Suspendarea facultativă a judecății cauzei în temeiul art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Perimare. Jurisprudenta ICCJ 2014

Suspendarea facultativă a judecății cauzei în temeiul art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Perimare. Jurisprudenta ICCJ 2014

de

Suspendarea facultativă a judecății cauzei în temeiul art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Perimare.  Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Perimarea

Index alfabetic : perimare

–          suspendare facultativă

C.proc.civ., art. 244 alin. 1, art. 248

 

Suspendarea facultativă întemeiată pe prevederile alin. (1) al art. 244 C.proc.civ., dăinuie până când hotărârea pronunţată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă, ca act final prin care instanţa soluţionează litigiul.  Perimarea nu curge cât timp durează suspendarea judecăţii pronunţată în baza acestor dispoziții legale, însă după acest moment începe să curgă termenul de un an înlăuntrul căruia părţile ar fi trebuit să stăruie în judecată prin efectuarea unui act de procedură.

Formularea unei cereri de lămurire a hotărârii după rămânerea irevocabilă, nu înseamnă că aceasta nu este irevocabilă, deoarece pe această cale a lămuririi dispozitivului, nu se modifică dispozitivul, ci se clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse de instanţă prin hotărârea a cărei lămurire se doreşte, iar, faptul că ulterior suspendării judecăţii apelului şi rămânerii irevocabile a hotărârii pronunţate în dosarul care a pricinuit suspendarea, părţile au declanşat procedura de lămurire a dispozitivului sentinţei primei instanţe, acest proces nu prilejuiește de drept suspendarea judecăţii, ci ar fi putut constitui, cel mult, temei pentru o nouă suspendare, după repunerea cauzei pe rol înlăuntrul termenului legal de perimare, deoarece, suspendarea fiind facultativă, numai instanţa la care procesul este în curs de desfăşurare poate aprecia dacă se impune o nouă suspendare a judecăţii.

 

Secția I civilă, decizia nr. 888 din 21 februarie 2013

Prin cererea înregistrată la data de 24.03.2003, reclamanta J.R. a solicitat în contradictoriu cu Primăria comunei Cristeşti prin Primar, să dispună anularea dispoziţiei din 24.02.2003 emisă de pârâtă, şi totodată, obligarea pârâtei să-i restituie suprafaţa de 1.202 m.p. teren intravilan, situat în localitatea Cristeşti.

Tribunalul Mureş, prin sentinţa civilă nr. 319 din 10 septembrie 2003, a respins cererea reclamantei, reţinând că terenul aflat în litigiu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, fiind atribuit în proprietate numitei V.R. – mama reclamantei – prin Ordinul Prefectului din 22.07.1996. Ca urmare, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi terenul solicitat nu poate face obiectul prezentei legi de reconstituire a dreptului de proprietate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta.

La termenul de judecată din data de 6 ianuarie 2004, cauza a fost suspendată până la soluţionarea dosarului nr. 7xxx/2003, având ca obiect cererea de anulare a Ordinului Prefectului nr. 1xx/1996.

La termenul de judecată din 8 noiembrie 2006, instanţa a dispus menţinerea măsurii suspendării până la soluţionarea acţiunii ce face obiectul dosarului nr. 57xx/2005 al Judecătoriei Târgu Mureş, măsura suspendării fiind menţinută ulterior şi prin încheierea din 03.04.2009, respectiv prin încheierea din 30.09.2010.

Cauza a fost repusă pe rol la data de 01.11.2011 şi la termenul de judecată din 07.02.2012 s-a constatat soluţionarea în mod irevocabil a cauzei ce face obiectul dosarului nr. 17xx/102/2007.

            La termenul din data de 29.09.2010, B.S. şi B.J.A. au formulat o cerere de intervenţie accesorie în interesul Primăriei Cristeşti, solicitând respingerea apelului declarat de reclamantă.

            În cererea de intervenţie s-a arătat că cei doi intervenienţi au dobândit terenul în suprafaţă de 1.202 m.p., ce face obiectul litigiului, înscris la momentul intervenţiei în C.F. nr. 124/2 Cristeşti, terenul fiind dobândit prin moştenire de la numiţii V.R. şi V.I.

