Recuzare

recuzare, mijloc procedural prin intermediul căruia părţile pot solicita, în cazurile prevăzute de lege, îndepărtarea unuia sau a mai multor judecători din completul de judecată. R. poate fi solicitată de partea interesată doar dacă judecătorul se află în una din următoarele situaţii: 1) când el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes în judecarea cauzei sau când este soţ, rudă sau afin până la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părţi; 2) când este soţ, rudă sau afin, până în al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul uneia din părţi ori când este căsătorit cu fratele sau sora soţului uneia dintre persoanele menţionate; 3) când soţul în viaţă şi nedespărţit este rudă sau afin a uneia din părţi până la al patrulea grad inclusiv sau dacă, fiind încetat din viaţă sau despărţit, au rămas copii; 4) dacă el, soţul sau rudele lor, până la al patrulea grad inclusiv, au o cauză asemănătoare cu aceea care se judecă sau dacă au un proces la instanţa unde una din părţi este judecător; 5) dacă între aceleaşi persoane şi una din părţi a fost o judecată penală în timp de cinci ani înaintea recuzării; 6) dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi; 7) dacă şi-a spus părerea cu privire la cauza supusă judecăţii; 8) dacă a primit de la una dintre părţi daruri sau promisiuni de daruri ori altfel de îndatoriri; 9) dacă există duşmănie între el, soţul sau una din rudele sale până la al patrulea grad inclusiv şi una din părţi, soţii sau rudele acestora până la gradul al treilea inclusiv. Motivele de r. sunt de strictă interpretare şi, prin urmare, nu pot fi extinse la unele situaţii asemănătoare. Cererea de r. se face de partea interesată, verbal sau în scris, pentru fiecare judecător, înainte de începerea oricăror dezbateri; dacă motivele de r. au intervenit după începerea dezbaterilor, partea urmează să invoce acele împrejurări de îndată ce-i sunt cunoscute. Cererea se soluţionează de instanţa sesizată cu acţiunea principală, în compunerea căreia nu poate intra judecătorul care a fost recuzat; dacă completul de judecată nu se poate alcătui din cauza r. competenţa revine organului judiciar imediat superior. în timpul soluţionării cererii de r. nu se poate îndeplini niciun act procedural; cererea de r. se soluţionează fără citarea părţilor, în camera de consiliu; judecătorul care a fost recuzat va fi ascultat; interogatoriul nu poate fi folosit însă pentru dovedirea motivelor de r. Dacă motivele de r. au fost dovedite, instanţa dispune înlăturarea judecătorului respectiv de la soluţionarea cauzei. Asupra cererii de r. instanţa se pronunţă printr-o încheiere, care se citeşte în şedinţă publică; încheierea de admitere a r. nu este susceptibilă de nicio cale de atac; dacă instanţa a respins cererea de r., încheierea pronunţată poate fi atacată, dar numai odată cu fondul cauzei. încheierea pronunţată de instanţă produce consecinţe diferite: a) în ipoteza admiterii cererii de r., judecătorul respectiv nu mai poate participa la soluţionarea litigiului, urmând să fie înlocuit; prin încheiere instanţa va stabili şi măsura în care actele îndeplinite de judecător urmează să fie menţinute sau, dimpotrivă, trebuie refăcute; b) în ipoteza respingerii cererii, judecata va continua cu participarea judecătorului supus r.; dacă se constată că cererea de r. a fost făcută cu rea-credinţă, instanţa poate dispune condamnarea părţii la amendă şi la despăgubiri faţă de partea adversă. Nu se pot recuza toţi judecătorii unei instanţe sau ai unei secţii a acesteia. Dispoziţiile legale privitoare la r. se aplică şi altor participanţi procesuali, cum sunt: procurorii, magistraţii-asistenţi, grefierii, experţii, interpreţii şi traducătorii [v. şi recuzarea arbitrilor; recuzarea executorului judecătoresc; recuzarea expertului].

recuzare (în dreptul penal) – procedură de îndepărtare din procesul penal a unuia dintre subiecţii procesuali, cu privire la care există o cauză de incompatibilitate (art. 51 şi urm. C. proc. pen.).
Recuzarea este un mod de invocare a excepţiei de incompatibilitate şi intervine numai atunci când nu s-a făcut anterior o declaraţie de abţinere din partea subiectului procesual incompatibil sau presupus incompatibil. Excepţia de incompatibilitate poate fi ridicată de oricare dintre părţi, în tot cursul desfăşurării procesului, cu condiţia să fie invocată de îndată ce partea interesată a aflat de existenţa cauzei de incompatibilitate. Cererea de recuzare poate fi formulată oral sau scris şi trebuie să arate în ce constă cauza de incompatibilitate invocată. în faza judecăţii cererea poate fi adresată preşedintelui instanţei sau preşedintelui completului de judecată şi poate privi pe oricare subiect procesual incompatibil. Soluţionarea cererii de recuzare se face de către un alt complet de judecată, fără participarea judecătorului, procurorului sau grefierului în privinţa căruia s-a ridicat excepţia de incompatibilitate. Cererea este examinată de îndată, în şedinţă secretă, cu ascultarea procurorului, când acesta este prezent în instanţă, iar atunci când instanţa consideră necesar, şi cu ascultarea părţilor şi a subiectului a cărui recuzare se cere. Completul care examinează excepţia poate admite sau respinge cererea de recuzare. Dacă s-a cerut recuzarea tuturor membrilor instanţei, cererea se soluţionează de instanţa ierarhic superioară care, dacă o admite, desemnează pentru judecarea cauzei respective o altă instanţă, egală în grad cu aceea ai cărei membri au fost recuzaţi. încheierea prin care s-a admis cererea de recuzare nu este supusă vreunei căi de atac. în faza urmăririi penale, cererea de recuzare este soluţionată de procurorul care supraveghează cercetarea penală sau de procurorul ierarhic superior, în termen legal, printr-o ordonanţă, v. şi abţinere, incompatibilitate.

