Restanţele acumulate de populaţie şi firme la creditele contractate de la bănci au ajuns la 22,45 miliarde de lei la sfârşitul lunii octombrie, în scădere cu 9,5% de la începutul acestui an, reprezentând 10,35% din totalul împrumuturilor luate, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR)
Judeţul Vâlcea este campionul restanţelor, ţinând cont de totalul restanţelor în portofoliul de credite contractate de persoanele fizice şi juridice din acest judeţ. Sumele restante în Vâlcea au crescut cu aproape 10% în primele 10 luni ale acestui an, la echivalentul a 510 milioane de lei. Astfel, totalul restanţelor au ajuns să ocupe o cotă de peste 21% din portofoliul de împrumuturi. Vâlcea, un judeţ în care până nu demult cel mai mare angajator era combinatul chimic Oltchim, resimte pe deplin efectele pe orizontală ale insolvenţei companiei de stat. De fapt, trei sferturi din restanţele acumulate în Vâlcea aparţin combinatului chimic, întrucât printre creditorii garantaţi ai Oltchim se înscriu BCR – cu 230 de milioane de lei şi Banca Transilvania – cu 160 de milioane de lei. Rata şomajului în judeţul Vâlcea era la sfârşitul lunii septembrie de 4,57%, sub media naţională de 4,89%, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Pe locul al doilea în topul restanţierilor se situează judeţul Giurgiu, unde pentru o cincime din credite se înregistrează restanţe. Sumele restante acumulate au scăzut uşor (-0,54%) în primele 10 luni din acest an, până la echivalentul a 171 milioane de lei, potrivit datelor BNR. În acest judeţ, rata şomajului era de 6,83% la sfârşitul lunii septembrie. De altfel, în judeţul Giurgiu, salariul mediu net este de numai 1.489 de lei, comparativ cu o medie de 1.767 de lei la nivel naţional. În ciuda faptului că restanţele din Sălaj au scăzut cu 21% în primele 10 luni, judeţul ocupă locul al treilea în topul restanţierilor. Restanţele cumulate de populaţia şi firmele din Sălaj se ridică la echivalentul a 260 de milioane de lei, însă ele ocupă 19% din totalul finanţărilor acordate. Aici, rata şomajului este de 4,87%, apropiată de media naţională, dar salariul mediu net este de numai 1.368 de lei. La fel, chiar dacă au înregistrat reduceri ale restanţelor cu până la 30%, judeţele Vaslui, Mehedinţi şi Sibiu rămân în vârful clasamentului privind cei mai mari rstanţieri. Cele trei judeţe au sume restante pentru mai bine de 15% din totalul împrumuturilor contractate de persoane fizice şi juridice. Bucureşti şi judeţul Ilfov cumulează restante de 7,95 miliarde de lei, însă acestea reprezintă numai 9,3% din sondul finanţărilor de 85,45 miliarde de lei. În plus, în Capitală, sumele restante au scăzut cu 8,8% în primele 10 luni. În Bucureşti-Ilfov, rata şomajului era de numai 1,3% la sfârşitul lunii septembrie, iar salariul mediu net este de 2.540 de lei, cu mult peste media naţională. În judeţele Dâmboviţa, Olt şi Gorj, valoarea restanţelor la creditele contractate de populaţie şi firme nu depăşeşte 6,5% din totalul finanţărilor. De fapt, în aceste judeţe sunt cei mai buni-platnici. În judeţul Dâmboviţa, restanţele se ridicau la finele lunii octombrie la 121 de milioane de lei, în scădere cu 3,43% în primele 10 luni, reprezentând numai 5,8% din soldul creditelor contractate. În Olt, restanţele au scăzut cu 22% de la începutul anului, până la 111 milioane de lei, şi reprezintă 6,24% din total. În schimb, în judeţul Gorj, sumele restante au urcat cu peste 55%, până la 171 milioane de lei. În ciuda acestui avans semnificativ, acestea reprezintă doar 6,4% din totalul împrumuturilor acordate persoanelor fizice şi juridice, plasând judeţul pe locul al treilea în clasamentul celor mai bun-platnici.
sursa adevarul