Radarele raman pitite sau ascunse : Dispoziţiile privind presemnalizarea maşinilor radar au fost declarate neconstituţionale!

amenda radar politie 2019

Radarele raman pitite sau ascunse.Unele dispoziţii din Codul Rutier au constituit motiv de sesizare a Curţiii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate

Potrivit ştirilor juridice, se arată, că, din formularea dispoziţiilor art. 109 alin. (4) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea dedusă controlului de constituţionalitate, nu se înţelege, cu claritate, dacă poziţionarea vizibilă se referă la autovehiculele pe care se instalează dispozitivele destinate măsurării vitezei sau la înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere.

De asemenea nu este clar dacă vizibilitatea trebuie raportată în vreun fel la distanţele de 500 – 1.000 m faţă de radar, în cazul amplasării dispozitivelor radar în localitate, respectiv de 2.000 – 4.000 m, în cazul amplasării acestora în afara localităţii, distanţe prevăzute de legea criticată pentru presemnalizarea prezenţei, în zona drumului public, a dispozitivelor radarjnstalate pe autovehicule staţionare sau pe suporţii amenajărilor rutiere, precum şi a dispozitivelor radar tip pistol.

În aceste condiţii, fiind susceptibile de mai multe interpretări, de natură să genereze impredictibilitate în aplicare, dispoziţiile art. 109 alin. (4) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea dedusă controlului de constituţionalitate, sunt neclare, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie cu privire la calitatea legii.

Ce a decis Curtea Constiţională?

Prin raportare la criticile aduse prevederilor presupus neconstituționale art. 109 alin. (6) – (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea criticată, care prevăd obligativitatea presemnalizării prezenței, în zona drumului public, a dispozitivelor radar instalate pe autovehicule staționare sau pe suporții amenajărilor rutiere și a dispozitivelor radar tip pistol – care limitează activitățile poliției rutiere de aplicare a normelor legale privind viteza maximă admisă (pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus) la acțiuni presemnalizate, Curtea a constatat că soluția legislativă se îndepărtează de la scopul reglementării în materia circulației pe drumurile publice, care vizează siguranța traficului rutier, aspectul cel mai important constând, în mod evident, în ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public.

Totodată, această soluție legislativă lipsește aplicarea legislației rutiere – sub aspectul asigurării respectării limitelor legale de viteză – de componenta coercitivă raportat la cea mai mare parte a rețelei de drumuri publice, aducând totodată atingere și prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept, în componentele sale referitoare la apărarea ordinii și a siguranței publice și la garantarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

De asemenea, Curtea a avut în vedere faptul că presemnalizarea obligatorie a prezenței, în zona drumului public, a dispozitivelor radar instalate pe autovehicule staționare sau pe suporții amenajărilor rutiere, precum și a dispozitivelor radar tip pistol este de natură să ducă la o practică de respectare a dispozițiilor legale privind limitele de viteză numai în zonele presemnalizate ca atare.

Prin Decizia nr. 684/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 50/2019, s-a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că dispoziţiile articolului unic [cu referire la art. 109 alin. (6) – (11), (13) şi (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002] din Legea pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt neconstituţionale.

„Zero la Mie” aplicatie

„Zero la Mie”- aplicati-avocat-coltuc-2019

Poliţia Română a lansat o nouă aplicaţie! Cu ajutorul aplicaţiei poţi afla timpul estimativ în care dispare alcoolul din sânge. Aplicaţia se numeşte „Zero la Mie” şi permite utilizatorilor care au băut să afle timpul estimativ în care pot ajunge din nou la 0‰ alcool în sânge.

Pe baza datelor introduse în secţiunea bio, precum gen, înălţime, greutate, cantitate şi tip de alcool consumat, dar şi timpul de consum, este generat un timp estimativ necesar pentru revenirea la zero la mie alcoolemie. Dacă utilizatorul a consumat alimente în perioada de consum de alcool, este recomandată adăugarea a 90 de minute la rezultatul indicat de aplicaţie.

Spre exemplu, unui bărbat cu o înălţime de 180 cm şi o greutate de 80 kg, care a consumat 2 beri de 500 ml în interval de două ore, îi este recomandat să aştepte minim două ore şi 40 minute până la revenirea la 0‰ alcool în sânge. Rezultatul este însă o recomandare, întrucât capacitatea de metabolizare a alcoolului este diferită pentru fiecare persoană în parte.

Doar polițiștii rutieri au competența să aplice sancțiuni contravenționale șoferilor, potrivit unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ)

Polițiștii locali nu au voie să dea amenzi șoferilor în trafic și nu le pot cere documente din care să reiasă cine le-a încredințat pentru conducere mașinile, potrivit unei decizii pronunțate astăzi de ICCJ, în completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii. Decizia a fost pronunțată în contextul în care Avocatul Poporului a cerut Curții lămurirea acestei chestiuni, însă aceasta va deveni obligatorie pentru instanțele de judecată numai de la data publicării sale în Monitorul Oficial.

„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (…) prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate”, scrie în comunicatul de presă al ICCJ cu privire la decizia dată azi.

Chestiunea trebuia lămurită pentru că, așa cum arată Avocatul Poporului în actul de sesizarea ICCJ, au existat instanțe care au desființat procesele-verbale de contravenție făcute de polițiștii locali, în timp ce altele au considerat că acestea sunt perfect legale. De altfel, în textele de lege respective, sunt referiri exprese numai la poliția rutieră, iar nu și la cea locală.

Singurii care au competență pe Codul rutier în privința faptelor din trafic sunt polițiștii rutieri, referirile făcându-se doar la aceștia. Acest lucru ar putea să se schimbe însă, în viitor, deoarece la Parlament se află în dezbatere un proiect de lege care vizează tocmai acest lucru: acordarea de competențe în zona faptelor contravenționale comise de șoferi și celor de la poliția locală. La ora actuală, în baza Legii poliției locale nr. 155/2010, cei de la locală ar avea competențe în acest domeniu, dar ele nu se regăsesc și în Codul rutier.

Dacă proiectul va intra în vigoare, șoferii vor fi obligați să respecte indicațiile polițistului local, la fel ca pe cele ale polițistului rutier, vor putea fi opriți de către acesta dintâi, vor fi obligați să-i înmâneze documentele cerute și vor putea fi amendați de către acesta  Totuși, poliția locală poate da amenzi pentru parcatul neregulamentar și poate să dispună în legătură cu ridicarea mașinilor.

Notă: Dezlegarea dată problemelor de drept de către ICCJ este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.

200 de persoane fizice şi juridice au fost trimise în judecată, pentru săvârşirea de infracţiuni din sfera criminalităţii informatice

În primele cinci luni ale acestui an, Poliţia Română a desfăşurat 108 acţiuni operative în domeniul combaterii criminalităţii informatice, în cadrul cărora au fost destructurate nouă grupări infracţionale organizate.

