Moştenitori

Moştenitori

moştenitori, persoane care, în virtutea legii, a unui testament ori a unui contract de donaţie de bunuri viitoare, vin la moştenirea lăsată de defunct. în funcţie de vocaţia lor succesorală, m. pot fi grupaţi pe categorii: 1) m. legali (chemaţi în virtutea legii la succesiunea defunctului), care sunt rudele apropiate ale celui ce lasă moştenirea (împărţite în patru clase de moştenitori) precum şi soţul supravieţuitor al defunctului; 2) m. testamentari (chemaţi la succesiune în baza unui testament), care pot fi, în principiu, orice persoane; 3) m. contractuali – sau donatari de bunuri viitoare -(chemaţi la succesiune, în condiţiile legii, pe baza unui contract de donaţie de bunuri viitoare), care pot fi, de asemenea, orice persoane. în funcţie de alte criterii de clasificare, m. mai pot fi: m. rezervatari (cei cărora legea le recunoaşte – le rezervă – un drept asupra unei cote determinate din moştenirea defunctului, numită rezervă succesorală, de care autorul nu poate dispune prin testament în favoarea altor persoane); m. sezinari (cărora legea le recunoaşte beneficiul sezinei) sau m. nesezinari (care nu beneficiază de sezină); m. regulaţi (consideraţi de lege „continuatori ai persoanei defunctului”) sau m. neregulaţi (cei consideraţi doar ca simpli succesori la bunuri) [v. şi clase de moştenitori],

moştenitori, subiecţi de drepturi şi obligaţii care sînt chemaţi, potrivit legii, la succesiunea unei persoane decedate. În caz de deces al oricărei părţi dintr-o cauză penală acţiunea civilă rămîne mai departe în competenţa aceleiaşi instanţe penale, fiind introduşi în cauză moştenitorii părţii care a decedat (art. 21, alin. 1, C.p.p.). Dacă una din părţi este o persoană juridică, în caz de reorganizare a acesteia, se introduce în cauză organizaţia succesoare în drepturi, iar în caz de desfiinţare sau de dizolvare se introduc în cauză lichidatorii (art. 21, alin. 2, C.p.p.).

Deschiderea succesiunii are loc la decesul unei persoane. La cerere, notarul public elibereaza un certificat de mostenitor

Cererea se adreseaza unui notar public de la locul ultimului domiciliu al persoanei decedate.Mostenitorii trebuie sa faca dovada acceptarii succesiunii in termen de 6 luni de la decesul autorului.

Acceptarea este expresa daca se face prin declaratie in fata notarului public sau tacita prin efectuarea (dupa deschiderea succesiunii) a unor acte si/sau fapte pe care mostenitorul nu le-ar fi putut face decat in aceasta calitate.

In caz de renuntare la mostenire aceasta se face printr-o declaratie expresa la notar, in cele 6 luni de la deces. Dupa acest termen, dreptul de a accepta sau de a renunta se prescrie, succesibilul devenind strain de mostenire.

Succesorii datoreaza taxe succesorale si timbru judiciar la bugetul statului si onorariu pentru notarul public.