Revocarea de către expropriator a hotărârii de expropriere și de acordare a despăgubirilor după înregistrarea cererii de intabulare în cartea funciară și după consemnarea despăgubirilor la dispoziția expropriatului. Nulitate.  Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.

Index alfabetic : expropriere

–          drept de proprietate

–          hotărâre de revocare

–          despăgubiri

                                                                       Legea nr. 198/2004, art. 12, art. 14, art. 15

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004

*Notă : Legea nr. 198/2004 a fost abrogată de Legea nr. 255/2010 la data de 23 decembrie 2010

 

Hotărârea de revocare a exproprierii, emisă după consemnarea despăgubirilor şi respectiv plata efectivă a acestora, deci într-un moment în care, faţă de dispozițiile art.15 din Legea nr.198/2004, se realizase transferul dreptului de proprietate asupra terenului de la expropriat către stat, este nelegală, fiind lovită de nulitate absolută.

 Dispozițiile alin. (1) ale art.12 din Legea nr. 198/2004 permiteau emitentului să revoce hotărârea de expropriere a unui teren și de acordare a despăgubirilor, numai până la momentul anterior înregistrării cererii expropriatorului de intabulare a dreptului de proprietate în cartea funciară şi numai pentru motive temeinice. În ceea ce priveşte motivele temeinice pentru care se poate dispune revocarea hotărârii de expropriere acestea nu pot fi decât  aceleaşi motive care au existat la luarea măsurii de expropriere respectiv punerea la dispoziție a terenurilor necesare realizării autostrăzile şi drumurile naţionale declarate de utilitate publică şi care eventual nu ar mai subzista până la formularea cererii de intabulare din diverse motive cum ar fi modificarea antreprizei lucrării după emiterea hotărârii, respectiv  imobilul expropriat nu mai este total sau parţial necesar.

 

Secția I civilă, decizia nr. 491 din 6 februarie 2013

 

Pe rolul Tribunalului Sibiu s-a înregistrat sub nr. 33xx/85/2010, acţiunea civilă formulată de reclamanţii D.V. şi D.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov având ca obiect constatarea nulităţi absolute a Hotărârii de revocare nr. 14 din 16.07.2010 şi a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 16 din 16.07.2010.

În susţinerea acţiunii, reclamanţii au arătat că Statul Român prin Ministerul Transporturilor reprezentat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a expropriat două parcele de teren, proprietatea reclamanţilor în vederea construirii centurii-varianta de ocolire a Municipiului Sibiu. Pentru prima parcelă expropriată, în suprafaţă de 1.186 mp a fost emisă Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 9 din 05.10.2005,  iar pentru cea de-a doua parcelă în suprafaţă de 1.670 mp a fost emisă Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 2 din 11.10.2006. Reclamanţii au învederat instanţei de judecată că, fiind nemulţumiţi de cuantumul despăgubirilor acordate au contestat cele două hotărâri în instanţă, contestaţii admise şi pe cale de consecinţă a fost modificat cuantumul despăgubirilor acordate, suprafeţele expropriate rămânând nemodificate, hotărârile fiind definitive şi irevocabile şi au fost puse în executare, plata despăgubirilor fiind efectuată în data de 25.05.2010.

La data de 16.07.2010, pârâtul a emis Hotărârea nr. 14 din 16.07.2010 prin care a fost revocată Hotărârea nr. 9 din 05.10.2005 împreună cu procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. 1 din 21.09.2005 şi Hotărârea nr. 3 din 11.10.2005 împreună cu procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 3 din 10.10.2006. În aceeaşi zi s-a emis o nouă Hotărâre de stabilire a Despăgubirilor nr. 16 din 16.07.2010 prin care s-a dispus exproprierea suprafeţei de 98 mp cu nr. cadastral 3906/1/4/2. Reclamanţii au considerat că ambele hotărâri sunt lovite de nulitate absolută pentru următoarele consideraţii:

1) Revocarea actelor emise de autorităţi este posibilă doar în anumite condiţii, prevăzute expres de lege. Potrivit art. 1 din Legea contenciosului administrativ, autoritatea publică emitentă a unui act administrativ nelegal poate să solicite instanţei constatarea nulităţii acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice. Ca atare, autoritatea nu-şi poate revoca propriul act, ci poate doar să solicite constatarea nulităţii acestuia, deoarece acesta a produs efecte juridice prin intrarea în circuitul civil. Reclamanţii au arătat că cele două acte care au fost revocate au fost verificate sub aspectul legalităţii de instanţa de judecată,  iar hotărârile pronunţate sunt definitive şi irevocabile.

Reclamanţii au susţinut că,  în dosarul nr. x/85/2005 atât în apel cât şi în recurs, pârâta a invocat aceleaşi motive care au stat la baza Hotărârii de revocare nr. 14/2010, aspect pus în discuţie şi în cadrul contestaţiei la executare. Reclamanţii au susţinut că prin modalitatea revocării celor două hotărâri de expropriere se încearcă şi anularea efectelor unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care au statuat asupra aceloraşi chestiuni invocate în motivele de revocare.

În ceea ce priveşte temeiul juridic reţinut în Hotărârea de revocare nr. 14/2010 şi anume art. 12 alin.(1) din Legea nr. 198/2004 şi art. 6 alin.(3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, reclamanţii au susţinut că primul text nu are legătură cu situaţia de faţă,  iar cel de-al doilea text completează art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

2) Pe fondul cauzei, reclamanţii au considerat că susţinerile pârâtului nu au nici un fundament pentru următoarele argumente: suprafaţa de 1.186 mp a fost expropriată din parcela cu nr. cadastral 3906/1/4.  Înainte de emiterea Hotărârii nr. 1/2005 s-a întocmit documentaţia pentru expropriere, prima documentaţie se referea la exproprierea suprafeţei de 98 mp (07.05.2002),  iar a doua documentaţie se referea la suprafaţa de 1.186 mp (28.05.2002). În baza celei de-a doua documentaţii s-au emis Hotărârile nr. 9/2005 şi nr. 3/2006 prin care s-a dispus exproprierea suprafeţei de 1.186 mp.

Reclamanţii au susţinut că pârâtului îi aparţine greşeala, iar în revocarea actului emis, pârâtul nu îşi poate invoca propria culpă. La data de 19.07.2010 OCPI Sibiu a admis cererea reclamanţilor de dezmembrare a parcelei nr. 3906/1/4 în două parcele, astfel că parcela cu nr. top 3906/1/4/2 în suprafaţă de 1.186 mp a trecut în proprietatea Statului Român, cu titlu de expropriere, iar parcela 3906/1/4/1 în suprafaţă de 6.114 mp a rămas proprietatea reclamaţilor.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 6 din H.G. nr. 434/2009.

Pârâtul a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională.

Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român prin CNADNR a solicitat  respingerea acţiunii.