            Prin decizia civilă nr. 24 A din 8 mai 2012, Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia civilă a admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 319/2003, pronunţată de Tribunalul Mureş. A schimbat hotărârea atacată în sensul că a admis contestaţia formulată împotriva dispoziţiei din 24.02.2003 emisă de Primăria Cristeşti şi în consecinţă: a anulat dispoziţia atacată, a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantei a imobilului înscris iniţial în C.F. nr. 124 Cristeşti, transcris în prezent în C.F. nr. 50942 Cristeşti, teren în suprafaţă de 1.202 m.p., reprezentând cota actuală de 601/751 din suprafaţa totală de 1.502 m.p. S-a respins cererea de intervenţie formulată de B.S. şi B.J.A.

            Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:

            Reclamanta, în calitate de moştenitoare testamentară a defunctei M.A., a solicitat Primăriei comunei Cristeşti restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1.202 m.p., înscris în CF 124 Cristeşti.

            Unitatea deţinătoare a răspuns notificării reclamantei prin dispoziţia din 24.02.2003, respingând cererea de restituire în natură pe motivul că terenul ce face obiectul notificării a fost atribuit, în conformitate cu prevederile art. 35 şi 37 din Legea nr. 18/1991, numitei V.R., moştenitoare testamentară a fostei proprietare M.A. Acesta a fost şi motivul pentru care instanţa de fond a respins contestaţia depusă de reclamantă împotriva dispoziţiei unităţii deţinătoare a imobilului.

            Prezenta cauză a fost suspendată pentru că, paralel cu acest demers judiciar, reclamanta a solicitat anularea actului prin care Prefectul judeţului Mureş a atribuit, în temeiul Legii nr. 18/1991, terenul aflat în litigiu altei persoane.

            Prin sentinţa civilă nr. 4670/2006 a Judecătoriei Târgu Mureş, cererea reclamantei J.R. a fost respinsă, însă Tribunalul Mureş, prin decizia civilă nr. 94/2008, a admis apelul reclamantei, a desfiinţat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare.

            Judecătoria Târgu Mureş, prin sentinţa civilă nr. 6385/2008, a constatat că reclamanta din prezenta cauză are calitate de moştenitoare testamentară după defuncta M.A., decedată în anul 1986 şi a constatat nulitatea absolută parţială a Ordinului Prefectului  din 22.07.1996 în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 1.202 m.p. situat în comuna Cristeşti şi înscris în CF 124 Cristeşti, eliberat în favoarea numitei V.R. Totodată, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat sub nr. 4xxx/1996 la BNP H.S., prin care B.S. şi B.J.A. au dobândit terenul în litigiu.

            Hotărârea Judecătoriei Târgu Mureş a rămas definitivă prin respingerea apelului intervenienţilor şi a Prefectului judeţului Mureş, prin decizia civilă nr. 164/2009 a Tribunalului Mureş, şi irevocabilă prin respingerea recursului aceloraşi părţi prin decizia civilă nr. 94/R/2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş.

            Hotărârea irevocabilă a Curţii de Apel Târgu Mureş a fost atacată cu contestaţie în anulare, respinsă, la rândul său, prin decizia nr. 713/R/2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş.

            Recapitulând, acţiunea reclamantei prin care s-a solicitat, pe de o parte, constatarea calităţii sale de moştenitoare după defuncta M.A., iar, pe de altă parte, anularea Ordinului Prefectului nr. 1xx/1996, a fost admisă şi în aceste condiţii, temeiul care a stat la baza respingerii notificării, respectiv respingerii pe fond a acţiunii reclamantei nu mai subzistă.

            Printr-o hotărâre irevocabilă, instanţele au constatat că reclamanta J.R. are calitate de moştenitoare după fostul proprietar tabular M.A., iar terenul nu face obiectul Legii nr. 18/1991, fiind în proprietatea Statului Român după anularea Ordinului Prefectului nr. 1xx/1996.

