raporturilor

Poliţist. Cerere de pensionare anticipată. Schimbarea datei de încetare a raporturilor de serviciu. Inducere în eroare. Consecinţe.

de

Prin acţiunea înregistrată la 25 ianuarie 2006 reclamantul GG a chemat în judecată Inspectoratul General al Poliţiei Române (I.G.P.R.), Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Constanţa (I.P.J. Constanţa), solicitând obligarea primului pârât să avizeze favorabil cererea sa privitoare la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept de pensie anticipată şi înaintarea acesteia spre aprobare ministrului administraţiei şi internelor, obligarea acestuia să emită ordinul de încetare a raporturilor sale de serviciu cu drept de pensie anticipată şi obligarea I.P.J. Constanţa să-i întocmească dosarul de pensionare şi să-l depună la Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor.

În motivarea acţiunii arată că este încadrat ca ofiţer de poliţie din anul 1984, că la data de 7 noiembrie 2005 împlinea vârsta de 45 ani şi îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 17 lit.b) din Legea nr. 179/2004 şi că a înţeles să solicite pensionarea anticipată prin raportul din 11 octombrie 2005, la care nu a primit un răspuns oficial.

Mai arată că prin raportul din 9 noiembrie 2005 a solicitat încetarea raporturilor de serviciu începând cu data de 30 noiembrie 2005, cerere înaintată la I.G.P.R., de către I.P.J. Constanţa, cu aviz favorabil, dar că nici până în prezent nu a primit vreo comunicare privind modul de soluţionare a cererii şi că ulterior a aflat că I.G.P.R. a adresat instituţiilor din subordine rugămintea ca cererile poliţiştilor privind încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie de serviciu anticipată să fie soluţionate cu data de 31 decembrie 2005.

Susţine că a trebuit să facă o nouă cerere, la 28 noiembrie 2005, prin care a solicitat recunoaşterea dreptului  consacrat de art. 65 lit.a) din Legea nr. 360/2002 şi art. 17 din Legea nr.179/2004 şi că a aflat că s-a modificat legislaţia privitoare la pensionarea anticipată în sensul că vârsta de pensionare a crescut de la 45 la 50 de ani pentru bărbaţi, însă cum cererea de pensionare anticipată a fost formulată  sub imperiul legii vechi, trebuie să i se aplice prevederile acesteia.

Curtea de Apel Constanţa – Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 570/CA din 12 iunie 2006 a admis acţiunea, în sensul că a obligat I.G.P.R. la avizarea favorabilă a cererii reclamantului şi la înaintarea acesteia spre aprobare Ministerului Administraţiei şi Internelor, a anulat măsura luată la data de 3 ianuarie 2006 cu privire la respingerea propunerii de încetare a raporturilor de serviciu cu drept de pensie anticipată şi a obligat Ministerul Administraţiei şi Internelor să emită ordinul de încetare a raporturilor de serviciu ale reclamantului cu drept de pensie anticipată şi pe pârâtul I.P.J. Constanţa să întocmească dosarul de pensionare al reclamantului şi să-l depună la Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Instanţa reţine că reclamantul îndeplineşte condiţiile speciale prevăzute de legiuitor pentru a beneficia de pensie de serviciu anticipată, respectiv împlinirea vârstei de 45 de ani şi desfăşurarea activităţii în condiţii de muncă deosebite sau speciale.

Mai reţine că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 185/2005, intrată în vigoare la 23 decembrie 2005, prin care s-a modificat art. 17 lit.b) din Legea nr. 179/2004 în sensul pensionării anticipate a persoanelor care au împlinit vârsta  de 50 de ani bărbaţii şi 45 de ani femeile, dacă şi-au desfăşurat activitatea în condiţii de muncă speciale cel puţin 15 ani efectiv, din care cel puţin 10 ani efectiv ca poliţişti sau militari, deoarece reclamantul  a solicitat pensionarea anticipată anterior intrării în vigoare a acestei ordonanţe şi îi sunt aplicabile dispoziţiile legislaţiei în vigoare la acea dată.

Împotriva sentinţei au declarat recurs toţi pârâţii.

I.P.J. Constanţa susţine că la data formulării primei cereri reclamantul nu îndeplinea condiţiile privind vârsta de pensionare anticipată, că i s-a indicat ulterior să reformuleze  cererea de încetare a raporturilor de serviciu cu data de 31 decembrie 2005, ceea ce a şi făcut, achiesând astfel la recomandarea de a renunţa la solicitarea  anterioară.