În motivare s-a arătat că Hotărârea de revocare nr. 14/2010 cât şi Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 16/2010 sunt valabile întrucât au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare. Reclamanţii au fost notificaţi anterior emiterii acestor hotărâri pentru a face dovada proprietăţii întregului imobil expropriat prin Hotărârea nr. 9/2005 în suprafaţă de 1.186 mp cu nr. cad. 3906/1/4/2.  Întrucât reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate, Hotărârea nr. 16/2010 a fost emisă ulterior şi cuprinde exproprierea suprafeţei de 98 mp, suprafaţă aflată în proprietatea reclamanţilor şi pentru care aceştia au putut face dovada dreptului de proprietate. Hotărârea de revocare nr. 14/2010 a fost emisă potrivit art. 12 alin.(1) din Legea nr. 198/2004, respectiv art.  6 alin.(3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Pârâtul a arătat că lipsa unei documentaţii valabile avizate de O.P.C.I. Sibiu  a determinat revocarea Hotărârii nr. 9/2005 şi emiterea Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 16/2010 pentru o suprafaţă mai mică, respectiv 98 mp,  la baza căreia există o documentaţie valabilă avizată de OCPI Sibiu şi care reflectă situaţia reală din teren. Pârâtul a considerat că pentru terenul de 98 mp, parcela cadastrală cu nr.3906/1/4/2, cuantumul despăgubirii este de 5.071,50 euro. S-a arătat că reclamanţii au contestat în instanţă numai cuantumul despăgubirilor şi nu suprafaţa de teren expropriată, instanţa nefiind îndrituită să se pronunţe asupra acestui aspect.

Prin cererea reconvenţională formulată, s-a solicitat obligarea reclamanţilor la restituirea sumei de 56.304 euro sumă acordată în plus în baza Hotărârii nr. 9/2005 respectiv deciziei civile nr. 28/A/2009 rămasă definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Alba-Iulia, ca fiind o plată nedatorată și  obligarea reclamanţilor la restituirea sumei de 12.524,70 lei reprezentând cheltuieli de executare.

În susţinerea cererii reconvenţionale, s-a arătat că reclamanţii au primit de la CNADNR suma de 61.375,50 euro ca urmare a punerii în executare a deciziei civile nr. 28/A/2009 rămasă definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Alba Iulia, dos. nr. 8xx/57/2008. În acest dosar reclamanţii au contestat strict suma de 7 euro/mp acordată prin Hotărârea nr. 9/2005, instanţa nefiind îndrituită să soluţioneze cauza sub aspectul suprafeţei,  deoarece un asemenea capăt de cerere nu s-a formulat.

Prin revocarea Hotărârii nr. 9/2005 şi emiterea Hotărârii nr. 16/2010 pentru suprafaţa de 98 mp cuantumul despăgubirilor este de 5.071,50 euro (98 x 51,75 euro).  Reclamanţii au fost notificaţi să restituie suma primită în plus, însă aceştia nu au dat curs celor solicitate, deşi din verificarea actelor rezultă că aceştia nu deţin nici un titlu de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 1.088 mp. Pârâtul reclamant reconvenţional a solicitat obligarea pârâţilor reconvenţionali la plata cheltuielilor de executare efectuate cu ocazia punerii în executare a deciziei civile nr. 28/A/2009.

În drept, întâmpinarea şi cererea reconvenţională au fost întemeiate pe prevederile art. 115-118 C.pr.civ., art. 119-120 C.pr.civ., Legea nr. 198/2004 şi Normele metodologice de aplicare a acestei legi.

Prin sentinţa civilă nr. 439 din 28 aprilie 2011 Tribunalul Sibiu a admis acţiunea principală formulată de reclamanţii D., a constatat nulitatea absolută a Hotărârii de revocare nr. 14/2010 şi a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor  nr. 16/2010 şi a respins acţiunea reconvenţională formulată de Statul Român prin CNADNR.

Pentru a pronunţa această sentinţă,  Tribunalul a reţinut următoarele:

1. Hotărârea judecătorească reprezintă actul final şi de dispoziţie al instanţei prin care se soluţionează, cu putere de lucru judecat, litigiul dintre părţi. Prin acest act al justiţiei se pune capăt unui litigiu şi sunt protejate drepturile civile concrete ale părţilor, decizia civilă nr. 28/A/2009 a Curţii de Apel Alba Iulia bucurându-se de autoritate de lucru judecat, unul din cele mai importante efectele ale acestui act. A admite cererea reconvenţională înseamnă a aduce atingere acestei autorităţi de lucru judecat care s-a dobândit în urma parcurgerii unui proces complex în care judecătorul pe baza probelor administrate în cauză a decis într-un anumit sens având în vedere prevederile legale incidente, această decizie referindu-se evident la un cuantum al despăgubirilor prin raportare la suprafaţa expropriată de 1.186 mp.

2. Din verificarea actelor existente la dosar este evident că exproprierea a avut ca obiect un teren în suprafaţă de 1.186 mp,  aşa cum rezultă din extras de CF din care reiese că reclamanţilor le-a rămas în proprietate după expropriere suprafaţa de 61.14 mp. Din conţinutul TP nr. 201/1 eliberat pe numele lui H.I. se poate constata că terenurile reconstituite au fost delimitate material prin indicare vecinilor.

3. Potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004 transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, drept pentru care la data de 12.05.2010, pârâtul a devenit proprietar pe suprafaţa expropriată, deoarece la acea dată a fost achitată despăgubirea reclamanţilor, dându-se eficienţă, astfel, prevederilor legale.

4. Pentru revocarea celor două hotărâri, pârâtul a invocat prevederile art. 12 alin.(1) din Legea nr. 198/2004, prevederi care nu sunt incidente situaţiei ce a determinat revocarea Hotărârii nr.  14/2010 şi emiterii Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 16/2010, deoarece acestea se referă la „actele juridice care se încheie după data comunicării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii sau după data plăţii ori, după caz, a consemnării sumelor stabilite ca despăgubiri, pentru constituirea sau transferul de drepturi reale având ca obiect imobilele afectate de expropriere” care sunt lovite de nulitate absolută. Prevederile legale mai sus menţionate se referă la actele juridice încheiate după finalizarea procedurii de expropriere inclusiv plata despăgubirilor pentru constituirea sau transferul terenurilor supuse exproprierii, deoarece după momentele stabilite de legiuitor, terenurile trec în proprietatea publică a statului şi ca atare nu pot forma obiectul acestor acte, încheierea acestora atrăgând nulitatea absolută.

Reclamanţii nu se află într-o asemenea situaţie, deoarece terenul a fost expropriat, reclamanţii au primit despăgubirea, împrejurare ce  este dovedită şi cu extras de CF din care rezultă că terenul ce a mai rămas reclamanţilor după expropriere este de 6.114 mp, drept pentru care, pârâtul a făcut o aplicare greşită a textelor legale mai sus menţionate.

Reglementarea din art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009 se referă la împrejurarea că anterior înregistrării cererii expropriatorului de întabulare a dreptului de proprietate în cartea funciară, hotărârea comisiei poate fi revocată pentru motive temeinice, caz în care titularul cererii va fi notificat, or, în situaţia dată, Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 9 din 05.10.2005 nu putea fi revocată deoarece aceasta a fost supusă cenzurii instanţelor judecătoreşti.

5. Referitor la parcela Ngî 3906/2 care nu a fost pusă în posesie, nu a fost reconstituit dreptul de proprietate pe numelui antecesorului reclamanţilor.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român prin CNADNR.  

