Inspectia Muncii a desfasurat, in perioada 17 – 21 noiembrie 2014, actiuni de control in urma carora s-au aplicat amenzi in valoare totala de 2.191.400 de lei, adica 494.672 de euro. Au fost depistate 242 de persoane care lucrau fara forme legale. Dintre acestea 81 erau din judetul Tulcea, depistate la un singur angajator, constructor de nave.
Pentru aceasta a fost inaintata si propunere de cercetare penala. In domeniul relatiilor de munca s-au aplicat amenzi in valoare de 1.648.400 de lei din care 1.180.000 de lei pentrumunca la negru. Au fost sanctionati 523 de angajatori. 32 de persoane fizice au fost sanctionate contraventional deoarece au acceptat sa munceasca fara forme legale de angajare.
Pentru primirea la munca a mai mult de 5 persoane fara contracte individuale au fost inaintate 3 propuneri de cercetare penala. In aceeasi perioada, in domeniul securitatii si sanatatii in munca s-au aplicat amenzi in valoare de 543.000 lei. La un angajator din judetul Satu Mare s-a interzis comercializarea a 3 tipuri de echipamente de lucru in urma actiunii: ,,Supravegherea pietei”.
Produsele nu aveau instructiuni de folosire in limba romana. In judetul Dolj au fost oprite 3 elevatoare la un service auto si s-a dispus aceasta masura complementar cu amendarea societatii comerciale. Angajatorii au comunicat catre inspectoratele teritoriale de munca 53 de evenimente care, in urma cercetarilor efectuate de inspectorii de munca, vor fi incadrate sau nu ca fiind accidente de munca. Dintre acestea, 27 au fost inregistrate in municipiul Bucuresti.