Consideră că cererea ulterioară i s-a respins pentru că nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru a beneficia de pensie anticipată, faţă de solicitarea ca pensionarea să fie începând cu data de 31 decembrie 2005.

Ministerul administraţiei şi internelor critică sentinţa pentru netemeinicie, susţinând că instanţa nu a ţinut cont de incidenţa prevederilor Legii nr. 179/2004 care prevedea situaţiile speciale pentru pensionarea anticipată, între care reclamantul nu se regăsea.

I.G.P.R. susţine că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, menţionând că nesoluţionarea cererii reclamantului din data de 11 octombrie 2005 s-a datorat deficitului foarte mare de poliţişti, numărului mare de poliţişti care cereau încetarea raporturilor de serviciu cu instituţia şi angajamentelor luate de România faţă de Uniunea Europeană şi că adresa din 22 noiembrie 2005 a inspectorului general al Poliţiei Române a fost o recomandare adresată structurilor din teritoriu pentru ca acestea să discute cu poliţiştii spre a rămâne în continuare în activitate.

Menţionează că pentru stabilirea drepturilor la pensie nu prezintă relevanţă data depunerii cererii de încetare a raporturilor de serviciu, ci data încetării acestor raporturi, conform art. 49 alin. (1) din Legea nr. 179/2004.

Recursurile sunt nefondate.

Intimatul a formulat cerere, la data de 11 octombrie 2005, prin care solicită aprobarea încetării raporturilor de serviciu începând cu data de 30 noiembrie 2005, ţinându-se cont că la data de 7 noiembrie 2005 împlinea vârsta de 45 ani necesară pentru pensionarea anticipată.

La cererea sa nu a primit rezolvare, cu toate că a revenit cu o nouă cerere la data de 9 noiembrie 2005 şi apoi la data de 28 noiembrie 2005, prin care stăruia în soluţionarea favorabilă a solicitării sale începând cu data de 30 noiembrie 2005.

La datele când intimatul a formulat cele 3 cereri, prin care solicita aprobarea pentru încetarea raporturilor de serviciu în vederea pensionării anticipate, îndeplinea condiţiile legale pentru pensionare anticipată, prevăzute de art. 17 lit.b) din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor şi anume la data de 7 noiembrie 2005 împlinea vârsta de 45 ani şi a desfăşurat activitatea în condiţii de muncă deosebite sau speciale cel puţin 15 ani efectiv, din care 10 ani ca poliţist.

I.G.P.R. a refuzat să rezolve favorabil cererile intimatului, ca şi a altor poliţişti care au depus astfel de cereri, recomandând structurilor aflate în subordinea sa să discute cu poliţiştii respectivi pentru a renunţa la cererile de pensionare anticipată sau ca aceste cereri să fie soluţionate începând cu data de 31 decembrie 2005, având în vedere că urma să se modifice art. 17 lit.b din Legea nr. 179/2004.

Necunoscând faptul că textul respectiv se va modifica, la stăruinţa conducerii I.P.J. Constanţa intimatul a formulat o altă cerere, la data de 12 decembrie 2005, prin care a solicitat ca raporturile de serviciu să înceteze începând cu data de 31 decembrie 2005 în vederea pensionării anticipate.

Dar, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 185/2005, intrată în vigoare la 23 decembrie 2005, s-au modificat prevederile art. 17 lit.b) din Legea nr. 179/2004, în sensul că vârsta  pentru pensionarea anticipată la poliţiştii bărbaţi s-a majorat de la 45 ani la 50 ani, astfel că începând cu data de 23 decembrie 2005, în baza modificării legii, intimatul n-ar mai fi îndeplinit condiţia privind vârsta pentru pensionare anticipată şi în considerarea acestei modificări i s-a respins, în final, cererea referitoare la încetarea raporturilor de serviciu în vederea pensionării anticipate.

Însă, trebuie ţinut cont – pe de o parte – că intimatul a depus 3 cereri prin care stăruia în sensul încetării raporturilor de serviciu la data de 30 noiembrie 2005 în vederea pensionării anticipate, iar pe de altă parte– că a fost indus în eroare să formuleze o nouă cerere fără să aibă cunoştinţă că se preconiza modificarea dispoziţiilor legale privitoare la vârsta necesară pentru pensionarea anticipată.

Pretinsa achiesare a intimatului la recomandarea de a renunţa la cererea de pensionare începând cu data de 30 noiembrie 2005 şi de a cere încetarea raporturilor de serviciu la data de 31 decembrie 2005 în vederea pensionării anticipate, nu poate fi avută în vedere pentru că s-a făcut în condiţii speciale, prin inducerea în eroare a intimatului.

