Mierea românească, certificată de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA), lipseşte cu desăvârşire din marile lanţuri de magazine – Opinie marketplace agricol produsedingospodarie.ro

Mierea românească, certificată de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA), lipseşte cu desăvârşire din marile lanţuri de magazine, pentru că retailerii impun ”discounturi extraordinar de mari”, de până la 50%, iar consumatorii o pot achiziţiona doar în târgurile de profil sau în magazinele proprii ale asociaţiei.

“Dacă vă duceţi în magazine şi luaţi aproape toate borcanele şi firmele, puţine găsiţi să nu aibă amestec. În momentul în care noi venim doar cu miere românească, care nu este amestecată cu altceva, hipermarketurile nu ne vor primi, pentru că ne cer discounturi extraordinar de mari, care nu sunt concurenţiale. Ele ajung chiar şi la 45-50%”, a declarat  directorul Complexului Apicol “Veceslav Harnaj”, la Târgul Naţional al Mierii.
El susţine că este imposibil ca mierea pe care o vând unele magazine să coste numai 9 lei kilogramul, în condiţiile în care preţul en-gros este de 8,5 lei, şi explică întreg procesul până când ajunge mierea pe raft.

 

Sursa http://www.produsedingospodarie.ro

Magazinele din Uniunea Europeana nu vor mai avea voie sa cumpere becuri incandescente de 100 W sau alte corpuri de iluminat mate

Interdictia de comercializare a becurilor incandescente ar putea duce la economii de 40 TWh/an în cadrul comunitatii europene, echivalent cu aproape consumul anual de electricitate al României.Becurile ineficiente din punct de vedere energetic vor disparea integral de pe piata din 2016, iar cele mai des folosite,  de 25 W si de 40 W, nu

 

vor mai fi comercializate din 2012.

Comisia Europeana a adoptat formal în martie doua norme ce vizeaza îmbunatatirea eficientei energetice a corpurilor de iluminat, prin care becurile incandescente ineficiente vor fi scoase progresiv de pe piata si vor fi înlocuite de alternative îmbunatatite între 1 septembrie 2009 si 31 decembrie 2012. Masura are ca scop reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera.

Sursa: RTV