În perioada analizată, au fost trimise în judecată 189 de persoane fizice şi juridice, pentru săvârşirea a 600 de infracţiuni. Din totalul persoanelor ce au făcut obiectul anchetelor, 44 au fost reţinute sau arestate. Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 3.815 suporţi magnetici, 1.984 de telefoane mobile, 3.125 de cartele SIM, carduri de memorie, dischete, precum şi 396 de carduri bancare falsificate.

De asemenea, a fost pus sechestru asigurător pe 210.006 lei, 44.415 euro, 2.438 dolari, 0,519 kg. de aur, şase imobile, opt autoturisme, 556 de hard disk-uri, patru arme de foc, precum şi alte bunuri, în valoare de 460.000 de lei.

În urma cercetărilor efectuate de Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, într-un dosar penal privind infracţiuni informatice şi de spălare a banilor, a fost organizată o acţiune constând în 42 de percheziţii domiciliare şi executarea a 44 de mandate de aducere emise pe numele persoanelor bănuite

O grupare specializată în fraude intracomunitare care a prejudiciat bugetul statului cu peste două milioane de lei a fost destructurată de poliţişti

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova remis, luni, presei, ofiţerii de investigare a fraudelor din judeţele Prahova şi Buzău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sprijinul

luptătorilor din cadrul SIR Prahova, au efectuat, vineri, cinci percheziţii în imobile şi spaţii comerciale deţinute de patru suspecţi cercetaţi pentru fraude în tranzacţiile intracomunitare.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că cei patru, care au vârsta cuprinsă între 25 şi 48 de ani, au achiziţionat, în cursul acestui an, mărfuri de la societăţi comerciale din România, simulând o livrare intracomunitară suspensivă de la plata TVA către societăţi comerciale cu sediul în Bulgaria, în timp ce marfa era, de fapt, comercializată pe teritoriul României prin societăţi ‘fantomă’.

În acest fel, bugetul statului a fost prejudiciat cu suma de 2,3 milioane de lei.

De asemenea, aceştia au mai prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de aproximativ 450.000 de lei, după ce au cumpărat în perioada noiembrie 2008 – mai 2011 ulei comestibil de la societăţi comerciale din Bulgaria, produs scutit de plata TVA-ului, pe care l-au introdus în ţară şi l-au comercializat fără să îl înregistreze şi fără să achite TVA-ul aferent şi impozitul pe profitul obţinut.

Unul dintre suspecţi este cercetat şi pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune cu file CEC şi bilete la ordin, fapte prin care au fost prejudiciate mai multe persoane juridice, cu suma de 450.000 de lei.

O femeie de 49 de ani a reuşit să înşele sute de bucureşteni folosindu-se de identităţi false

O femeie de 49 de ani a reuşit să păcălească sute de persoane din Bucureşti folosindu-se de identităţi false. Cu ajutorul unor buletine falsificate, femeia a reuşit să obţină sume importante de bani de la mai mulţi proprietari de

apartamente, de la prietenii acestora, ba chiar şi de la diverse agenţii imobiliare.

realitatea

Operaţiune de amploare a ofiţerilor DGA, la Constanţa.

În prezent, atât la domiciliile celor reţinuţi, cât şi la sediul Poliţiei Rutiere au loc peste 50 de percheziţii.Reţinuţii sunt acuzaţi că, în perioada în care şi-au desfăşurat activitatea, au cerut mită mai multor şoferi pentru a nu-i

 

sancţiona în momentul în care au fost opriţi în trafic. 

Ancheta vine în urma unor alte operaţiuni de asemenea anvergură care au avut loc în Iaşi şi în Argeş.

„S-au făcut mai multe anchete interne cu privire aceste activităţi”, a declarat, la Realitatea TV, Cristian Dancu, şeful Poliţiei Rutiere Constanţa. Comisarul-şef a asigurat, însă, că activitatea Poliţiei Rutiere Constanţa nu este afectată, în acest moment, de desfăşurarea anchelor.

Potrivit lui Dancu, cei care fac obiectul acestei activităţi sunt agenţi, nu şi ofiţeri. Mai mult, „un agent nu poate decât să facă respectivele constatări în stradă. Dosarul se soluţionează după aceea, de către lucrători desemnaţi”, potrivit explicaţiilor date de Cristian Dancu.

„Interesul este al tuturor, şi anume să curăţăm sistemul de astfel de practici”, a completat comisarul-şef, asigurând, totodată, că „toate informaţiile pe care le primim sunt verificate”.

Cu toate acestea, „activitatea nu se putea face fără complicitatea conducătorului auto„, a conchis şeful Poliţiei Rutiere Constanţa.

În momentul de faţă, cei 45 se află la locul percheziţiilor. În cazul în care procurorii vor decide reţinerea lor, învinuiţii pot merge la Tribunalul Constanţa unde un judecător va decide dacă acestora li se vor elibera mandate de arestare.

Sursa: REALITATEA.NET

Răspunsul dat unui cetăţean la o sesizare semănă cu bancurile cu poliţişti

Cetăţeanul care a făcut sesizarea la Poliţie şi-a avariat maşina după ce a lovit un măgar pe drumul naţional 19. Şoferul a vrut să fie despăgubit de proprietarul măgarului şi a făcut o sesizare la poliţie pentru identificarea

acestuia. Aici vine însă surpriza. În urma verificarilor, proprietarul animalului nu a fost găsit, deoarece animalul nu avea microcip. În răspunsul primit de la poliţie, şoferul este înştiinţat că:  „Din verificările efectuate am stabilit că acest animal, respectiv măgarul, parcurge zeci de kilometrii în căutarea femelei pentru împerechere, astfel că nu am putut identifica proprietarul acestuia.”

Invitaţii din cadrul emisiunii DA sau NU au comentat acest caz, punându-l în categoria folclor pe seama poliţiştilor.

„Am trăit chestii din astea. Câteva secunde în Botoşani şi acolo era un scandal monstru legat de un viol, iar şeful de post făcuse reconstituirea violului. A fotografiat ca să gaseasca vinovatul. Cazuri din astea nebune au mai fost”, a afirmat Miron Mitrea. 

Sursa: Realitatea TV

Poliţiştii şi procurorii au reuşit destructurarea a 75 de reţele de crimă organizată

Spre exemplu, la sfârşitul lunii ianuarie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, sub coordonarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism,

împreună cu Serviciului Teritorial Constanţa şi sprijiniţi de poliţişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog, au prins în flagrant patru persoane, care au încercat să introducă în ţară două containere încărcate cu material lemnos şi în care se afla ascunsă cantitatea de peste 1.200 de kilograme de cocaină.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, la sfârşitul anului 2008, prin intermediul unei firme româneşti, un membru al grupării a efectuat un import de lemn de cedru din Brazilia.

