Curtea de Apel Bucuresti a declarat nula clauza din contract referitoare la modalitatea de determinare a dobanzii creditului
„Instanţa a reiterat faptul că prin Legea nr. 193/2000 care a transpus conţinutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 prin care s-a stabilit în mod expres competenţa instanţei de judecată de a constata caracterul abuziv, interpretând aceastiă Directivă, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a stabilit în cauza Banco Espaniol de Credito S.A versus Joaquin Calderon Camino (C – 618/10) că protecţia acestui act normativ se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanţei naţionale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor şiun consumator, să completeze respectivul contract modificând conţinutul acestei clauze”
BCR: Dobânda a crescut după ce BNR a crescut rezervele minime obligatorii
Cei de la BCR susţin că majorarea dobânzilor la creditele cu referinţă internă a fost cauzată de BNR, care, în contextul crizei, a crescut rezervele minime obligatorii – cota parte din depozite pe care băncile o ţin blocată la banca centrală.
„Modul de calcul al dobânzii are la bază elemente obiective, legate de situaţia pieţei financiar-bancare la un moment dat (…) În condiţiile crizei financiare şi economice internaţionale, creşterea de către bănci a dobânzilor la credite cu dobânda variabilă în funcţie de dobânda de referinţă a băncii s-a datorat impactului pe care criza l-a avut asupra creşterii costurilor cu rezerva minimă obligatorie (la baza căreia a stat decizia BNR) şi a costurilor de lichiditate.
În alte cuvinte, nu poate fi confundată schimbarea neprevăzută şi neculpabilă a condiţiilor economice în timpul derulării unui contract cu existenta unei intenţii vătămătoare a creditorului la încheierea contractului.
Pe scurt, Curtea De Apel Bucuresti spune că legea şi jurisprudenţa europeană dau dreptul instanţelor de a elimina clauzele abuzive din contracte, chiar dacă acestea se referă la elementele de preţ. Tribunalul se referă la mai multe decizii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care au statuat că o instanţă naţională, deşi nu are voie să modifice prevederile clauzelor contractuale, are dreptul să le înlătură în cazul în care sunt abuzive, în sensul că acestea crează dezechilibre între drepturile şi obligaţiile consumatorilor în faţa comercianţilor. Cei din urmă au o putere mai mare şi impun forma contractelor, la care consumatorii nu pot decât să adere, fără posibilitatea negocierii.
Astfel, chiar dacă un contract semnat este legea părţilor, în situaţiile în care acesta nu respectă legea şi nu este făcut cu bună-credinţă, jurisprudenţa permite instanţelor să intervină peste el.
Comerciantul sau prestatorul de servicii are obligaţia să prezinte contracte a căror clauze sunt clare şi fără echivoc. În cazul contractelor de credit, clauzele privind costurile totale trebuie să fie redactate transparent, astfel încât să permită consumatorul să cunoască modul în care variază (dacă vorbim de costuri variabile).
Redăm mai jos motivele pentru care instanţa a respins recursul BCR şi l-a admis pe cel al clientului:
„Cu titlu preliminar trebuie precizat că în materia contractelor de consum legiuitorul naţional şi cel european au urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda, dând instanţei de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula în măsura în care reţine că acesta cuprinde clauze abuzive. O asemenea intervenţie nu este de natură să înfrângă principiul forţei obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin. 1 C. civ. întrucât libertatea contractuală nu este identică cu una absolută sau discreţionară de a contracta. Un contract are putere de lege între părţi întrucât este prezumat a fi dominat de buna-credinţă şi utilitate pentru părţile contractante. Forţa juridică deplină este recunoscută numai acelor convenţii care nu intră în conflict cu principiul constituţional al bunei-credinte şi cu bunele moravuri. În caz contrar el nu poate fi opus părţilor, terţilor sau instanţei de judecată.