Urmasii celor care au împrumutat statul în perioada interbelica nu beneficiaza de nicio despagubire

Spre deosebire de proprietarii de case, terenuri si fabrici deposedati de regimul comunist, carora fie li s-au restituit bunurile nationalizate, fie au fost despagubiti cu bani sau cu actiuni la Fondul Proprietatea, posesorii de titluri

de stat românesti neonorate la plata, emise în perioada 1889-1945, nu s-au bucurat de nicio masura reparatorie din partea autoritatilor. Acestia primesc, de cinci ani încoace, acelasi raspuns mecanic din partea Ministerului Finantelor, care, invocând un decret comunist din 1948 ramas neabrogat, le spune ca „nu exista temei legal pentru solutionarea cererilor în legatura cu eventuala plata a unor astfel de titluri de stat”.

Dupa îndelungi ezitari si tergiversari, clasa politica a de­cis sa condamne comunismul. Si, ca proba a bunelor sale intentii, a emis Legile 10/2001 si 247/2005, care prevad masuri reparatorii pentru proprietarii de imobile sau alte active confiscate abuziv de ca­tre statul comunist. Pe aceasta baza le­gala, mostenitorii industriasilor interbelici Nicolae Malaxa si Max Auschnit au primit titluri de despagubire în va­loa­re de peste un miliard de lei, con­ver­tite ulterior în actiuni la Fondul Pro­­prietatea, din care mai bine de 100 de milioane de lei reprezinta despa­gu­biri pentru actiunile detinute la „Uzinele de Fier si Domeniile din Resita”.

Teoretic, orice actionar al unei so­cie­tati anonime interbelice poate fi despagubit, dar cu conditia sa figureze în registrul actionarilor la data de 11 iu­nie 1948, atunci când a intrat în vi­goare Legea 119, prin care se nationa-lizau cele mai importante proprietati industriale. Din pacate însa, „în nu­meroase cazuri, oameni care au avut calitatea de actionar nu o pot dovedi, pentru ca documentele ce o atestau fie au fost distruse, fie s-au pierdut”, precizeaza Corin Trandafir, partener la „Rubin – Meyer, Doru & Trandafir”, casa de avocatura care i-a reprezentat pe mostenitorii lui Malaxa.
Acum, bineînteles ca autoritatile pot pune placa cu „nu gasim registrul” oricarui actionar care n-are în spate un grup puternic de lobby. Când, de fapt, normal ar fi ca registrele de ac­tio­nariat si în special registrul cu companiile cotate la Bursa de Efecte, Actiuni si Schimb de la Bucuresti, care a functionat pâna în 1948, sa poata fi consulate (în copie, evident) de ori­cine, la Biblioteca Nationala, ca un act de restituire a istoriei capitaliste interbelice. Pentru ca, daca respectivele re­gistre se gasesc, de pilda, la Ministerul Finantelor, si nu la biblioteci publice, iar ele sunt scoase doar la presiunea grupurilor de lobby, acest lucru nu e câtusi de putin un semn de tran­sparenta.

Sursa: Saptamana Financiara