Rubrica Omul din Business prezinta, in fiecare saptamana, pe SMARTfinancial, un dialog cu o persoana din mediul de afaceri, din cadrul unei companii de succes. Intrebarile sunt standard, aceleasi in fiecare saptamana, cu accent pe succesul pe plan profesional.
SMARTfinancial.ro: Cum ati ajuns pe actuala pozitie profesionala si in domeniul in care activati in acest moment si de ce ati ales acest domeniu?
Marius Vicentiu Coltuc: Inca din timpul liceului am dorit sa urmez cariera juridical. La inceput am oscilat intre a deveni avocat sau magistrat. Dupa absolvirea facultatii de drept din Bucuresti am inteles ca o cariera se bazeaza foarte mult si pe mentalitatea si spiritul beneficiarului. Asadar, fiind o persoana dinamica, ambitioasa, am ales cariera de avocat, care este pentru mine un mod de viata. Dupa intrarea in Baroul Bucuresti am ales sa lucrez in firmele
deja consacrate in domeniu. Pentru scurt timp, deoarece simteam ca ceva nu se potriveste, dupa care am luat decizia de a merge pe cont propriu si am pus bazele Casei de avocatura Coltuc.
SMARTfinancial.ro: Cate ore munciti pe saptamana si cam cum arata o zi tipica de lucru?
Marius Vicentiu Coltuc: Nu am un program fix. Nu sunt adeptul unui program de extenuare si in consecinta programul tipic este de la orele 9 pana la 17.00. Consider ca sunt suficiente ore pentru a te achita de atributiile de avocat. Nu am insa, ca manager, o zi tipica de munca. Programul este destul de oscilant. Dimineata imi citesc corespondenta, imi consult agenda si imi fixez prioritatile, apoi urmeaza intalnirile. Singurul lucru care nu se schimba este placerea de a lucra in domeniul avocaturii, de a ajuta oamenii.
SMARTfinancial.ro: Cat de mult interactionati cu celelalte departamente din companie in activitatea obisnuita?
Marius Vicentiu Coltuc: Avem cel putin o intalnire cu managerii de litigiu din cele 5 departamente. Analizam ce s-a intamplat in saptamana aceea, aflam ce nu s-a rezolvat si adoptam impreuna decizii de rezolvare a acestora.
SMARTfinancial.ro: Exista pericolul de a va standardiza programul si de a intra in monotonie in pozitia curenta din companie, ca si activitate profesionala?
Marius Vicentiu Coltuc: Niciodata nu cred ca va exista acest pericol. Avocatura este un domeniu dinamic unde nu te plictisesti niciodata.
SMARTfinancial.ro: Aveti timp si pentru viata personala? Cum procedati, delimitati ferm cele doua dimensiuni sau continuati sa va ocupati de partea profesionala si dincolo de programul de lucru?
Marius Vicentiu Coltuc: Bineinteles ca am viata personala. Eu am si un principiu: daca nu ai viata personala incitanta, nu ai nici viata profesionala eficienta.
SMARTfinancial.ro: Ce pasiuni aveti, ce anume va relaxeaza, ce va place sa faceti intr-o zi libera, in week-end sau in concediu?
Marius Vicentiu Coltuc: Plimbari cu prietena in aer liber, deplasari la mare si in general vizite in locuri noi.
SMARTfinancial.ro: Cum interactionati cu mass-media – ce publicatii cititi, cat de mult va informati de pe internet si cat de la TV si radio?
Marius Vicentiu Coltuc: Ca in orice domeniu, si in avocatura trebuie sa fii informat. Colaborand cu Casa de avocatura cu peste 23 de publicatii, trebuie sa le citesc. Mai mult, casa de avocatura interactioneaza si cu televiziunile si cu radiourile.
SMARTfinancial.ro: Continuati sa mai invatati, mai cititi articole si carti de specialitate, mai participati la seminarii de afaceri?
Marius Vicentiu Coltuc: In avocatura trebuie sa inveti mereu. Schimbarile dese de legislatie ne determina sa citim si sa ne informam continuu. Partcipam si la diverse semnarii, mai mult si casa de avocatura Coltuc organizeaza astfel de evenimente.
SMARTfinancial.ro: Cat de mult se schimba lucrurile in domeniul dumneavoastra de activitate de la an la an?
Marius Vicentiu Coltuc: Pot spune ca se schimba in fiecare zi. Fiind si o Casa de avocatura de afaceri, lucrurile se schimba mereu.
SMARTfinancial.ro: Personal, aveti timp si de cultura? Carti, filme, teatru?…
Marius Vicentiu Coltuc: Da, merg la teatru, saptamanal vad un film si zilnic citesc ceva.
SMARTfinancial.ro: Aveti modele pe care le-ati urmat sau oameni de afaceri pe care ii admirati in mod deosebit?
Marius Vicentiu Coltuc: Da. Omul pe care il urmez si l-am admirat a fost Titu Maiorescu.
SMARTfinancial.ro: Unde va place sa calatoriti si in ce tari in care nu ati fost la momentul actual doriti sa mergeti?
Marius Vicentiu Coltuc: Am fost in Germania, Franta, USA si as vrea anul acesta sa merg si in Spania.
SMARTfinancial.ro: Ce marci de masini preferati?
Marius Vicentiu Coltuc: Sunt un fan infocat BMW.
SMARTfinancial.ro: Cat de mult tineti cont de branduri in calitate de consumator?
Marius Vicentiu Coltuc: Ma uit si la diferitele marci pentru ca le vad ca si garante ale calitatii.
SMARTfinancial.ro: In afaceri, credeti ca in orice pozitie o persoana trebuie sa stapaneasca tehnici de PR si marketing ?
Marius Vicentiu Coltuc: Nu, nu cred. Fiecare trebuie sa faca ce ii place si pentru ce este specializat.
SMARTfinancial.ro: Cat de importanta este echipa pentru a contoriza in final si succesul personal?
Marius Vicentiu Coltuc: Puterea Casei de avocatura Coltuc sta in echipa din spatele acesteia. Fara ei nu am exista.
SMARTfinancial.ro: Ce ati recomanda unui student, sa termine intai facultatea sau deja sa caute sa se angajeze intr-o companie si sa invete si din experienta? Sunt mai importante studiile sau experienta?
Marius Vicentiu Coltuc: La Casa de avocatura am dat sanse de a lucra si studentilor. Consider ca lucrul din timpul facultatii este foarte benefic.
SMARTfinancial.ro: Cat de mult compania in care lucrati si intreaga dumneavoastra activitate depinde de computer si de internet?
Marius Vicentiu Coltuc: Foarte mult. Avem si consultanta online si internetul ne ajuta foarte mult.
SMARTfinancial.ro: Aveti locuri preferate in categoriile restaurante & baruri?
Marius Vicentiu Coltuc: Il Calcio, Bamboo
Interviu realizat de SMARTfinancial.
SMART financial – www.SMARTfinancial.ro