În expunerea de motive s-a arătat că decizia 28/2009 a Curţii de Apel Alba Iulia se bucură de autoritate de lucru judecat doar în privinţa despăgubirilor pe care instanţa le-a stabilit la  valoarea de 51,75 euro, deoarece prin cererea ce a format obiectul dosarului 8xx/57/2008, reclamanţii au contestat strict despăgubirile acordate prin Hotărârea nr. 9/2005, nefiind pusă în discuţie suprafaţa expropriată.

Exproprierea a avut ca obiect o suprafaţă de 1.186 mp, dar reclamanţii au dovedit că sunt proprietari doar pe o suprafaţă de 98 mp, restul de teren de 1.088 mp fiind doar folosit de reclamanţi, terenul fiind cuprins în parcela Ngi 3906/2, aflată la dispoziţia Comisiei de Aplicare a Legii 18/1991 Sibiu. Hotărârea de revocare nr. 14/2010 a fost emisă potrivit art. 12 alin. (1) din Legea 198/2004 şi art. 6 alin. (3) din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, iar Hotărârea nr. 16/2010 a avut la bază o documentaţie valabilă avizată de OCPI Sibiu şi care reflectă situaţia reală din teren.

În drept s-au invocat prev. art. 282-298 C.pr.civ.

În faţa instanţei de apel, la cererea pârâtului Statul Român a fost efectuat un raport de expertiză topografică de către o comisie de trei experţi şi o completare la acesta, iar la cererea instanţei a fost depus un răspuns de către OCPI Sibiu.

Prin decizia 38 din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, s-a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR împotriva sentinţei pronunţată de Tribunalul Sibiu, pe care  schimbat-o în tot şi rejudecând: s-a respins cererea principală formulată de reclamanţi împotriva pârâtului Statul Român prin CNADNR, s-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de reclamantul reconvenţional Statul Român prin CNADNR împotriva pârâţilor reconvenţionali D.V. şi D.M. şi în consecinţă a obligat pârâţii reconvenţionali să plătească reclamantului reconvenţional  Statul Român prin CNADNR echivalentul în lei la data plăţii al sumei de 56.304 euro, a respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâţilor reconvenţionali la plata sumei de 12.524,70 lei, reprezentând cheltuieli de executare.

Curtea de Apel a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat reţinută de instanţă, s-a constatat că în speţă nu există o astfel de autoritate, întrucât lipseşte identitatea de obiect şi de cauză. În litigiul ce a format obiectul dosarului x/85/2005, care în urma rejudecării a dobândit numărul 8xx/57/2008, s-a analizat valabilitatea Hotărârilor  nr. 9/2005 şi 3/2006, în timp ce în prezentul dosar se analizează valabilitatea Hotărârilor  nr. 14/2010 şi nr. 16/2010, temeiul juridic al cererilor de anulare  precum şi temeiul emiterii hotărârilor atacate, fiind esenţialmente diferit, ceea ce exclude existenţa autorităţii de lucru judecat, ca excepţie dirimantă şi absolută.

            Ceea ce a dorit instanţa de fond să reţină a fost probabil, excepţia puterii lucrului judecat, adică a unui aspect tranşat în mod irevocabil printr-un litigiu anterior. S-a constatat însă că şi această excepţie este greşit reţinută, întrucât suprafaţa terenului expropriat nu a constituit obiect de dispută în litigiul ce a format obiectul dosarului 8xx/57/2008. După cum s-a putut constata din cuprinsul cererii de chemare în judecată, din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în dosarul Tribunalului Sibiu  x/85/2005, experţii au avut a răspunde la un singur obiectiv şi anume,  care este valoarea terenului expropriat, în suprafaţă de 1.186 mp. Valoarea terenului a constituit obiect al apelului şi pentru instanţa de apel care a pronunţat decizia 62/A/2007, precum şi pentru instanţa de rejudecare a apelului, care a pronunţat decizia 28/A/2009.

            În acțiunea pendinte se discută valabilitatea Hotărârii nr. 14/2010 şi a Hotărârii nr. 16/2010, prin care  CNADNR a revocat Hotărârile nr. 9/2005 şi nr. 3/2006, întrucât a constatat că suprafaţa reală ocupată de centura ocolitoare este de 98 mp, nu de 1.186 mp, cât s-a stabilit prin Hotărârile anterioare, foştii proprietari nefiind în măsură să facă dovada dreptului de proprietate  pentru întreaga suprafaţă expropriată prin Hotărârea nr.  9/2005, cu nr. cad. 3906/1/4/2.

            Acest aspect al suprafeţei terenului este invocat de Compania Naţională abia prin recursul declarat împotriva deciziei nr. 28/2009 pronunţată de Curtea de Apel.  Pentru prima dată, în aprilie 2009, se aduce la cunoştinţa instanţei de recurs  că documentaţia cadastrală în baza căreia s-a făcut cererea către Guvern pentru a emite H.G. 169/2006 este greşit realizată, a fost modificată la cererea proprietarilor şi nu a fost avizată de OCPI Sibiu, fiind ataşate cererii de recurs planurile de amplasament întocmite  de SC P. SA.

Aspectul însă nu a fost analizat de instanţa de recurs, care prin decizia nr.408/2010 a constatat nulitatea recursului pârâtului, reţinând că aspectele noi invocate în cererea de recurs,  exced cadrului judecăţii aşa cum a fost fixat în faţa instanţei de fond şi sunt neîncadrabile în prevederile art. 304 C.pr.civ.

Acest lucru este un argument în plus în sensul că problema suprafeţei terenului  expropriat nu a fost discutată în litigiul anterior, nu a constituit obiect de analiză nici pentru experţii care au efectuat numai lucrări de evaluare a terenului şi nici pentru instanţele de judecată care au fost investite să se pronunţe numai cu privire la valoarea terenului, deci nu există putere de lucru judecat sub acest aspect, sentinţa  Tribunalului fiind nelegală  din acest punct de vedere.

            Conform raportului de expertiză efectuat în faţa instanţei de apel, a existat iniţial o singură parcelă cu nr. cad. 3906/1/4, în suprafaţă de 7.300 mp, înscrisă în TP nr. 201/1 emisă pe numele lui H.I., antecesorul reclamanţilor. Această parcelă a fost dezmembrată în două corpuri funciare noi, nr. cad. 3906/1/4/1 şi nr. cad. 3906/1/4/2, printr-o primă  documentaţie întocmită la data de 7 mai 2002 de SC P. SA, care a fost  recepţionată şi avizată tehnic de către OCGC cu nr. 812/2002. Experţii au reţinut că această documentaţie  este cea care respectă planul de punere în posesie, suprafaţa reală fiind mai mică decât cea din titlul de proprietate, respectiv 6.489 mp.

           În urma dezmembrării au rezultat  două corpuri, 3906/1/4/1, în suprafaţă de 6.391 mp şi 3906/1/4/2, în suprafaţă de 98 mp, planul de punere în posesie fiind prezentat în anexa 1 a expertizei, iar datele tehnice  fiind prezentate în anexele 4.

