ICCJ prin Sectiile Unite a solutionat un numar de 4 recursuri in interesul legii in sedinta din 4 aprilie 2011, pe probleme precum masa succesorala sau stabilirea a varstei standard de pensionare si a stagiului complet de cotizare
pentru calcularea pensiilor din sistemul public.
Decizia nr. 2 in dosarul nr. 1/2011
ICCJ a admis recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Romaniei si, in consecinta, a stabilit ca, „in situatia actiunilor avand ca obiect constatarea calitatii de unic mostenitor asupra unei mase succesorale, statul nu are calitate procesuala pasiva decat in ipoteza in care pe seama acestuia s-a emis certificat de vacanta succesorala”.
Decizia nr. 3 in dosarul nr. 2/2011
Recursurile in interesul legii in acest caz au fost formulate de Colegiul de Conducere al Curtii de Apel Galati si de procurorul general al Romaniei, iar Curtea a stabilit: „Ca efect al deciziilor Curtii Constitutionale prin care au fost declarate neconstitutionale O.U.G. nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/2008 si O.U.G. nr. 1/2009, dispozitiile O.G. nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobata si modificata prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferenta dintre drepturile salariale cuvenite functiilor didactice potrivit acestui act normativ si drepturile salariale efectiv incasate, cu incepere de la 1 octombrie 2008 si pana la data de 31 decembrie 2009”.
Decizia nr. 4 in dosarul nr. 3/2011
Instanta Suprema a admis recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Romaniei in sensul ca „Modalitatea de stabilire a varstei standard de pensionare si a stagiului complet de cotizare utilizate pentru determinarea punctajului mediu anual in operatiunile de calculare a pensiilor din sistemul public, pentru persoane ale caror drepturi s-au deschis incepand cu data de 1 aprilie 2001 si care beneficiaza de reducerea varstei de pensionare potrivit legii, se realizeaza prin raportare la dispozitiile Anexei nr. 3 la Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, in sensul ca beneficiaza de reducerea varstelor standard de pensionare care se determina in functie de data formularii cererii de pensionare.
Decizia nr. 5 in dosarul nr. 4/2011
Curtea a admis recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Romaniei in sensul ca: „In aplicarea dispozitiilor art. 11 alin. (1) si art. 12 din Legea nr. 85/2006 coroborate cu dispozitiile art. 312 alin. (2)-(4) C.proc.civ., curtea de apel, investita cu solutionarea recursului declarat impotriva hotararii judecatorului sindic prin care s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolventei, admitand recursul, va casa hotararea si va trimite cauza judecatorului sindic pentru deschiderea procedurii insolventei.
Dupa redactarea considerentelor si semnarea deciziilor, acestea se vor publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Sursa: ICCJ