Noile modificări aduse în lege grăbesc deschiderea procedurilor de adopţie ceea ce va determina şi creşterea numărului de copii care vor avea o nouă familie.Dacă până acum erau adoptaţi, în medie 1000-1800 de copii, autorităţile speră ca noile prevederi să faciliteze adopţia a peste 2.500 de copii pe an.
De cele mai multe ori, procedurile greoaie făceau ca cei mici să fie declaraţi adoptabili mult prea târziu. În România aproape 40.000 de copii nu au o familie, iar jumătate dintre aceştia trăiesc în orfelinatele.
Iată principalele noutăţi
1. Copii adoptabili într-o lună
Noile modificări promit multe, în special grăbirea procesului rin care un copil este declarat adoptabil. Dacă până acum deziteresul părinţilor biologici însemna condamnarea copiilor la o lungă aşteptare, acum cei mici pot fi daţi unei familii care îi doreşte.
În cazul copiilor care înregistraţi cu părinţi recunoscuţi, micuţii vor deveni adoptabili în termen de 30 de zile de la eliberarea certificatului de naştere.Când părinţii declară în scris că nu doresc să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului, iar rudele până la gradul patru nu au putut fi găsite, cel mic este declarat adoptabil în două luni.
De asemenea, copii pot deveni adoptabili, la un an după intituirea măsurii de protecţie specială în cazul în care atât părinţii cât şi rudele până la gradul patru nu pot fi găsite ori nu colaborează.
2. Românii din Italia, Spania, Franţa şi Israel vor putea adopta un copil în curând
Autorităţile spun că, până la jumătatea acestui an românii din afara ţării vor putea adopta un copil din România, chiar dacă nu sunt rude. Mai mult, este necesar ca doar unul dintre soţii familiei să fie cetăţean român pentru a putea înfia un copil din ţară. Trebuie doar să dovedească posibilitatea de a locui permanent în statul respectiv, dar şi să poată sta cel puţin 30 de zile în România, pentru a relaţiona cu copilul. Dosarele vor fi depuse la autorităţile acrediatate de statul român. În acest moment negocierile sunt avansate cu ţări precum Italia, Spania, Israel, dar şi Franţa.
3. Părinţii obligaţi să le spună copiilor că sunt adoptaţi
„Copii au dreptul la propria identitate”, susţin autorităţile, iar părinţii vor fi obligaţi să le spună că sunt adoptaţi. Noile prevederi impun ca cei mici să afle despre situaţia lor gradual, de la vârste mici.
4. Fără copii de închiriat
„Sistemul de adopţii nu este un sistem de leasing. Dacă nu ne place copilul îl dăm înapoi. Cei care doresc să adopte un copil trebuie să accepte rigorile impuse şi responsabilităţile care vin odată cu luarea unei astfel de hotărâri. De accea vom lua măsuri pentru a ne asigura că între familii şi copil există un grad ridicat de copatibilitate”, explică Bogdan Panait.
5. Copii repartizaţi de un soft
Prima etapă va fi verificarea teoretică a gradului de compatibilitate. Toate datele celor care îşi doresc un copil, dar şi a celor mici vor fi introduse într-un registru electronic, iar un soft, special conceput va stabili care este cea mai potrivită familie pentru un anumit copil. Astfel, se va ţine cont de solicitarea făcută de familie, în care se menţionează clar cum îşi doresc să fie copilul(vârstă, sex, etnie), dar şi de locul unde se va aface adopţia sau chiar de momentul în care a fost depusă cererea de adopţie.
Acestă potrivire teoretică va continua şi la nivelul judeţelor, urmând întâlnirea copilului cu potenţialii părinţi. Abia apoi copilul va fi încredinţat familiei în vederea adopţiei.