            Apărările făcute de intervenienţi în favoarea pârâtei Primăria comunei Cristeşti nu sunt întemeiate pentru că intervenienţii nu mai sunt proprietari ai imobilului în urma anulării Ordinului Prefectului nr. 1xx/1996, iar în CF nr. 50942 Cristeşti, unde s-a transcris imobilul din CF 124/II, respectiv 124 Cristeşti, proprietatea a fost reînscrisă în favoarea Statului Român. Aşadar, intervenienţii nu sunt nici proprietari tabulari. Chiar dacă intervenienţii au susţinut că ar fi dobândit dreptul de proprietate în urma unei vânzări-cumpărări, acest lucru nu este real, pentru că în evidenţele de carte funciară proprietatea a aparţinut autoarei reclamantei înainte de a fi trecută în proprietatea statului în anul 1979, conform înscrierilor de sub B+24.

            Printr-o hotărâre irevocabilă, instanţa de judecată a stabilit nu doar nelegalitatea actului de transmitere a proprietăţii în favoarea autoarei intervenienţilor, ci şi calitatea de moştenitoare legală a reclamantei după defuncta M.A.

            În consecinţă, constatând că imobilul se află în proprietatea statului, conform copiei cărţii funciare şi că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, Curtea a admis apelul şi a dispus schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii restituirii în natură a imobilului solicitat.

            Pentru aceleaşi motive, Curtea a respins cererea de intervenţie formulată în interesul Primăriei comunei Cristeşti de către numiţii B.S. şi B.J.A.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta Primăria comunei Cristeşti prin Primar şi intervenienții  B.S. şi B.J.A.

       1. Criticile formulate de recurenta pârâtă Primăria comunei Cristeşti prin Primar au vizat următoarele aspecte:

În şedinţa publică din 08 mai 2012, prin practicaua hotărârii pronunţate la acest termen s-a respins excepţia perimării apelului, invocată de către intimata pârâtă Primăria comunei Cristeşti prin Primar.

Soluţia dată prin decizia civilă nr. 24/A/08 mai 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş este nelegală, atât în ceea ce priveşte modul de rezolvare a excepţiei perimării apelului, cât şi  în privinţa soluţiei de fond date asupra contestaţiei formulate de reclamanta J.R. în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 7 C.proc.civ.

a). În ceea ce priveşte problema excepţiei perimării apelului, formulat împotriva sentinţei civile nr. 319/2003 a Tribunalului Mureş de către reclamanta J.R., se arată că judecarea apelului s-a suspendat pe data de 08.11.2006, în baza dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ. până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. 17xx/102/2007 al Tribunalului Mureş. Acest dosar s-a soluţionat în mod definitiv şi irevocabil pe data de 11 februarie 2010, când prin decizia civilă nr. 94/R/2010, Curtea le Apel Târgu Mureş a respins recursul declarat de către numiţii B.S. şi B.J.A. împotriva deciziei civile nr. 164/2009 a Tribunalului Mureş.

În atare situaţie, motivul care a stat la baza suspendării dispuse pe data de 08.11.2006, în baza art. 244 alin. (1) pct.1 C.proc.civ., a încetat pe data de 11 februarie 2010.

Reclamanta J.R. nu a solicitat repunerea pe rol a cauzei ce face obiectul judecăţii în dosarul nr. 7xx/43/2006 al Curţii de Apel Târgu Mureş, decât după ce a trecut mai mult de un an de la data încetării motivului de suspendare ce a determinat suspendarea dispusă pe data de 08.11.2006, neformulându-se astfel cererea de repunere pe rol în termenul legal de un an socotit de la data de 11 februarie 2010.

Având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C.proc.civ. şi faptul că apelul reclamantei J.R. ce a făcut obiectul judecăţii în dosarul nr. 7xx/43/2006 al Curţii de Apel Târgu Mureş a rămas în nelucrare timp de mai mult de un an din vina acesteia se impunea şi se impune a se constata că a survenit perimarea apelului ce face obiectul judecăţii în dosarul nr. 7xx/43/2006 al Curţii de Apel Târgu Mureş.

         b) În ceea ce priveşte problema caracterului nefondat al apelului declarat de către reclamanta J.R., se susţine printr-o serie de argumente, că reclamanta nu poate fi considerată ca fiind persoană îndreptăţită la restituirea în natură a terenului în litigiu, în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.

