Cu o luna înainte de termenul-limita pâna la care bancile trebuie sa modifice contractele, Guvernul se gândeste deja sa abroge cu totul legea

Toti clientii bancilor care intentioneaza sa se refinanteze ar trebui sa o faca în cel mai scurt timp, pentru a beneficia de costuri minimale. Aceasta, pentru ca Guvernul, la presiunile bancherilor, a promis deja FMI ca va permite revenirea la vechile valori ale comisioanelor de rambursare anticipata (de pâna la 5 ori mai mari decât cele din prezent). În acest moment, potrivit legii, penalitatile percepute de banci pot fi de cel mult 1% la creditele cu

 

 

 dobânda fixa si trebuie eliminate complet la cele cu dobânda variabila. Pâna la alte modificari, bancile sunt obligate sa accepte orice cerere venita dinspre clienti pentru rambursarea creditului în condi¬tiile actuale, dupa cum ne informeaza ANPC. De asemenea, potrivit Ordo¬nantei de Urgenta 50/2010, bancile au timp pâna pe 19 septembrie pentru a adapta toate contractele de credit la noile prevederi. Mai multe banci, printre care BCR, ING sau BRD, au început deja procesul de modificare, trimi¬tând notificari catre clienti, în timp ce altele, cum ar fi Piraeus sau Bancpost, au preferat sa mai astepte. Ar putea avea de câstigat în conditiile în care statul va modifica legea.

Nu scade dobânda

O alta prevedere importanta inclusa în Ordonanta 50/2010 spune ca bancile trebuie sa calculeze dobânzile variabile exclusiv în functie de ratele medii EURIBOR/ROBOR/LIBOR la care se adauga o marja fixa, deci fara a mai utiliza propria dobânda de referinta. Bancile au cerut clarificari privind valoarea marjei, iar aceste clarificari au venit ieri într-o scrisoare a ANPC catre ARB. Potrivit doucumentului, bancile vor putea include în marja si costuri cum ar fi riscul valutar sau costurile cu rezerva minima obligatorie (continute pâna acum în dobânda de referinta), în asa fel încât dobânda totala sa se mentina la nivelul actual.
Sursa: Romania Libera

Consiliul Concurentei intentioneaza sa propuna reducerea la 1% a comisioanelor de rambursare anticipata pentru toate creditele cu dobânda variabila

Autoritatile locale dau dovada de foarte mult zel când vine vorba de aplicarea directivelor comunitare. Consiliul Concurentei a anuntat recent ca intentioneaza sa discute cu Autoritatea Nationala pentru Protectia

Consumatorului (ANPC) plafonarea comisioanelor de rambursare anticipata pentru toate tipurile de credite cu dobânda variabila oferite de bancile locale.

Aceasta masura ar urma sa fie luata în spiritul Directivei Europene privind creditul de consum, însa nu si în litera ei, în contextul în care actul legislativ comunitar face referire exclusiv la creditele de nevoi personale cu valori mici si medii, fara a include creditele garantate, de exemplu cele imobiliare. „În luna iunie, trebuie sa intre în vigoare directiva europeana prin care se prevede limitarea acestor comisioane bancare, dar dorim sa discutam cu ANPC pentru a largi aria de aplicare a directivei. Vrem sa limitam aplicarea acestui comision de rambursare la toate creditele cu dobânda variabila, cu sau fara garantie imobiliara. Directiva europeana se refera la creditele de consum fara garantie imobiliara de pâna la 75.000 euro“, spune presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu.

Bancherii nu sunt însa la fel de entuziasti. Radu Gratian Ghetea, presedintele Asociatiei Române a Bancilor, crede ca nu este momentul pentru a reduce comisioanele de rambursare anticipata si la creditele garantate, nivelul de 1% nefiind unul suficient pentru a acoperi costurile suportate de banca în cazul rambursarii anticipate a unui astfel de împrumut.

Jumatate de directiva, deja aplicata

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a transpus deja în legislatia locala o parte a prevederilor Directivei Europene privind creditul de consum. Astfel, de la 1 ianuarie 2009, a devenit activa o ordonanta de urgenta care obliga bancile sa explice dobânda variabila în asa fel încât componentele ei sa poate fi urmarite de clienti. Institutiile de credit vor fi nevoite sa modifice costurile doar în functie de evolutiile dobânzilor medii EURIBOR, LIBOR, ­ROBOR. Acelasi act normativ impune bancilor sa stabileasca un singur comision fix prin contractul de credit.

Sursa: Capital