Ordonanta nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care se aplica de la data de 21 iunie, a adus noi reguli de transparenta pentru banci, firme de leasing si companii de credite de consum. Noile reglementari
presupun, printre altele, schimbarea contractelor pentru clientii noi, care trebuie scrise cu font Times New Roman si marime a caracterelor de minimum 10, eliminarea comisionului de rambursare anticipata, furnizarea de informatii complete clientului referitoare la credit (în special toate costurile) cu 15 zile înainte de semnarea contractului si altele.
“Contractele trebuie sa fie în concordanta cu noua ordonanta, nu le poti face de pe o zi pe alta. Acesta este motivul pentru care unele societati au stopat finantarile pentru persoane fizice pentru o luna, doua sau trei, pâna reusesc sa se adapteze. În România, legislatia este adoptata fara a oferi un termen tranzitoriu”, a declarat Adriana Ahciarliu, secretarul general al Asociatiei Societatilor Financiare (ALB), care reuneste companii de leasing si de credite de consum.
Principala problema, spun firmele de leasing, este faptul ca trebuie sa faca schimbari în sistemele informatice cu care lucreaza. Pentru a face o comparatie, bancile s-au adaptat mult mai repede la noile reglementari decât companiile de leasing. Diferenta dintre banci si leasing sta însa în faptul ca în primul caz contractele se refera numai la credite, dar în al doilea caz acestea cuprind si bunurile finantate, care pe toata perioada de derulare a contractului se afla în proprietatea firmei de leasing (clientul este doar utilizator).
Sursa: ZF