La termenul de luni, unul din procurorii învinuiţi în acest proces, Gabriela Ghiţă, a solicitat magistraţilor trimiterea dosarului la Curtea Constituţională a României (CCR), deoarece Codul de Procedură Penală nu prevede atacarea cu recurs a încheierilor prin care s-au respins excepţii de nelegalitate, ceea ce ar contravine legii fundamentale.

Amintim că magistraţii ÎCCJ au respins, în data de 20 noiembrie, mai multe excepţii de nelegalitate invocate de avocaţii procurorilor învinuiţi de fraudarea concursului. De asemenea, judecătorii au respins cererile de trimiterea cauzei la Parchet, pentru refacerea urmăririi penale.

Completul de nouă judecători a admis cererea de sesizarea CCR şi a suspendat judecata procesului până la soluţionarea excepţiei.

DNA i-a trimis în judecată, în data de 6 mai 2008, pe procurorii Eugen Cojocaru, Gheorghe Dumitru, Gabriela Ghiţă, Sterian Guli, notarul Gheorghe Bucur şi judecătorul Gheorghe Cerbeanu, în legătură cu fraudarea concursului pentru funcţiile de conducere din Parchete din toamna anului 2007.

Procurorii DNA susţin că, în cursul lunii noiembrie 2007, Eugen Cojocaru a pretins de la procurorul Gheorghe Dumitru suma de 50.000 de euro pentru ca, prin influenţa de care se bucura asupra membrilor Comisiei de examinare, să-i determine pe aceştia să-i înlesnească promovarea examenului pe care acesta îl susţinea pentru ocuparea funcţiei de şef la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti. Din suma pretinsă, Cojocaru ar fi primit efectiv suma de 15.000 de euro, Gheorghe Dumitru fiind ajutat de Gheorghe Cerbeanu, judecător la Tribunalul Vâlcea şi Gheorghe Bucur, notar public, se arată în comunicatul de presă al DNA.

Procurorii au mai stabilit că, în cursul lunilor octombrie – noiembrie 2007, Gheorghe Dumitru i-a dat  mai multe bunuri (băuturi alcoolice, vin şi whisky) inculpatului Gheorghe Bucur pentru ca acesta, prin influenţa pretinsă asupra unor magistraţi, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, să-i determine pe aceştia să intervină asupra membrilor Comisiei de examinare în scopul promovării examenului în funcţia de conducere vizată.

În urma concursului, Gheorghe Dumitru s-a plasat pe prima poziţie la examenul pentru promovarea în postul de procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

Totodată, potrivit DNA, în cursul lunii noiembrie 2007, Sterian Guli, prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, candidat pentru promovarea în funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin intermediul lui Eugen Cojocaru, a obţinut de la Gabriela Ghiţă, preşedintele Comisiei de examinare, o parte din subiectele concepute pentru examenul scris al candidaţilor ce urma să se desfăşoare în data de 25 noiembrie 2007.