Avem un RIL promovat:Unele masuri de incadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar

Unele instante au apreciat ca in situatia cadrelor didactice, recalcularea salariilor pentru perioada 01 ianuarie 2010 – 31 decembrie 2010, se face potrivit Legii nr. 330/2009, cu aplicarea prevederilor art.5 alin. (6) din O.U.G. nr. 1/2010.

Intr-o alta opinie, s-a apreciat ca dispozitiile din Legea nr. 330/2009 trebuie aplicate prin raportare la dispozitiile Legii nr.221/2008, astfel incat reincadrarea, incepand cu 1 ianuarie 2010, se face prin aplicarea coeficientului de multiplicare 1,000 in valoare de 400 lei.

Opinia Procurorului General

neunitara in problema de drept enuntata vizeaza acordarea drepturilor salariale ale personalului didactic, in perioada 01 ianuarie 2010 – 31 decembrie 2010, perioada de aplicabilitate atat a dispozitiilor Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, cat si a prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 1 din 25 ianuarie 2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 330/2009, obiectul de reglementare al acestui act normativ consta in stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar platit din bugetul general consolidat al statului.

Totodata, in conformitate cu alin. (2) al normei legale mai sus enuntate, incepand cu data intrarii in vigoare, in tot sau in parte, a acestei legi, drepturile salariale ale personalului prevazut la alin. (1) sunt si raman in mod exclusiv cele prevazute in prezenta lege.

Avand in vedere aceasta prevedere legala imperativa, consideram ca salariile personalului didactic, nu pot fi calculate potrivit altor reglementari, decat cele prevazute de Legea nr. 330/2009.

De altfel, in acelasi sens, a fost adoptata si Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 1 din 25 ianuarie 2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar, care, la art. 3 statueaza ca prin contractele sau acordurile colective si individuale de munca nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natura salariala care exced prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.

Totodata, prin art. 4 alin. (1) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.1/2010, s-a dispus ca, incepand cu luna ianuarie 2010, intregul personal din sectorul bugetar incadrat in autoritatile si institutiile publice prevazute la art.2 alin.(1) si (3) din Legea nr.330/2009 sa fie reincadrat corespunzator transelor de vechime in munca si pe functiile corespunzatoare categoriei, gradului si treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009.

Totodata, Legea nr. 330/2009 statueaza in art. 3, ca sistemul de salarizare prevazut prin acest act normativ reglementeaza salarizarea tuturor categoriilor de personal din sectorul bugetar, prin luarea in considerare a drepturilor de natura salariala stabilite prin acte normative speciale in sistemul de salarizare reglementat de prezenta lege, luarea in considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorarilor, a indemnizatiilor cu caracter general sau special, precum si a altor drepturi de natura salariala, recunoscute sau stabilite, pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, prin hotarari judecatoresti, prin acte de negociere colectiva, precum si prin alte modalitati, acestea regasindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, in salariul brut sau, dupa caz, in salariul de baza, in solda functiei de baza sau in indemnizatia lunara de incadrare.

De asemenea, potrivit art. 30 alin. (1) din aceasta lege, incepand cu data de 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotarari ale Guvernului, si, dupa caz, indemnizatiile de conducere, care potrivit legii faceau parte din salariul de baza, din soldele functiilor de baza, respectiv din indemnizatiile lunare de incadrare, prevazute in notele din anexele la prezenta lege, se introduc in salariul de baza, in soldele functiilor de baza, respectiv in indemnizatiile lunare de incadrare corespunzatoare functiilor din luna decembrie 2009, atat pentru personalul de executie, cat si pentru functiile de conducere.

Este adevarat ca, in conformitate cu alin. (5) al acestei norme legale, in anul 2010, personalul aflat in functie la data de 31 decembrie 2009 isi va pastra salariul avut, fara a fi afectat de masurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, dar aceasta mentinere a nivelului salarial se refera la faptul ca, pe de o parte, noul salariu de baza, solda functiei de baza sau, dupa caz, indemnizatia lunara de incadrare va fi cel/cea corespunzatoare functiilor din luna decembrie 2009, la care se adauga sporurile care se introduc in acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege, iar pe de alta parte, sporurile prevazute in anexele la prezenta lege ramase in afara salariului de baza, soldei functiei de baza sau, dupa caz, indemnizatiei lunare de incadrare se vor acorda intr-un cuantum care sa conduca la o valoare egala cu suma calculata pentru luna decembrie 2009.

De altfel, pentru a evita interpretari diferite cu privire la cuantumul salariului ce urmeaza a fi acordat, incepand cu data de 01 ianuarie 2010, legiuitorul a adoptat Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 1 din 25 ianuarie 2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar, care, la art. 5 alin. (6) prevede ca „reincadrarea personalului didactic din invatamant se face luand in calcul salariile de baza la data de 31 decembrie 2009, stabilite in conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 41/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai – decembrie 2009, aprobata prin Legea nr. 300/2009.”

Or, Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 41/2009 la care face trimitere aceasta dispozitie legala, prevede ca valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este de 299,93 lei si nu de 400 lei.

Prin urmare, chiar si in ipoteza in care, prin hotarari judecatoresti s-a stabilit obligatia angajatorilor de a calcula drepturile salariale ale reclamantilor in temeiul Legii nr. 221/2008, pana la data de 31 decembrie 2009, efectele acestor hotarari judecatoresti sunt limitate in timp, respectiv pana la o eventuala modificare legala ori conventionala a raporturilor de munca.

In acest sens, o modificare legala este reprezentata de intrarea in vigoare a Legii nr. 330/2009, act normativ care, asa cum am prezentat anterior, ofera criterii diferite de calcul al salariilor.

