Verificam online stadiul dosarului la Registrul comertului

Stadiu dosar” este un serviciu online disponibil pe pagina de internet a Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC) prin intermediul caruia se poate consulta stadiul unei cereri depuse spre solutionare la Oficiile Registrului Comertului de pe langa Tribunale (ORCT) din toata tara.

Lansarea serviciului „stadiu dosar” se inscrie in eforturile Oficiului National al Registrului Comertului de a reduce birocratia in cadrul institutiei si de a pune la dispozitia comerciantilor mijloace moderne. Serviciul lansat initial la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti s-a bucurat de un real succes. in intervalul 1 iulie 2008 – 31 octombrie 2008 acest serviciu a fost accesat de peste 230.000 de ori. 

Principalul avantaj al acestui serviciu online este rapida informare a comerciantilor despre cererile depuse la ORCT, despre noul termen de judecata si actele pe care trebuie sa le mai depuna in cazul dosarelor amanate, aflate in competenta judecatorului delegat la registrul comertului sau a directorului ORCT, precum si momentul la care se pot prezenta la Biroul Registratura Eliberari spre a-si ridica actele” a declarat Calin Bogdan Gaurean, director general adj.

Acest serviciu pune la dispozitia comerciantilor, pe Internet, fara a mai fi necesara deplasarea la sediile ORCT, informatiile legate de stadiul cererilor aflate spre solutionare la ORCT. Informatiile sunt actualizate in timp real, odata cu preluarea cererilor in registraturile ORCT. Pentru a identifica cererea cautata, comerciantul are la dispozitie criterii multiple de cautare prin care acesta poate ajunge la informatiile necesare, respectiv: denumirea comerciantului, numarul de inmatriculare in Registrul Comertului, CUI-ul si numarul cererii de inregistrare.