Clientul Bancpost ceruse, printre altele, constatarea caracterului abuziv al următoarelor clauze contractuale:
– comisionul de administrare lunară în cuantum total de 3.148,72 CHF
– comisionul de acordare raportat la valoarea soldului în cuantum de 365 CHF
– comisionul de rambursare anticipată.
De asemenea, clientul a solicitat „să se dispună eliminarea din convenţie a acestor prevederi contractuale şi restituirea sumelor în cuantum de 3513.72 CHF la data depuneri acţiunii”.
În plus, petentul a mai solicitat „să se constate caracterul abuziv al prevederilor cu privire la calculul ratei dobânzii şi dobânzii anuale efective şi clauzelor penale pentru întârzieri la plată, precum şi a celor cu privire la dobândă penalizatoare; să se constate nulitatea absolută a acestor clauze, eliminarea lor şi să se restituie suma de 17.369,54 CHF – reactualizată la data plăţii efective”.
Mai mult, debitorul a cerut și „să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale inserate în clauzele contractuale privind „efectuarea plăţilor în moneda creditului şi suportarea de către consumator a diferenţelor de curs valutar”; să se constate nulitatea absolută a acestor clauze contractuale; să se dispună îngheţarea cursului de schimb valutar CHF – leu, pentru efectuarea plăţilor în temeiul convenţiilor încheiate, la valoarea de la data încheierii şi semnării convenţiilor, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elveţian din data încheierii convenţiilor, pe întreaga perioadă de valabilitate a contractelor şi restituirea sumelor plătite în plus de către reclamanţi”.