Procurorii i-au reţinut pe cei patru suspecţi iar, în urma controlului, au constatat că în interiorul paleţilor cu scândură de cedru se aflau patru compartimente ascunse, executate după metoda „dop”, în care se găseau  aproximativ 1.100 de calupuri de cocaină, ambalate în folii de plastic, în greutate totală de peste 1.200 de kilograme, având o valoare de piaţă de aproximativ 100 milioane euro.

Percheziţia corporală, efectuată cu prilejul reţinerii autorilor, a dus la găsirea şi ridicarea, în vederea confiscării, a sumei de 140.000 de Euro. O altă grupare infracţională a fost destructurată în ziua de 13 mai, sub supravegherea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, cu sprijinul Autorităţii Naţionale a Vămilor.

Membrii  grupării, cetăţeni români şi străini, au introdus în România cantitatea de 200 de kilograme de cocaină, cu o puritate de peste 80 %, drogurile de mare risc fiind ascunse într-un container care transporta sucuri naturale, ce proveneau din Peru

newsin

Patru persoane, rude ale vrăjitoarei Sidonia, au fost ridicate de poliţiştii. Si Sidonia cand?

Marţi dimineaţă, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale– Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sprijiniţi de echipe ale Serviciului de Poliţie pentru Intervenţii Rapide, sub coordonarea unui

 

procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au descins la şapte adrese din Bucureşti şi uan din judeţul Ilfov, fiind puse în executare nouă mandate de aducere.

Din cercetările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că membrii grupării l-au agresat, la 8 martie 2008, pe M. A., lovindu-l în cap de mai multe ori cu o sabie, pentru a-l obliga să plătească diverse sume de bani. Pentru a se apăra, acesta a parat loviturile cu braţele suferind leziuni grave, care i-au pus viaţa în pericol.

De asemenea, începând cu luna august 2008, sub pretextul unei datorii de 4.000 de euro, membrii grupării l-au constrâns pe D.V., prin ameninţări, să facă împrumuturi şi să le plătească diverse sume de bani, reprezentând dobânzi.

 

mediafax

 

Gigi Becali retinut de organele de cercetare penala

Ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore a fost emisă la ora 13.00. De asemenea, şi alte persoane implicate în scandalul furtului maşinii finanţatorului Stelei au fost reţinute, anunţă publicaţia.

 

 

Ei urmează să fie duşi la Judecătoria Sectorului 1 pentru emiterea mandatelor de arestare. 

Şase persoane, printre care şi omul de afaceri Gigi Becali, au fost conduse la sediul Poliţie Capitalei, în această dimineaţă, sub acuzaţia de lipsire de libertate.

Omul de afaceri Gigi Becali este acuzat de instigare la lipsire de libertate în mod ilegal, celelalte persoane audiate fiind învinuite şi de uz de armă fără drept.

Potrivit Poliţiei Capitalei, în noaptea de 26 spre 27 ianuarie, în jurul orei 00:35, dispeceratul 112 a fost sesizat că, la intersecţia străzilor Doctor Felix şi Nicolae Titulescu, a avut loc o altercaţie în care s-au folosit şi arme de foc.

Conform apelului, un autoturism Mercedes aflat în trafic a fost blocat, iar cei trei pasageri au fost băgaţi cu forţa în portbagajul unui autoturism de teren şi transportaţi către o destinaţie din Tunari.

Cei care au furat maşina susţin că au fost bătuţi de apropiaţii omului de afaceri.

 

realitatea

Hoţii sunt infractori, au puşcărie la activ”, a declarat Gigi Becali.

Gigi Becali a fost dus, joi, la Poliţia Capitalei, unde va fi audiat în dosarul penal referitor la sechestrarea a trei persoane după ce maşina finanţatorului FC Steaua a fost furată.

„Sunt acuzat de privare de libertate. Hoţii sunt infractori, au puşcărie la activ”, a declarat Gigi Becali.

El a venit la volanul maşinii personale, în care se mai aflau şi poliţiştii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, Gigi Becali este învinuit de lipsire de libertate în mod ilegal.

În cazul celorlalte şase persoane acuzate în acest dosar, învinuirile sunt atât lipsire de libertate în mod ilegal, cât şi uz de armă fără drept.

Şase persoane, printre care sportivul Cătălin Zmărăndescu, fostul bodyguard al lui Gigi Becali, sunt audiate, joi dimineaţă, la Poliţia Capitalei, în acest dosar.

În paralel, continuă percheziţia la locuinţa lui Gigi Becali. Acesta a solicitat ca percheziţia să fie efectuată în prezenţa avocatului său.

Poliţia Capitalei informează că trei persoane au fost sechestrate după ce maşina lui Gigi Becali a fost furată, ele fiind „ridicate” de pe stradă, în urma unei acţiuni în forţă, şi băgate în portbagajul unui autoturism.

„La data de 26/27 ianuarie, în jurul orei 00.35, dispeceratul Poliţiei Capitalei a fost sesizat prin Sistemul National Apel Unic de Urgenţă 112 cu privire faptul ca la intersecţia străzilor Dr. Felix-Nicolae Titulescu, mai mulţi indvizi au blocat un autoturism aflat în trafic, i-au agresat pe cei trei ocupanţi şi folosind forţa i-au introdus în portbagajul unui autoturism de teren. Totodată, s-a sesizat ca agresorii au folosit arme de foc”, precizează Poliţia.

În urma cercetărilor, s-a stabilit ca ocupanţii autoturismului au fost conduşi într-un imobil din Pipera, unde au fost reţinuţi împotriva voinţei lor timp de aproximativ trei ore, pe motiv că au sustras autoturismul lui Becali.

„În cauză a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, precum şi uz de armă fără drept, faţă de şapte persoane”, spune sursa citată.

 

mediafax

Contractul cu celebrele Loganuri de 70.000 de euro destinate Poliţiei Române se renegociază

În momentul de faţă dosarul Loganurilor de 70.000 de euro se află pe masa procurorilor DNA, încă din toamna anului trecut, când preşedintele României, Traian Băsecu a discutat problema chiar în şedinţa CSAT.

Şeful statului a constatat că preţurile de achiziţionare sunt uriaşe. În urma acestui scandal şeful Poliţiei Române, chestorul Gheorghe Popa a fost schimbat din funcţie.

În momentul de faţă, maşinile din dotarea poliţiei nu acoperă nici 40% din necesar. Iar jumătate dintre ele trebuiau casate în urmă cu ani de zile.

Sursa: Realitatea TV

A izbucnit în lacrimi după ce a fost prins în flagrant de poliţie.Vezi video

Timişoreanul de 32 de ani a fost prins la volanul unei maşini cu numere expirate. Ca să nu se aleagă cu dosar penal, a vrut să-i îmbuneze pe poliţişti cu 100 de euro. N-a avut succes, aşa că a dublat oferta.

