Notă: Instanţa a avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public, în forma republicată în M.Of. nr. 251 din 22/03/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Legea nr. 188/1999 a fost republicată în M.Of. nr. 365 din 29/05/2007, articolele căpătând o nouă numerotare.
Prin acţiunea înregistrată la 18 iunie 2006 reclamatul PC a solicitat anularea prevederilor Notei nr. 470145 din 20 ianuarie 2006 a Direcţiei generale a politicilor şi resurselor umane din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, notă aprobată de ministrul finanţelor publice şi a ordinului nr. 468/2006 emis de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), anularea înscrisului din carnetul de muncă privind data şi baza legală a încetării raportului de serviciu şi obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale în sumă de 1845 RON, daune morale în sumă de 4200 RON lunar până la comunicarea deciziei de pensionare şi despăgubiri determinate de lipsa calităţii de asigurat în sistemul asigurărilor de sănătate.
În motivarea acţiunii reclamantul arată că la 22 iunie 2006 a depus o cerere în vederea întocmirii dosarului de pensionare şi că prin adresa nr. 468 din 30 iunie 2006 i s-a comunicat că îi încetează raporturile de serviciu, conform art. 84 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999, începând cu data de 22 iulie 2006, cu toate că a cerut să-i înceteze raporturile de serviciu cu data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, iar nu la data împlinirii vârstei standard de pensionare.
Mai arată că în conformitate cu prevederile art. 41 alin. (6) din Legea nr. 19/2000 nu se putea dispune încetarea raporturilor de serviciu decât după primirea deciziei de admitere a cererii de pensionare şi că nu a făcut cerere de continuare a activităţii.
Menţionează că eronat s-a făcut diferenţiere în cuprinsul notei contestate între data încetării raportului de muncă a personalului contractual şi cea pentru funcţionarii publici, cu toate că prin O.UG. nr. 39/2005 prevederile art. 84 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999 au fost puse de acord cu dispoziţiile corespunzătoare din Codul muncii şi că angajatorul era obligat să depună la casa teritorială de pensii cererea de pensionare împreună cu actele doveditoare în termen de 90 de zile de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare.
Prin cererea intitulată „Precizări la cererea de chemare în judecată” reclamantul menţionează că din eroare în cererea iniţială a solicitat daune morale în loc de daune interese în sumă de 4200 RON lunar, astfel că îşi modifică acţiunea în acest sens.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3095 din 22 noiembrie 2006 a respins acţiunea precizată ca neîntemeiată, reţinând că raporturile de serviciu ale reclamantului au încetat de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi că nota contestată s-a emis cu respectarea întocmai a dispoziţiilor legale aplicabile.
Reţine şi că reclamantul trebuia să depună cererea de pensionare şi actele doveditoare la casa teritorială de pensii şi cum acesta nu a solicitat angajatorului aprobarea pentru continuarea activităţii până la emiterea deciziei de pensionare, corect s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu la data îndeplinirii condiţiilor cumulative de pensionare pentru limită de vârstă.
Reclamantul a declarat recurs susţinând că instanţa a ignorat materialul probator aflat la dosar, ca şi susţinerile sale, dând credit susţinerilor şi probelor trunchiate depuse de pârâţi şi omiţând să arate dispoziţiile legale încălcate de către aceştia, prin care i s-a refuzat acordarea drepturilor ce i se cuvin .
Consideră că raporturile de serviciu puteau înceta numai la data comunicării deciziei de pensionare, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 56 lit. d) din Codul Muncii, art. 84 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 şi din punctele de vedere ale Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei (MMSSF), Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP) şi Casei Naţionale de Pensii, care nu au fost menţionate în sentinţă.
Arată că instanţa a reţinut eronat că n-ar fi cerut continuarea raporturilor de serviciu până la comunicarea deciziei de pensionare, cu toate că la data de 10 iulie 2006 a depus cereri, la ambii pârâţi, prin care a solicitat menţinerea sa la serviciu până când va primi decizia de pensionare.
