Starea tot mai precara a bugetului statului a determinat guvernantii sa ia masuri dure si în domeniul asigurarilor de sanatate. Avem conditii mult mai aspre de acordarea a concediilor si indemnizatiilor de asigurari sociale de
sanatate.
1. Modificari privind stagiul minim de cotizare
Cum se calculeaza o luna de stagiu de cotizare?
Stagiul minim de cotizare pentru acordarea concediilor medicale si a indemnizatiilor de asigurari sociale de sanatate este de o luna realizata în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acorda concediul medical. Se considera o luna de stagiu de cotizare realizat în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acorda concediul medical situatia în care sunt realizate cel putin 22 de zile de stagiu de cotizare. Astfel s-a definit în concret ce înseamna o luna de stagiu de cotizare.
Perioade asimilate stagiului de cotizare
Se asimileaza stagiului de cotizare perioadele în care persoanele asigurate au beneficiat de concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului în vârsta de pâna la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de pâna la 3 ani, respectiv perioadele în care persoanele asigurate au beneficiat de indemnizatie pentru cresterea copilului cu handicap pentru copilul cu handicap cu vârsta cuprinsa între 3 si 7 ani.
Se asimileaza stagiului de cotizare în sistemul de asigurari sociale de sanatate si perioadele în care asiguratul a urmat cursurile de zi ale învatamântului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normala a studiilor respective, cu conditia absolvirii acestora cu examen de licenta sau de diploma organizat în prima sesiune. Astfel, perioada în care persoanele au urmat cursurile de zi ale învatamântului universitar si nu au absolvit examenul de licenta sau de diploma în prima sesiune nu va mai fi asimilata stagiului de cotizare în sistemul de asigurari sociale de sanatate.
2. Modificari privind acordarea certificatului de concediu medical
Retroactivitate – doar pentru concediul medical ”initial”
În situatia imposibilitatii prezentarii asiguratului la medic se pot acorda certificate de concediu medical cu retroactivitate de 24 de ore numai în cazul certificatelor de concediu medical ”initial”. Astfel, certificatele de concediu medical ”în continuare” nu se vor mai putea acorda cu retroactivitate de 24 de ore.
Reducerea puterilor medicilor de familie
Medicii de familie au dreptul de a elibera certificate de concediu medical pentru incapacitate temporara de munca cu durata de cel mult 10 zile calendaristice, în una sau mai multe etape. Astfel, a fost redusa perioada de acordare a certificatului de concediu medical de catre medicii de familie de la cel mult 14 zile calendaristice la cel mult 10 zile calendaristice.
Durata cumulata a concediilor medicale acordate de medicul de familie pentru un asigurat pentru incapacitate temporara de munca nu poate depasi 30 de zile calendaristice în ultimul an, socotite de la prima zi de îmbolnavire, indiferent de cauza acesteia. Dupa totalizarea a 30 de zile calendaristice acordate de catre medicul de familie, eliberarea certificatelor de concediu medical se va face numai de catre medicul curant din ambulatoriul de specialitate sau spital, în caz de internare. Astfel, s-a redus durata cumulata a concediilor medicale pe care o poate acorda medicul de familie de la cel mult 45 de zile calendaristice la cel mult 30 de zile calendaristice.
3. Modificari privind modul de calcul al indemnizatiilor
Calculul în caz de suprapune a concediilor
În situatia în care unui asigurat i se acorda în aceeasi luna doua certificate de concediu medical, care se suprapun pentru o anumita perioada, indemnizatia se calculeaza dupa cum urmeaza:
a) pentru primul certificat de concediu medical, indemnizatia se va calcula numai pentru zilele cuprinse între data începerii valabilitatii acestuia si data începerii valabilitatii celui de-al doilea certificat medical, iar pentru zilele ramase peste care se suprapune perioada celui de-al doilea certificat medical se va înscrie în rubrica „Observatii” a certificatului de concediu medical „Suprapunere cu CM seria ….. nr. ………….”;
b) pentru al doilea certificat medical, a carui începere se suprapune peste perioada de valabilitate a primului certificat medical, indemnizatia se calculeaza în mod corespunzator, pentru toate zilele cuprinse în perioada de valabilitate a acestuia.
Reluarea activitatii
În situatia în care unui asigurat i se acorda certificat de concediu medical pentru o anumita perioada, iar asiguratul doreste sa îsi reia activitatea profesionala înainte de expirarea perioadei de valabilitate a certificatului de concediu medical, este obligatorie modificarea acestuia, în mod corespunzator, de catre medicul prescriptor.
