Taranii vor fi numai pfa-uri

Producatorii neînregistrati la Registrul Comertului nu mai au voie, de la 25 aprilie, sa-si vânda marfa pe tarabe. Taranii, care au sarit ca arsi când au auzit vestea, spun ca nu au bani de autorizatie, ca oricum de-abia traiesc de pe o zi

pe alta.

Sâmbata este ultima zi în care taranii îsi vor mai putea vinde produsele în piete fara a figura ca PFA la Registrul Comertului, potrivit Ordonantei de Urgenta 44/2008.

Reprezentantii organizatiilor si sindicatelor de profil cer ca micii producatori agricoli sa fie exceptati de la aceasta obligatie. „Practic se doreste impozitarea agriculturii de subzistenta, statul aratându-si astfel impotenta de a elabora acte normative care sa ajute real producatorul agricol sa creeze facilitati pentru desfacerea productiei agricole”, afirma Stefan Niculae, presedintele confederatiei Agrostar.

De asemenea, Dragos Frumosu, presedintele Federatiei Sindicatelor din Industria Alimentara, considera ca aceasta decizie va favoriza „bisnita”.

„La ora actuala, doar 10% din cei care vând legume si fructe în piete sunt producatori. Restul sunt bisnitari si intermediari. Guvernul probabil crede ca prin aceasta masura va încasa mai multi bani din TVA, dar de fapt va încuraja bisnita”, spune Frumosu.

Totodata, Adrian Radulescu, secretar de stat în Ministerului Agriculturii, spune ca, potrivit aceluiasi act normativ, fermierii care nu vor figura ca PFA nu vor putea primi niciun fel de sprijin financiar.

Sursa: Adevarul