Recursul este nefondat.
Prin ordinul nr. 468 din 22 iunie 2006 al preşedintelui ANAF s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale recurentului, având calitatea de consilier clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 la Direcţia de metodologie şi proceduri pentru inspecţia fiscală, începând cu data de 22 iulie 2006, conform art. 84 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare.
Se reţine că recurentul îndeplineşte condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare şi că la emiterea ordinului s-au avut în vedere prevederile Legii nr. 188/1999 şi ale Legii nr. 19/2000, precum şi nota nr. 470145/2006 a Direcţiei generale a politicilor şi resurselor umane aprobată de ministrul finanţelor publice.
În cuprinsul notei nr. 70145/2006 s-a prevăzut, pentru funcţionarii publici, întocmirea formalităţilor de pensionare pentru limită de vârstă în condiţiile stabilite de Legea nr. 19/2000 şi încetarea raporturilor de serviciu la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare conform art. 84 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, urmând a fi anunţată fiecare persoană care îndeplineşte condiţiile de pensionare, cu o lună înaintea îndeplinirii acestor condiţii, pentru depunerea dosarului la casa de pensii şi să facă dovada depunerii acestuia.
Recurentul a depus la ANAF cererea din 22 iunie 2006, prin care solicita întocmirea dosarului în vederea pensionării sale pentru limită de vârstă, cu menţiunea că îndeplineşte condiţiile legale de pensionare la data de 22 iulie 2006.
Acesta susţine că a solicitat să fie menţinut în funcţie până la data primirii deciziei de pensionare, dar cererile respective le-a depus abia la data de 10 iulie 2006, la mai multe zile după emiterea ordinului prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu.
Cum prin cererea de pensionare sau ulterior, dar până la emiterea ordinului, nu a cerut şi menţinerea sa în funcţie până la data primirii deciziei de pensionare, ci a menţionat că îndeplineşte condiţiile de pensionare la data de 22 iulie 2006, preşedintele ANAF a procedat corect prin stabilirea încetării raporturilor de serviciu la data îndeplinirii condiţiilor legale de pensionare pentru limită de vârstă.
Art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale prevede că asiguraţii care îndeplinesc condiţiile stabilite de lege pentru obţinerea unei pensii pentru limită de vârstă îşi pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului, acord care nu s-a dat în ce-l priveşte pe recurent şi pentru că acesta nu a solicitat, anterior emiterii ordinului, menţinerea în funcţie şi după împlinirea vârstei legale de pensionare, respectiv până la data primirii deciziei de pensionare.
Art. 84 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/199 privind Statutul funcţionarilor publici, aşa cum s-a modificat prin O.U.G. nr. 39/205, în vigoare la data emiterii ordinului contestat, a prevăzut că „Raportul de serviciu încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă ori invaliditate a funcţionarului public, potrivit legii”. Aceste dispoziţii sunt identice cu cele prevăzute de art. 56 lit. d) din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii.
Corect a reţinut instanţa de fond că recurentului îi sunt aplicabile dispoziţiile primei părţi a textului de lege menţionat şi anume acelea prin care raportul de serviciu încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.
Aşa cum s-a prevăzut în nota contestată şi cum i s-a adus la cunoştinţă recurentului, era stabilit ca acesta să depună la casa teritorială de pensii de la domiciliul său cererea de pensionare împreună cu documentaţia întocmită de angajator, deoarece drepturile se acordă începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a înregistrat cererea la casa teritorială de pensii.
Deoarece nu s-a făcut dovada de către recurent că unitatea la care era încadrat ar fi întârziat cu întocmirea documentelor ce cădeau în sarcina acesteia, necesare în vederea emiterii deciziei de pensionare, nu se poate dispune obligarea la plata drepturilor salariale şi a altor drepturi pretinse prin cererea de chemare în judecată.
Recursul a fost respins