Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei. Recurs. Admisibilitate – Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul

Indice alfabetic: Drept procesual penal

– judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei

– recurs

                       C. proc. pen., art. 320¹, art. 362 alin. (1) lit. f), art. 385²

 

În cazul în care curtea de apel a admis cererea privind judecata potrivit procedurii simplificate prevăzute în art. 320¹ C. proc. pen. formulată de unul dintre inculpaţi, a disjuns cauza faţă de ceilalţi inculpaţi şi, prin sentinţă, a dispus atât condamnarea inculpatului a cărui cerere privind judecata potrivit procedurii simplificate a fost admisă, cât şi soluţionarea laturii civile a cauzei, prin anularea unor contracte şi a unor facturi, soluţionare care priveşte în mod direct latura penală a cauzei pentru ceilalţi inculpaţi, recursul declarat împotriva sentinţei de către inculpaţii cu privire la care s-a dispus disjungerea cauzei este admisibil cu privire la latura civilă, întrucât aceştia au calitatea de persoane ale căror interese legitime au fost vătămate, în sensul art. 362 alin. (1) lit. f) raportat la art. 385² C. proc. pen.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 168 din 18 ianuarie 2013

 

Notă: Soluţia adoptată în decizia nr. 168 din 18 ianuarie 2013 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nuanţează soluţia adoptată în decizia nr. 1078 din 9 aprilie 2012 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată, potrivit căreia: În cazul în care curtea de apel a admis cererea privind judecata potrivit procedurii simplificate prevăzute în art. 320¹ C. proc. pen. formulată de unii dintre inculpaţi, a disjuns cauza faţă de ceilalţi inculpaţi şi, prin sentinţă, a dispus condamnarea inculpaţilor a căror cerere privind judecata potrivit procedurii simplificate a fost admisă, recursul declarat împotriva sentinţei de către inculpaţii cu privire la care s-a dispus disjungerea cauzei este inadmisibil, întrucât sentinţa nu le este opozabilă. Controlul judiciar al încheierilor anterioare disjungerii cauzei, care au caracterul de încheieri premergătoare atât în procedura simplificată în cadrul căreia curtea de apel a pronunţat sentinţa de condamnare, cât şi în cauza disjunsă, poate fi iniţiat de către inculpaţii cu privire la care s-a dispus disjungerea cauzei, în condiţiile art. 385¹ alin. (2) C. proc. pen., prin exercitarea recursului împotriva sentinţei ce se va pronunţa în cauza disjunsă în care sunt judecaţi.

 

Prin sentinţa nr. 37 din 13 iulie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus:

Conform dispoziţiilor art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., a condamnat pe inculpata D.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată (21 de acte materiale).

În baza dispoziţiilor art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată (23 de acte materiale).

Potrivit dispoziţiilor art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpata anterior menţionată la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (23 de acte materiale).

Conform dispoziţiilor art. 86⁵ raportat la art. 85 alin. (1) şi (2) C. pen., a anulat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de un an şi 10 luni închisoare, aplicată inculpatei D.A., prin sentinţa penală nr. 100 din 8 martie 2012 a Tribunalului Cluj, hotărâre judecătorească rămasă definitivă faţă de aceasta prin neapelare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

Constatând că cele trei fapte penale pentru care inculpata D.A. a fost condamnată prin prezenta hotărâre au fost concurente cu fapta pentru care aceasta a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 100 din 8 martie 2012 a Tribunalului Cluj definitivă prin neapelare, conform dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit cele patru pedepse cu închisoarea ce i-au fost aplicate acesteia, stabilind ca în final inculpata D.A. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

Potrivit dispoziţiilor art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatei de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei rezultante aplicate prin aceasta exercitarea drepturilor prevăzute în dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante aplicată prin această hotărâre inculpatei D.A. pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit cu stricta respectare a prevederilor art. 86² C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 86³ alin. (1) şi alin. (3) lit. d) C. pen.

Date fiind prevederile art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

În conformitate cu prevederile art. 348 raportat la art. 170 C. proc. pen., s-a dispus anularea contractelor de asistenţă juridică din 1 iulie 2008 şi din 1 iulie 2009 încheiate între cabinetul individual de avocatură A.M. şi societatea comercială G., precum şi facturile în original emise de cabinetul individual de avocatură A.M. către societatea comercială G. în perioada 2009 – 2011.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs în termen legal, în conformitate cu dispoziţiile art. 362 alin. (1) lit. f) raportat la art. 385² C. proc. pen., recurenţii persoane ale căror interese legitime au fost vătămate prin hotărârea recurată A.S. şi A.M., motivat de faptul că instanţa, prin sentinţa de condamnare a inculpatei D.A., a anulat contractele de asistenţă juridică în pofida faptului că aceste contracte, având caracter bilateral, nu puteau fi anulate atâta timp cât una dintre părţile contractului nu este parte în cauza în care s-a dispus anularea. În aceste condiţii, rezultă faptul că sentinţa de condamnare prejudiciază grav interesele legitime ale unor persoane, în speţă ale recurenţilor care nu au avut niciun moment calitatea de parte în dosarul în care a fost dată.

