Noul Cod de Procedură Civilă mai aduce o modificare substanţială: de acum tribunalele vor fi instanţele unde se vor judeca în prima instanţă procesele. Dacă până acum mai toate procesele civile îşi începeau cursul la judecătorii, acum cele mai multe vor începe la tribunal.
În competenţa judecătoriilor va intra soluţionarea cauzelor de valoare mica şi/sau de complexitate redusă, dar de o mare frecvenţă în practică. Dacă până acum procesele care aveau o valoare estimată în bani de peste 500.000 lei se judecau direct la tribunal acum acest prag a fost coborât la 200.000 ei.
Verificarea prealabilă a procesului
O altă modificare adusă de noul cod este şi faptul că, dacă până acum când era deschisă o acţiune civil,ă petentul era înştinţat şi când se va judeca primul termen. Acum însă, înainte ca să fie fixat primul termen, instanţa va înştiinţa partea adversă, iar termenul va fi fixat numai după ce se depune întâmpinarea părţii adverse.
Judecătorul Liviu Zidaru spune că această prevedere va aduce în prima fază şi nemulţumiri din partea cetăţenilor deoarece judecătorii vor face verificarea prealabilă numai în mai. Astfel că judecătorii vor fixa primele termene pe Noul Cod de Procedură abia în mai.
Procesele judecate numai pe fond şi apel
O altă modificare adusă de noul cod este şi faptul că majoritatea proceselor civile se vor judeca în două faze – fond şi apel. Astfel dacă un proces era judecat pe fond la judecătorie, el se va termina în apel la tribunal, în general fără posibilitatea de recurs la Curtea de Apel sau Curtea Supremă. Potrivit judecătorului Liviu Zidaru, această prevedere are menirea să transforme recursurile în proceduri de unificare a practicii.
Citarea părţilor prin e-mail
Codul de Procedură întroduce şi posibilitatea citării părţilor prin e-mail. ”Comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură se poate face de grefa instanţei şi prin telefax, poşta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanţei datele corespunzătoare în acest scop. În vederea confirmarii, instanţa, odată cu actul de procedură, va comunica un formular care va conţine: denumirea instanţei, data comunicării, numele grefierului care asigură comunicarea şi indicarea actelor comunicate”, prevede articoul 154 din noul cod
Camerele de consiliul amânate
Nu toate prevederile din Noul Cod de Procedură Civilă vor intra în vigoare astăzi.
MJ a promovat legea degrevării instanţelor care prevede că o parte din Noul Cod de Procedură Civilă să fie amânate. Una din cele mai importante prevederi care nu întră în vigoare este judecarea preliminară a proceselor în camere de consiliu. Acesta era o procedură preliminară în procesele civile, adică părţile depuneau acţiunea, întâmpinarea, iar în camera de consiliul judecătorul şi avocaţii discutau excepţii şi se analiza dacă procesul poate ajunge la judecarea pe fond. Acestă măsură era menită să reducă numărul de procese civile care încarcă nejustificat rolul instanţelor.
Pe de altă parte, judecătorul Liviu Zidaru susţine că prevederea sus menţionată nu este una catostrafală şi că Poliţia Rutieră nu va ”sta la pândă pentru a prinde maşinile supuse executării silite”. Judecătorul a explicat că prevedere privind maşinile a fost introdusă în lege pentru că în procedurile de executare silită pentru datorii maşinile sunt bunurile care pot fi valorificate cel mai rapid.
În orice caz, acestă prevedere se va aplica numai la cererile de executare silită depuse după data de 15 februarie. Astfel că vom afla abia peste câteva luni dacă Poliţia va rechiziţiona maşinile supuse executării silite chiar în trafic.
”Probabil dacă în cadrul unui control de rutină agentul ar şti că bunul acela (maşina n.red) este urmărit nu văd motiv pentru care nu ar interveni. Probabil că legea asta a dorit să lămurească nu că o să facă Poliţia Rutieră pânde pe maşinile oamenilor executaţi silit”, a explicat Liviu Zidaru
Pentru ca acestă prevedere să funcţioneze presupune că Poliţia Rutieră să aibă o bază de date cu maşinile sechestrate în urma unei proceduri de executare silită. Avocata Roxana Vlăsceanu susţine că există şi o problemă logistică. ”Nu este clar ce se întâmplă dacă un poliţist opreşte două trei maşini supuse executării. Ce s-ar întâmpla cu ele? Rămân aşa pe marginea drumului”, explică Vlăsceanu
Medierea – soluţie pentru degrevarea instanţelor
Noul Cod prevede că judecătorul poate recomanda părţilor să soluţioneze conflictul civil prin mediere. Mai exact, dacă avem un proces de partaj, soţii pot împărţi bunurile amiabil prin intermediul unui mediator. Potrivit legii, mediatorul consemnează înţelegerea care apoi este înscrisă în încheierea judecătorească.
Pot fi rezolvate prin mediere neînţelegerile dintre soţi privitoare la continuarea căsătoriei, partajul de bunuri comune, exerciţiul drepturilor părinteşti, stabilirea domiciliului copiilor, contribuţia părţilor la întreţinerea copiilor sau orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturile de care ei pot dispune potrivit legii.
Odată cu noul Cod de procedură civilă intră în vigoare şi prevederea legată de participarea la şedinţa de informare obligatorie cu privire la avantajele medierii în materie civilă. Prin dispoziţiile Legii 115/2012 s-a instituit obligativitatea informării cu privire la mediere pentru fiecare persoană (fizică sau juridică) care îşi propune deschiderea unui proces judiciar în anumite domenii expres prevăzute de lege. Aceeaşi obligativitate este prevăzută şi pentru părţile care se află deja cu o cauză pe rolul instanţelor de judecată.
”Eu mă tem ca prin acestă prevedere medierea să nu se transforme într-o formalitate, adică părţile se duc şi iau un certificat că au fost la mediator şi se întorc în inatanţă astfel încât nu se produce un proces de mediere şi tot intanţa rămâne să rezolve problema”, spune judecătorul Zidaru
Noul Cod de Procedură Civilă mai prevede şi că un autovehicul suspus sechestrării în urma unei proceduri de executare silită poate fi oprit în trafic de poliţiştii de la Poliţia Rutieră.
”Organul de poliţie rutieră va putea opri în trafic autovehiculul sechestrat şi va proceda la ridicarea certificatului de înmatriculare, a cărţii de identitate, punând în vedere conducatorului autovehiculului că bunul este sechestrat şi să se prezinte într-un termen rezonabil la executorul judecătoresc. Totodată va anunţa, de îndată, executorul judecătoresc care a aplicat măsura prevăzuta la alin. ”, se menţionează în Noul Cod de Procedură Civilă.
www.coltuc.ro
www.coltuc.ro/blog
avocat@coltuc.ro