       2. Intervenienţii B.S. şi B.J.A. critică hotărârea instanţei de apel sub următoarele aspecte:

Soluţia dată prin decizia civilă nr. 24/A/2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş este nelegală în ceea ce priveşte modul de rezolvare a excepţiei perimării apelului, în privinţa soluţiei pe fond date asupra contestaţiei de Lege nr. 10/2001 formulată de reclamanta J.R., dar şi în privinţa modului de soluţionare a cererii de intervenţie accesorie formulată de către intervenienţi, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 7 C.proc.civ., precum şi cele prevăzute de art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 312 alin. (5) C.proc.civ.

Susţinând întocmai ca şi partea în interesul căreia au intervenit în proces motivele de recurs referitoare la greşita soluţionare a excepţiei perimării apelului invocată de intimata pârâtă şi a contestaţiei de Lege nr. 10/2001 formulată de reclamanta J.R., pe fondul său, recurenţii intervenienţi dezvoltă pe larg criticile aduse hotărârii în ceea ce priveşte modul de rezolvare a cererii de intervenţie accesorie formulată de aceştia în interesul intimatei pârâtePrimăria comunei Cristeşti prin Primar.

S-a susţinut că în privinţa acestei cereri de intervenţie, Curtea de apel a omis a hotărî asupra încuviinţării în principiu a intervenţiei, încălcând prevederile art. 52 C.proc.civ.

Raportat la conţinutul dispozitivului deciziei nr. 24/A/2012, este evident faptul că instanţa de apel a soluţionat pe fond cererea de intervenţie accesorie, fără ca în prealabil să fi încuviinţat în principiu această intervenţie, şi fără ca procedura de citare cu intervenienţii să fi fost legal îndeplinită vreodată.

Că dispozitivul deciziei civile nr. 24/A/2012 vizează o soluţionare pe fond, şi nu o încuviinţare în principiu a intervenţiei, rezultă şi din faptul că această decizie s-a comunicat intervenienţilor ca şi unor părţi litigante, ori calitatea de părţi litigante nu o aveau pentru că nu au fost citaţi în cauză.

Faţă de cele mai sus arătate, în contra intervenienţilor accesorii, Curtea de Apel Târgu Mureş s-a pronunţat prin decizia civilă nr. 24/A/2012, fără ca să îi citeze vreodată în cauză şi fără ca procedura de citare să fi fost legal îndeplinită cu aceştia (cum de altfel nici pentru termenul de judecată din 8 mai 2012).

Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat următoarele:

Analizând, cu prioritate, critica comună ambelor recursuri, care vizează greşita soluţionare a excepţiei perimării apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 319/2003 a Tribunalului Mureş, de către apelanta reclamantă J.R., Înalta Curte a constatat că este fondată pentru considerentele ce succed:

La data de 02.04.2012, intimata pârâtă Primăria comunei Cristeşti prin Primarul comunei Cristeşti a depus la dosarul de apel o cerere, intitulată ”Notă”, prin care a ridicat excepţia perimării apelului declarat de către apelanta J.R., pentru argumentele expuse pe larg în conţinutul acelei cereri.

La termenul de judecată din 8 mai 2012, instanţa de apel s-a pronunţat în sensul respingerii excepţiei perimării apelului, ca neîntemeiată, „apreciind că suspendarea judecăţii a fost dispusă de instanţa de apel până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. 57xx/2005 şi menţinută în continuare, şi după înregistrarea dosarului în programul Ecris sub un alt număr, iar în ultima încheiere din 30.09.2010 s-a dispus suspendarea apelului până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. 17xx.x/102/2007, şi că această cauză nu a putut fi soluţionată până nu s-au soluţionat toate cererile care ţineau de recursul respectiv.”

Apreciind în acest sens, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C.proc.civ., invocate ca temei al perimării apelului de către intimată pârâtă.

