Prin sentinţa penală 527/2003 a Judecătoriei Hunedoara, inculpata T.A. a fost condamnată la 10 milioane lei amendă penală pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită dea art. 13 din L. 87/94 cu art. 13 Cod penal şi înlăturarea aplicării art. 41 al. 2 Cod penal.
S –a făcut aplicarea art. 81,82 Cod penal.
Inculpata a fost obligată la despăgubiri civile către D.G.F.P. Hunedoara.
Pentru a hotărî astfel Judecătoria a reţinut în esenţă următoarele:
1. inculpata avea funcţia de director economic la S.C. Casigo Trans Impex S.R.L. având studii superioare de specialitate;
2. în aceeaşi calitate avea ca principale atribuţii de serviciu întocmirea evidenţelor contabile;
3. Conducerea societăţii comerciale era asigurată de soţul inculpatei în baza împuternicirii nr. 18/28.01.97;
4. Procesul verbal de control întocmit cu ocazia controlului efectuat relevă că prin înregistrările contabile efectuate de inculpată societatea nu a achitat la bugetul statului un T.V.A. în cuantum de 81.428.072 lei ce provenea din achiziţionarea unui mijloc fix;
5. Întrucât bunul provenea de la o persoană fizică în mod ilegal inculpatul d dedus T.V.A. ;
6. Deşi prin actul de control s-a reţinut că inculpata a mai produs un prejudiciu statului în sumă totală de 1.105.326.755 lei, reprezentând impozitul pe profit, instanţa a constatat că actele materiale nu întrunesc elementele constitutive ale acelei infracţiuni nici sub aspectul laturii obiective şi nici sub a celei subiective;
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara şi partea civilă Ministerul Finanţelor Publice reprezentat prin D.G.F.P. Hunedoara, Administraţia Finanţelor Publice.
Prin decizia penală nr. 364/A/2004 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. 3173/2004 s-au admis ca fondate apelurile introduse, s-a desfiinţat parţial sentinţa atacată sub aspectul aplicaţiunii art. 41 al. 2 Cod penal, calificând acţiunile sau inacţiunile ca infracţiune continuată şi stabilind prejudiciul la 1.186.755.327 lei .
În considerentele deciziei Tribunalul a adus următoarele argumente:
1. Starea de fapt în ce priveşte impozitul pe profit nu este corect reţinută;
2. Inculpata a evaluat costul mărfii la preţul de vânzare către beneficiari, adăugând la preţul de achiziţie a materialelor feroase a unor cheltuieli pentru care legea nu acordă drepturi de deducere, lucru cunoscut de inculpată;
3. în această circumstanţă, prima instanţă trebuie să reţină infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, aşa cum a fost reţinută rechizitor întrucât bugetul de stat, prin aplicarea unei metode greşite de calcul a inculpatei a fost prejudiciat şi cu suma de 1.105.326.755 lei.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs inculpata, evidenţiind că nu a urmărit cu intenţie neachitarea către bugetul de stat a sumei de 1.105.326.755 lei, aceasta producându-se din eroare prin alegerea unei alte metode de calcul decât cea legală, iar aceste acte materiale nu au fost comise cu nevinovăţie ci în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.
Recursul este fondat în cauză fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 17/1 Cod procedură penală.
1. Starea de fapt reţinută de instanţa de fond este corectă, însă încadrarea juridică este nelegală, prezenta faptă de evaziune fiscală nefiind o infracţiune în formă continuată.
2. Consumarea infracţiunii de evaziune fiscală a avut loc la momentul la care era instituită obligaţie de plată cuprinsă în actul de plată a T.V.A.
3. Referitor la actele materiale de descărcare a impozitului pe profit, simpla neînregistrare a în întregime sau în parte a unor venituri ori neînregistrarea unor cheltuieli nereale nu constituie infracţiune dacă în pofida acestei omisiuni nu are loc o diminuare sau o neplată a obligaţiei fiscale, legal stabilite.