Totodată, recurenţii au precizat că, dat fiind că anularea contractelor de asistenţă juridică şi a facturilor fiscale emise de cabinetul de avocatură A.M. priveşte în mod direct şi latura penală a dosarului în care sunt inculpaţi, li s-a încălcat în mod flagrant dreptul la un proces echitabil şi în mod special principiul prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază până la soluţionarea definitivă a cauzei pe fond, conform art. 5² C. proc. pen.

În motivarea recursului, recurenţii au invocat şi cazul de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., întrucât hotărârea primei instanţe este contrară legii, deoarece cauza a fost soluţionată cu încălcarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., din care rezultă că, dacă într-o cauză sunt mai mulţi inculpaţi, dintre care unii solicită să fie judecaţi potrivit procedurii simplificate reglementată de acest text, cum este cazul în speţă, disjungerea nu se poate dispune şi în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, din moment ce aceasta face obiectul acuzaţiilor aduse tuturor inculpaţilor, ci doar în privinţa laturii penale.

În raport cu motivele invocate şi întrucât sentinţa recurată le vatămă grav interesele legitime, recurenţii au solicitat casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Târgu Mureş, în vederea reunirii cu dosarul în care sunt inculpaţi.

În ceea ce priveşte calitatea recurenţilor, reprezentantul parchetului a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului în calitate de recurenţi persoane ale căror interese legitime au fost vătămate, întrucât a apreciat că aceştia nu pot avea o atare calitate procesuală, motivat de faptul că prin hotărârea pronunţată recurenţilor nu li s-a produs niciun fel de vătămare, vătămarea neputând fi urmarea pronunţării unei soluţii care vizează condamnarea unei persoane, respectiv a inculpatei D.A.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursurilor formulată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a o respinge pentru considerentele ce vor fi expuse:

Căile ordinare de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.

Astfel, în baza principiului constituţional a liberului acces la justiţie, atunci când este învestită de către o parte în proces, de către o persoana vătămată sau de orice alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate, instanţa trebuie să efectueze un control judecătoresc asupra actului cu care a fost învestită.

Instanţa este obligată să examineze dacă persoana care solicită efectuarea unui astfel de control se circumscrie categoriei de orice persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate, astfel cum este prevăzut în art. 362 alin. (1) lit. f) raportat la art. 385² C. proc. pen. şi, totodată, trebuie să examineze legitimitatea interesului său.

Verificând îndeplinirea acestor condiţii care să le confere calitatea de a recura hotărârea pronunţată în speţă, prin prisma excepţiei invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recurenţii A.S. şi A.M. sunt cercetaţi într-o cauză unde sunt mai mulţi inculpaţi, dintre care unii au solicitat să fie judecaţi potrivit procedurii simplificate reglementată în art. 320¹ C. proc. pen., cum este cazul lui D.A., iar prin soluţionarea nu doar a laturii penale, ci şi a laturii civile a cauzei interesele legitime ale acestora au fost vătămate în condiţiile în care, potrivit actului de sesizare, contractele ce au fost anulate de instanţă cu prilejul soluţionării laturii civile reprezintă modalităţi „disimulate” de săvârşire a faptelor materiale de care recurenţii sunt acuzaţi.

Faţă de aceste aspecte constatate şi necontestate de reprezentantul parchetului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că interesul legitim al recurenţilor a fost dovedit, nu numai prin declanşarea efectivă de cercetări faţă de aceştia, care şi în prezent se află în derulare, ci şi prin soluţionarea separată a laturii civile dar în strânsă legătură cu pretinsa activitate infracţională reţinută în sarcina lor şi cu privire la care nu s-a pronunţat nicio soluţie până la acest moment.

Aşa fiind, nu soluţionarea laturii penale şi pronunţarea unei soluţii de condamnare cu privire la inculpata D.A. este cea care conferă calitate procesuală celor doi recurenţi, ci lipsei oricăror posibilităţi ca aceştia să-şi poată formula sau exercita în vreun mod dreptul la apărare cu prilejul soluţionării laturii civile în raport cu acuzaţiile aduse.