            Planul de punere în posesie anexat expertizei topografice efectuate de experţi coincide cu planul documentaţiei avizate de OCGC precum şi cu planul de punere în posesie  pentru parcelele 3906/1/4 şi 3906/1/5 depuse de Consiliul Local Sibiu  şi în mod special dimensiunile parcelei sunt clar stabilite. Astfel, conform anexei 1, parcela 3906/1/4 are dimensiunile de 94, 63 şi 112 mp, dimensiuni identice cu cele indicate de Consiliul Local.  Din aceste schiţe rezultă în mod evident că  există o parcelă Ngî cu nr. 3906/2, care nu a fost pusă în posesie, care se află la dispoziţia Comisiei de Aplicare a Legii nr. 18/1991, fiind vorba de teren neproductiv, groapa de împrumut, care se învecinează cu terenul reclamanţilor la nord, aşa cum rezultă din TP 201/1 şi asupra căruia reclamanţii nu pot justifica un drept de proprietate.

            Deşi această documentaţie a fost recepţionată şi avizată tehnic de către OCGC sub nr. 812/2002, nu ea  a stat la baza exproprierii, ci o altă documentaţie care a fost întocmită la data de 28 mai 2002, la cererea proprietarului  şi pe baza declaraţiei acestuia că el foloseşte terenul până la canal,  pe latura nordică. Întrucât această documentaţie nu mai respecta nici planul de punere în posesie şi nici dimensiunile parcelei, suprafaţa fiind mărită considerabil (7.654 mp), ea nu a fost recepţionată şi avizată tehnic de OCGC, dar cu toate acestea schiţele prezentate în anexele 5 ale expertizei, au stat la baza exproprierii efectuate în 2005, contrar dispoziţiilor Legii nr. 198/2004.

Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr.198/2004 Guvernul aprobă prin Hotărâre amplasamentul lucrării şi declanşarea procedurii de expropriere, pe baza documentaţiei tehnico-economice prev. la art. 3 din aceeaşi lege, iar acest articol se referă la planurile cu amplasamentul lucrării care trebuie vizate de Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie.

            În Hotărârea de revocare nr. 14/2010,  pârâta CNADNR reţine ca motiv de nulitate faptul că s-a constatat că documentaţia cadastrală care a stat la baza Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 9/2005 şi nr. 3/2006 este lovită de nulitate, întrucât nu poartă viza OJCGC Sibiu, în prezent OCPI Sibiu.

            Instanţa a constatat că acest motiv de nulitate nu poate fi contestat, fiind deplin dovedit prin toate actele dosarului că, într-adevăr documentaţia cadastrală care a stat la baza emiterii Hot. de expropriere nr. 9/2005, nu a fost avizată şi recepţionată de fostul OJCGC Sibiu, aşa cum este prevăzut expres de art. 3-4 din Legea nr. 198/2004 şi de Normele metodologice de punere în aplicare, în baza cărora s-a efectuat exproprierea.

            Situaţia a rezultat şi din adresa din 12.02.2010 pe care OCPI Sibiu o trimite Companiei Naţionale, căreia îi comunică faptul că  pentru parcela 3906/1/4 a fost depusă documentaţia de dezmembrare înregistrată sub nr. 6350/2002, recepţionată şi avizată sub nr. 812/2002, prin care parcela în litigiu, cu nr.  cad. 3906/1/4/2 este în suprafaţă de 98 mp.  Documentaţia corespunde atât cu planul parcelar depus de pârâtă cât şi cu  cel existent în baza de date a OCPI Sibiu. Se face referire la o a doua documentaţie prin care s-a mărit suprafaţa şi s-au schimbat dimensiunile parcelei faţă de planul de punere în posesie, însă OCPI  nu a avizat o altă documentaţie de parcelare.

            Faţă de această situaţie, cererea Companiei Naţionale de a se intabula cu suprafaţa de 1.186 mp pe parcela cu nr. cad. 3906/1/4/2 este respinsă prin încheierile nr. 18073/2010 şi nr. 23467/2010,  în care se reţine, în mod corect de altfel, că există neconcordanţă între suprafaţa imobilului din documentaţia cadastrală depusă pentru prima înscriere în cartea funciară a parcelei cu nr. 3906/1/4/2, care este încă valabilă şi suprafaţa parcelei din actele în baza cărora se solicită înscrierea, respectiv H.G. nr.169/2006 şi Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 3/2006.

Prin urmare, atât H.G. nr.169/2006 cât şi Hotărârile Companiei Naţionale nr. 9/2005 şi 3/2006, a căror valabilitate a fost stabilită prin hotărârea judecătorească irevocabilă, nu au fost luate în considerare de OCPI Sibiu, atâta timp cât aceste acte nu erau în concordanţă  cu o documentaţie cadastrală  avizată şi recepţionată de această instituţie, deci este discutabil dacă hotărârile revocate au produs efecte juridice.

            A doua documentaţie cadastrală întocmită la cererea proprietarului, care a declarat că foloseşte în partea nordică până la canal (deşi vecinul de la nord, trecut în titlul de proprietate nu este canalul Trimkbach sau râul Cibin, ci teren neproductiv), nu a fost avizată şi recepţionată de OCPI Sibiu întrucât nu respectă planul de punere în posesie, s-a mărit suprafaţa şi s-au schimbat dimensiunile parcelei.

Cu toate acestea, în luna iulie 2010 se întocmeşte o nouă documentaţie identică cu a doua, în care se stabileşte că suprafaţa celor două parcele este de 6.114 mp şi 1.186 mp, iar reclamanţii D. se intabulează asupra parcelei cu nr. cad. 3906/1/4/1 şi se creează CF 109281, reţinându-se că suprafaţa reală măsurată a parcelei rămase în proprietatea reclamanţilor este de 6.468 mp.

            Cererea de întabulare a reclamanţilor este admisă prin încheierea nr. 38341/2010, registratorul de carte funciară  reţinând că nu există piedici la înscriere, fără a se preciza în cuprinsul încheierii dacă documentaţia cadastrală în baza căreia s-a efectuat această dezmembrare a fost recepţionată şi avizată de OCPI. Nici experţii nu precizează acest lucru în expertiza efectuată în faţa instanţei de apel, ei reţinând doar că reclamanţii s-au intabulat  în baza unei documentaţii cadastrale efectuate în iulie 2010, care prezintă situaţia asemănătoare cu documentaţia întocmită la data de 28.05.2002 şi care nu fusese recepţionată şi avizată tehnic de OCGC.

  Studiind schiţele efectuate de experţi şi care constituie anexele 5 şi 6 ale raportului de expertiză, se constată că situaţia prezentată în cele două documentaţii nu  este asemănătoare, ci identică, ele concluzionând  că suprafaţa totală a imobilului 3906/1/4 este de 7.655 mp, în condiţiile în care suprafaţa din titlu de proprietate este de 7.300, iar o documentaţie avizată şi recepţionată şi care respectă planul de punere în posesie şi schiţele iniţiale, a stabilit că suprafaţa reală a imobilului este de 6.489 mp, având lungimea laturii care se învecinează cu R.G. de 112 mp  şi nu de 149 mp.

            Situaţia este oarecum explicată prin adresa complexă depusă la cererea instanţei de către OCPI Sibiu, în care se arată că întabularea reclamanţilor prin încheierea nr. 38341/2010 a fost făcută în baza unei documentaţii care a obţinut avizul de recepţie în anul 2010, deşi  exista o documentaţie cadastrală recepţionată în anul 2002 care ar fi trebuit să constituie reperul pentru orice altă documentaţie ulterioară, iar recepţionarea unei documentaţii ulterioare  se putea face  fie în concordanţă cu acea documentaţie deja recepţionată, fie cu consecinţa actualizării acelei documentaţii, astfel încât cele două să devină concordante.

