Subventiile pe suprafata vor fi platite

Este vorba de o subventie de 35 de euro/ha, suma totala alocata in acest scop de la bugetul statului fiind de circa 222 de milioane de euro.„Anul acesta am respectat prioritatile fermierilor si mai ales calendarul de masuri pe care ne-am angajat ca le luam in aceasta perioada. Am facut toate eforturile pentru a creste platile catre fermieri pentru a compensa, in masura in care se poate, un an agricol greu.

De aceea de la 1 noiembrie am inceput platile de minimis, ca o luna mai tarziu sa incepem si platile finale. In plus, am luat decizia de a plati 50% din avans de la 16 octombrie, acum platindu-se diferenta.

Patronatul

Art. 230. – Patronul, denumit in prezentul cod angajator, este persoana juridica inmatriculata sau persoana fizica autorizata potrivit legii, care administreaza si utilizeaza capitalul, indiferent de natura acestuia, in scopul obtinerii de profit in conditii de concurenta, si care angajeaza munca salariata.

Art. 231. – (1) Patronatele sunt organizatii ale patronilor, autonome, fara caracter politic, infiintate ca persoane juridice de drept privat, fara scop patrimonial.

(2) Patronatele se pot constitui in uniuni, federatii, confederatii patronale sau in alte structuri asociative.

Art. 232. – (1) Patronatele reprezinta, sustin si apara interesele membrilor lor in relatiile cu autoritatile publice, cu sindicatele si cu alte persoane juridice si fizice, in raport cu obiectul si scopul lor de activitate, potrivit propriilor statute si in acord cu prevederile legii.

(2) La cererea membrilor lor, patronatele ii pot reprezenta pe acestia in cazul conflictelor de drepturi.

Art. 233. – Membrilor organelor de conducere alese ale patronatelor li se asigura protectia legii contra oricaror forme de discriminare, conditionare, constrangere sau limitare a exercitarii functiilor lor.

Art. 234. – Patronatele sunt parteneri sociali in relatiile colective de munca, participand, prin reprezentanti proprii, la negocierea si incheierea contractelor colective de munca, la tratative si acorduri cu autoritatile publice si cu sindicatele, precum si in structurile specifice dialogului social.

Art. 235. – (1) Constituirea si functionarea asociatiilor patronale, precum si exercitarea drepturilor si obligatiilor acestora sunt reglementate prin lege.

(2) Este interzisa orice interventie a autoritatilor publice de natura a limita exercitarea drepturilor patronale sau a le impiedica exercitarea legala.

(3) Este interzis, de asemenea, orice act de ingerinta al salariatilor sau al sindicatului, fie direct, fie prin reprezentantii lor sau prin membrii sindicatului, dupa caz, in constituirea asociatiilor patronale sau in exercitarea drepturilor lor.

Infractiuni si pedepse prevazute in noul cod rutier

Art. 84
Nerespectarea dispozitiilor privind circulatia pe drumurile publice, care intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni, atrage raspunderea penala si se sanctioneaza potrivit prezentei ordonante de urgenta.

Art. 85

(1) Punerea in circulatie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai, neinmatriculat sau neinregistrat, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 3 ani.

(2) Punerea in circulatie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai cu numar fals de inmatriculare sau de inregistrare se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.

(3) Tractarea unei remorci neinmatriculate sau neinregistrate ori cu numar fals de inmatriculare sau de inregistrare se pedepseste cuinchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

(4) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale carei placute cu numarul de inmatriculare sau de inregistrare au fost retrase sau a unui vehicul inmatriculat in alt stat, care nu are drept de circulatie in Romania, se pedepseste cuinchisoare de la 6 luni la 2 ani.

Art. 86

(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de catre o persoana care nu poseda permis de conducere se pedepseste cuinchisoare de la unu la 5 ani.

(2) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de catre o persoana al carei permis de conducere este necorespunzator categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv sau al carei permis i-a fost retras sau anulat ori careia exercitarea dreptului de a conduce i -a fost suspendata sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule in Romania se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.

(3) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (2) se sanctioneaza si persoana care incredinteaza cu stiinta un autovehicul sau tramvai, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care se afla in una dintre situatiile prevazute la alin. (1) sau (2) sau unei persoane care sufera de o boala psihica ori se afla sub influenta alcoolului sau a unor produse ori substante stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora.

