Somatia de plata europeana

S-au intocmit formulare standard pentru somatia europeana de plata, care sunt disponibile in toate limbile UE.
Regulamentul nr. 1896/2006 al Parlamentului European si al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somatie de plata, le permite creditorilor sa isi recupereze creantele civile si comerciale necontestate printr-o procedura uniforma bazata pe formulare tip.

Regulamentul se aplica in toate statele membre ale Uniunii Europene, cu exceptia Danemarcei.

Somatia europeana de plata este emisa de tribunal in toate statele membre, mai putin in Ungaria, unde aceasta procedura este de competenta notarilor (de drept civil).

Procedura nu presupune prezentarea in fata instantei. Reclamantul trebuie doar sa formuleze cererea, dupa care procedura isi urmeaza cursul. Nu sunt necesare alte formalitati sau interventii din partea acestuia.

Regulamentul prevede sapte formulare tip.

Pentru initierea procedurii, trebuie completat un formular ce ofera toate detaliile legate de parti, precum si natura si valoarea creantei. Instanta va examina cererea si, in cazul in care formularul este corect completat, instanta ar trebui sa emita somatia europeana de plata in termen de 30 de zile.

Somatia europeana de plata trebuie apoi comunicata paratului de catre instanta. Paratul poate fie sa plateasca valoarea creantei, fie sa o conteste. Acesta are la dispozitie 30 de zile pentru a face opozitie la somatia europeana de plata. In acest caz, cauza trebuie transferata catre instantele in materie civila obisnuite pentru a fi solutionata in temeiul dreptului intern.

In cazul in care paratul nu face opozitie, somatia europeana de plata devine automat executorie.

O copie a somatiei europene de plata si, daca este necesar, o traducere trebuie transmise autoritatilor de executare din statul membru in care aceasta trebuie executata.