Legalitatea avizului de recepţie acordat documentaţiei din 2010 este supusă controlului judecătoresc ce formează obiectul dosarului nr. 16.xxx/306/2010, suspendat până la soluţionarea acestui dosar, astfel că nu se pot face aprecieri cu privire la acest aspect. Cu toate acestea  nu pot fi ignorate prevederile art. 4 alin.(9) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.198/2004, potrivit cărora orice documentaţie tehnică realizată anterior intrării în vigoare a prezentelor norme sau întocmită în temeiul Legii nr.33/1994, se consideră valabilă.

De asemenea, potrivit Protocolului de colaborare încheiat între CNADNR şi ANCPI, documentaţiile cadastrale necesare exproprierii care au fost întocmite anterior protocolului îşi păstrează valabilitatea, astfel încât documentaţia recepţionată în anul 2002 ar fi trebuit să constituie reperul pentru orice altă documentaţie ulterioară depusă de alţi solicitanţi decât CNADNR. În anul 2007 între cele două instituţii se încheie protocolul de colaborare prin care se  stabilesc procedurile de urmat pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 3 din Legea 198/2004 şi ale art. 2 din Normele Metodologice, care la art. 19 alin. (4) se referă la documentaţiile cadastrale întocmite anterior intrării în vigoare a Protocolului.

În aceste condiţii, s-a ajuns la situaţia în care reclamanţii sunt intabulați prin încheierea  nr. 38341/2010, asupra nr. cad. 3906/1/4/1, în suprafaţă de 6114 mp şi măsurată de 6.468 mp în baza unei documentaţii, iar pârâtul Statul Român este intabulat prin încheierea nr. 38737/2010, asupra nr. cad. 3906/1/4/2, în suprafaţă de cf şi măsurată de 98 mp, în baza unei alte documentaţii, deci acelaşi nr. cad. iniţial 3906/1/4  a fost dezmembrat şi intabulat în cartea funciară în baza unor documentaţii cadastrale esenţialmente diferite, ca suprafaţă totală şi ca dimensiune a laturilor parcelelor.

            Aceasta este situaţia de  fapt care rezultă din actele dosarului şi care nu a fost cercetată şi analizată de nicio instanţă anterioară, astfel că nu se poate reţine puterea lucrului judecat cu privire la suprafaţa imobilului expropriat. Experţii răspund obiectivului stabilit de instanţă, în care arată că, în conformitate cu planul de punere în posesie emis de Comisia de aplicare a Legii nr.18/1991 şi cu documentaţia cadastrală avizată de OCGC Sibiu cu nr. 812/2002, suprafaţa ocupată de lucrarea de utilitate publică „centura ocolitoare a Municipiului Sibiu”, din terenul aparţinând reclamanţilor este de 98 mp.

Suprafaţa de 825 mp reţinută de experţi la punctul 2.4 din expertiză nu este o suprafaţă reală, ci pur teoretică şi ipotetică stabilită prin efectuarea unui calcul matematic, respectiv a unei diferenţe între suprafaţa din titlu de proprietate (7.300 mp) şi suprafaţa de 6.475 mp, cât are parcela 3906/1/4/1, rămasă în proprietatea reclamanţilor. Concluzia nu poate fi reţinută de instanţă atâta timp cât s-a stabilit că suprafaţa din titlu de 7300 mp nu este o suprafaţă reală şi nu  a fost regăsită în teren, ci suprafaţa reală a parcelei cu nr. 3906/1/4 nedezmembrată,  este de doar 6.489 mp.

            Pârâtul Statul Român se intabulează în cartea funciară cu încheierea nr. 38737/2010, cu suprafaţa de 98 mp, reţinându-se documentaţia cadastrală recepţionată de OCPI Sibiu în baza Legii 198/2004 şi actele administrative nr. 14/2010 şi nr. 16/2010, acestea din urmă fiind actele a căror anulare o solicită reclamanţii prin prezentul dosar.

            Prin urmare,  susţinerile reclamanţilor că pârâtul Statul Român este proprietar pe o suprafaţă de 1.186 mp pe care o şi foloseşte în fapt sunt nefondate şi combătute de probele dosarului, care dovedesc în mod cert faptul că acesta foloseşte în fapt şi este intabulat în cartea funciară, deci este proprietar,  numai pe o suprafaţă de 98 mp.

            Legea nr. 198/2004 şi Normele metodologice de aplicare a acesteia, în vigoare la data emiterii Hotărârii de revocare nr. 14/2010  permit  Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004 să-şi revoce propria hotărâre pentru motive temeinicie.

             Deşi art. 6 alin. (3) din Normele metodologice se referă la posibilitatea revocării propriei hotărâri de către comisie,  anterior înregistrării cererii expropriatorului de întabulare a dreptului său de proprietate în cartea funciară, nu se vede de ce nu ar fi posibilă o astfel de revocare şi ulterior formulării cererii de întabulare, cu atât mai mult cu cât o astfel de cerere a fost respinsă. Într-adevăr,  prin încheierea  nr. 18073/2010, cererea Companiei de a se intabula pe suprafaţa de 1.186 mp, conform Hotărârii anterioare nr. 3/2006 a aceleiaşi Comisii de aplicare a Legii nr.198/2004, a fost respinsă, întrucât această suprafaţă nu era concordantă cu cea care rezulta dintr-o documentaţie cadastrală avizată de OCPI, fiind lipsit de relevanţă faptul că această Hotărâre a fost supusă cenzurii instanţei judecătoreşti în cadrul litigiului ce  a format obiectul dosarului 8xxx/57/2008.

Întrucât din tot cuprinsul Legii nr.198/2004 şi a Normelor Metodologice rezultă că documentaţia cadastrală care stă la baza exproprierii trebuie să fie avizată şi recepţionată de OCPI, în mod corect şi legal, Comisia de aplicare a Legii nr.198/2004 a constatat că documentaţia  care a stat la baza dezmembrării  parcelei 3906/1/4 şi ulterior, la baza Hotărârilor nr. 9/2005 şi nr. 3/2006, este lovită de nulitate întrucât nu poartă viza OCGC Sibiu.

Acesta este un motiv temeinic în sensul art. 6 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.198/2004, care este de natură a permite Comisiei să-şi revoce propria hotărâre. Desigur, situaţia nu este prevăzută de lege, fiind un incident atipic şi greu de explicat, din punct de vedere juridic, dar aceasta nu înseamnă că situaţia nu poate fi reglementată, atâta timp cât legea permite posibilitatea revocării propriei hotărâri de către Comisia care a hotărât anterior exproprierea.

Aşa fiind, Hotărârea de revocare  nr. 14/2010 este legală, situaţia fiind una de excepţie care poate fi considerată o situaţie în care, ulterior emiterii unei Hotărâri de expropriere s-a clarificat situaţia juridică a imobilului  expropriat, în sensul că s-a constatat că suprafaţa reală a acestuia este mai mică decât cea stabilită anterior, ceea ce se poate încadra în prevederile  art. 3-4 şi art. 5 alin.(4) –(7), art. 6 alin. (1)-(2) din Legea nr. 198/2004 şi în prevederile art. 6 alin. (3) din Normele metodologice care permit revocarea propriei Hotărâri de expropriere de către Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004.