Timişoreanul riscă acum două dosare penale. Unul pentru infracţiunea din trafic, iar al doilea pentru tentativa de mituire a poliţiştilor.

Sursa: Realitatea.net

 

 

 

VEZI VIDEO AICI

Dezvăluiri incendiare despre Serghei Gribenco,

229

O atestă cele două amenzi rutiere înregistrate pe numele său la Serviciul de Taxe şi Impozite al primăriei din Cluj Napoca. Prima dintre amenzi

 

 

 

datează din 2 aprilie 2007 şi a fost emisă de Poliţia Braşov, iar cea de-a doua a venit de la Poliţia Câmpina, pe 11 iulie 2008.

Documentele, a căror valoare totală este de 256 de lei, sunt înregistrate pe numele lui Serghei Gribenco, la adresa din strada Aurel Vlaicu, din Cluj-Napoca. Basarabeanul era dat în urmărire din 2003 pentru că se sustrăgea executării unei pedepse de patru ani şi şase luni de închisoare pentru furt şi înşelăciune. 

„Sunt înregistrate două amenzi, neplătite, fiind cu domiciliul în Cluj-Napoca au venit la noi. Una din 2007, n-aş mai putea să vă spun în ce lună, şi una din 2008. El la Cluj-Napoca nu apare ca având bunuri mobile, respectiv vehicul pentru care să plătească impozit. Asta nu însemnaă că el nu-l are”, a declarat Raimonda Boian, purtătorul de cuvânt la Primăria Cluj-Napoca.

 

realitatea

Angajaţii Ambulanţei cer să nu mai fie opriţi de poliţişti când sunt în misiune. Cum comentaţi?

22211

Liderul sindicaliştilor de la Ambulanţă consideră că protocolul încheiat în septembrie 2008, între Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Internelor, conţine prevederi abuzive.

„Acest protocol fixează reguli pe care Codul Rutier nu le prevede în ce priveşte metodele de verificare de către Poliţie a şoferilor Ambulanţei şi SMURD, iar aceste metode trebuie stopate”, a afirmat Gheorghe Chiş.

Liderul FSNA a explicat că şoferii de pe maşinile Ambulanţei sunt testaţi la intrarea în serviciu, astfel încât verificarea lor şi în trafic, când se află în misiune, este un abuz care poate avea urmări grave, punând în pericol viaţa pacienţilor care trebuie transportaţi de urgenţă la spital.

Demersul sindicaliştilor din serviciile de Ambulanţă survine la câteva zile după ce două maşini ale Ambulanţei Dolj, care transportau persoane rănite în urma unui incendiu, au fost oprite de Poliţia Rutieră pentru ca agenţii să verifice alcoolemia şoferilor.

Liderul FNSA a precizat că doreşte să discute cu ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, despre anularea protocolului. „Nu înţelegem de ce la noi s-a făcut un asemenea protocol”, a afirmat Gheorghe Chiş, ales recent lider al Federaţiei Naţionale Ambulanţa. 

realitatea

Un bărbat din Târgovişte care a fotografiat două maşini de poliţie parcate în staţia de autobuz a fost ridicat de agenţi. Vezi video!

Tânărul a filmat întreaga conversaţie din maşina de poliţie. Agenţii înregistraţi cu telefonul mobil susţineau că îl duc pe bărbat la secţie să facă o declaraţie referitoare la scopul fotografierii maşinilor. Poliţiştii s-au declarat

deranjaţi, întrucât erau în misiune

 

realitatea

 

vezi video

Centrul Bucureştiului, raiul pedofililor

55551După ce în ediţiile trecute reporterii „României libere” au refăcut traseele prin care adolescenţi români ajung să se prostitueze în marile capitale

europene, astăzi şi-au îndreptat atenţia asupra unui fenomen cel puţin la fel de îngrijorător: pedofilia în centrul Bucureştiului. Acest flagel a fost intens prezentat de mass-media în anii trecuţi, mai ales în legătură cu scandalurile în care au fost implicate personaje celebre, precum Kurt Treptow, istoricul american condamnat la închisoare în România pentru abuz sexual asupra unor copii. De o bună bucată de vreme, însă, poliţia nu a mai prezentat nici un caz de pedofilie. Din acest motiv, mulţi au fost tentaţi să creadă că fenomenul a dispărut, iar problema copiilor abuzaţi sexual a fost rezolvată. Din păcate, lucrurile stau exact pe dos: nimic nu a fost rezolvat

 

realitatea

Poliţia nigeriană a arestat o capră suspectată de a fi furat, înarmată, o maşină

Martorii furtului au dus animalul la poliţie şi susţin că acesta este de fapt un criminal care ar fi folosit magia neagră pentru a se transforma în capră şi a scăpa astfel de poliţie, după ce a furat maşina.

Martorii au explicat poliţiei că au văzut hoţi care dădeau târcoale maşinii şi au pornit în urmărirea lor. Atunci, unul dintre bandiţi s-a trasformat în capră.

realitatea

Am fost victima unei agresiuni fizice (am fost batut/a) si am fost lovit (a).

Du-te mai intai sa-ti ingrijesti starea de sanatate probabil alterata de bataia primita.

Nu uita sa ceri din spital acte medicale care sa dovedeasa ca ai fost acolo (pe foi cu antet original, datate, cu stampila institutiei si parafa medicului) precum si rezultatele de la orice alt tip de investigatie (radiografie,ecografie, etc.) in caz ca a trebuit sa faci asa ceva.
Daca trebuie sa te internezi urmeaza indicatia medicilor si interneaza-te iar apoi cand vei iesi din spital cauta-ti dreptatea.

Mai departe:

Poti cere tu insuti o examinare medico-legala de constatare

Du-te la cea mai apropiata institutie medico-legala sa soliciti o examinare medico-legala de constatare a leziunilor pe care le-ai suferit.

    • Ai timp 30 zile sau pana cand leziunile au disparut de pe corpul tau. Vei primi un certificat medico-legal.
    • in continuare gandeste-te bine ce vrei sa faci si daca vrei sa mergi mai departe du-te la sectia de politie pe raza careia s-a intamplat evenimentul si declara ce ai patit. Se va deschide un dosar de urmarire penala si se angreneaza sistemul juridic. Poate ar fi bine in acest caz sa ai si un avocat care sa te consilieze.
    • Daca din anumite motive (nehotarare, boala) nu ai putut sa te prezinti spre a fi examinat sau intre timp dei nu au trecut 30 zile leziunile de pe corpul tau au disparut du-te obligatoriu la politie si anunta ce ai patit si explica de ce ai intarziat. Vei primi o adresa cu care sa te prezinti la institutia medico-legala in vederea examinarii. Nu uita sa ai bani in buzunar, intrucat orice examinare medico-legala este contra cost (vezi servicii/tarife prestatii).
  • Vrei sa anunti de la inceput politia
    • Du-te la sectia de politie pe raza careia s-a intamplat evenimentul si declara ce ai patit. Se va deschide un dosar de urmarire penala si se angreneaza sistemul juridic. Vei primi o adresa cu care sa te prezinti la institutia medico-legala in vederea examinarii. Calea este oficiala, politia fiind in cunostiinta de cazul tau inca de la inceput, ea fiind cea care cere examinarea. Poate ar fi bine ca si in acest caz sa ai un avocat care sa te consilieze. Nu uita sa ai bani in buzunar, intrucat orice examinare medico-legala este contra cost (vezi servicii/tarife prestatii).

