Lipsa rovinietei valabile. Plângere împotriva procesului verbal de contravenție. Instanța competentă. Modificări aduse de Legea nr. 2/2013 normelor de competență teritorială prevăzută de O.G. 2/2001. Aplicarea acestor dispoziții derogatorii proceselor în materie contravenţională începute după intrarea în vigoare a Legii nr.2/2013.Jurisprudenta ICCJ 2014
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competență teritorială.
Index alfabetic : contravenție
– competența teritorială
O.G. nr. 15/2002, art. 8
O.G. nr. 2/2001, art. 10, art. 32
Potrivit dispoziţiilor art.32 alin.(2) din O.G. nr.2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea introdusă anterior adoptării Legii nr.2/2013, formulată împotriva procesului verbal de contravenție, prin care s-a reținut săvârșirea faptei sancționată de dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, respectiv ” fapta de a circula fără a deţine rovinieta valabilă”, este judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, având în vedere caracterul absolut al competenţei teritoriale reglementate în materie contravenţională.
Dispozițiile art. III alin. (2) al Legii nr. 2/2013, prin care se introduce o normă de competenţă teritorială derogatorie de la dispoziţiile O.G. nr.2/2001, se aplică numai proceselor în materie contravenţională începute după intrarea în vigoare a Legii nr.2/2013, nu şi celor în curs de soluţionare, regula în materia aplicării în timp a normelor de procedură fiind cea înscrisă în art.24 C.proc.civ., coroborat cu art.25 alin.(2) C.proc.civ., în această materie aplicându-se regula, iar nu excepţiile arătate în art. XXIII alin.(1) şi alin.(4) din Legea nr.2/2013.
Secția I civilă, decizia nr. 2931 de la 28 mai 2013
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 22.09.2011, petenta SC G.L.S. SRL a solicitat anularea procesului verbal de contravenţie din 31.05.2011, întocmit de reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA, solicitând, în principal, anularea sancţiunilor aplicate prin acesta, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenţionale şi a tarifului de despăgubire cu sancţiunea avertismentului.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că, prin procesul-verbal de contravenţie menţionat, a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 250 lei, reţinându-se în sarcina sa săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 02.12.2012, ora 08:33, a fost depistat un vehicul ce îi aparţinea circulând pe raza localităţii Seaca, judeţul Vâlcea, fără a deţine rovinietă valabilă.
Petenta a mai arătat că autovehiculul la care se face referire în procesul verbal de contravenţie a fost achiziţionat în leasing, iar la momentul achitării rovinietei era folosit de către aceasta ca utilizator, doar ulterior devenind proprietar, drept pentru care au fost schimbate numerele maşinii.
Prin încheierea din 20 februarie 2013, Judecătoria Brezoi a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi înaintarea, pe cale administrativă, Judecătoriei Sibiu, spre competentă soluţionare, cu motivarea că, în temeiul art. XXIII alin.(1) şi (4) din Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, raportat la art.101 din O.G. nr.15/2002, această ultimă instanţă a devenit competentă să soluţioneze plângerea ce face obiectul dosarului, ca fiind instanţa în circumscripţia căreia se află sediul petentei.
Judecătoria Sibiu, prin sentinţa civilă nr.2467 din 04 aprilie 2013, şi-a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art.22 alin.(3) C.proc.civ., a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casație și Justiție.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sibiu a reţinut că, la data sesizării instanţei cu plângerea contravenţională, competenţa de soluţionare a cauzei revenea instanţei locului săvârşirii faptei, conform dispoziţiilor art.32 alin.(2) din O.G. nr.15/2002.
A mai arătat că, prin intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă şi a Legii nr.2/2013, începând cu data aplicării dispoziţiilor acestei legi, adică după momentul înregistrării plângerii contravenţionale (22.09.2011), s-a modificat şi completat şi O.G. nr.15/2002, care, la art. 101, prevede că, prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr.2/2001, plângerea împotriva unui proces verbal de contravenţie prin care s-au constatat fapte contravenţionale incriminate de O.G. nr.15/2002, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.
Această dispoziţie este de strictă interpretare şi de imediată aplicare pentru viitor, neputând retroactiva. Competenţa instanţelor judecătoreşti se stabileşte în funcţie de momentul sesizării instanţei, dacă legea nu dispune altfel.
În concluzie, Judecătoria Sibiu a arătat că Judecătoria Brezoi este competentă să soluţioneze cauza, ca instanţă de la locul săvârşirii contravenţiei, competenţă stabilită de O.G. nr.2/2001, deoarece la data sesizării iniţiale a instanţei nu erau în vigoare dispoziţiile Legii nr.2/2013.
Învestită astfel a pronunţa regulatorul de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit în favoarea Judecătoriei Brezoi competenţa de soluţionare a pricinii pentru considerentele ce succed:
Fapta pentru care a fost întocmit procesul-verbal de contravenţie contestat în prezenta cauză este reglementată şi sancţionată de dispoziţiile art. 8 alin.(1) din O.G. nr. 15/2002, conform cărora „fapta de a circula fără a deţine rovinieta valabilă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda”.
Potrivit dispoziţiilor art.32 alin.(2) din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, aduce modificări O.G. nr.2/2001, prin art. III alin.(2) care introduce după art.10 din O.G. nr.15/2002, art.101: „prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr.2/2001 (….) plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul.”
Această normă de competenţă teritorială derogatorie de la dispoziţiile O.G. nr.2/2001 este cuprinsă în Secţiunea a 2-a din Legea nr.2/2013, ce poartă denumirea de „Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal”, legiuitorul făcând aşadar, distincţia între cele două materii.
Aceste dispoziţii derogatorii sunt aplicabile, însă, plângerilor contravenţionale introduse ulterior intrării în vigoare a acestei modificări, respectiv începând cu data de 15.02.2013, regula în materia aplicării în timp a normelor de procedură fiind cea înscrisă în art.24 C.proc.civ., coroborat cu art.25 alin.(2) C.proc.civ., în această materie aplicându-se regula, iar nu excepţiile arătate în art. XXIII alin.(1) şi alin.(4) din Legea nr.2/2013.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. XXIII alin.(1) din Legea nr.2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziţii tranzitorii şi finale: „procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi”, iar potrivit alin.(4) „dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanţele devenite competente să le judece”.
De asemenea, alin.(2) şi (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanţe şi la ce cauze se referă alin.(1), respectiv: (2)„Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel, se trimit la curţile de apel” şi (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale.”
Drept urmare, din interpretarea dispoziţiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr.2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nu şi în materie contravenţională.
Prin urmare, art. XXIII nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la materia contravenţională, considerent pentru care prevederile Legii nr.2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravenţiilor constituie dispoziţii de drept public şi nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr.2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenţii, contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale), iar dispoziţiile art. XXIII alin.(1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile şi proceselor în alte materii.
Având în vedere considerentele expuse, se reţine că dispoziţiile art. XXIII din Legea nr.2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravenţională începute după intrarea în vigoare a Legii nr.2/2013, nu şi celor în curs de soluţionare.
Or, în speţă, plângerea contravenţională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr.2/2013, la data de 22.09.2011. Locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentului a fost pe raza localităţii Seaca, judeţul Vâlcea, zonă situată în circumscripţia Judecătoriei Brezoi, aşa încât această instanţă este competentă să soluţioneze cauza, potrivit art.32 alin.(1) din O.G. nr.2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenţei teritoriale reglementate în materie contravenţională.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte, în baza art. 22 alin. (3) şi (5) C.proc.civ., a stabilit competenţa judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, în a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia.