sume

Cela mai mici dobanzi : Ministerul Finanțelor Publice se va împrumuta de la populaţie! 2019

de

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) lansează de luni emisiuni de titluri de stat cu scadențe în 2, 3 și 5 ani, la dobânzi anuale de 4%, 4,5%, respectiv 5%, reiese dintr-un comunicat al instituției. Acest anunț vine la scurt timp după ce au anunțat că nu mai vor să se împrumute de la bănci.

De fapt, băncile au refuzat să împrumute statul în ianuarie, din cauza taxei pe active. Practic, fiecare cumpărare de titluri de stat ar fi taxată, așa că în mod normal băncile au transmis oferte care includeau acest cost.

Mai mult, ce s-a întâmplat în 28 ianuarie, ca băncile să transmită oferte în valoare de 30% din suma cerută de autorități, au dus la decizia Finanțelor de a stopa ieșirea pe piață.

„Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile și nu mai pot fi anulate”, se arată în documentul citat

Act administrativ fiscal. Contestare. Procedură administrativă specială.

de

Notă: Instanţa a avut în vedere dispoziţiile Codului de procedură fiscală în forma publicată în M.Of. nr. 863 din 26/09/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin acţiunea promovată pe calea contenciosului administrativ la 6 ianuarie 2006, reclamanta S.C. RCI SRL Craiova a chemat în  judecată pârâţii Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, solicitând anularea deciziei nr. 204 din 17 noiembrie 2004 şi să se constate nulitatea absolută a procesului-verbal nr. 3470 din 21 iunie 2005. Totodată, reclamanta a solicitat suspendarea executării deciziei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

Motivându-şi acţiunea, reclamanta a arătat că prin procesul-verbal nr. 3470 din 21 iunie 2005 i s-au calculat, pentru perioada 9 aprilie 2004 – 6 octombrie 2004, obligaţii fiscale după cum urmează; 5.115.523.826 ROL diferenţă impozit pe profit, 748.649.655 ROL dobânzi aferente impozitului pe profit, 201.524.317 ROL penalităţi aferente impozitului pe profit, 3.887.798.106 ROL reprezentând TVA, 641.493.762 ROL dobânzi aferente TVA şi 172.743.205 ROL penalităţi aferente TVA.

Reclamanta a mai arătat că obligaţiile fiscale au fost stabilite prin înregistrarea în contabilitate a 27 facturi provenind de la S.C. RC 2000 SRL Bucureşti şi S.C. MI 2000 SRL, societăţi pe care reclamanta le-a considerat ca având calitatea de  distribuitori ai importatoarei S.C. R&F SRL, livrarea mărfii fiind efectivă, iar înregistrarea în contabilitate făcându-se pe baza notelor de recepţie.

Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 13 ianuarie 2006, a dispus suspendarea procesului-verbal şi a deciziei atacate, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, iar prin sentinţa nr. 720 din 18 octombrie 2006, a admis în parte acţiunea reclamantei,  anulând decizia nr. 204 din 17 noiembrie 2005 a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pe care a obligat-o să soluţioneze pe fond contestaţia împotriva procesului-verbal nr. 3470 din 21 iulie 2005 al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, urmare unei note de constatare din 31 martie 2005, s-a efectuat de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj un control operativ şi inopinat de punctul de lucru al reclamantei situat în Craiova, Str. Câmpului nr.2, verificând activitatea desfăşurată în anii 2003, 2004 şi 2005.

Cu acest prilej, s-a constatat că în perioada aprilie-octombrie 2004 societatea a achiziţionat de la S.C. RC 2000 SRL Bucureşti şi S.C. MI 2000 SRL Bucureşti cantităţi de carne de pui şi peşte congelat, plata efectuându-se prin ordin de plată în contul R&F SRL Sf. Gheorghe. Aceasta s-a înregistrat în evidenţele contabile cu 27 facturi provenind de la cele două societăţi, care în realitate au fost achiziţionate de S.C. S SRL şi au fost ridicate de S.C. RC SRL de la distribuitorul autorizat al acestor documente.

În urma controlului efectuat la societatea reclamantă s-a întocmit procesul-verbal nr. 3470 din 21 iunie 2005, înregistrat în registrul unic de control seria nr. 466700 din 20 iunie 2005, poziţia 15, în cuprinsul căruia s-a constatat că marfa sosea la reclamantă în autocare frigorifice, fără documente de însoţire, iar primitorul mărfii semna documentele de transport fără a menţiona cantitatea primită, conform înţelegerii cu reprezentantul S.C. R&F Sf. Gheorghe, factura trimiţându-se ulterior.