Accidentele de munca in Romania – prevederile legislative

In perioada 2006 – 2007 se observa in Romania un numar mare al accidentelor de munca. In conformitate cu Legea protectiei muncii, accidentele de munca, în raport cu urmarile produse, se clasifica astfel: 1. accidente care produc incapacitate temporara de munca (ITM): Accidentul care produce ITM determina intreruperea activitatii lucratorului pe o anumita perioada, cu o durata de cel putin 3 zile calendaristice consecutive, confirmata prin certificat medical ca fiind urmare a accidentului produs.

Perioada de ITM se calculeaza prin insumarea numarului de zile calendaristice consecutive, acordat imediat dupa producerea accidentului, prin certificatul / certificatele medicale, incepand cu prima zi si terminind cu ultima zi inscrisa în acestea. In cazul în care accidentatul si-a reluat activitatea dupa o perioada de ITM si, ulterior, apar consecinte asupra sanatatii victimei, confirmate prin act medical ca fiind urmare a accidentului suferit, accidentatul va beneficia în continuare de drepturile ce decurg dintr-un accident de munca; 2. accident care produce invaliditate: Accidentul de munca care produce INV determina pierderea totala sau partiala a capacitatii de munca, confirmata prin decizie de încadrare într-un grad de INV, emisa de organele medicale în drept. In situatia în care, la momentul producerii accidentului, consecinta acestuia este o infirmitate evidenta (de exemplu: un brat smuls din umar), evenimentul va fi declarat ca accident de urmari de INV, numai dupa emiterea deciziei de INV de catre organele medicale; 3. accident mortal: Accidentul de munca mortal presupune decesul accidentatului imediat sau dupa un interval de timp, daca acesta este confirmat, în baza unui act medico-legal, ca fiind urmare a accidentului suferit; 4. accident colectiv – daca au fost accidentate cel putin 3 persoane, în acelasi timp si din aceleasi cauze, în cadrul aceluiasi eveniment. Baza reglementarilor privind accidentele de munca o constituie Legea protectiei muncii nr.90/1996, cu normele metodologice privind comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea si evidenta accidentelor de munca. Legea defineste cadrul organizatoric al protectiei muncii si responsabilitatile privind coordonarea si controlul acestei activitati, transpunând Directiva cadru 89/391/CEE. Dreptul la viata, la integritate fizica si psihica a tuturor persoanelor, precum si dreptul la ocrotirea sanatatii sunt drepturi fundamentale, garantate prin Constitutia României în art.22 si art.34. Completarea cadrului legislativ este asigurata de 8 norme metodologice pentru aplicarea legii, Normele Generale de Protectie a Muncii, de 105 norme specifice privind protectia muncii în sectoare de activitate având riscuri comune, si de Normativul cadru de acordare a echipamentului individual de protectie. Nu trebuie sa uitam de raspunderea delictuala prevazuta de Codul civil. Primul pas pentru a dezvolta o strategie eficienta de prevenire a accidentelor de munca este convingerea ca marea majoritate a accidentelor de munca pot fi prevenite. Este necesara corectarea imediata a oricaror situatii nesigure. Supervizarea si controlul aplicarii masurilor de protectie a muncii reprezenta prevenirii accidentelor de munca. Tot mai multe personae apeleaza la instantele de judecata pentru rezolvarea problemelor create.

Infractiuni si pedepse prevazute in noul cod rutier

Art. 84
Nerespectarea dispozitiilor privind circulatia pe drumurile publice, care intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni, atrage raspunderea penala si se sanctioneaza potrivit prezentei ordonante de urgenta.

Art. 85

(1) Punerea in circulatie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai, neinmatriculat sau neinregistrat, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 3 ani.

(2) Punerea in circulatie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai cu numar fals de inmatriculare sau de inregistrare se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.

(3) Tractarea unei remorci neinmatriculate sau neinregistrate ori cu numar fals de inmatriculare sau de inregistrare se pedepseste cuinchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

(4) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale carei placute cu numarul de inmatriculare sau de inregistrare au fost retrase sau a unui vehicul inmatriculat in alt stat, care nu are drept de circulatie in Romania, se pedepseste cuinchisoare de la 6 luni la 2 ani.

Art. 86

(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de catre o persoana care nu poseda permis de conducere se pedepseste cuinchisoare de la unu la 5 ani.

(2) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de catre o persoana al carei permis de conducere este necorespunzator categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv sau al carei permis i-a fost retras sau anulat ori careia exercitarea dreptului de a conduce i -a fost suspendata sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule in Romania se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.

(3) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (2) se sanctioneaza si persoana care incredinteaza cu stiinta un autovehicul sau tramvai, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care se afla in una dintre situatiile prevazute la alin. (1) sau (2) sau unei persoane care sufera de o boala psihica ori se afla sub influenta alcoolului sau a unor produse ori substante stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora.

Art. 87

(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange se pedepseste cu
inchisoare de la unu la 5 ani.

(2) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (1) se sanctioneaza si persoana care conduce un autovehicul sau un tramvai si care se afla sub influenta unor substante ori produse
stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora.

(3) Substantele sau produsele stupefiante, precum si medicamentele cu efecte similare acestora se stabilesc de catre Ministerul Sanatatii Publice, iar lista acestora se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

(4) Daca persoana aflata in una dintre situatiile prevazute la alin. (1) sau (2) efectueaza transport public de persoane, transport de substante sau produse periculoase ori se afla in procesul de instruire practica a unei persoane pentru obtinerea permisului de conducere sau in timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, pedeapsa esteinchisoare de la 2 la 7 ani.

(5) Refuzul, impotrivirea ori sustragerea conducatorului unui autovehicul sau al unui tramvai ori a instructorului auto, aflat in procesul de instruire, sau a examinatorului autoritatii competente, aflat in timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, de a se supune recoltarii probelor biologice sau testarii aerului expirat, in vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezentei de produse sau substante stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepseste cuinchisoare
de la 2 la 7 ani.