Totodată, posibilitatea formulării recursului în condiţiile art. 362 alin. (1) lit. f) raportat la art. 385² C. proc. pen. de către categoriile de titulari arătaţi, din care fac parte şi recurenţii, iar ulterior exercitarea unui recurs în condiţiile legii, reprezintă o acţiune în justiţie de care recurenţii au uzat, ce se înscrie, în accepţiunea prevederilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul dreptului la un recurs efectiv în faţa instanţei naţionale şi a unui control judiciar, aşa încât nu poate fi admisă excepţia invocată sens, în care în raport cu motivele şi considerentele expuse urmează a o respinge.

Cu privire la recursul formulat de recurenţii persoane ale căror interese legitime au fost vătămate prin hotărârea recurată, A.S. şi A.M., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Prin rechizitoriul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj din 22 decembrie 2011, au fost trimişi în judecată inculpaţii A.S., S.C., A.M. şi D.A.

S-a reţinut prin rechizitoriu, între altele, că, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, recurentul A.S. a pretins de la inculpata D.A. remiterea unor foloase materiale necuvenite, lăsând să se creadă, faţă de aceasta, că are influenţă pe lângă directorul regiei autonome T., N.L., şi-l va determina pe acesta să încheie unele poliţe de asigurare, ale parcului auto al regiei, cu societatea inculpatei, primind în perioada mai 2009 – septembrie 2011, în 21 de tranşe, suma totală de 274.330,54 lei, disimulată, prin încheierea a două contracte de asistenţă juridică, încheiate între societatea inculpatei, societatea comercială G. şi cabinetul de avocatură al inculpatei A.M., conduită ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată, prevăzută în art. 257 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (21 acte materiale).

Acelaşi inculpat, cu intenţie, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a instigat pe inculpatele A.M. şi D.A., la încheierea a două contracte de asistenţă juridică şi a unui număr de 21 de facturi fiscale, în perioada iulie 2008 – septembrie 2011, înscrisuri care evidenţiau prestarea unor activităţi de consultanţă juridică nereale şi care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienţei banilor, încasând, prin virament bancar, în contul cabinetului de avocatură al soţiei sale, suma de 274.330,54 lei şi, totodată, pentru ascunderea comiterii infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpat, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la spălarea banilor în formă continuată prevăzută în art. 25 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale).

Tot cu privire la recurentul A.S. se reţine că, cu intenţie, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a instigat pe inculpatele A.M. şi D.A. să procedeze la încheierea fictivă a contractelor de asistenţă juridică din 1 iulie 2008 şi din 1 iulie 2009, precum şi a unui număr de 21 facturi fiscale, emise în perioada mai 2009 – septembrie 2011, acte ce consemnau împrejurări nereale şi în scopul ascunderii infracţiunii de trafic de influenţă, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale).

În ceea ce o priveşte pe inculpata A.M. s-a susţinut, între altele, că:

În baza unei rezoluţii infracţionale unice, la înţelegere cu coinculpaţii A.S. şi D.A., aceasta l-a ajutat pe soţul său, coinculpatul A.S., să primească de la coinculpata D.A., ca obiect al traficului de influenţă, disimulat prin contractele de consultanţă juridică din 1 iulie 2008 şi din 1 iulie 2009, încheiate de aceasta cu societatea comercială G., precum şi un număr de 21 facturi fiscale, emise în perioada mai 2009 – septembrie 2011, virându-i-se în contul cabinetului de avocatură suma totală de 274.330,54 lei, banii fiind remişi pentru ca inculpatul A.S. să-şi traficheze influenţa de care se prevala asupra directorului regiei autonome T., N.L., în scopul determinării acestuia la încheierea unor poliţe de asigurare, ale parcului auto al regiei, cu societatea inculpatei D.A., societatea comercială G., conduită ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, în formă continuată, prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen., coroborat cu art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (21 acte materiale).

Aceeaşi inculpată, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, la înţelegere cu coinculpaţii A.S. şi D.A., a procedat la încheierea, fictivă, în numele cabinetului său de avocatură, a contractelor de asistenţă juridică din 1 iulie 2008 şi din 1 iulie 2009, precum şi a unui număr de 21 facturi fiscale, emise în perioada mai 2009 – septembrie 2011, înscrisuri care evidenţiau prestarea unor activităţi de consultanţă juridică, nereale şi care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienţei banilor, încasând, prin virament bancar, în contul cabinetului său de avocatură, suma de 274.330,54 Iei şi, totodată, pentru ascunderea comiterii infracţiunii de trafic de influentă de către inculpatul A.S., faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, în formă continuată, prevăzută în art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale).

În baza unei rezoluţii infracţionale unice, la înţelegere cu coinculpaţii A.S. şi D.A., a procedat la încheierea, fictivă, în numele cabinetului său de avocatură, a contractelor de asistenţă juridică din 1 iulie şi din 1 iulie 2009, precum şi a unui număr de 21 facturi fiscale, emise în perioada mai 2009 – septembrie 2011, înscrisuri care evidenţiau prestarea unor activităţi de consultanţă juridică, nereale şi care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienţei banilor, totodată, urmărind ascunderea comiterii infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpatul A.S., faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută în art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale).