Acelaşi proces-verbal din 21 iunie 2005 a constatat  încălcarea dispoziţiilor art. 21 şi 145 Cod fiscal, art. 6 din H.G. nr. 831/1997 şi art. 6 din Legea nr. 82/1991,  stabilindu-se pentru perioada 9 aprilie – 6 octombrie 2004 un impozit pe profit suplimentar de 5.115.523.826 lei şi TVA suplimentar în sumă de 3.887.798.106 lei, dobânzi şi penalităţi aferente pentru neplata în termen a acestor sume.

Prin decizia nr. 204 din 17 noiembrie 2005, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a anulat măsurile dispuse prin procesul-verbal nr. 466.700 din 20 iunie 2005 privind virarea la bugetul de stat a sumelor reprezentând impozit pe profit 511.552 RON, dobânzi aferente impozitului pe profit 74.865 RON, penalităţi aferente impozitului pe profit 20.162 RON, TVA 388.780 RON, dobânzi aferente TVA 64.169 RON, penalităţi aferente TVA 17.274 RON, urmând ca organele de inspecţie fiscală să valorifice constatările efectuate prin proces-verbal şi să emită decizia de impunere conform legii.

Curtea de Apel Craiova a constatat nelegalitatea deciziei nr. 204 din 17 noiembrie 2005 şi, apreciind natura juridică a procesului-verbal nr. 3470 din 21 iunie 2005 din prisma dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. „c” din Legea nr. 554/2004 şi art. 41 din Codul de procedură fiscală a concluzionat că acesta reprezintă un act administrativ fiscal şi a obligat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ă soluţioneze pe fond contestaţia împotriva acestuia.

Împotriva sentinţei nr. 720 din 18 octombrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs atât reclamanta S.C. RCI SRL Craiova, cât şi pârâtele.

Recurenta-reclamantă a criticat  sentinţa în temeiul art. 3041 Cod procedură civilă, arătând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică pentru că nu a soluţionat cauza pe fond, ci a obligat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să facă acest lucru.

În acest sens, recurenta-reclamantă a arătat că textele din Codul de procedură fiscală nu reglementează o jurisdicţie administrativă, ci o cale administrativă de atac, care presupune posibilitatea  organului de soluţionare a contestaţiilor să revoce actul administrativ atacat,  pentru a preîntâmpina un proces.

În condiţiile în care procedura prealabilă a fost exercitată, a trimite cauza la autoritatea fiscală pentru a se pronunţa pe fondul contestaţiei generează, în opinia reclamantei-recurente, extinderea nejustificată a ciclului procesual, cu încălcarea principiilor contenciosului administrativ şi principiului constituţional al accesului liber la justiţie.

În motivarea recursului pe care l-a formulat în nume propriu şi ca reprezentant al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj a invocat prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 Cod procedură civilă, arătând că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că procesul-verbal de control este un act administrativ  fiscal.

În raport cu prevederile art. 41 şi 83 din Codul de procedură fiscală, recurenta-pârâtă a arătat că singurul act fiscal prin care se pot stabili obligaţii către bugetul de stat este decizia de impunere şi nu procesul-verbal de control, aşa cum a reţinut instanţa de fond.

În opinia autorităţii fiscale, reclamanta nu a fost prejudiciată prin procesul-verbal de control, nefiind obligată la plata vreunei sume către bugetul de stat şi  şi-a întemeiat această susţinere  pe prevederile art. 106 şi 107 din Codul de procedură  fiscală.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, faţă de recursul pârâtelor, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că procesul-verbal este un veritabil act administrativ fiscal, întrunind toate condiţiile prevăzute de art. 41 din Codul de procedură fiscală şi de art. 2 alin.(1)  lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate şi cu prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, Înalta Curte constată că niciunul dintre recursuri nu este fondat.

Prin procesul-verbal nr. 3470 din 21 iunie 2005, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj a constatat că S.C. RCI SRL datorează bugetului de stat următoarele sume: 5.115.523.826 lei vechi impozit pe profit suplimentar, cu dobânzi aferente de 748.649.655 lei vechi şi penalităţi de întârziere de 201.524.317 lei vechi, precum şi TVA suplimentar în sumă de 3.887.798.106 lei vechi, cu dobânzi de 641.493.762 lei vechi şi penalităţi de întârziere în cuantum de 172.743.205 lei.

Contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva procesului verbal a fost soluţionată de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin decizia nr. 204 din 17 noiembrie 2005, în sensul că au fost anulate măsurile dispuse prin procesul-verbal, privind virarea la bugetul de stat a sumei totale de 1.076.722 lei noi, compuse din sumele menţionate mai sus, urmând ca organele de inspecţie fiscală să valorifice constatările efectuate prin procesul-verbal şi să emită decizie de impunere, conform legii.