Art. 88

(1) Recoltarea probelor biologice se face in unitatile de asistenta medicala autorizate sau in institutii medico-legale si se efectueaza numai in prezenta unui reprezentant al politiei rutiere.

(2) Stabilirea concentratiei de alcool sau a prezentei in organism de substante ori produse stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora se face in institutiile medico- legale autorizate, in conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sanatatii
Publice.

(3) Stabilirea prezentei alcoolului in aerul expirat sau testarea preliminara a prezentei in organism a substantelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora se face de catre politia rutiera, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate.

(4) Stabilirea concentratiei de alcool in aerul expirat se face de catre politia rutiera, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat si verificat metrologic.

(5) Persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testata de politistul rutier cu un mijloc tehnic certificat si depistata ca avand o concentratie de pana la 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat, poate solicita acestuia sa i se recolteze probe biologice de catre unitatile sau institutiile medicale prevazute la alin. (1), in vederea stabilirii imbibatiei de alcool in sange.

(6) Persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testata cu un mijloc tehnic certificat ca avand o concentratie de peste 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat, este obligata sa se supuna recoltarii probelor biologice sau testarii cu un mijloc tehnic omologat si verificat
metrologic.

(7) Conducatorilor de autovehicule sau tramvaie, testati in trafic cu un mijloc tehnic certificat, care indica prezenta, in produsele biologice, a unor substante sau produse stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, li se recolteaza obligatoriu
probe biologice.

Art. 89

(1) Parasirea locului accidentului de catre conducatorul vehiculului sau de catre instructorul auto, aflat in procesul de instruire, sau de examinatorul autoritatii competente, aflat in timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, implicat intr-un accident de circulatie in urma caruia a rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane ori daca accidentul s-a produs ca urmare a unei infractiuni, faraincuviintarea politiei care efectueaza cercetarea locului faptei, se pedepseste cuinchisoare de la 2 la 7 ani.

(2) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (1) se sanctioneaza si fapta oricarei persoane de a modifica starea locului sau de asterge urmele accidentului de circulatie din care a rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane, fara acordul echipei de cercetare la fata locului.

(3) Nu constituie infractiune fapta conducatorului de vehicul care, in lipsa altor mijloace de transport, elinsu si transporta persoanele ranite la cea mai apropiata unitate sanitara in masura sa acorde asistenta medicala necesara si la care a declarat datele personale de identitate si numarul deinmatriculare sau inregistrare a vehiculului condus, consemnate intr-un registru special, daca seinapoiaza imediat la locul accidentului.

(4) Nu constituie infractiunea de parasire a locului accidentului fapta conducatorului autovehiculului cu regim de circulatie prioritara, daca acesta anunta deindata politia si dupa terminarea misiunii se prezinta la sediul unitatii de politie pe a carei raza de competenta s-a produs accidentul, in vedereaintocmirii documentelor de constatare.

(5) Nu constituie infractiune parasirea locului accidentului, daca victima paraseste locul faptei, iar conducatorul de vehicul anunta imediat evenimentul la cea mai apropiata unitate de politie.

Art. 90

(1) Fapta conducatorului de vehicul sau a instructorului auto, aflat in procesul de instruire, ori a examinatorului autoritatii competente, aflat in timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, de a consuma alcool, produse ori substante stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora, dupa producerea unui accident de circulatie care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane, pana la recoltarea probelor biologice ori pana la testarea cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic sau pana la stabilirea cu un mijloc tehnic certificat a prezentei acestora in aerul expirat, se pedepseste cuinchisoare de la unu la 5 ani.

(2) Nu constituie infractiune consumul de medicamente cu efecte similare produselor sau substantelor stupefiante, dupa producerea accidentului de circulatie si pana la sosirea politiei la fata locului, daca acestea sunt administrate de personal medical autorizat, in cazul in care acestea sunt impuse de starea de sanatate sau de vatamarea corporala a conducatorului auto.

Art. 91

Neindeplinirea de catre unitatea de asistenta medicala autorizata care a efectuat examenul de specialitate a obligatiei de a comunica politiei rutiere faptul ca o persoana a fost declarata inapta pentru a conduce un autovehicul sau tramvai, daca s-a produs un accident de circulatie care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane, ca urmare a afectiunilor medicale ale conducatorului de vehicul, se pedepseste cu amenda.

Art. 92

(1) Fapta savarsita cu intentie de a sustrage, distruge, degrada ori de a aduce in stare de neintrebuintare indicatoarele, semafoarele, amenajarile rutiere sau crearea de obstacole pe partea carosabila se pedepseste cuinchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda.

(2) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (1) se sanctioneaza instalarea de mijloace de semnalizare rutiera sau modificarea pozitiilor acestora, fara autorizatie eliberata de
autoritatile competente, de natura sa induca in eroare participantii la trafic.

(3) Organizarea sau participarea, in calitate de conducator de vehicul sau de animale, laintreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepseste cuinchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

(4) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (3) se sanctioneaza blocarea cu intentie a drumului public, daca se pune in pericol siguranta circulatiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulatie a celorlalti participanti la trafic.

(5) Lasarea fara supraveghere pe partea carosabila a drumurilor publice a unui vehicul care transporta produse sau substante periculoase se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 7 ani.

Art. 93

(1) indeplinirea defectuoasa sau neindeplinirea atributiilor de verificare tehnica ori inspectie tehnica periodica a autovehiculelor, remorcilor sau tramvaielor ori a celor referitoare la efectuarea unor reparatii sau interventii tehnice de catre persoanele care au asemenea atributii, daca din cauza starii tehnice a vehiculului s -a produs un accident de circulatie care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii unei persoane, se pedepseste conform legii penale.

(2) Repararea autovehiculelor, remorcilor, tramvaielor sau mopedelor avand urme de avarii, fara documentele de constatare eliberate de politia rutiera sau, dupa caz, de societatile din domeniul asigurarilor, se pedepseste cuinchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

(3) Nu constituie infractiunea prevazuta la alin. (2) repararea autovehiculelor avand urme de accident, in baza atestarii validitatii constatarii amiabile de accident.

Art. 94

(1) Efectuarea unor lucrari de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public si amplasarea unor constructii, panouri sau reclame publicitare in zona drumului, fara autorizatie de constructie eliberata in conditiile legii, se pedepsesc cuinchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.

(2) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (1) se sanctioneaza si persoana care nu respecta conditiile stabilite  in autorizatia de constructie, eliberata in conditiile legii, pentru amenajarea accesului rutier la drumul public, in cazul constructiilor amplasate in zona
acestuia.

(3) Persoana autorizata de administratorul caii ferate care nu ia masurile corespunzatoare pentru semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferata se pedepseste cuinchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

(4) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (3) se sanctioneaza si persoana autorizata de catre administratorul unui drum public sau de catre executantul unei lucrari pe partea carosabila, care nu ia masurile corespunzatoare pentru semnalizarea obstacolelor sau a lucrarilor pe drumurile publice, daca prin aceasta s -a produs un accident de circulatie din care au rezultat victime omenesti sau pagube materiale.