Astfel, în apel, la termenul de judecată din data de 08.11.2006, s-a dispus suspendarea judecăţii apelului, conform art. 244 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., până la soluţionarea acţiunii ce face obiectul dosarului nr. 57xx/2005 aflat pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureş.

La termenul din 03.04.2009, instanţa de apel având în vedere faptul că motivele de suspendare a cauzei subzistă, a menţinut suspendată pricina în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. 17xx/102/2007 al Tribunalului Mureş.

La termenul din 30.09.2010, instanţa de apel pentru aceleaşi motive ca şi în precedent, a menţinut măsura suspendării cauzei în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ.

Conform rezoluţiei din 21.10.2011, puse pe verso-ul încheierii întocmite la cel din urmă termen, instanţa, din oficiu, a dispus citarea părţilor pentru verificarea măsurii suspendării, fixând termen de judecată la 01.11.2011.

La termenul din 01.11.2011, instanţa de apel a acordat un nou termen pentru a se depune la dosar hotărârea pronunţată în dosarul nr. 17xx/102/2007, cu menţiunea rămânerii irevocabile.

La termenul din 07.02.2012, instanţa a acordat un nou termen pentru ataşarea dosarului nr. 17xx/102/2007, aflat la dosarul nr. 17xx/102/2007* al Curţii de Apel Târgu Mureş.

În dosarul curţii de apel s-a depus decizia nr. 94/R/2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, pronunţată în dosarul nr. 17xx.x/102/2007, care a pricinuit suspendarea judecăţii apelului reclamantei.

Faţă de datele relevate este de menţionat că, perimarea nu curge cât timp durează suspendarea judecăţii pronunţată în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., deci până la rămânerea irevocabilă a hotărârii care a motivat suspendarea judecăţii. Însă, după acest moment, perimarea începe să curgă.

Conform art. 248 alin. (1) C.proc.civ., „Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.”

În speţă, de la data de 11.02.2010, când a fost pronunţată decizia irevocabilă nr. 94/R a Curţii de Apel Târgu Mureş, a început să curgă termenul de un an înlăuntrul căruia părţile ar fi trebuit să stăruie în judecată prin efectuarea unui act de procedură.

Aşa cum rezultă din datele dosarului, înlăuntrul acestui termen, care s-a împlinit la data de 11.02.2011, nu s-a efectuat nici un act de procedură, cauza rămânând suspendată în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., chiar şi după această dată.

Abia la data de 21.10.2011, conform rezoluţiei puse pe verso-ul încheierii întocmite la termenul din 30.09.2010 (când s-a menţinut măsura suspendării), instanţa, din oficiu, a dispus citarea părţilor pentru verificarea măsurii suspendării, fixând termen de judecată la 01.11.2011.

În consecinţă, cum de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti care a motivat suspendarea judecăţii apelului reclamantei, părţile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an, fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii, până la data de 11.02.2011, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C.proc.civ., în mod corect intimata pârâtă a invocat în cauză excepţia perimării apelului.

Perimarea este o sancţiune procedurală de aplicaţie generală care operează, atât în etapa judecăţii în primă instanţă, cât şi în etapa judecăţii în căile de atac şi are o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găseşte, dar şi o prezumţie de desistare a părţilor, dedusă din faptul nestăruinţei un timp îndelungat în judecată.

În speţă, nu poate fi primită motivarea sumară, lapidară, dată de curtea de apel soluţiei de respingere a excepţiei perimării apelului, în sensul că suspendarea judecăţii a fost dispusă de instanţa de apel până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. 17xx.x/102/2007, „şi că această cauză nu a putut fi soluţionată până nu s-au soluţionat toate cererile care ţineau de recursul respectiv”.

S-a avut în vedere de către instanţa de apel faptul că împotriva deciziei nr. 94/R/2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, irevocabilă, s-a formulat contestaţie în anulare care a fost soluţionată în sensul respingerii, prin decizia nr. 713/R/2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş.