Cert este faptul că acesta a făcut repetate diligenţe în vederea pensionării anticipate şi cum îndeplinea condiţiile legale pentru rezolvarea favorabilă a solicitării sale, la momentul indicat în cerere, exista obligaţia pentru recurenţi de a propune, respectiv de a aproba cererea de încetare a raporturilor de serviciu la data 30 noiembrie 2005, în vederea pensionării anticipate.

Trebuie ţinut cont că erau aplicabile dispoziţiile legale în vigoare la data formulării cererii, respectiv la 11 octombrie 2005, dată la care nu era adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 185/2005 spre a putea fi avută în vedere la soluţionarea cererii intimatului, art. 1 din Codul civil stabilind că legea dispune numai pentru viitor, neavând putere retroactivă.

Instanţa de fond interpretând corect dispoziţiile legale aplicabile în cauză şi a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, recursurile au fost respinse ca nefondate.

Funcţionar public. Pensionare. Data încetării raporturilor de serviciu.

de

Notă: Instanţa a avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public, în forma republicată în M.Of. nr. 251 din 22/03/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Legea nr. 188/1999 a fost republicată în M.Of. nr. 365 din 29/05/2007, articolele căpătând o nouă numerotare.

Prin acţiunea înregistrată  la 18 iunie 2006 reclamatul PC  a solicitat anularea prevederilor Notei nr. 470145 din 20 ianuarie 2006 a Direcţiei generale a politicilor şi resurselor umane din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, notă aprobată de ministrul finanţelor publice şi a ordinului nr. 468/2006 emis de preşedintele  Agenţiei  Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), anularea înscrisului din carnetul de muncă privind data şi baza legală a încetării raportului de serviciu şi obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale în sumă de 1845 RON, daune morale în sumă de 4200 RON lunar până la comunicarea deciziei de pensionare şi despăgubiri determinate de lipsa calităţii de asigurat în sistemul asigurărilor de sănătate.

În motivarea acţiunii reclamantul arată că la 22 iunie 2006 a depus o cerere în vederea întocmirii dosarului de pensionare şi că prin adresa  nr. 468 din 30 iunie 2006 i s-a comunicat  că îi încetează raporturile de serviciu, conform art. 84 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999, începând cu data de 22 iulie 2006, cu toate că a cerut să-i înceteze raporturile de serviciu cu data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, iar nu la data împlinirii vârstei standard de pensionare.

Mai arată că în conformitate cu prevederile art. 41 alin. (6) din Legea  nr. 19/2000 nu se putea dispune încetarea raporturilor de serviciu decât  după primirea deciziei de admitere a cererii de pensionare şi că nu a făcut cerere de continuare a activităţii.

Menţionează că eronat s-a făcut diferenţiere în cuprinsul notei contestate  între data încetării raportului de muncă a personalului contractual  şi cea pentru funcţionarii publici, cu toate că prin O.UG. nr. 39/2005 prevederile art. 84 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999 au fost puse de acord cu dispoziţiile corespunzătoare din Codul muncii şi că angajatorul era obligat să depună  la casa teritorială de pensii cererea de pensionare împreună cu actele doveditoare în termen de 90 de zile de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare.

Prin cererea intitulată  „Precizări la cererea de chemare în judecată” reclamantul menţionează  că din eroare în cererea iniţială a solicitat daune morale în loc de daune interese în sumă de 4200 RON lunar, astfel că îşi modifică acţiunea în acest sens.

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3095 din 22 noiembrie 2006 a respins acţiunea precizată ca neîntemeiată, reţinând că raporturile de serviciu ale reclamantului au încetat de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard  şi a stagiului   minim de cotizare pentru pensionare  şi că nota contestată s-a emis cu respectarea întocmai a dispoziţiilor legale aplicabile.

Reţine şi că reclamantul trebuia să depună cererea de pensionare şi actele doveditoare la casa teritorială de pensii şi cum acesta nu a solicitat angajatorului aprobarea pentru continuarea activităţii până la emiterea deciziei de pensionare, corect s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu la data îndeplinirii condiţiilor cumulative de pensionare  pentru limită  de vârstă.

Reclamantul a declarat recurs susţinând că instanţa a ignorat materialul probator aflat la dosar, ca şi susţinerile sale, dând credit susţinerilor şi probelor trunchiate depuse de pârâţi şi omiţând să arate dispoziţiile legale încălcate de către aceştia, prin care i s-a refuzat acordarea drepturilor ce i se cuvin .

