Imaginile surprinse cu telefonul mobil sau cu camera instalată pe bordul mașinii ar putea deveni probe pentru poliția rutieră, conform unui proiect legislativ inițiat de un deputat USR.

Cum scap de amenda de circulatie in 2019 ?

camera instalată pe bordul mașinii ar putea deveni probe.El susține că multe accidente rutiere ar putea fi rezolvate mai ușor dacă astfel de imagini ar fi mijloace alternative legale pentru poliția rutieră: “Se impune actualizarea şi modificarea Codului Rutier în sensul în care constatarea contravențiilor să se poată face şi cu ajutorul înregistrărilor de pe mijloacele tehnice video aparținând participanților la trafic, chiar dacă aceste mijloace nu sunt certificate, cu condiția ca proba video sa fie însoțită de declarația participantului la trafic care o furnizează, că înregistrarea video este reală şi autentică”.

De asemenea, în expunerea de motive a proiectului se argumentează că legea trebuie să fie în concordanță cu evoluțiile tehnologice, mai ales că din ce în ce mai mulți șoferi folosesc cameră de bord, plus că inițiativa ar crește gradul de civism al șoferilor.

Poliția ar putea folosi aceste imagini dacă acestea conțin elemente de identificare a mașinii, a datei, orei și locului, precum și o sesizare din partea persoanei care a realizat filmarea.

Printre modificările ce se aduc prin acest proiect legislativ la Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, menționăm:

La articolul 6, după punctul 20 se introduce un nou punct, punctul 201, cu următorul cuprins:

„201 Mijloc tehnic video – dispozitiv folosit de participantul la trafic, chiar dacă nu este certificat, omologat şi verificat metrologic, care produce o înregistrare tehnică video, prin intermediul căreia se atestă desfăşurarea unui eveniment, şi cu ajutorul căreia se probează încălcări ale unor reguli de circulație, altele decât cele referitoare la nerespectarea vitezei maxime admise.”

După alineatul (2) al articolului 109, se introduce un nou alineat, alin. (21), cu următorul cuprins:

„(21) Constatarea contravențiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice video folosite de participanții la trafic, dacă acestea permit stabilirea certă a numărului de înmatriculare, culorii, mărcii şi modelului vehiculului implicat în săvârșirea contravenției, precum şi a datei, orei şi locului săvârșirii contravenției, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.”

După alineatul (3) al articolului 109, se introduce un nou alineat, alin. (31), cu următorul cuprins:

„(31) În cazurile prevăzute la alin. (21), procesul-verbal se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după stabilirea identității conducătorului de vehicul; pentru constatarea contravenției este necesară şi declarația participantului la trafic asupra faptelor ce constituie obiectul contravenției şi asupra autenticității și veridicității înregistrării tehnice video furnizate, precum şi confirmarea faptelor de către martori, dacă există, menționându-se acestea în procesul-verbal de constatare a contravenției.“

Proiectul legislativ va sta în dezbatere publică în această lună, apoi va intra la votul senatorilor și ulterior, în comisiile de specialitate din Camera Deputaților și  în plen, pentru votul final.

Sursa: Camera Deputaților

 

 

Multumim avocatului Coltuc Marius Vicentiu pentru implicare https://www.coltuc.ro

Probă

Probă

probă, 1. (în sens larg) acţiunea de stabilire a existenţei sau inexistenţei unui anumit fapt; mijlocul prin care se poate stabili faptul sau împrejurarea ce trebuie dovedită; rezultatul obţinut prin folosirea mijloacelor de probă, adică măsura în care acestea au reuşit să formeze convingerea judecătorului despre existenţa sau inexistenţa faptului pretins; 2. (în sens restrâns) mijloc de probaţiune, adică mijlocul legal utilizat pentru dovedirea unui fapt; fapt probator, adică un fapt material care, din moment ce a fost dovedit printr-un mijloc de probă, este folosit, la rândul lui, pentru a dovedi o împrejurare determinantă în soluţionarea pricinii [v. şi administrarea probelor; administrarea probelor de către avocaţi; admisibilitatea probelor; aprecierea probelor].

probă – element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei. ~ concludentă – probă care are calitatea de a clarifica elemente necesare ale cauzei. ~ utilă – probă cu calitatea de a aduce clarificări pe care nu le cuprind alte probe. ~ pertinentă – probă care are calitatea de a fi în legătură cu cauza care se judecă. ~ directă – probă care se percepe nemijlocit, care procură în mod direct o informaţie asupra cauzei deduse judecăţii. ~ indirectă -probă care nu se percepe nemijlocit, care nu dă în mod direct o informaţie asupra cauzei, ci poate fi folosită la aflarea adevărului pe cale de raţionament (prezumţiile şi indiciile). ~ evidentă – probă sigură şi completă care clarifică în mod deplin o anumită împrejurare. ~ necompletă – probă îndoielnică şi care trebuie examinată împreună cu alte probe, spre a se putea desprinde o concluzie. ~ materială -probă relevată de anumite obiecte sau situaţii de fapt (de ex., obiecte care conţin o urmă a faptei săvârşite). ~ orală – probă care rezultă din relatările orale ale celor care au cunoştinţă despre un fapt sau o circumstanţă în legătură cu cauza (de ex., declaraţiile martorilor). ~ scrisă – probă dezvăluită pe calea scrisului (de ex. înscrisurile). ~ negativă – probă prin care s-ar tinde a se face dovada unui fapt care nu s-a petrecut. Proba negativă este imposibilă, afară de cazul când se converteşte într-o probă pozitivă (de ex., dovada că făptuitorul n-a fost într-un loc se poate schimba în dovada că acesta s-a găsit în momentul respectiv în alt loc). ~ admisibilă -probă care, fiind concludentă şi utilă, poate fi încuviinţată de organele judiciare. ~ inadmisibilă -probă care, fiind neconcludentă sau inutilă, nu poate fi admisă de organele judiciare. Astfel, este inadmisibilă proba prin care s-ar tinde la dovedirea sau combaterea unei realităţi evidente, constatate ştiinţific (de ex., a dovedi caracterul neştiinţific al prejudecăţilor religioase) sau la combaterea unei prezumţii legale (de ex., proba că inculpatul n-a suferit nici un prejudiciu prin judecarea procesului de către un complet ilegal constituit). ~ testimonială – probă care constă în audierea martorilor. ~ biologică – probă care este relevată în urma analizei unor organe sau părţi de organe, ori a sângelui provenind de la fiinţe vii (de ex., recoltarea de sânge pentru a se stabili gradul de îmbibaţie alcoolică a sângelui unei persoane).a

Probă importantă în ancheta privind explozia catastrofala din mina Petrila a dispărut

coltuc102Oamenii legii au spus că este vorba de un fel de cutie neagră a minei, iar datele înregistrate ar putea fi esenţiale în anchetă. Poliţiştii au deja un

 

 

cerc de suspecţi. Procurorii au spus că acel aparat s-a aflat în subteran la momentul exploziilor

 

realitatea