RECUZARE, mijloc procedural prin intermediul căruia părţile pot solicita, în cazurile prevăzute de lege, îndepărtarea unuia sau a mai multor judecători din completul de judecată. Recuzarea poate fi solicitată de partea interesată doar dacă judecătorul se află în una din situaţiile următoare: când el, soţul său, ascendenţii sau descendenţii lor, au vreun interes în judecarea cauzei sau când este soţ, rudă sau afin a unuia din părţi până la al patrulea grad inclusiv sau dacă, fiind încetat din viaţă sau despărţit, au rămas copii; dacă el, soţul sau rudele lor, până la al patrulea grad inclusiv, au o clauză asemănătoare cu aceea care se judecă sau dacă au un proces la instanţa unde una din părţi este judecător. Cererea de recuzare se face de partea interesată, verbal sau în scris pentru fiecare judecător, înainte de începerea oricăror dezbateri; dacă motivele de recuzare au intervenit după încetarea dezbaterilor, partea urmează să invoce acele împrejurări de îndată ce-i sunt cunoscute.

Reclamantul BV a chemat în judecată Prefectura judeţului Galaţi, solicitînd instanţei anularea adresei nr.1500 din 4 noiembrie 1999 emisă şi comunicată de pârâtă, precum şi emiterea unei noi adrese de obligare a primarului la anularea actelor ilegale adoptate de Primărie şi primar, dar şi la întocmirea procesului-verbal de constatare şi emitere a actului de sesizare a organului competent.

Reclamantul a arătat că a solicitat Prefecturii judeţului Galaţi, luarea de măsuri, pentru corectarea unor nelegalităţi săvârşite de unii lucrători din Primărie şi chiar de primar.

Curtea de Apel Galaţi a respins plângerea petentului, reţinând că motivele invocate se referă la modul cum au fost rezolvate solicitările acestuia cu referire la dispoziţiile de aplicare a Legii nr.112/1995 şi a Normelor date prin H.G.nr.11/1997, ceea ce excede controlului instituit prin dispoziţiile legale enunţate.

Considerând această sentinţă netemeinică şi nelegală, reclamantul BV a declarat prezentul recurs, prin care a susţinut că:

– instanţa nu a fost legal constituită la data pronunţării, întrucât anterior acestei date s-a formulat şi depus o cerere de recuzare a judecătorului unic;

– încheierea de soluţionare la 23 noiembrie 2001 a cererii de recuzare s-a pronunţat fără a se da curs contestării taxei de timbru şi excepţiei de neconstituţionalitate invocate în dosarul de recuzare nr.1657/ C+C/2001;

– instanţa şi-a încălcat nu numai obligaţiile ce-i reveneau prin art.129 C. proc. civ., dar nu şi-a respectat nici obligaţia motivării în fapt şi în drept a soluţiei în condiţiile impuse prin art.261 C. proc. civ.;

– instanţa nu şi-a îndeplinit atribuţiile de control judecătoresc ce i-au fost atribuite prin Legea nr.29/1990. Astfel, instanţa nu s-a pronunţat şi nu a analizat cele solicitate prin acţiunea introductivă de instanţă, considerând că cele solicitate nici nu ar fi de competenţa sa.

Recursul este fondat.

Prin art. 261 pct. 5 C. proc. civ., s-a consacrat principiul general potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, judecătorii fiind datori să arate, în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea. Lipsa motivării conduce la imposibilitatea instanţei de recurs de a-şi exercita obligaţia ce-i revine de a verifica temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege ( art.306 C. proc. civ.).

În cauză, prin încheierea de şedinţă din 12 noiembrie 2001 reclamantul a solicitat în apărare o serie de probe noi, precum:

– solicitarea de la pârâtă a documentaţiei privind întocmirea şi emiterea adreselor nr.1500/4 noiembrie 1999 şi nr.1596/22 noiembrie 1999;

– solicitarea de la Primăria municipiului Galaţi a întregii documentaţii de întocmire şi emitere a adreselor nr.24370/26 august 1998 şi 35205/11 octombrie 1999;

– luarea unui interogatoriu pârâtei.

Cauza a fost soluţionată însă fără să fi avut loc dezbateri, conform art.128 din C. proc. civ.

Cât priveşte dezbaterile din 12 noiembrie 2001, acestea au fost asupra probatoriilor şi a altor cereri formulate de reclamant, dar nu asupra fondului cauzei, instanţa respingând acţiunea ca nefondată.

Recursul a fost admis, sentinţa casată şi s-a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Galaţi.