Art. 87

(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange se pedepseste cu
inchisoare de la unu la 5 ani.

(2) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (1) se sanctioneaza si persoana care conduce un autovehicul sau un tramvai si care se afla sub influenta unor substante ori produse
stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora.

(3) Substantele sau produsele stupefiante, precum si medicamentele cu efecte similare acestora se stabilesc de catre Ministerul Sanatatii Publice, iar lista acestora se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

(4) Daca persoana aflata in una dintre situatiile prevazute la alin. (1) sau (2) efectueaza transport public de persoane, transport de substante sau produse periculoase ori se afla in procesul de instruire practica a unei persoane pentru obtinerea permisului de conducere sau in timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, pedeapsa esteinchisoare de la 2 la 7 ani.

(5) Refuzul, impotrivirea ori sustragerea conducatorului unui autovehicul sau al unui tramvai ori a instructorului auto, aflat in procesul de instruire, sau a examinatorului autoritatii competente, aflat in timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, de a se supune recoltarii probelor biologice sau testarii aerului expirat, in vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezentei de produse sau substante stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepseste cuinchisoare
de la 2 la 7 ani.

Art. 88

(1) Recoltarea probelor biologice se face in unitatile de asistenta medicala autorizate sau in institutii medico-legale si se efectueaza numai in prezenta unui reprezentant al politiei rutiere.

(2) Stabilirea concentratiei de alcool sau a prezentei in organism de substante ori produse stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora se face in institutiile medico- legale autorizate, in conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sanatatii
Publice.

(3) Stabilirea prezentei alcoolului in aerul expirat sau testarea preliminara a prezentei in organism a substantelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora se face de catre politia rutiera, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate.

(4) Stabilirea concentratiei de alcool in aerul expirat se face de catre politia rutiera, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat si verificat metrologic.

(5) Persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testata de politistul rutier cu un mijloc tehnic certificat si depistata ca avand o concentratie de pana la 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat, poate solicita acestuia sa i se recolteze probe biologice de catre unitatile sau institutiile medicale prevazute la alin. (1), in vederea stabilirii imbibatiei de alcool in sange.

(6) Persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testata cu un mijloc tehnic certificat ca avand o concentratie de peste 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat, este obligata sa se supuna recoltarii probelor biologice sau testarii cu un mijloc tehnic omologat si verificat
metrologic.

(7) Conducatorilor de autovehicule sau tramvaie, testati in trafic cu un mijloc tehnic certificat, care indica prezenta, in produsele biologice, a unor substante sau produse stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, li se recolteaza obligatoriu
probe biologice.

Art. 89

(1) Parasirea locului accidentului de catre conducatorul vehiculului sau de catre instructorul auto, aflat in procesul de instruire, sau de examinatorul autoritatii competente, aflat in timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, implicat intr-un accident de circulatie in urma caruia a rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane ori daca accidentul s-a produs ca urmare a unei infractiuni, faraincuviintarea politiei care efectueaza cercetarea locului faptei, se pedepseste cuinchisoare de la 2 la 7 ani.

(2) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (1) se sanctioneaza si fapta oricarei persoane de a modifica starea locului sau de asterge urmele accidentului de circulatie din care a rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane, fara acordul echipei de cercetare la fata locului.

(3) Nu constituie infractiune fapta conducatorului de vehicul care, in lipsa altor mijloace de transport, elinsu si transporta persoanele ranite la cea mai apropiata unitate sanitara in masura sa acorde asistenta medicala necesara si la care a declarat datele personale de identitate si numarul deinmatriculare sau inregistrare a vehiculului condus, consemnate intr-un registru special, daca seinapoiaza imediat la locul accidentului.

(4) Nu constituie infractiunea de parasire a locului accidentului fapta conducatorului autovehiculului cu regim de circulatie prioritara, daca acesta anunta deindata politia si dupa terminarea misiunii se prezinta la sediul unitatii de politie pe a carei raza de competenta s-a produs accidentul, in vedereaintocmirii documentelor de constatare.

