Transferul în România al persoanelor condamnate în străinătate în vederea continuării executării pedepsei. Lipsa consimţământului statului de condamnare şi al persoanei condamnate la efectuarea transferului. Restituirea dosarului la parchet
Recunoaşterea hotărârii străine de condamnare a unui cetăţean român şi punerea ei în executare, în sensul transferului executării pedepsei în România, este condiţionată de primirea de către Ministerul Justiţiei a declaraţiei de consimţământ de la statul de condamnare, condiţie generală prevăzută de art. 5 lit. f) din Legea nr. 756/2001.
(Sentinţa nr. 33 din 12 mai 2003 – Secţia a Il-a penală)
Prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din 8 mai 2003, a fost sesizată Curtea de Apel Bucureşti în vederea recunoaşterii şi punerii în executare a hotărârii pronunţate de Tribunalul Central al Sectoarelor din Pesta, cu privire la persoana condamnatului I.P., în procedura soluţionării cererii de transferare pentru continuarea executării pedepsei, formulată de Ministerul Justiţiei din Republica Ungară.
S-a reţinut că prin Sentinţa nr. 9.B.X.33.316/2001/35 a Tribunalului Central al Sectoarelor din Pesta, rămasă definitivă şi executorie chiar în ziua pronunţării sale, respectiv 3 ianuarie 2002, s-a dispus condamnarea cetăţeanului român I.P. la 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea, în calitate de coautor, a tentativei la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută în art. 321 din Codul penal ungar, care are corespondent în art. 20 – 211 alin. 2 lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 13 din Codul penal, în legislaţia penală română.
Persoana condamnată s-a opus transferării în vederea continuării executării pedepsei în România, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 3 pct. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferului persoanelor condamnate, întrucât condamnarea pronunţată conţine şi măsura expulzării de pe teritoriul Republicii Ungare şi interdicţia de intrare în ţară timp de 5 ani.
Examinând actele aflate la dosar, Curtea a constatat că acesta este incomplet, în speţă, este vorba despre ipoteza reglementată de secţiunea a 2-a a Legii nr. 756/2001 asupra transferării persoanelor condamnate în străinătate, respectiv aceea a statului român ca stat de executare, situaţie în care, potrivit art. 25 alin. (2) din lege, sesizarea instanţei competente pentru recunoaşterea hotărârii străine şi pentru punerea ei în executare este condiţionată de primirea de către Ministerul Justiţiei a declaraţiei de consimţământ de la statul de condamnare, condiţie generală prevăzută de art. 5 lit. f) din aceeaşi lege.
Or, la dosarul cauzei nu există din partea Ministerului Justiţiei din Ungaria decât o adresă prin care s-a solicitat Ministerului Justiţiei din România să transmită dacă acesta din urmă are intenţia să facă demersuri care să conducă la transferul persoanei condamnate.
O asemenea adresă nu poate suplini o dovadă expresă a consimţământului statului de condamnare la transferarea persoanei în cauză, sens în care Curtea a restituit dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în vederea completării lui potrivit celor sus-menţionate, avându-se totodată în vedere şi îndeplinirea întocmai a condiţiilor prevăzute de art. 18 din lege, în sensul existenţei unei declaraţii privind consimţământul la transfer din partea persoanei condamnate, obţinută de Oficiul Consular Român din Ungaria, precum şi a unui înscris asupra situaţiei sociale şi familiale a condamnatului.
NOTĂ:
în reglementarea actuală – Legea nr. 302/2004, titlul VI – existenţa celor 2 cerinţe, consimţământul persoanei condamnate şi a statului de condamnare este reglementată în art. 129 lit. d) şi f) din lege – Condiţiile transferării.
Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro
Vizitati si https://www.coltuc.ro
Puneti intrebari GRATUIT pe https://www.coltuc.ro/intrebari