Prin sentinţa penală recurată, întrucât inculpata D.A., trimisă în judecată prin acelaşi rechizitoriu cu recurenţii, a solicitat aplicarea procedurii simplificate prevăzută în art. 320¹C. proc. pen., instanţa a disjuns soluţionarea cauzei doar în privinţa inculpatei D.A., iar prin dispozitivul sentinţei recurate, instanţa a dispus atât condamnarea inculpatei D.A., cât şi anularea contractelor de asistenţă juridică din 1 iulie 2008 şi din 1 iulie 2009 încheiate între cabinetul individual de avocatură A.M. şi societatea comercială G., precum şi a facturilor în original emise de cabinetul individual de avocatură A.M. către societatea comercială G. în perioada 2009 – 2011, în acest dosar recurenţii nefiind citaţi în niciun mod şi neavând nicio calitate.

Întrucât inculpata D.A. a solicitat aplicarea procedurii prevăzută în art. 320¹ C. proc. pen., s-a disjuns din dosarul în care erau cercetaţi toţi inculpaţii soluţionarea cauzei în ceea ce o priveşte pe inculpata D.A.

Prin sentinţa de condamnare a inculpatei D.A. instanţa, pe lângă soluţionarea laturii penale, a rezolvat şi latura civilă, anulând contractele de asistenţă juridică ce au fost încheiate între inculpată şi recurenta A.M., în pofida faptului că aceste contracte, având caracter bilateral, nu puteau fi anulate atâta timp cât una dintre părţile contractului nu era parte în cauza în care s-a dispus anularea, prejudiciind grav interesele legitime ale recurenţilor care nu au avut niciun moment calitatea de părţi în dosarul în care a fost dată hotărârea. Mai mult decât atât, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că actele dosarului relevă în mod cert că anularea contractelor de asistenţă juridică şi a facturilor fiscale emise de cabinetul de avocatură A.M. priveşte în mod direct şi latura penală a dosarului în care aceştia sunt inculpaţi, încălcându-li-se practic acestora dreptul la un proces echitabil şi principiul prezumţiei de nevinovăţie, astfel cum este el reglementat art. 5² C. proc. pen., întrucât, cu referire strictă la aceste contracte, dispoziţia de anulare dispusă de instanţă cu prilejul judecării cauzei doar în ceea ce o priveşte pe D.A. a contractelor de asistenţă juridică priveşte în mod direct latura penală a cauzei în care sunt inculpaţi şi recurenţii A.S. şi A.M., pentru că potrivit actului de sesizare aceste contracte reprezintă modalităţi „disimulate” de săvârşire a faptelor materiale de care sunt acuzaţi aceştia (spălare a banilor în formă continuată, respectiv instigare la spălarea banilor în formă continuată; trafic de influenţă în formă continuată, respectiv complicitate la trafic de influenţă în formă continuată; fals în înscrisuri sub  semnătură privată în formă continuată, respectiv instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată) astfel că, din moment ce odată cu disjungerea cauzei s-a dat o sentinţă care soluţionează aspecte ce ţin de fondul cauzei în care sunt inculpaţi A.S. şi A.M. şi care se află pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, hotărârea dată aduce neechivoc atingere gravă dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare şi prezumţiei de nevinovăţie.

Practic, odată cu disjungerea cauzei, instanţa fondului a dat o sentinţă de rezolvare a laturii civile a unor aspecte ce ţin de fondul cauzei în care recurenţii au calitatea de inculpaţi şi care se află pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, hotărâre care vatămă neechivoc interesele legitime ale acestora, soluţionarea în tot a laturii civile prin reunirea cauzelor sub acest aspect impunându-se cu atât mai mult cu cât sentinţa recurată priveşte situaţia juridică a altor persoane care nu au fost părţi în dosarul disjuns, iar, pe de altă parte, atâta timp cât recurenţii nu au renunţat la dreptul de a se judeca potrivit dreptului comun, trebuie să li se permită dreptul de a-şi formula apărările pe care le consideră necesare pentru apărarea drepturilor lor.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia inadmisibilităţii recursurilor formulată de reprezentantul Ministerului Public.

A admis recursurile declarate de persoanele ale căror interese au fost vătămate A.S. şi A.M. împotriva sentinţei nr. 37 din 13 iulie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a casat în parte sentinţa penală atacată doar în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Târgu Mureş în vederea reunirii cu dosarul în care recurenţii sunt inculpaţi, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Notă: În urma republicării Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism în M. Of. nr. 702 din 12 octombrie 2012, prevederile art. 23 se regăsesc în art. 29.