OUG 21/1992

Mai multe instanţe s-au pronunţat recent împotriva Bancpost, cerând îngheţarea cursului de schimb valutar leu/franc elveţian de la data contractării creditului, eliminarea din contract a unor clauze abuzive şi restituirea sumelor încasate în baza acestor clauze.

Foto via Shutterstock

„Mi s-au mai semnalat trei sentinţe de îngheţare a cursului de schimb leu/CHF la nivelul istoric din data contractării creditu­lui. Toate sunt contra Bancpost: una la Tîrgu Jiu şi două la Constanţa. S-a dispus atât eliminarea din contract a unor clauze abuzive (inclusiv cea de schimb valutar), cât şi restituirea sumelor nedatorate achitate în „temeiul” acestor clauze”, a anunţat av. Gheorghe Piperea.
De altfel, nu mai departe de săptămâna trecută, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis, în urma unor solicitări din România, că un codebitor al unui credit are calitatea de „consumator” şi că instanţele locale trebuie să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unor clauze dintr-un contract încheiat între un profesionist şi un consumator.
De asemenea, CJUE a decis că instanţele trebuie să decidă dacă a fost sau nu respectată cerinţa informării complete a consumatorilor şi că, dacă o clauză este considerată abuzivă din cauza incompletei informări, ea nu trebuie să producă efecte pentru consumator.

Clauza de risc valutar poate fi declarată absolut nulă

În urma deciziei CJUE, av. Adrian Cuculiş a afirmat că „situaţia este identică la toţi împrumutaţii, fie CHF, fie euro, fie dolari, fiindcă nu au fost comunicate către împrumutaţi informaţii cu privire la testul de stres cu până la 50% al valutei, pentru a se putea observa dacă împrumutaţii pot face faţă unei asemenea volatilităţi. În accepţiunea CJUE, acest lucru poate fi interpretat drept o clauză de risc va­lutar abuzivă, deci nulă absolut”.

„Prin faptul că principiul ge­neral este acela de a fi luat cursul de schimb de la momentul plăţii, conform contractelor de credit, prin eliminarea acestei preve­deri, lipseşte de eficienţă contractul de credit şi astfel singurul curs valabil mai poate fi cel de la semnarea contractului, evident cu consecinţa restituirii tuturor sumelor de bani percepute peste acest curs”, mai spune Cuculiş.

Potrivit acestuia, soluţia instanţei în urma acestei pronunţări ar fi de constatare a nulităţii absolute a clauzei de risc valutar inserată la punctul x , din acelaşi contract de credit menţionat mai sus, raportat la faptul că aceasta este abuzivă şi contravine prevederilor Legii nr.193/2000.

„Dispune stabilizarea şi aplicarea, pe tot parcursul derulării contractului de credit, a unui curs CHF – leu egal cu cel existent la momentul semnării contractului. Obligă pârâtele la restituirea sumei de x lei, achitată de reclamanţi ca diferenţă de curs calculată începând cu data încheierii contractului şi până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Astfel, rămâne în sarcina împrumutatului să facă dovezile minimale că nu a fost informat pe deplin cu privire la întinderea reală a creditului său fiindcă, să nu uităm, avem deja o decizie care trece sarcina probei în obligaţiile băncii şi astfel, prin aplicarea celor 3 elemente din legea 193/2000, buna-credinţă, dezechilibrul şi lipsa informării care derivă din OUG 21/1992 a protecţiei consumatorului