Miercuri seară, emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3 a avut un participant nesperat: premierul Boc

Înainte de toate, a ţinut să precizeze că „s-a distrat” ascultând comentariile invitaţilor. Greu de crezut, având în vedere că Mugur Ciuvică a declarat, printre altele, “Domnul Boc ne minte şi faţă de statura lui, n-ajunge că ne

minte cu FMI-ul, cu reforma, n-ajunge că ne-a minţit că dă salarii şi nu le-a dat, că măreşte pensiile şi nu le-a mărit… Ştia că se face o poză şi a vrut să pară mai înalt decât este în realitate”, iar Bogdan Teodorescu s-a arătat îngrijorat: “Să te ferească Dumnezeu de omul complexat care ajunge la putere”.

Emil Boc a ţinut morţiş să precizeze că nu e nefericit din pricina staturii: “Eu îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat. Sunt mândru, oriunde-am fost şi oriunde voi fi”. A folosit eterna “apărare” cu esenţele tari, care se ţin în sticle mici, şi a subliniat din nou că e perfect împăcat cu datele sale fizice: “N-am nici o problemă cu înălţimea”.

Chiar dacă s-a străduit să pară relaxat şi îngăduitor, premierul n-a ratat replicile tăioase la adresa celor care comentau eventualele sale complexe. A mimat mărinimia: “Dacă acestea sunt singurele probleme pe care le am, fiţi fericiţi, râdeţi, glumiţi”, dar nu s-a abţinut şi l-a acuzat pe Bogdan Teodorescu (pe care a pretins că nu ştie cum îl cheamă şi l-a numit “domnul cu barbă”) că debitează “elucubraţii şi prostii pe metrul pătrat”. Concluzia a lovit necruţător: “Sunteţi un om rău prin natură.