Restanţele populaţiei la credite au crescut într-un an cu 50%, până la 758 milioane lei, adică 209 milioane euro, la finalul lunii septembrie 2008. Creşterea are loc pe fondul creşterii puternice a restanţelor la creditele în euro, o creştere de 84%, până la 134 milioane de lei
Astfel, la finalul celui de-al treilea trimestru din 2007, populaţia avea restanţe de 505,4 milioane lei la credite.
Cel mai mult au crescut restanţele la împrumuturile în euro, care au sporit cu 84% faţă de septembrie 2007, până la un echivalent de 134 milioane lei, arată datele BNR.
În acelaşi timp, restanţele populaţiei la creditele în dolari au fost singurele care au înregistrat o scădere faţă de luna septembrie 2007, cu 34,3%, până la 1,1 milioane lei. Totodată, datoriile neachitate la creditele în alte monede, printre care şi cele în franci elveţieni, au crescut semnificativ în ultimul an, de aproape 18 ori, până la 6 milioane lei.
Restanţele mai mari de 30 de zile la creditele acordate populaţiei au crescut numai de la începutul anului cu 32%, când acestea depăşeau 573 milioane lei, mai arată datele băncii centrale.
Românii au cele mai multe datorii neachitate la bănci cu întârzieri mai mari de 90 de zile, în valoare de 579 milioane lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce restanţele între 31 şi 60 de zile lucrătoare au ajuns la 28,5 milioane lei, sumă uşor mai mare faţă de cea a întârzierilor între 61 şi 90 de zile lucrătoare.
În acelaşi timp, restanţele în curs de colectare au ajuns la 23,1 milioane lei, iar restanţele mai mari de un an de zile, reprezentând credite scoase în afara bilanţului, a scăzut faţă de anul trecut cu aproape 44%, până la 99 milioane lei.
Numărul românilor care au restanţe mai mari de 30 de zile la credite a ajuns la 405.505 persoane în septembrie 2008, în creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Biroul de Credit avea la sfârşitul lui septembrie 2008 peste 544.000 de restanţe în evidenţă, cu 25% mai multe decât la finalul lunii septembrie din 2007.
Directorul Direcţiei de Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR), Nicolae Cinteză, declara săptămâna trecută că totalul creditelor mai mari de 20.000 lei contractate de populaţie şi afectate de restanţe a crescut îngrijorător de la începutul anului, cu aproape 2 puncte procentuale, până la 8,28% din volumul total al împrumuturilor peste această sumă.
Sursa: NewsIn