Accident rutier provocat de Poliţie

Doi poliţişti au fost internaţi la Spitalul de Urgenţe Sfântul Ioan, după ce au fost implicaţi într-un grav accident rutier. Sâmbătă, la ora 18.45, Emilian Acatrinei, de 25 ani, din Iaşi, poliţist la Secţia II Poliţie, a fost implicat într-un accident rutier, în urma căruia a rezultat rănirea a trei persoane. „

Problema este că şi cauciucurile maşinii erau foarte uzate, motiv pentru care aderenţa cu partea carosabilă nu mai este aceeaşi ca atunci când cauciucurile maşinii ar fi mai puţin folosite”, a declarat Emilian Acatrinei, poliţist la Secţia II Poliţie. „În continuare, poliţiştii de la Serviciul Poliţiei Rutiere vor face cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările care au dus la producerea acestui eveniment rutier”, a declarat comisar şef Liviu Zanfirescu, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi

Doi poliţişti au fost internaţi la Spitalul de Urgenţe Sfântul Ioan, după ce au fost implicaţi într-un grav accident rutier. Sâmbătă, la ora 18.45, Emilian Acatrinei, de 25 ani, din Iaşi, poliţist la Secţia II Poliţie, a fost implicat într-un accident rutier, în urma căruia a rezultat rănirea a trei persoane. Poliţistul se afla în timpul serviciului şi conducea o maşină a poliţiei marca Dacia Logan. În maşină mai erau doi poliţişti, Vasile Ciobanu, de 27 ani, din Iaşi, poliţist comunitar în cadrul Serviciului Public Comunitar, şi Ana-Maria Curcudel, de 24 ani, din Iaşi, poliţist la Secţia II Poliţie. La un moment dat, pe strada Petru Movilă, dinspre strada Gării către strada Sfântul Andrei, la intersecţie cu strada Gândul, într-o curbă la dreapta, poliţistul care conducea a pierdut controlul volanului. Acest lucru s-a întâmplat din cauza faptului că nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, având în vedere că ploua torenţial. Pe fondul carosabilului umed a pierdut controlul autoturismului şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un autoturism marca Dacia Super Nova, condus de un tânăr de 23 ani, din judeţul Vaslui.

Cauciucuri foarte uzate
„Din cauza condiţiilor meteorologice, afară ploua, am derapat, am pătruns pe contrasens şi am intrat în coliziune cu un autoturism marca Dacia Super Nova. Problema este că şi cauciucurile maşinii erau foarte uzate, motiv pentru care aderenţa cu partea carosabilă nu mai este aceeaşi ca atunci când cauciucurile maşinii ar fi mai puţin folosite”, a declarat Emilian Acatrinei. În urma coliziunii, a rezultat vătămarea corporală uşoară a poliţistului comunitar şi a şoferului autoturismului marca Dacia Super Nova. Ana-Maria Curcudel a fost transportată de urgenţă la Spitalul Sf. Ioan, fiind diagnosticată cu fractură umăr drept, fisură nazală. „Pacienta traumatizată cranio-facial este stabilă din punct de vedere vital, iar fractura a fost imobilizată de ortopezii de la Spitalul de Urgenţe. Prognosticul vital şi funcţional este favorabil”, a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, şeful Unităţii Primire Urgenţe de la Spitalul de Urgenţe Sfântul Ioan. De asemenea, trebuie menţionat că nici unul dintre cei doi şoferi nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. „Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum şi lipsa de anticipare a conducătorului autoturismului marca Dacia Logan au determinat producerea accidentului. În continuare, poliţiştii de la Serviciul Poliţiei Rutiere vor face cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările care au dus la producerea acestui eveniment rutier”, a declarat comisar şef Liviu Zanfirescu, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi.

Scandalul permiselor se mută la Serviciul Poliţiei Rutiere din Vâlcea

Secretara Serviciului Poliţiei Rutiere din Vâlcea a primit mandat de arestare pentru 29 de zile sub acuzația de trafic de influență și luare de mită.

Femeia lua bani de la diferite persoane și le promitea că le obține permisul de conducere.

Secretara Serviciului Poliţiei Rutiere din Vâlcea a primit mandat de arestare pentru 29 de zile sub acuzația de trafic de influență și luare de mită. Femeia lua bani de la diferite persoane și le promitea că le obține permisul de conducere.

Magistrații Curții de Apel Pitești au decis ca Aurelia Lăcraru, secretara Serviciului de Poliţie Rutieră din Vâlcea, împreună cu complicea sa, Mariana Gogoașă, rămân în arestul IPJ pentru 29 de zile .Cele două sunt acuzate de trafic de influenţă și luare de mită. Procurorii anticorupţie susţin că femeile ar fi strâns câteva zeci de mii de euro de la persoane care doreau să obțină ușor permisul de conducere .

Există indicii că femeile au cerut bani şi pentru rezolvarea unor dosare economice. Sursele citate au mai precizat că există mai multe probe, atât video, cât şi materiale care le incriminează pe cele două şi demonstrează intervenţia secretarei pe lângă colegii săi.

În urma unei percheziții Ofițerii Direcției Generale Anticorupție au ridicat pentru cercetări mai multe documente și înscrisuri de la sediul Serviciul de Poliției Rutiere din Râmnicu Vâlcea. Aurelia Lăcraru lucrează de peste 15 ani în poliție ca personal civil și nu a avut abateri disciplinare.

Felix Tataru a inceput sa factureze electoral afacerea «Logan»

Felix Tataru, omul de casa al PD-L si, implicit, al presedintelui Basescu, a furat startul campaniei electorale. Firma sa, GMP Advertising, a scos pe piata niste fluturasi, realizati din hartie velina impecabila, in care guvernul Tariceanu este luat peste picior. Mesajul este: “Schimb urgent Logan CPT (car police tuning), pret achizitie 70.000 de euro, cele mai tari dotari, pe garsoniera Sala Palatului sau pe Audi Q 7 plus diferenta.” Deloc intamplator, initialele premierului Calin Popescu Tariceanu sunt alaturate marcii de masina, desi explicatia oamenilor lui Tataru este cu totul alta. Tot pe fluturasi apare un numar de telefon, 07LOGANCPT (0756.426.278), la care raspunde un robot. El ne indruma sa apasam pe una dintre cele noua taste, fiecare oferind o optiune de a te razbuna pe cei care au vrut sa dea 70.000 de euro pe un Logan. “Daca vrei sa fie aruncati in Dambovita, apasa tasta 1; daca vrei sa faci pipi pe covorul lor de la intrare, apasa tasta 2; (…) daca vrei sa le scriem numerele de telefon cu markerul prin toalete, apasa tasta x; daca vrei sa le infundam teava de esapament cu o banana, apasa taxa x”. Raspunsul final dovedeste faptul ca initiativa lui Tataru & co. este un mesaj electoral: “Daca vrei sa scapi definitiv de ei, du-te la vot pe 30 noiembrie”. “Este doar o invitatie la vot, deloc politica”, s-a aparat, reprezentanta GMP Advertising. Intrebata de initialele asezate imediat dupa marca masinii, angajata s-a cam balbait. “O luati cum vreti”, s-a fastacit consultantul PR. In legatura cu alegerea acestei campanii, oficialul a spus ca “era un subiect de pe agenda publica”, desi, credem noi, erau destule alte subiecte pe agenda respectiva.