Formalitati în cazul cumulului de functii
Pentru persoana care desfasoara activitatea la mai multi angajatori, la fiecare fiind asigurata, indemnizatiile se calculeaza si se platesc, dupa caz, de fiecare angajator. În aceasta situatie primele doua exemplare originale ale certificatului de concediu medical se prezinta spre calcul angajatorului la care asiguratul are venitul cel mai mare, iar la celalalt/ceilalti angajator/angajatori se prezinta cele doua exemplare în copii certificate de catre medicul prescriptor.
Pe copiile certificate se va înscrie ”Conform cu originalul” si se va aplica stampila unitatii, parafa si semnatura medicului prescriptor, precum si, dupa caz, parafa si semnatura medicului sef de sectie, în cazul concediului medical acordat la externare pentru o perioada mai mare de 7 zile.
Iata si o veste buna: nu vom mai fi nevoiti sa legalizam copiile efectuate dupa certificatul de concediu medical ci este suficienta certificarea acestora de catre medicul prescriptor.
4. Modificari privind solicitarea indemnizatiilor de catre beneficiari
Încasarea indemnizatiei – trebuie sa ne grabim
Indemnizatiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative, în termen de 90 zile de la data la care beneficiarul era în drept sa le solicite. Cuantumul indemnizatiilor astfel solicitate se achita la nivelul cuvenit în perioada prevazuta în certificatul medical. Astfel, s-a redus perioada în care beneficiarul poate solicita indemnizatia, de la 3 la ani la 90 zile.
Recuperarea sumelor de catre angajator – formalitati mai lungi
Pentru recuperarea sumelor reprezentând indemnizatii achitate care depasesc obligatia lunara de plata a contributiei pentru concedii si indemnizatii, angajatorul depune la registratura casei de asigurari de sanatate o solicitare scrisa, la care se ataseaza Declaratia privind obligatiile de plata, precum si, dupa caz, dovada achitarii contributiei pentru concedii si indemnizatii, pentru perioada anterioara pentru care se solicita restituirea.
Cererea va fi analizata de compartimentul de specialitate din cadrul casei de asigurari de sanatate. În termen de 30 zile de la depunerea cererii de restituire, casa de asigurari de sanatate va efectua plata sumelor aprobate sau va transmite solicitantului comunicarea de respingere a platii. Observam ca s-a marit termenul în care se analizeaza cererea angajatorului privitoare la recuperarea sumelor reprezentând indemnizatii achitate care depasesc obligatia lunara de plata a contributiei pentru concedii si indemnizatii de la cel mult 15 zile la cel mult 30 zile de la data depunerii cererii de restituire.
5. Modificari privind obligatiile asiguratilor
Obligatii declarative
Asiguratii au obligatia sa completeze si sa depuna la medicul prescriptor o declaratie pe propria raspundere. În declaratie, asiguratul va declara ca va fi de acord cu urmatoarele conditii de eliberare a concediului medical:
• sa anunte angajatorul/platitorul de indemnizatii de asigurari sociale de sanatate cu privire la incapacitatea temporara de munca, precum si datele medicului care a eliberat certificatul de concediu medical, în primele 24 de ore de la obtinerea acestuia, sau în situatia în care aparitia starii de incapacitate temporara de munca a intervenit în zilele declarate nelucratoare, sa anunte angajatorul/platitorul de indemnizatii de asigurari sociale de sanatate în prima zi lucratoare;
• sa mentioneze adresa de resedinta pentru perioada concediului medical;
• sa fie prezent la adresa de resedinta indicata pe toata perioada concediului medical, cu exceptia situatiilor justificate cu documente medicale pentru efectuarea de tratamente de specialitate, analize paraclinice sau alte proceduri medicale;
• pe durata valabilitatii concediului medical sa poata fi vizitat la adresa indicata, în intervalele orare 08,00-11,00; 12,00-17,00 si 18,00-20,00, de persoanele abilitate, obligându-se sa se legitimeze.
Termenul de înstiintare a angajatorului s-a micsorat
Important
Asiguratii au obligatia de a înstiinta angajatorul/platitorii de indemnizatii de asigurari sociale de sanatate privind aparitia starii de incapacitate temporara de munca si privind datele de identificare, respectiv numele medicului prescriptor si unitatea în care functioneaza acesta, în termen de 24 ore de la data acordarii concediului medical.Astfel, s-a micsorat termenul de anuntare a angajatorilor/platitorilor de indemnizatii privind aparitia starii de incapacitate temporara de munca de la 3 zile la 24 de ore de la data acordarii concediului medical. În situatia în care aparitia starii de incapacitate temporara de munca a intervenit în zilele declarate nelucratoare, asiguratii au obligatia de a înstiinta platitorii de indemnizatii de asigurari sociale de sanatate în prima zi lucratoare.
