Infracţiunea prevăzută în art. 1399 din Legea nr. 8/1996. Elemente constitutive – Jurisprudenta ICCJ 2014
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Infracţiuni prevăzute în Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe
Indice alfabetic: Drept penal
– infracţiune prevăzută în art. 1399 din Legea nr. 8/1996
Legea nr. 8/1996, art. 1399
Dispoziţiile art. 1399 din Legea nr. 8/1996 incriminează reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalităţi: instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea internă. Fapta administratorului unei societăţi de a utiliza în activitatea societăţii calculatoare pe care sunt instalate programe pentru calculator, fără licenţă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 1399 din Legea nr. 8/1996.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 198 din 21 ianuarie 2013
Prin sentinţa penală nr. 412 din 31 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a dispus, în baza art. 1399 din Legea nr. 8/1996, condamnarea inculpatului V.P. la pedeapsa de 2.500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator prin instalare.
În baza art. 139 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 8/1996 în referire la art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. combinat cu art. 998 C. civ., a admis, ca fondate, pretenţiile civile formulate de părţile civile M.C., A.S. şi A.I.
A fost obligat inculpatul V.P. la plata următoarelor sume de bani, cu titlu de despăgubiri civile: 5.586 euro cu titlu de daune materiale şi 500 euro cu titlu de daune morale către partea civilă M.C.; 8.328 euro cu titlu de daune materiale şi 800 euro cu titlu de daune morale către partea civilă A.S.; 3.425 euro cu titlu de daune materiale şi 50 euro cu titlu de daune morale către partea civilă A.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Inculpatul V.P. este administrator la societatea comercială X., având, ca obiect de activitate, activităţi de tipărire.
La data de 5 septembrie 2008, urmare a sesizării formulate de reprezentantul în Româna al M.C., A.S. şi A.I., organele de poliţie au efectuat o verificare la sediul societăţii. Din conţinutul procesului-verbal de constatare rezultă că au fost găsite 15 calculatoare şi un server folosit pentru desfăşurarea activităţii, pe care erau instalate sisteme de operare şi programe de calculator fără licenţă.
Verificarea sistemelor informatice s-a efectuat în baza autorizaţiei de percheziţie informatică emisă în condiţiile legii, efectuându-se prin capturi de ecran, în prezenţa martorului L.C., director executiv al societăţii. Acesta a prezentat doar trei compact-discuri de instalare a sistemului de operare W., împreună cu manualele de utilizare şi o factură fiscală întocmită de societatea comercială T., prin care societatea comercială X. a achiziţionat un sistem informatic cu licenţă pentru sistemul de operare W. Toate celelalte sisteme informatice folosite în activitatea societăţii aparţin societăţii comerciale P. al cărui administrator este acelaşi inculpat, fiind închiriate societăţii comerciale X., conform contractului de închiriere din 1 august 2005, pentru desfăşurarea activităţii.
Conform contractului de sublocaţiune din 15 iulie 2005, încheiat între cele două societăţi, şi spaţiul în care funcţiona societatea comercială X. a fost închiriat de la societatea comercială P.
Capturile de ecran efectuate de lucrătorii de politie cu ocazia verificării au fost examinate de societatea G., reprezentantul în România al M.C., A.S. şi A.I.
Prin adresa din 14 noiembrie 2008, s-a comunicat faptul că pe cele 16 calculatoare erau instalate, fără licenţă, următoarele programe: W.P. – 6 copii; W.E. – 1 copie; O.P. – 5 copii; O.X. – 1 copie; A.C. – 1 copie; A.A. – 4 copii; A.P. 3 – 1 copie; A.P. 2 – 6 copii; A. 3 – 1 copie.
Pentru toate aceste sisteme informatice martorul L.C. a arătat că nu deţine licenţe, fiind aduse de inculpat de la Bucureşti, având instalate programele şi sistemele de operare.
Instanţa de fond a încadrat fapta săvârşită de inculpat în dispoziţiile art. 1399 din Legea nr. 8/1996, reţinând că vinovăţia acestuia a fost dovedită prin probele administrate în cauză.
Prin decizia nr. 65/P din 22 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul inculpat V.P. împotriva sentinţei penale nr. 412 din 31 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa.
În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de procuror, a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi, rejudecând, a dispus, în baza art. 1399 din Legea nr. 8/1996, pentru infracţiunea de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator prin instalare, condamnarea inculpatului V.P. la pedeapsa de un an închisoare.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului V.P., pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului V.P.; în baza art. 82 C. pen., a stabilit un termen de încercare de 3 ani, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
Împotriva ambelor hotărâri, a declarat recurs inculpatul V.P., invocând, între altele, cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 2 şi 18 C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, precum şi din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Inculpatul V.P. a fost trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator, prevăzută în art. 1399 din Legea nr. 8/1996, constând în aceea că, în calitate de administrator la societatea comercială X., a instalat şi rulat programe de calculator pe un număr de 16 sisteme de calcul, fără a avea licenţa cerută de lege.
Materialul probator administrat în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti confirmă vinovăţia acestuia, astfel încât criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Sub aspect procedural – inculpatul invocând nelegala sesizare a organului de urmărire penală dat fiind faptul că urmărirea penală a început ca urmare a plângerii formulate de mandatarii intimatelor părţi civile fără a avea un mandat special din partea acestora – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că în Codul de procedură penală sunt reglementate mai multe moduri de sesizare a organelor de urmărire penală, respectiv plângerea, denunţul, sesizarea din oficiu, plângerea prealabilă.