În legătură cu posibilitatea revocării, reclamanţii au invocat dispozițiile Legii nr.554/2004, în sensul că autoritatea emitentă a unui act administrativ nelegal  poate să solicite instanţei constatarea nulităţii acestuia, însă nu mai poate să-l revoce, întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice. S-a invocat în acest sens principiul irevocabilităţii actelor intrate în circuitul civil şi  principiul drepturilor câştigate.

Sub acest aspect este de precizat că Hotărârile emise în baza Legii nr.198/2004 nu sunt acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004, ci sunt acte cu caracter civil cărora le este aplicabilă procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 33/1994, procedură care nu se desfăşoară după regulile contenciosului administrativ.

Pe de altă parte, Hotărârile nr.9/2005 şi nr.3/2006 deşi intrate în circuitul civil şi supuse analizei unei instanţe judecătoreşti, nu au putut produce efectele juridice la care se referă reclamanţii, respectiv nu au putut servi la întabularea dreptului de proprietate în favoarea pârâtului Statul Român, cererea acestuia de întabulare pe suprafaţa de 1.186 mp, fiind respinsă, deşi art. 15 din Legea 198/2004 vorbeşte de un transfer al proprietăţii care „operează de drept”.

În aceeaşi ordine de idei, se poate vorbi de „regula drepturilor câştigate”, în măsura în care este o regulă valabilă pentru ambele părţi litigante,  respectiv dacă reclamanţii au dobândit o valoare patrimonială  de 61.375,5 euro, atunci şi  pârâtul trebuia să devină proprietarul unei suprafeţe reale de 1.186 mp, corespunzătoare valorii pe care a plătit-o. Este în contradicţie cu probele dosarului susţinerea reclamanţilor în sensul că „situaţia este reglementată, astfel încât suprafaţa  de 1.186 mp este dezmembrată şi intabulată pe numele Statului Român cu titlu expropriere”, susţinere pe care reprezentanta reclamanţilor a reiterat-o chiar cu ocazia dezbaterii în fond a apelului, deşi toate actele de la dosar relevă că pârâtul este intabulat numai cu suprafaţa de 98 mp, deşi a acordat despăgubiri pentru o suprafaţă de 1.186 mp.

În ceea ce priveşte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 16/2010, aceasta  nu a făcut altceva decât să dea valoare juridică unei documentaţii cadastrale recepţionate şi avizate de OCPI, deci unei documentaţii care respectă prevederile art. 3-4 din Legea nr.198/2004. Comisia a constatat că suprafaţa imobilului cu nr. cad. 3906/1/4/2  este de 98 mp, a dispus exproprierea acestei suprafeţe de teren şi a stabilit o valoare a despăgubirilor conform celei stabilite prin decizia 28/A/2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia. Dispoziţiile legale invocate în cuprinsul Hotărârii sunt pe deplin respectate, această Hotărâre nefiind afectată de nici un viciu, iar în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, raportat la valoarea unui metru pătrat de teren, a fost respectată autoritatea de lucru judecat a deciziei instanţei judecătoreşti care a stabilit această valoare prin procesul anterior.

În ceea ce priveşte acţiunea reconvenţională s-a constatat că primul capăt de cerere este întemeiat, întrucât atâta timp cât Hot. 9/2005 şi Hot. 3/2006 au fost revocate, atunci şi sumele de bani primite în baza acestor hotărâri sunt plăţi nedatorate şi trebuie restituite. Întrucât prin Hot. 16/2010  s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 5.071,50 euro, raportat la suprafaţa expropriată de 98 mp, atunci suma care trebuie restituită este de 56.304 euro, sumă primită în plus pentru o suprafaţă de 1088 mp, asupra căruia reclamanţii nu au fost şi nu sunt proprietari.

Prin această restituire nu se aduce atingere dispozițiilor art. 15 din Legea nr.198/2004, potrivit cărora transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului şi în administrarea expropriatorului, operează de drept la data plăţii despăgubirii sau la data consemnării acestora. Acest text de lege se referă la momentul la care are loc transferul dreptului de proprietate,  pentru a permite expropriatorului să demareze imediat efectuarea lucrărilor în scopul cărora este făcută exproprierea, fără să poată constitui temei de drept pentru întabularea expropriatorului asupra suprafeţei  trecute în Hotărârea de expropriere.

Acesta din urmă nu se poate intabula pe o suprafaţă mai mare decât aceea pe care o ocupă efectiv şi care rezultă dintr-o documentaţie cadastrală recepţionată şi avizată de autoritatea cu atribuţii în acest domeniu. După cum s-a constatat în speţă,  Hotărârea de expropriere anterioară, chiar analizată de instanţele judecătoreşti nu a putut produce efectul juridic cel mai important, respectiv nu  a putut servi la întabularea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român pentru suprafaţa de 1.186 mp, chiar şi disp. art. 15 din Legea nr.198/2004 fiind inoperante în speţă, transferul dreptului de proprietate operând de drept numai pentru suprafaţa de 98 mp.

În ceea ce priveşte însă al doilea capăt de cerere, respectiv restituirea sumei de 12.524,70 lei reprezentând cheltuieli de executare, această cerere nu poate fi admisă, pe această cale,  întrucât este vorba de cheltuielile de executare silită a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, titlu executoriu  care trebuia executat  de pârât.

Criticile referitoare la suprafaţa terenului  nu au constituit obiect de analiză pentru instanţele anterioare, astfel că nici contestaţia la executare formulată de pârât prin care au fost invocate aceleaşi aspecte, nu a putut fi admisă de instanţa de executare. De altfel, contestaţia la executare a fost anulată ca netimbrată prin sentinţa civilă nr. 4655/2010 a Judecătoriei Sibiu. Aşa fiind pârâtul  trebuia să pună în executare o hotărâre judecătorească devenită irevocabilă, cheltuielile de executare silită fiind în sarcina acestuia, în calitate de debitor al obligaţiei de executare.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții şi pârâtul Statul Român, prin CNADNR.

Reclamanții au invocat în drept dispoziţiile art.304 pct.8 şi 9 C.proc.civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat următoarele argumente:

Legalitatea hotărârii pronunţate în prezenta cauză este determinată de analizarea în principal,  a  unei singure probleme şi anume aceea dacă Hotărârea de expropriere nr.9/2005 împreună cu procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr.1/2005, Hotărârea nr. 3/2005 împreună cu procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. 3/2006, mai putea sau nu să fie revocate de  către  CNADNR la  data de 16.07.2010, în condiţiile în care există hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor  pentru suprafaţa de 1.186 mp teren expropriat şi aceste hotărâri au fost puse în executare iar plata efectuată integral la data de 25 mai 2010.

Prin decizia pronunţată, instanţa de apel a motivat hotărârea prin analizarea în principal a fondului cauze şi doar în mod secundar la posibilitatea revocării hotărârii de expropriere.