Consideră că raporturile de serviciu puteau înceta numai la data comunicării deciziei de pensionare, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 56 lit. d) din Codul Muncii, art. 84 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 şi din  punctele de vedere ale Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei (MMSSF), Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP) şi Casei Naţionale de Pensii, care nu au fost menţionate în sentinţă.

Arată că instanţa a reţinut eronat că n-ar fi cerut continuarea  raporturilor de serviciu până la comunicarea deciziei de pensionare, cu toate că la data de 10 iulie 2006 a depus cereri, la ambii pârâţi, prin care a solicitat menţinerea sa la serviciu până când va primi decizia de pensionare.

Recursul este nefondat.

Prin ordinul nr. 468 din 22 iunie 2006 al preşedintelui ANAF s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale recurentului, având calitatea de consilier clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 la Direcţia de metodologie  şi  proceduri pentru inspecţia fiscală, începând cu data de 22 iulie 2006, conform art. 84 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare.

Se reţine că recurentul îndeplineşte condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare şi că la emiterea ordinului s-au avut în vedere prevederile Legii nr. 188/1999 şi ale Legii nr. 19/2000, precum şi nota nr. 470145/2006 a Direcţiei generale a politicilor şi resurselor umane aprobată de ministrul finanţelor publice.

În cuprinsul notei nr. 70145/2006 s-a prevăzut, pentru funcţionarii publici, întocmirea formalităţilor de pensionare pentru limită de vârstă în condiţiile stabilite de Legea nr. 19/2000 şi încetarea raporturilor de serviciu la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare conform  art. 84 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, urmând a fi anunţată fiecare persoană care îndeplineşte condiţiile de pensionare, cu o lună înaintea îndeplinirii acestor condiţii, pentru depunerea dosarului la casa de pensii şi să facă dovada depunerii acestuia.

Recurentul a depus la ANAF cererea din 22 iunie 2006, prin care solicita întocmirea  dosarului în vederea pensionării sale pentru limită de vârstă, cu menţiunea că îndeplineşte condiţiile legale de pensionare la data de 22 iulie 2006.

Acesta susţine că a solicitat să fie menţinut în funcţie până la data primirii deciziei de pensionare, dar cererile respective   le-a depus abia la data de 10 iulie 2006, la mai multe zile după emiterea ordinului prin care s-a dispus încetarea  raporturilor de serviciu.

Cum prin cererea  de pensionare sau ulterior, dar până la emiterea ordinului, nu a cerut şi menţinerea sa în funcţie până la data primirii deciziei de pensionare, ci a menţionat că îndeplineşte condiţiile de pensionare la data de 22 iulie 2006, preşedintele ANAF  a procedat corect prin stabilirea încetării raporturilor de serviciu la data îndeplinirii condiţiilor legale de pensionare pentru limită de vârstă.

Art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi   de asigurări sociale prevede că asiguraţii care îndeplinesc condiţiile stabilite de lege pentru obţinerea unei pensii pentru limită de vârstă îşi pot continua activitatea  numai cu acordul  angajatorului, acord care nu s-a dat în ce-l priveşte pe recurent  şi pentru că acesta nu a solicitat, anterior emiterii ordinului, menţinerea în funcţie şi după împlinirea vârstei legale de pensionare, respectiv până la data primirii deciziei de pensionare.

Art. 84 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/199 privind Statutul funcţionarilor publici, aşa cum   s-a modificat prin O.U.G. nr. 39/205, în vigoare la data emiterii ordinului contestat, a prevăzut că „Raportul de serviciu încetează de drept la data  îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă ori invaliditate a  funcţionarului public, potrivit legii”. Aceste dispoziţii sunt identice cu cele prevăzute de art. 56 lit. d) din Legea nr.  53/2003 – Codul Muncii.

Corect a reţinut  instanţa de fond că recurentului îi sunt aplicabile dispoziţiile  primei  părţi a textului de lege menţionat şi anume acelea prin care raportul de serviciu încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.

Aşa cum s-a prevăzut în nota contestată şi cum i s-a adus la cunoştinţă recurentului, era stabilit  ca acesta să depună la casa teritorială de pensii de la domiciliul său cererea de pensionare împreună cu documentaţia întocmită de angajator, deoarece drepturile se acordă  începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a înregistrat cererea la casa teritorială de pensii.

Deoarece  nu s-a făcut dovada  de către recurent că unitatea la care era  încadrat ar fi întârziat cu întocmirea documentelor ce cădeau în sarcina acesteia, necesare în vederea emiterii deciziei  de pensionare, nu se poate dispune obligarea la plata drepturilor salariale şi a altor drepturi  pretinse  prin cererea de chemare în judecată.

Recursul  a fost respins