6. Procedura de verificare a prezentei asiguratilor la adresa de domiciliu sau la resedinta indicata
Cine face verificarea?
Verificarea prezentei asiguratilor aflati în incapacitate temporara de munca la adresa de domiciliu sau la resedinta indicata se efectueaza de catre platitorii de indemnizatii, însotiti, daca este cazul, de un reprezentant al politiei, avându-se în vedere programul individual de recuperare recomandat de catre medicul specialist si numai în intervalul mentionat în declaratie.
Cum se face verificarea?
În cadrul actiunii de verificare a prezentei asiguratilor aflati în incapacitate temporara de munca la adresa de resedinta indicata este interzisa patrunderea reprezentantilor platitorilor de indemnizatii sau a reprezentantului unitatii teritoriale de politie competente în locuinta sau în locul împrejmuit tinând de aceasta. Prin exceptie, pot patrunde în locuinta sau în locul împrejmuit tinând de aceasta numai reprezentantii platitorului de indemnizatii având consimtamântul expres al persoanei care le foloseste. Consimtamântul se obtine, în scris, sub semnatura, anterior patrunderii în locuinta sau în locul împrejmuit, prin procesul-verbal de constatare. Aceste dispozitii sunt aplicabile numai în situatia în care asiguratul, din cauza starii sale de sanatate, nu se poate deplasa în exteriorul locuintei sau al locului împrejmuit tinând de aceasta.
Cu prilejul verificarii prezentei asiguratilor la adresa de domiciliu sau la resedinta indicata se va încheia un proces-verbal semnat de membrii comisiei si de asigurat. Procesul-verbal poate fi contestat în termen de 30 de zile de la data comunicarii, la sediul platitorului de indemnizatii, acesta având obligatia de a raspunde în maximum 30 de zile de la data înregistrarii contestatiei.
Obligatii pentru medicii prescriptori
Medicii prescriptori au obligatia ca la solicitarea platitorilor de indemnizatii de asigurari sociale de sanatate sa puna la dispozitia acestora o copie a declaratiei ”Conforma cu originalul”. Aceasta obligatie se duce la îndeplinire de catre medicul prescriptor numai în baza unei împuterniciri date de conducatorul unitatii platitoare.
7. Modificari privind obligatiile angajatorilor
Important
Angajatorii au obligatia sa transmita casei de asigurari sociale de sanatate, în termen de maximum 6 zile de la data la care au fost înstiintati cu privire la aparitia starii de incapacitate temporara de munca, lista persoanelor angajate aflate în incapacitate temporara de munca, precum si datele de identificare, respectiv numele medicului prescriptor si unitatea în care functioneaza acesta si declaratia daca au solicitat-o.
8. Caz nou de refuz justificat de plata
Constituie refuz justificat la plata indemnizatiilor, situatia în care persoana aflata în incapacitate temporara de munca refuza sa se puna la dispozitia persoanelor abilitate, pentru efectuarea verificarii la adresa de resedinta.
Concluzie
Era limpede ca acordarea concediilor si a indemnizatiilor de boala devenise o adevarata problema sociala, chiar în absenta crizei economice. Din pacate însa, desi se simtea nevoia unei reglementari a situatiei, unele dintre masurile luate de guvernanti, probabil sub presiunea recesiunii economice, par grabite si însailate. Ideea ca bolnavul trebuie sa stea acasa, pentru ca altminteri nu mai e ”suficient” de bolnav pentru a se justifica ramânerea în concediu medical, este cel putin fortata. Ramâne de vazut cum va functiona în practica verificarea prezentei acestuia la domiciliu, mai ales ca procedura reglementata nu este nici nuantata si nici detaliata.
Acte normative aplicabile:
- Art. 12 alin. (1)-(2) si alin. (4) lit. c), art. 17 alin. (3), art. 25 alin. (1) si (3), art. 37 alin. (3)-(4), art. 72 alin. (1)-(2), art. 77 alin. (2)-(3) si (5), art. 81 alin. (1)-(2) si (4)-(8), art. 82, art. 88 lit. g1) si Anexa nr. 4 din Normele de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, aprobate prin Ordinul comun al ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 60/32/2006, astfel cum au fost modificate de Ordinul comun al ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 430/470/2010
- Art. 1 alin. (1) si art. 6 din Norma de aplicare a prevederilor art. 51 alin. (31) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate aprobata prin Ordinul ministrului sanatatii nr. 429/2010