(5) Nu constituie infractiune parasirea locului accidentului, daca victima paraseste locul faptei, iar conducatorul de vehicul anunta imediat evenimentul la cea mai apropiata unitate de politie.

Art. 90

(1) Fapta conducatorului de vehicul sau a instructorului auto, aflat in procesul de instruire, ori a examinatorului autoritatii competente, aflat in timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, de a consuma alcool, produse ori substante stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora, dupa producerea unui accident de circulatie care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane, pana la recoltarea probelor biologice ori pana la testarea cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic sau pana la stabilirea cu un mijloc tehnic certificat a prezentei acestora in aerul expirat, se pedepseste cuinchisoare de la unu la 5 ani.

(2) Nu constituie infractiune consumul de medicamente cu efecte similare produselor sau substantelor stupefiante, dupa producerea accidentului de circulatie si pana la sosirea politiei la fata locului, daca acestea sunt administrate de personal medical autorizat, in cazul in care acestea sunt impuse de starea de sanatate sau de vatamarea corporala a conducatorului auto.

Art. 91

Neindeplinirea de catre unitatea de asistenta medicala autorizata care a efectuat examenul de specialitate a obligatiei de a comunica politiei rutiere faptul ca o persoana a fost declarata inapta pentru a conduce un autovehicul sau tramvai, daca s-a produs un accident de circulatie care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane, ca urmare a afectiunilor medicale ale conducatorului de vehicul, se pedepseste cu amenda.

Art. 92

(1) Fapta savarsita cu intentie de a sustrage, distruge, degrada ori de a aduce in stare de neintrebuintare indicatoarele, semafoarele, amenajarile rutiere sau crearea de obstacole pe partea carosabila se pedepseste cuinchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda.

(2) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (1) se sanctioneaza instalarea de mijloace de semnalizare rutiera sau modificarea pozitiilor acestora, fara autorizatie eliberata de
autoritatile competente, de natura sa induca in eroare participantii la trafic.

(3) Organizarea sau participarea, in calitate de conducator de vehicul sau de animale, laintreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepseste cuinchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

(4) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (3) se sanctioneaza blocarea cu intentie a drumului public, daca se pune in pericol siguranta circulatiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulatie a celorlalti participanti la trafic.

(5) Lasarea fara supraveghere pe partea carosabila a drumurilor publice a unui vehicul care transporta produse sau substante periculoase se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 7 ani.

Art. 93

(1) indeplinirea defectuoasa sau neindeplinirea atributiilor de verificare tehnica ori inspectie tehnica periodica a autovehiculelor, remorcilor sau tramvaielor ori a celor referitoare la efectuarea unor reparatii sau interventii tehnice de catre persoanele care au asemenea atributii, daca din cauza starii tehnice a vehiculului s -a produs un accident de circulatie care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii unei persoane, se pedepseste conform legii penale.

(2) Repararea autovehiculelor, remorcilor, tramvaielor sau mopedelor avand urme de avarii, fara documentele de constatare eliberate de politia rutiera sau, dupa caz, de societatile din domeniul asigurarilor, se pedepseste cuinchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

(3) Nu constituie infractiunea prevazuta la alin. (2) repararea autovehiculelor avand urme de accident, in baza atestarii validitatii constatarii amiabile de accident.

Art. 94

(1) Efectuarea unor lucrari de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public si amplasarea unor constructii, panouri sau reclame publicitare in zona drumului, fara autorizatie de constructie eliberata in conditiile legii, se pedepsesc cuinchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.

(2) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (1) se sanctioneaza si persoana care nu respecta conditiile stabilite  in autorizatia de constructie, eliberata in conditiile legii, pentru amenajarea accesului rutier la drumul public, in cazul constructiilor amplasate in zona
acestuia.

(3) Persoana autorizata de administratorul caii ferate care nu ia masurile corespunzatoare pentru semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferata se pedepseste cuinchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

(4) Cu pedeapsa prevazuta la alin. (3) se sanctioneaza si persoana autorizata de catre administratorul unui drum public sau de catre executantul unei lucrari pe partea carosabila, care nu ia masurile corespunzatoare pentru semnalizarea obstacolelor sau a lucrarilor pe drumurile publice, daca prin aceasta s -a produs un accident de circulatie din care au rezultat victime omenesti sau pagube materiale.