De asemenea, împotriva sentinţei civile nr. 6385/2008, pronunţată în al doilea ciclu procesual de Judecătoria Târgu Mureş, rămasă definitivă prin decizia nr. 164/2009 a Tribunalului Mureş şi irevocabilă prin  decizia nr. 94/R/2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, s-a formulat la data de 23.02.2010, cerere pentru lămurirea dispozitivului, soluţionată prin încheierea pronunţată la data de 28.03.2011, rămasă definitivă prin decizia nr. 217/2011 a Tribunalului Mureş şi irevocabilă prin  decizia nr. 46/R/2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş.

Înalta Curte reaminteşte că suspendarea facultativă întemeiată pe prevederile alin. (1) al art. 244 C.proc.civ., dăinuie până când hotărârea pronunţată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă, ca act final prin care instanţa soluţionează litigiul. Formularea unei cereri de lămurire a hotărârii după rămânerea irevocabilă, nu înseamnă că aceasta nu este irevocabilă, deoarece pe această cale a lămuririi dispozitivului, nu se modifică dispozitivul, ci se clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse de instanţă prin hotărârea a cărei lămurire se doreşte. Această procedură a fost pusă la dispoziţia părţii interesate atunci când, din culpa instanţei, dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăţi la executare.

În speţă, faptul că ulterior suspendării judecăţii apelului şi rămânerii irevocabile a hotărârii pronunţate în dosarul care a pricinuit suspendarea, părţile au declanşat procedura de lămurire a dispozitivului sentinţei primei instanţe, acest proces nu prilejuiește de drept suspendarea judecăţii, ci ar fi putut constitui, cel mult, temei pentru o nouă suspendare, după repunerea cauzei pe rol înlăuntrul termenului legal de perimare, deoarece, suspendarea fiind facultativă, numai instanţa la care procesul este în curs de desfăşurare poate aprecia dacă se impune o nouă suspendare a judecăţii.

De altfel, demersul efectuat de instanţă din oficiu, prin rezoluţia administrativă din 21.10.2011, prin care a dispus citarea părţilor pentru verificarea măsurii suspendării apelului, a fost efectuat cu mult peste termenul legal de perimare, de un an, care s-a împlinit la data de 11.02.2011.

În condiţiile date, instanţa de apel legal învestită cu soluţionarea excepţiei perimării apelului declarat de reclamantă ar fi trebuit să reţină întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (l) C.proc.civ. şi să constate perimată cererea de apel.

Drept consecinţă, admiţând acest motiv de recurs, Înalta Curte nu a mai analizat critica comună ambelor recursuri referitoare soluţia pronunţată de instanţa de apel pe fondul cauzei şi anume, în privinţa modului de soluţionare a contestaţiei formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, apelul declarat de reclamanta J.R. fiind perimat.

În ceea ce priveşte recursul declarat de intervenienţii B.S. şi B.J.A., acesta a fost admis pentru aceleaşi considerente pentru care a fost admis recursul părţii în interesul căreia au intervenit în proces, respectiv pârâta Primăria comunei Cristeşti prin Primarul comunei Cristeşti.

Înalta Curte constată că intervenienţii B.S. şi B.J.A. au intervenit în proces pentru apărarea drepturilor intimatei pârâte, în temeiul art. 52 alin. (1) C.proc.civ.

Având o poziţie procesuală subsidiară, intervenţia accesorie având natura juridică a unei simple apărări, recurenţii intervenienţi nu pot critica hotărârea atacată pentru alte motive decât partea în favoarea căreia s-a intervenit.

Prin urmare, în condiţiile în care recursul declarat de pârâtă, în sprijinul căreia s-a intervenit în proces, va fi admis cu consecinţa constatării perimării apelului declarat de reclamantă, şi recursul intervenienţilor accesorii urmează a fi admis în cauză.

În concluzie, faţă de considerentele ce preced, constatând că instanţa de apel a apreciat, în mod greşit, ca fiind neîntemeiată excepţia de perimare a apelului, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C.proc.civ., a admis recursurile, a casat, în parte, decizia atacată şi a constatat perimat apelul declarat de reclamanta J.R. împotriva sentinţei civile nr. 319 din 10 septembrie 2003 a Tribunalului Mureş. Totodată, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.