea bunurilor comune, dreptul la anularea actelor încheiate în frauda celuilalt soț ori dreptul la pensie de întreținere (care poate aparține, după caz, soțului divorțat sau copilului minor).
Dreptul la despăgubiri este definit de art. 388 din Codul civil ca acel drept „distinct de dreptul la prestaţia compensatorie prevăzut laart. 390”, prin care „soţul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere soţului vinovat să îl despăgubească”, fiind inspirat din legislația franceză, mai precis dintr-o variantă mai veche a actualului art. 266 din Codul civil francez.
Prestația compensatorie la care se referă textul citat are o sferă de aplicare practică destul de redusă. Ea are scopul reparării dezechilibrului semnificativ pe care divorțul îl determină în condițiile de viață ale unuia dintre soți, dar se aplică numai în situația în care căsătoria a durat cel puțin 20 de ani.