“În esență, impreviziunea intervine când în executarea contractului a survenit un eveniment excepțional și exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privința amplorii și efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligațiilor prevăzute de acesta”, se arată în motivarea CCR.
Definiția scurtă a impreviziunii seamănă cu cea comunicată de CCR în 26 octombrie, când a încercat să ridice din confuzia primului comunicat de presă. Adaugă, însă, două elemente ce s-ar putea dovedi esențiale. Dacă la acel moment CCR vorbea de evenimente excepționale care nu puteau fi prevăzute în mod rezonabil, acum adaugă și caracteristica amplorii și efectelor acelor evenimente. Cu alte cuvinte, impreviziunea nu vizează doar evenimentele la care nu se gândeau părțile, ci evenimente de o magnitudine atât de mare încât au dezechilibrat excesiv contractul în defavoarea debitorului.
Riscul este inerent contractelor, spune CCR, însă în impreviziune, ceea ce trebuie să analizeze instanțele nu este riscul contractual, ci supra-riscul, care nu a putut fi prevăzut de niciuna dintre părțile contractului.
“Impreviziunea vizează numai riscul supra-adăugat și, în condițiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestațiile la care părțile s-au obligat în condițiile noii realități economice/juridice”, se arată în motivare.
Instanțele trebuie să privească în ansamblu intervenirea acestui risc și să analizele calitatea și pregătirea economică și juridică a cocontractanților – aflați pe poziții diferite de forță și statut, unii fiind profesioniști, ceilalți consumatori -, a valorii prestațiilor din contract, a riscului deja materializat și suportat de către client pe perioada derulării contractului, precum și a condițiilor economice noi care denaturează atât voința părților, cât și utilitatea socială a contractului de credit, arată Curtea, care subliniează că ce s-a plătit de către debitor rămâne plătit, urmând a fi modificate doar efectele viitoare.