În motivarea deciziei s-a reţinut, în esenţă, că sumele datorate bugetului de stat consolidat se stabilesc, în toate cazurile, prin decizie de impunere, care constituie titlu de creanţă şi este susceptibilă de a fi contestată, la baza deciziei de impunere stând raportul de inspecţie fiscală.

Interpretând în acest mod dispoziţiile art. 82, 94, 105 şi 106 din Codul de procedură fiscală, organul de soluţionare a contestaţiei a considerat că nu se mai impune analiza pe fond a cauzei, făcând aplicarea art. 182 alin. (5) din acelaşi act normativ, conform căruia „Organul  de soluţionare competent se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, iar când se constată că acesta sunt întemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei”.

Practic, pentru un considerent formal, legat de forma şi de denumirea actului contestat, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu a  analizat legalitatea obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei.

Stabilind natura juridică de act administrativ fiscal a procesului-verbal, instanţa de fond a interpretat corect prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 corelate cu normele speciale instituite prin art. 41 din Codul de procedură fiscală, care definesc noţiunea de act administrativ fiscal şi prin art. 43 din Codul de procedură fiscală, referitor la conţinutul şi motivarea actului administrativ fiscal.

Decizia de impunere prevăzută de art. 83 şi următoarele din Codul de procedură fiscală nu epuizează sfera actelor administrativ-fiscale supuse procedurii de contestare reglementate prin Titlul IX al aceluiaşi act normativ, art. 175  alin. (1) referindu-se expres la contestarea titlului de creanţă şi a altor acte administrative fiscale.

Susţinerile recurentelor-pârâte, în sensul că procesul-verbal nu stabileşte obligaţii de plată către bugetul de stat şi nu prejudiciază interesele legitime ale recurentei-reclamante sunt contrazise de însuşi dispozitivul deciziei de soluţionare a contestaţiei, în care s-a dispus anularea măsurilor  dispuse prin procesul-verbal, privind virarea la bugetul de stat a sumei totale de 1.076.772 lei, pentru care urmează să fie întocmită şi decizia de impunere.

În calificarea juridică a unui act, esenţială este natura măsurilor dispuse în conţinutul său, iar nu forma sau denumirea.

În ceea ce priveşte recursul reclamantei, care critică sentinţa sub aspectul  nesoluţionării cauzei pe fond, Curtea constată că art. 175-188 din Codul de procedură fiscală instituie o procedură administrativă specială care, fără a fi calificată drept jurisdicţie administrativă, derogă de la normele de drept  comun privind procedura prealabilă, cuprinse în art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Din prevederile art. 188 alin.(2), conform cărora „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiei pot fi atacate la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă” rezultă că instanţa nu poate fi sesizată în vederea exercitării controlului de legalitate asupra substanţei măsurilor dispuse decât după finalizarea procedurii administrative prin emiterea unei decizii care să analizeze fondul raportului juridic fiscal.

Stabilirea unor condiţii pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcarea a dreptului de liber acces la justiţie, art. 52 alin. (2) din Constituţia României prevăzând că prin lege organică se stabilesc condiţiile şi limitele exercitării dreptului la acţiune al persoanei vătămate de o autoritate publică.

În consecinţă, Înalta Curte a respins ambele recursuri ca nefondate.

OUG nr. 147/2008, ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Legii cetateniei romane nr. 21/1991

de

Avand in vedere necesitatea imbunatatirii procedurii de acordare si pierdere a cetateniei romane si importanta solutionarii cu celeritate de Comisia pentru cetatenie a cererilor de dobandire si pierdere a cetateniei romane, luand in considerare hotararile judecatoresti definitive si irevocabile si iminenta unor noi litigii in materia cetateniei, vazand si dificultatile rezultate din practica in aceasta materie, ca o consecinta a unui vid legislativ pentru anumite situatii, tinand cont de importanta acordarii unei protectii legislative eficiente minorilor, in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.

