Autoritatile locale dau dovada de foarte mult zel când vine vorba de aplicarea directivelor comunitare. Consiliul Concurentei a anuntat recent ca intentioneaza sa discute cu Autoritatea Nationala pentru Protectia
Consumatorului (ANPC) plafonarea comisioanelor de rambursare anticipata pentru toate tipurile de credite cu dobânda variabila oferite de bancile locale.
Aceasta masura ar urma sa fie luata în spiritul Directivei Europene privind creditul de consum, însa nu si în litera ei, în contextul în care actul legislativ comunitar face referire exclusiv la creditele de nevoi personale cu valori mici si medii, fara a include creditele garantate, de exemplu cele imobiliare. „În luna iunie, trebuie sa intre în vigoare directiva europeana prin care se prevede limitarea acestor comisioane bancare, dar dorim sa discutam cu ANPC pentru a largi aria de aplicare a directivei. Vrem sa limitam aplicarea acestui comision de rambursare la toate creditele cu dobânda variabila, cu sau fara garantie imobiliara. Directiva europeana se refera la creditele de consum fara garantie imobiliara de pâna la 75.000 euro“, spune presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu.
Bancherii nu sunt însa la fel de entuziasti. Radu Gratian Ghetea, presedintele Asociatiei Române a Bancilor, crede ca nu este momentul pentru a reduce comisioanele de rambursare anticipata si la creditele garantate, nivelul de 1% nefiind unul suficient pentru a acoperi costurile suportate de banca în cazul rambursarii anticipate a unui astfel de împrumut.
Jumatate de directiva, deja aplicata
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a transpus deja în legislatia locala o parte a prevederilor Directivei Europene privind creditul de consum. Astfel, de la 1 ianuarie 2009, a devenit activa o ordonanta de urgenta care obliga bancile sa explice dobânda variabila în asa fel încât componentele ei sa poate fi urmarite de clienti. Institutiile de credit vor fi nevoite sa modifice costurile doar în functie de evolutiile dobânzilor medii EURIBOR, LIBOR, ROBOR. Acelasi act normativ impune bancilor sa stabileasca un singur comision fix prin contractul de credit.
Sursa: Capital