De altfel, prin adoptarea Legii nr. 330/2009, legiuitorul a uzat de facultatea ce i-a fost recunoscuta prin art. 157 alin. (2) din Codul muncii, in forma in vigoare la data adoptarii acestei legi, conform caruia, sistemul de salarizare a personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral sau in majoritate de la bugetul de stat, bugetele locale, se stabileste prin lege.

Pe de alta parte, sintagma „salariul avut”, din textul alin. (5) al art. 30 al Legii nr. 330/2009, nu poate fi interpretata decat in contextul lit. a) a acestui alineat, conform careia, „salariul avut” este salariul corespunzator functiilor din luna decembrie 2009, la care se adauga sporurile care se introduc in acesta potrivit anexelor la prezenta lege, iar nu salariul efectiv incasat sau salariul pe care trebuia sa-l incaseze in fapt, la data de 31 decembrie 2009, reclamantul.

Aceeasi semnificatie o are si sintagma „ salariile de baza la data de 31 decembrie 2009, stabilite in conformitate cu prevederile Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.41/2009, aprobata prin Legea nr.300/2009”, continuta de art.5 alin.(6) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.1/2010, astfel incat, reincadrarea personalului didactic din invatamant la data de 1 ianuarie 2010 se realizeaza prin aplicarea coeficientului de multiplicarea 1,000 prevazut de Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.41/2009.

In acest context, nu se poate sustine nici rationamentul conform caruia, in acceptiunea legiuitorului, sintagma „salariul avut” presupune luarea in considerare a unei valori a coeficientului de ierarhizare 1,000 de 400 lei, conform prevederilor Legii nr. 221/2008 de aprobare a Ordonantei Guvernului nr. 15 din 30 ianuarie 2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant, in raport de Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recursul in interesul legii.

Aceasta deoarece, in primul rand, decizia anterior mentionata a stabilit exact perioada de aplicare a dispozitiilor Ordonantei de Guvern nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobata si modificata prin Legea nr. 221/2008, respectiv pana la data de 31 decembrie 2009, astfel incat, aceste dispozitii nu pot fi extinse si pentru anul urmator.

Pe de alta parte, Ordonanta Guvernului nr. 15/2008, aprobata si modificata prin Legea nr. 221/2008, a fost abrogata expres prin art. 48 alin. (1) pct. 16 din Legea nr. 330/2009, astfel incat, de la data intrarii in vigoare a acestui ultim act normativ, dispozitiile O.G. nr. 15/2008 nu mai pot fi aplicate, abrogarea avand caracter definitiv.

Prin instituirea unui nou cadru legislativ de salarizare a personalului platit din fondurile publice si abrogarea expresa directa a unor acte normative anterioare avand acelasi obiect de reglementare, se da expresie uneia dintre functiile acestui instrument legislativ, de eliminare a antinomiilor in drept.

Fata de efectele abrogarii, ce presupun scoaterea din vigoare, cu caracter definitiv, a unui act normativ sau dispozitii legale, o prevedere legala, odata abrogata, nu mai poate fi aplicata situatiilor juridice viitoare care apartin, astfel, domeniului de reglementare a legii noi.

In consecinta, dupa abrogarea expresa, Ordonanta Guvernului nr.15/2008 aprobata si modificata prin Legea nr. 221/2008 nu mai poate fi aplicata in ceea ce priveste salarizarea cadrelor didactice dupa data de 1 ianuarie 2010.

Pe de alta parte, conform principiului aplicarii imediate a legii noi, principiu consacrat de art. 15 alin. (2) din Constitutie si art. 6 din Noul Cod civil, actiunea noii legi civile se intinde exclusiv, asupra tuturor situatiilor juridice pendinte – facta pendentia – precum si efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute – facta futura.

Ultraactivitatea legii vechi reprezinta o exceptie de la principiul aplicarii imediate a legii noi, exceptie care trebuie insa prevazuta in mod expres de catre legiuitor, in cuprinsul legii noi.

Este evident insa, ca in ceea ce priveste Legea nr. 330/2009, o astfel de reglementare cu privire la supravietuirea, ultraactivitatea legii vechi, respectiv a Ordonantei Guvernului nr. 15/2008, aprobata si modificata prin Legea nr. 221/2008, nu se regaseste.

De altfel, pentru primul an de aplicare a Legii nr. 330/2009, mentinerea drepturilor salariale, la un nivel corespunzator celui stabilit potrivit actelor normative s-a realizat prin aplicarea prevederilor art.6 alin.(1) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.1/2010, potrivit carora in cazul in care drepturile salariale determinate in conformitate cu Legea – cadru nr.330/2009 erau mai mici decat cele stabilite prin legi sau hotarari ale Guvernului, pentru functia respectiva pentru luna decembrie 2009, se acorda o suma compensatorie cu caracter tranzitoriu care sa acopere diferenta, in masura in care persoana isi desfasura activitatea in aceleasi conditii.

In consecinta, instantele nu puteau dispune o alta modalitate de stabilire a salariului pentru primul an de aplicare a Legii nr.330/2009, decat cea care este prevazuta in acest act normativ si Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.1/2010, acte normative care, pe de o parte, raporteaza reincadrarea personalului, la transele de vechime in munca, functiile corespunzatoare categoriei, gradului si treptei profesionale avute in luna decembrie 2009, iar, pe de alta parte, determina salariile de baza rezultate in urma acestei reincadrari, la salariile de baza stabilite la data de 31 decembrie 2009, conform Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.41/2009 aprobata prin Legea nr.300/2009.