Art. I
Legea cetateniei romane nr. 21/1991, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 98 din 6 martie 2000, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 6, alineatul 1 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 6. – Cetatenia romana se dobandeste de catre copilul cetatean strain sau fara cetatenie prin adoptie, daca adoptatorii sunt cetateni romani. In cazul in care adoptatul este major, este necesar consimtamantul acestuia.”
2. La articolul 8, alineatul 2 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Termenele prevazute la alin. 1 lit. a) pot fi reduse pana la jumatate in urmatoarele situatii:
a) solicitantul este o personalitate recunoscuta pe plan international;
b) solicitantul este cetateanul unui stat membru al Uniunii Europene;
c) solicitantul a dobandit statut de refugiat potrivit prevederilor legale in vigoare;
d) solicitantul a investit in Romania sume care depasesc 5.000.000 euro.”
3. La articolul 9, dupa alineatul 3 se introduc doua noi alineate, alineatele 4 si 5, cu urmatorul cuprins:
„In cazul in care minorul a dobandit cetatenia romana in conditiile alin. 1 sau 2 si nu a fost inclus in certificatul de cetatenie al parintelui sau nu i s-a eliberat certificat de cetatenie potrivit dispozitiilor art. 19 alin. 5 sau 7, parintii sau, dupa caz, parintele, cetateni romani, pot solicita transcrierea ori inscrierea in registrele de stare civila romane a certificatelor sau extraselor de stare civila eliberate de autoritatile straine in conditiile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, cu modificarile si completarile ulterioare.
Copilul care a implinit varsta de 14 ani poate formula in nume propriu cererea de transcriere sau inscriere a certificatului ori extrasului de nastere. In acest caz, dovada cetateniei minorului se face cu cartea de identitate sau pasaportul emisa/emis de autoritatile romane parintelui ori cu certificatul prevazut de art. 19 alin. 4.”
4. Articolul 10 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 10. – Cetatenia romana se poate acorda si persoanelor care au pierdut aceasta cetatenie, precum si descendentilor acestora pana la gradul 2 inclusiv si care cer redobandirea ei, cu pastrarea cetateniei straine si stabilirea domiciliului in tara sau cu mentinerea acestuia in strainatate, daca indeplinesc in mod corespunzator conditiile prevazute la art. 8 alin. 1 lit. b), c), d) si e).
Dispozitiile alin. 1 se aplica si apatrizilor fosti cetateni romani si descendentilor acestora pana la gradul 2 inclusiv.
Redobandirea cetateniei de catre unul dintre soti nu are nicio consecinta asupra cetateniei celuilalt sot. Sotul cetatean strain sau fara cetatenie al persoanei care redobandeste cetatenia romana poate cere acordarea cetateniei romane in conditiile prezentei legi.”
5. Articolul 102 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 102. – Persoanele prevazute la art. 101 care au domiciliul sau resedinta in Romania pot depune cererea de redobandire ori acordare a cetateniei romane la Directia cetatenie din cadrul Ministerului Justitiei, dupa implinirea unui termen de 4 ani de la momentul obtinerii dreptului de sedere.”
6. La articolul 12, alineatul 2 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Persoanele care au domiciliul sau resedinta in strainatate pot depune cererea de redobandire sau de acordare intemeiata pe dispozitiile art. 10 alin. 1 si art. 101, insotita de actele care dovedesc indeplinirea conditiilor prevazute de lege, la misiunile diplomatice ori oficiile consulare competente ale Romaniei. Cererile vor fi inaintate de indata Comisiei pentru cetatenie.”
7. La articolul 14, alineatul 2 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Presedintele Comisiei, prin rezolutie, stabileste termenul la care se va dezbate cererea de acordare sau redobandire a cetateniei, dispunand totodata solicitarea de relatii de la orice autoritati cu privire la indeplinirea conditiilor prevazute la art. 8 alin. 1 lit. b) si e).”
8. La articolul 14, alineatul 3 se abroga.
9. La articolul 16, alineatul 2 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„O noua cerere de acordare sau de redobandire a cetateniei romane se poate depune dupa 6 luni de la respingerea cererii anterioare.”
10. La articolul 19, alineatul 7 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„In cazul in care copilul devine major in timpul procesului de solutionare a cererii si pana la data dobandirii de catre parinti a cetateniei romane, acesta va depune juramantul si i se va elibera certificat de cetatenie distinct.”
11. Articolul 21 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 21. – Dovada cetateniei romane se face cu cartea de identitate sau, dupa caz, cu buletinul de identitate, pasaportul ori cu certificatul prevazut la art. 19 alin. 4.
Cetatenia copilului pana la varsta de 14 ani se dovedeste cu certificatul sau de nastere, insotit de buletinul ori cartea de identitate, dupa caz, sau pasaportul oricaruia dintre parinti.
In cazul in care copilul este inscris in pasaportul unuia dintre parinti sau, dupa caz, in buletinul de identitate, dovada cetateniei se face cu oricare dintre aceste acte.”
12. La articolul 30, alineatul 3 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„In cazul in care dosarul cuprinde toate documentele necesare solutionarii cererii de renuntare la cetatenia romana, presedintele Comisiei, prin rezolutie, dispune solicitarea de relatii de la orice autoritati cu privire la indeplinirea conditiei prevazute, dupa caz, la art. 26 lit. a) si b).”

Art. II
Legea cetateniei romane nr. 21/1991, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 98 din 6 martie 2000, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu modificarile si completarile aduse prin prezenta ordonanta de urgenta, se va republica, dupa aprobarea acesteia prin lege, dandu-se textelor o noua numerotare.

Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.