Prin mod de sesizare a organului de urmărire penală se înţelege mijlocul prin care acesta ia la cunoştinţă, în condiţiile legii, despre săvârşirea unei infracţiuni, determinând obligaţia acestuia de a se pronunţa cu privire la începerea urmăririi penale referitoare la acea infracţiune.
În funcţie de persoanele sau autorităţile care sesizează organele de urmărire penală, modurile de sesizare pot fi externe, atunci când organul de urmărire penală este sesizat de persoane, autorităţi, funcţionari din afara organelor de urmărire penală şi interne, atunci când organul de urmărire penală se sesizează pe baza propriilor investigaţii.
Fac parte din categoria modurilor de sesizare externă, printre altele, şi plângerea, denunţul, iar ca mod de sesizare internă, sesizarea din oficiu.
În cauză, încunoştinţarea autorităţilor judiciare despre comiterea infracţiunii de către inculpat a fost formulată de M.D. în calitate de reprezentant al A.I., A.S., A.M. şi S.P.
Prin urmare, încunoştinţarea organelor de urmărire penală se circumscrie unui denunţ – mod de sesizare extern al organelor de urmărire penală – care are un caracter facultativ, cuprinzând însă toate datele cerute de lege ca şi pentru plângere.
Pe de altă parte, pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, nici legea specială şi nici Codul de procedură penală nu prevede un mod de sesizare specială, astfel că organele de urmărire penală se puteau sesiza şi din oficiu.
Din această perspectivă se constată că organele de urmărire penală, având date din care rezultă săvârşirea unei infracţiuni, prin procesul-verbal din 2 septembrie 2008, ora 10.30, au dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpatul V.P. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute în art. 1399 din Legea nr. 8/1996.
Prin urmare, critica recurentului inculpat circumscrisă cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen. nu este fondată.
Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţele au reţinut o stare de fapt corectă, hotărârea de condamnare fiind rezultatul probelor administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 1399 din Legea nr. 8/1996, constituie infracţiune reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalităţi: instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea internă.
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale prin care sunt protejaţi, împotriva reproducerii neautorizate, titularii dreptului de autor al programelor pentru calculator.
Elementul material al infracţiunii constă în acţiunile de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor de calculator prin instalare, stocare, rulare sau executare, afişare sau transmitere în reţea internă.
Prin „reproducere”, în sensul normei de incriminare, se înţelege realizarea, integrală sau parţială, a uneia ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloace şi sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum şi stocarea permanentă sau temporară a acesteia cu instrumente electronice (art. 14).
Prin „sistem de calcul” se înţelege calculatorul propriu-zis, noţiune care nu se confundă, însă, cu aceea de „sistem informatic”, care este definită în art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, ca fiind orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic.
Din analiza normei de incriminare, rezultă că pentru reţinerea acestei infracţiuni legea cere a fi întrunite următoarele condiţii: a) existenţa unui program pentru calculator aflat în perioada de protecţie; b) să se săvârşească o faptă de reproducere neautorizată, integrală sau parţială, a acestui program pentru calculator; c) reproducerea neautorizată să se comită în perioada de protecţie a programului pentru calculator; d) programul pentru calculator să răspundă condiţiei de originalitate; e) reproducerea neautorizată trebuie să se facă pe un sistem de calcul.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată ca fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege.
Din analiza procesului-verbal întocmit de organele de poliţie în data de 5 septembrie 2008, la sediul societăţii administrate de inculpat, s-a constatat existenţa a 15 calculatoare şi a unui server folosit pentru desfăşurarea activităţii, pe care erau instalate sisteme de operare şi programe de calculator fără licenţă.
Verificarea sistemelor informatice s-a realizat în baza autorizaţiei de percheziţie informatică din 3 septembrie 2008, efectuându-se capturi de ecran, în prezenţa martorului L.C., directorul executiv al societăţii.
Capturile de ecran au fost examinate de societatea G., reprezentantul în România al M.C., A.S. şi A.I., stabilindu-se că pe cele 16 calculatoare au fost instalate, fără licenţă, următoarele programe: W.P. – 6 copii; W.E. – 1 copie; O.P. – 5 copii; O.X. – 1 copie; A.C. – 1 copie; A.A. – 4 copii; A.P. 3 – 1 copie; A.P. 2 – 6 copii; A. 3 – 1 copie.
În cursul cercetării judecătoreşti, la solicitarea apărării, instanţa a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, fără a putea fi furnizate date suplimentare relativ la licenţele programelor pentru calculator.
Or, fiind o probă cerută de inculpat, acesta trebuia să depună diligentele necesare pentru a pune la dispoziţia experţilor toate datele necesare efectuării raportului de constatare tehnico-ştiinţifică. Lipsa unor probe suplimentare nu pot conduce, însă, la exonerarea de răspundere penală a inculpatului.
Relevante sub aspectul vinovăţiei inculpatului sunt şi declaraţiile martorului L.C. – în prezenţa căruia a fost efectuată percheziţia informatică – care a arătat că nu deţine licenţă pentru aceste sisteme informatice, fiind aduse de inculpat de la Bucureşti, având instalate programele şi sistemele de operare.
Inculpatul fiind cel care s-a ocupat de achiziţionarea sistemelor de calcul, fiind singurul administrator al societăţii comerciale X., avea obligaţia să achiziţioneze şi licenţele pentru sistemele de operare şi programele instalate.
Ca atare, nici cea de-a doua critică invocată de recurentul inculpat, circumscrisă cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., nu poate fi primită.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.P. împotriva deciziei nr. 65/P din 22 mai 2012 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.