Cu privire la posibilitatea revocării hotărârii de expropriere instanţa de apel, deşi a reţinut în mod corect textul care reglementează această problemă juridică, art. 6 alin. (3) din Normele metodologice, care se referă la posibilitatea revocării propriei hotărâri de către comisie, anterior înregistrării cererii expropriatorului de întabulare a dreptului său de proprietate în cartea funciară, instanţa a reţinut că „nu vede de ce nu ar fi posibilă o astfel de revocare şi ulterior formulării cererii de întabulare, cu atât mai mult cu cât o astfel de cerere a fost respinsă”. Această simplă supoziţie a instanţei  este în totală contradicţie cu dispoziţiile legii şi permite CNADNR să încalce legea şi să-şi revoce Hotărârea de expropriere peste termenul expres prevăzut de lege.

Temeiul juridic invocat în cuprinsul Hotărârii de revocare nr. 4/2010 este art. 12 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 şi art. 6 alin.(2) din acelaşi act normativ.

Faţă de această dispoziţie expresă a legiuitorului prevăzută în actul normativ special care reglementează procedura de apropriere, pârâta mai putea să-şi revoce propria Hotărâre de expropriere doar, până în momentul formulării cererii de întabulare în CF a dreptului de proprietate. Cel mult avea la îndemână o altă acţiune în instanţă, dar nicidecum să ia măsura revocării, după cum statuează şi singurul act normativ în materie.

Legea generală respectiv, Legea contenciosului administrativ instituie în mod expres la art. 1 principiul irevocabilităţii actului juridic. Astfel, irevocabilitatea actelor intrate în circuitul civil şi care au produs efecte juridice reiese direct din textul legal, care arată că, autoritatea publică emitentă a unui act ilegal are doar posibilitatea de a solicita instanţei constatarea nulităţii acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate revocat, deoarece a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice. Se aplică astfel, regula drepturilor câştigate, necesară pentru asigurarea unei minime securităţi juridice.

În speță nu numai că, actul juridic a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, dar a şi format obiectul unui întreg ciclu procesual, legalitatea lui fiind verificată de o instanţă de judecată.

Hotărârile pronunţate, definitive şi irevocabile au fost la rândul lor puse în executare, iar reclamanţii au încasat despăgubirile stabilite prin aceste hotărâri.

S-a invocat că în cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 304 pct. 8 C.pr.civ., deoarece instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii

Terenul în suprafaţă de 1.186 mp ce face obiectul actului de revocare nr. 14/2010 aparţinea, la momentul revocării, domeniului public. Din acest considerent actul de revocare nu mai putea fi emis de către CNADNR.

Astfel, art. 15 din Legea nr. 198/2004 prevede în mod expres faptul că: transferul imobilelor din proprietate privată în proprietate publică a Statului şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau după caz la data consemnării acestora în condiţiile prezentei legi.

Faţă de această dispoziţie expresă a legii este evident că, terenul expropriat de 1.186 mp a trecut în proprietate publică, la data consemnării sumei de bani în contul şi la dispoziţia reclamanţilor, care potrivit legii s-a produs în termen de 15 zile de la data pronunţării Hotărârii nr. 11/2005. Diferenţa de sumă le-a fost achitată la data de  09.05.2010 dată la care au fost achitate integral despăgubirile stabilite prin decizia civilă nr. 28/A/2009 a Curţii de Apel Alba Iulia.

De la data trecerii terenului în proprietate publică, acestuia i se aplică normele legale prevăzute de Legea nr. 213/1998 actualizată, cu privire la bunurile proprietate publică. La art. 8 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 se prevede în mode expres: „Trecerea din domeniul public în domeniul privat se face după caz prin hotărâre a Guvernului, a Consiliului Judeţean a Consiliului general al municipiului Bucureşti sau a Consiliului local, dacă prin Constituţie sau prin lege nu se dispune altfel.” Faţă de aceste prevederi legale se dovedeşte încă o dată faptul că Hotărârea de revocare nr. 14/2010 este lovită de nulitate absolută, căci terenul de 1.186 mp la acea dată, făcea parte din domeniul public şi nu mai putea fi trecut în domeniul privat decât prin urmarea unei proceduri expres prevăzute de legiuitor.

S-a învederat că instanţa de apel a reţinut că, în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat, deoarece diferă obiectul acţiunii. Acest lucru este adevărat însă, în cauză operează efectul negativ al puterii de lucru judecat, aspect pe care instanţa de apel nu l-a reţinut.

Pentru asigurarea unei minime securităţi juridice, se aplică regula drepturilor câştigate, întrucât, o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care s-au stabilit despăgubirile cuvenite, ca urmare a exproprierii suprafeţei de 1.186 mp teren, trebuie să-şi producă consecinţele fireşti.

În cursul judecăţii anterioare Compania Naţională nu a invocat niciodată că s-au expropriat greşit 1.186 mp, în loc de 98 mp. Problema a apărut doar în momentul în care au constatat că, din propria culpă cea de-a doua documentaţie întocmită la data de 28.05.2002 nu poartă viza OCPI. În loc să reglementeze această problemă prin solicitarea vizei necesare OCPI, pârâta a preferat să revoce actul de expropriere şi să emită o nouă Hotărâre de expropriere, doar pentru suprafaţa de 98 mp., pentru care aveau documentaţie avizată de OCPI.

S-a susţinut că prin decizia pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia le-a fost încălcat în mod grav dreptul de proprietate prevăzute de  art. 1 din Protocolul Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale de la Paris din 1952.

Prin decizia pronunţată instanţa de apel a statuat faptul că, suprafaţa ce le-a fost expropriată este de doar 98 mp, în condiţiile în care din expertiza efectuată în cauză şi precum şi din suplimentul la aceasta a rezultat că, suprafaţa reală folosită de centura ocolitoare este de 825 mp.

Motivarea deciziei atacate, aduce ca şi argument doar documentaţiile efectuate de CNADNR care au stat la baza exproprierii şi nu verifică în nici un fel procedura în sine de expropriere, pentru a putea verifica în mod real care este suprafaţa expropriată.

Actul juridic prin care se efectuează exproprierea este Hotărârea de expropriere. Ori, se poate verifica faptul că, atât în Hotărârea de expropriere nr. 9/2005 cât şi în Hotărârea nr. 3/2006 se vorbeşte de exproprierea suprafeţei de 1.186 mp. Nu a fost emisă niciodată o Hotărâre de expropriere pentru suprafaţa de 98 mp.

Iniţial la data de 7.05.2002 s-a întocmit de către CNADNR o schiţă prin care se propunea exproprierea suprafeţei de 98 mp. din teren, motiv pentru care s-a întocmit documentaţia pentru această suprafaţă cu avizarea ei de către OCPI. Ulterior la data de 28.05.2002 s-a întocmit o a doua documentaţie prin care se propunea exproprierea suprafeţei de 1.186 mp. din aceeaşi parcelă de teren. În  prima documentaţie apare la suprafaţa măsurată suprafaţa de 6.489 mp, iar în cea de-a doua documentaţie apare suprafaţa de 7.654 mp .

Această a doua documentaţie nu are viza OCPI, fapt care este culpabil pârâtei-apelante, deoarece nu a respectat prevederile legale şi nu a înaintat documentaţia spre avizare.

Întocmirea actelor de expropriere cu documentaţiile aferente sunt în atribuţiile exclusive ale expropriatorului şi nicidecum a celui expropriat. SC P. SA este şi ea o instituţie a Statului nu o societate privată care întocmeşte documentaţii la cerere.