Oficialii Dacia:  «Nu putem opri campaniile denigratoare»

Vicepresedintele Dacia, Constantin Stroe, ne-a declarat ca nu se poate opri aceasta avalansa de informatii care pot sa stirbeasca imaginea Loganului si implicit a companiei pe care o conduce. Acesta ne-a spus ca masinile Logan de 70.000 euro au fost echipate in conditii scandaloase. “Consecintele negative ale acestei campanii se adauga la efectele crizei financiare care incepe sa se resimta sau la criza creditelor pentru automobile”. Constantin Stroe ne-a mai declarat ca nu va da alte replici despre aceasta campanie, insa un consiliu de administratie se va alcatui pentru a discuta si despre aceasta problema. “O campanie de denigrare de mai mari propotii s-a desfasurat in Germania acum doi ani, insa acum, aceasta tara este numarul doi intre tarile care au avut cele mai mari vanzari”, a incheiat Stroe.

Sursa principala

Tanara violata de politisti – Romania Proces

PRINŞI CU GIROFARUL: 17 vinovaţi în scandalul „Loganul de 70.000 €“

Raportul Corpului de Control al Internelor: 16 ofiţeri, în frunte cu fostul şef al poliţiei, au încălcat legea pentru a-i umple buzunarele lui Bogdan Savin.

Atribuirea contractelor s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice şi în folosul exclusiv al SC Ager Leasing IFN SA.“ Aceasta este una dintre concluziile raportului Corpului de Control al Ministerului Internelor, care stă la baza anchetei începute de Direcţia Naţională Anticorupţie în afacerea „Loganuri pentru poliţie“.

Cercetările în acest caz vizează nu mai puţin de 16 ofiţeri: ordonatorul de credite, fostul şef al poliţiei, chestorul Gheorghe Popa, şi cei 15 membri ai comisiei de evaluare, care au avizat atribuirea contractelor de achiziţie a celor peste 1.836 de autospeciale, în mare parte Dacia Logan, al căror preţ depăşeşte 78.000 de euro bucata.

Raportul Corpului de Control se întinde pe şapte pagini, în care sunt explicate, în detaliu, ilegalităţile pe care ofiţerii le-ar fi comis pentru a favoriza firma condusă de afaceristul Bogdan Savin şi, implicit, pe partenerii acesteia.

Comisia aprobă contractul fără preţurile
echipamentelor

Astfel, potrivit documentelor aflate pe masa procurorilor, comisia de evaluare a Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) a aprobat atribuirea contractelor de achiziţie firmei Ager Leasing fără să cunoască preţurile unitare ale echipamentelor ce urmau să fie instalate pe maşini. „Practic, membrii comisiei de evaluare – conduse de comisarul-şef Jean Ceauşu, adjunctul Direcţiei Logistică a IGPR – au permis Ager Leasing să încalce chiar şi obligaţiile stabilite prin fişa de date a achiziţiei, care au stat la baza câştigării licitaţiei de către această societate. Mai mult, când într-un final firma patronată de Bogdan Savin s-a îndurat să le pună la dispoziţie liste cu preţuri orientative şi au văzut că acestea sunt mai mari decât cele propuse iniţial, membrii comisiei nu s-au obosit să ceară explicaţii, înainte de a-i atribui contractele“, au explicat surse judiciare.

„Fără a ţine seama de prevederile din fişa de date a achiziţiei, comisia de evaluare a acceptat propunerile financiare astfel: preţ autovehicul, preţ global pe pachet de echipamente şi dotări suplimentare, fără detalierea acestora. (…) Menţionăm că membrii comisiei de evaluare nu au solicitat clarificări în legătură cu preţul echipamentelor, înainte de întocmirea raportului de atribuire, fapt ce a condus la adjudecarea unor echipamente la preţuri excesiv de ridicate“, arată Corpul de Control.

Spre exemplu, etilotestul Drager 7410 Plus RS, care a fost scos din fabricaţie începând cu acest an, a fost achiziţionat de poliţie la un preţ cu 4.500 de lei mai mare decât cel al pieţei (mai exact 13.604 lei, faţă de 9.100 de lei).

„Prezentarea ofertei financiare fără o detaliere pe componente impunea membrilor comisiei obligaţia declarării ofertei Ager Leasing ca neconformă – potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice – ceea ce ar fi condus la anularea procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie. În aceste condiţii, ordonatorul de credit, inspectorul general al Poliţiei Române, chestorul Gheorghe Popa, a aprobat, totuşi, raportul prin care comisia de evaluare a desemnat câştigătoare oferta Ager Leasing“, au conchis membrii Corpului de Control.

VINOVAT

David a ţinut ilegalităţile sub preş

Deşi a ştiut încă din vara acestui an despre preţurile „ilegal de mari“ cu care poliţia hotărâse, prin contractul încheiat cu Ager Leasing, să cumpere maşini şi echipamente, ministrul internelor, Cristian David, a preferat să păstreze tăcerea, sperând că va putea ţine scandalul ferit de ochii contribuabililor, care plătesc oricum din buzunarele proprii ilegalităţile comise de subordonaţii săi. Mai mult, ministrul a trimis documentele legate de achiziţii şi Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), actualizându-le apoi 23 septembrie, la o zi după ce a dispus un amplu control la poliţie pe tema achiziţiilor. El nu i-a avertizat însă pe membrii CSAT despre problemele legate de afacerea „Loganuri pentru poliţie“. Faptul că ministrul ştia despre „bubele“ achiziţiilor cu câteva luni înaintea şedinţei CSAT de pe 14 octombrie este confirmat acum chiar de propriul Corp de Control. „Trebuie precizat că semnarea contractelor de achiziţie publică s-a făcut contrar solicitării conducerii ministerului, care l-a atenţionat constant pe ordonatorul de credite cu privire la analizarea riguroasă a ofertelor, pe fondul existenţei unei discrepanţ e vădite între preţul autovehiculelor şi valoarea echipamentelor“, se arată în raportul ajuns pe masa DNA.

Sursa principala