Societate si nu societate comercială.Procedura ONRC

ONRC recomandă înlocuirea sintagmei ”societate comercială” cu termenul ”societate” în actele constitutive ale celorlalte societăți care au prevăzută această sintagmă numai în conținutul actului constitutiv, nu și în denumire, raportat la dispozițiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora persoana juridică poartă denumirea stabilită, în condițiile legii, prin actul de constituire sau prin statut.

 

Stim cu totii de inseamna cand statul recomandă.Daca nu faci schimbarea te trezesti cu controale si alte minuni.Deci „recomandă” este o obligatie de la 01.02.2013.

 
* În ceea ce privește sucursalele societăților, în conformitate cu prevederile art. 105 alin. (3) din Normele Metodologice privind modul de ținere a registrelor comerțului, de efectuare a înregistrărilor și de eliberare a informațiilor, aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2594/C./2008, modificările privind denumirea sucursalei se înregistrează la oficiul registrului comerțului de la sediul persoanei juridice care a înființat sucursala, din oficiu, pe baza notificării și a înscrisurilor doveditoare, transmise pe cale electronică de către ORCT la care s-a înmatriculat sucursala.

pentru alte informatii despre aceasta schimbare:

www.coltuc.ro

avocat@coltuc.ro

0745150894

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!