Potrivit unui comunicat al CSA, asiguratorul RCA are obligatia de a stabili cuantumul despagubirii la valoarea preturilor practicate de unitatile de specialitate sau prevazute în cataloagele de specialitate, astfel încât
despagubirea primita sa-i permita pagubitului efectuarea reparatiilor.
Pâna acum, în aceste situatii, costul reparatiilor era stabilit pe baza evaluarii asiguratorilor, iar preturile erau cel mult la nivelul celor practicate de catre unitatile de specialitate.
Aceasta masura va permite pagubitilor sa solicite întâi plata despagubirilor si ulterior sa efectueze reparatiile necesare. O alta modificare adusa de CSA consta în obligatia asiguratorului RCA, în situatia în care are suspiciuni întemeiate cu privire la modul de producere a accidentului, sa comunice în scris asiguratului si pagubitului, în termen de 10 zile de la data avizarii daunei, intentia de a desfasura investigatii.
Sursa: Financiarul