În baza celei de-a două documentaţii expropriatorul a urmat procedura prevăzută de lege şi a înaintat anexa cu propunerile de expropriere Guvernului care la rândul său a emis Hotărârea nr. 169/2006, prin care se aprobau propunerile de expropriere şi s-a stabilit cuantumul sumelor alocate cu titlu de despăgubire. Art. 4 din Legea nr. 198/2004 prevede această procedură : „Pe baza documentaţiei tehnico-economice prevăzute la art. 3, Guvernul aprobă, prin hotărâre amplasamentul lucrării, declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează   şi sursa de finanţare „

La art. 6 se prevede apoi că: „În termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului, prevăzute la art. 4 alin. 1, expropriatorul numeşte o comisie care verifică dreptul de proprietate ori alt drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată şi se pronunţă asupra cuantumului despăgubirii, de comun acord cu proprietarul sau cu titularii altor drepturi reale.”

Din coroborarea dispoziţiilor art.4 din Legea nr.198/2004, se poate concluziona că, o dată aprobată suprafaţa ce se va expropria prin Hotărâre de Guvern, Comisia nu mai are atribuţii în a stabili întinderea suprafeţei expropriate ci, doar cuantumul despăgubirilor.

Întreaga procedură de expropriere a vizat doar suprafaţa de 1.186 mp, pentru care există Hotărâre de guvern, există Hotărâre de expropriere nr. 3 şi nr. 9/2005 în care s-a menţionat şi suprafaţa expropriată dar şi cuantumul despăgubirilor acordate.

Pentru aceeaşi suprafaţă există şi hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care au fost stabilite despăgubirile reale. În schimb pentru suprafaţa de 98 mp nu s-a mai urmat procedura prevăzută de lege, fapt ce dovedeşte fără nici un dubiu că, prima documentaţie pentru 98 mp s-a întocmit din greşeală, deoarece a avut în vedere o altă suprafaţă de teren a parcelei 3906/1/4/2 , respectiv 6489 în loc de 7654 mp.

Prin decizia atacată nu s-a avut în vedere nici măcar faptul că, suprafaţa reală ocupată de centura ocolitoare a municipiului Sibiu din terenul reclamanţilor este de 825 mp. Dacă decizia Curţii de Apel Alba Iulia s-ar păstra, se ajunge în situaţia de a fi expropriaţi în fapt de suprafaţa de 825 mp.

Recurenta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a criticat decizia, invocând în drept dispoziţiile art.304 pct.9 C.proc.civ.

 În dezvoltarea motivului de recurs s-a invocat că instanţa a făcuto greşită  aplicare a art. 992 C.civ., suma de 56.304 euro fiind o plata nedatorata paraţilor reconvenţionali, impunându-se şi acordarea  sumei ce reprezintă cheltuieli de judecată.

Şi cheltuielile de executare pot fi considerate plată nedatorată atât timp cât ele au fost calculate pentru o sumă nedatorată. Trebuie avut în vedere faptul că pârâţii reconvenţionali sunt de rea-credinţă, pentru ca deşi au ştiut ca nu deţin in proprietate întregul teren afectat de obiectivul de utilitate publica, au primit banii necuveniți. ba chiar au constrâns Statul Român să vireze banii, obligându-l să efectueze cheltuieli suplimentare.

Recursul reclamanţilor este fondat iar recursul pârâtului este nefondat pentru următoarele considerente.

Legea nr.198/2004 şi Normele metodologice de aplicare a acesteia, în vigoare la data emiterii Hotărârii de revocare nr.14 din 16.07.2010 permiteau Comisiei de aplicare a Legii nr.198/2004 să-şi revoce propria hotărâre pentru motive temeinice, anterior  înregistrării cererii expropriatorului de intabulare a dreptului său de proprietate în cartea funciară.

Hotărârea de revocare nr.14 din 16.07.2010 a fost emisă după consemnarea despăgubirilor şi respectiv plata efectivă a acestora, ceea ce înseamnă că revocarea a avut loc într-un  moment în care, faţă de dispozițiile art.15 din Legea nr.198/2004, se realizase transferul dreptului de proprietate asupra terenului de la reclamanți către stat.

  Verificând condiţiile în care legea permite emitentului să revoce hotărârea de expropriere a suprafeței de 1.186 mp de acordare a despăgubirilor pentru această suprafaţă de teren, s-a constatat că revocarea poate fi dispusă numai până la momentul anterior înregistrării cererii expropriatorului de intabulare a dreptului de proprietate în cartea funciară şi numai pentru motive temeinice, condiţii care nu sunt îndeplinite.

În cauză, s-a constatat că pârâtul a înregistrat cererea de intabulare şi chiar s-a dispus intabularea dreptului prin încheierea nr.38737 din 10.07.2010 în ce priveşte însă suprafaţa de 93 mp, cererea de intabulare a suprafeţei totale de 1.186 mp, fiind respinsă prin încheierile nr.18073 din 1.04.2010 şi nr. 23467 din 29.04.2010 pentru că există neconcordanţă între suprafaţa imobilului din documentaţia cadastrală depusă, raportat la înscrierile din 2002 şi respectiv 2010 efectuate la cererile reclamanţilor.

Momentul până la care se poate dispune revocarea hotărârii de expropriere şi respectiv de stabilire a despăgubirilor este expres prevăzut de lege, orice altă interpretare dată acestui moment în raport de soluţia dată cererii de intabulare fiind greşită.

În ceea ce priveşte motivele temeinice pentru care se poate dispune revocarea hotărârii de expropriere, acestea nu pot fi decât aceleaşi motive care au existat la luarea măsurii de expropriere respectiv punerea la dispoziție a terenurilor necesare realizării autostrăzile şi drumurile naţionale declarate de utilitate publică şi care eventual nu ar mai subzista până la formularea cererii de intabulare din diverse motive cum ar fi modificarea antreprizei lucrării după emiterea hotărârii, respectiv  imobilul expropriat nu mai este total sau parţial necesar, fapt care nu a fost dovedit în cauză de către pârât.

Regularizarea datelor de identificare a imobilelor supuse exproprierii prin întocmirea documentaţiilor cadastrale necesare procesului de expropriere şi a parcelelor de expropriat au doar scop de publicitate, ele nefiind condiţii de nevaliditate a actului de expropriere şi pe cale de consecinţă nici temeiuri pentru revocarea hotărârii de expropriere.

Revocarea totală sau parţială a măsurii exproprierii nefiind dispusă în condiţiile legii, sunt nelegale hotărârile de revocare şi de stabilire a unor noi despăgubiri fiind lovite de nulitate absolută.

În ce priveşte recursul Statului Român acesta este nefondat, instanţa reţinând în mod legal că cheltuielile de executare la care a fost obligat pârâtul în cadrul procedurii de executare silită nu constituie o plată nedatorată.

Motivul de recurs este şi lipsit de obiect în raport de considerentele anterioare privind temeinicia acţiunii reclamanţilor şi nulitatea hotărârilor emise de către pârât.

Având în vedere aceste considerente în baza dispoziţiilor art.312 C.proc.civ., s-a admis recursul reclamanţilor, s-a modificat decizia, s-a respins apelul pârâtului împotriva sentinţei şi s-a respins recursul pârâtului Statul Român.