Ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Tulburare gravă a liniştii şi ordinii publice – Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială    

Indice alfabetic: Drept penal

– ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice

            

C. pen., art. 321

 

În cazul infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, condiţia prevăzută în art. 321 alin. (2) C. pen. referitoare la existenţa unei tulburări grave a liniştii şi ordinii publice este îndeplinită, dacă fapta comisă prin acte de agresiune, ameninţări şi injurii a implicat un număr mare de persoane, iar inculpaţii nu au încetat actele de agresiune nici în prezenţa organelor de poliţie, fiind necesară suplimentarea forţelor de ordine pentru aplanarea conflictului, precum şi dacă fapta a fost săvârşită în prezenţa unui număr mare de persoane, cărora le-a creat o stare gravă de insecuritate.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 222 din 23 ianuarie 2013

Prin sentinţa nr. 62 din 7 martie 2012, Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins cererea privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută în art. 321 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută în art. 321 alin. (1) C. pen., formulată de inculpatul S.E.

În baza art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.B. Ia pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut în art. 82 C. pen., respectiv 2 ani şi 6 luni.

În baza art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpaţii B.A., T.C. şi S.C. la câte o pedeapsă de 5 luni închisoare. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut în art. 82 C. pen., respectiv 2 ani şi 5 luni.

În baza art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.E. la o pedeapsă de 5 luni închisoare. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut în art. 82 C. pen., respectiv 2 ani şi 5 luni.

În baza art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpaţii Ş.C. şi I.M. Ia câte o pedeapsă de 4 luni închisoare. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut în art. 82 C. pen., respectiv 2 ani şi 4 luni.

În baza art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul Ş.A., avocat, la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 193 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpatul Ş.A. la 300 Iei amendă penală, pentru infracţiunea săvârşită împotriva părţii vătămate T.C.

În baza art. 1¹ alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 (în prezent art. 2 alin. 1 pct. 1 din aceeaşi lege, ca urmare a renumerotării textelor), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpatul Ş.A. la pedeapsa de 500 Iei amendă penală.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. e) C. pen., a contopit pedepsele, dispunând ca inculpatul Ş.A. să execute pedeapsa închisorii de 6 luni.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut în art. 82 C. pen., respectiv 2 ani şi 6 luni.

În baza art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpaţii C.T. şi G.Ş. la câte o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpaţii C.T. şi G.Ş. Ia câte o pedeapsă de câte 400 lei amendă penală, pentru fiecare dintre cele două infracţiuni săvârşite împotriva părţilor vătămate B.A. şi T.C.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. e) C. pen., a contopit pedepsele, dispunând ca inculpaţii C.T. şi G.Ş. să execute pedeapsa închisorii de 6 luni.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut în art. 82 C. pen., respectiv 2 ani şi 6 luni.

A interzis inculpaţilor, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata prevăzută în art. 71 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpaţilor, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor închisorii.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova din 30 iunie 2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor.

De asemenea, prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus: neînceperea urmăririi penale faţă de Ş.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în art. 239 alin. (2) şi (4) C. pen. (în baza art. 10 alin. 1 lit. d C. proc. pen.) şi art. 184 alin. (1) C. pen. (în baza art. 10 alin. 1 lit. b C. proc. pen.); neînceperea urmăririi penale faţă de S.E. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 180 alin. (1) C. pen. (în baza art. 10 alin. 1 lit. f C. proc. pen.) şi, de asemenea, neînceperea urmăririi penale faţă de B.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 180 alin. (1) C. pen. (în baza art. 10 alin. 1 lit. f C. proc. pen.).

În actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut următoarea stare de fapt:

În noaptea de 2/3 august 2008, în discoteca societăţii comerciale I. se aflau – potrivit declaraţiilor martorilor T.N., F.A., M.I., T.D. – aproximativ 100 de persoane.

În acest context, în jurul orei 03⁰⁰, în timp ce consuma băuturi alcoolice şi răcoritoare împreună cu inculpaţii B.A., T.C., S.E., I.M., Ş.C. şi martorii S.C., S.R., P.M. şa., în jurul unei mese, inculpatul T.B. a fost călcat din greşeală pe picior de către martorul T.C.

În replică, după aproximativ 5 minute, trecând pe lângă martorul T.C., inculpatul T.B. l-a lovit cu pumnul, în zona feţei. Deşi acest prim incident a fost aplanat, ca urmare a intervenţiei altor persoane, martorul T.C. a mers în bar, unde se aflau inculpaţii Ş.A., S.C., C.T. şi G.Ş. şi Ie-a spus că a fost lovit de T.B. Auzind ce s-a întâmplat, inculpaţii Ş.A., S.C., C.T. şi G.Ş. s-au deplasat la masa la care se aflau inculpaţii T.B., B.A., T.C., S.E., I.M., Ş.C. şi le-au cerut să părăsească discoteca.

Pentru că aceştia au refuzat să dea curs cererii, Ş.A., S.C., C.T. şi G.Ş. – pe de o parte – şi B.A., T.C., S.E., I.M., Ş.C., T.B. – pe de altă parte – au început să se lovească reciproc. În aceste împrejurări, inculpaţii C.T. şi G.Ş. i-au lovit pe inculpaţii – părţi vătămate B.A. şi T.C. cu pumnii, dar şi cu bâte din lemn, provocându-le leziuni care au necesitat pentru vindecare 12 zile de îngrijiri medicale, respectiv 9 zile de îngrijiri medicale, conform certificatelor medico-legale din 5 august 2008, eliberate de Institutul de Medicină Legală Craiova.

După aproximativ 10-15 minute de Ia declanşarea scandalului, pentru că, pe parcursul conflictului, inculpaţii Ş.A. şi Ş.C. au folosit spray lacrimogen, atât persoanele participante la conflict, cât şi celelalte persoane neimplicate, au părăsit discoteca.

Inculpaţii Ş.A., S.C., C.T. şi G.Ş. au rămas pe terasă, la intrarea în discotecă, în timp ce inculpaţii B.A., T.C., T.B., S.E., Ş.C. şi I.M. s-au retras în drumul public. Din aceste poziţii, cei 10 inculpaţi au continuat să-şi adreseze insulte şi ameninţări şi să se apropie unii de alţii, lovindu-se reciproc, până la apariţia agenţilor de poliţie B.M. şi A.C., dar şi după apariţia acestora.

Potrivit declaraţiilor celor doi lucrători de poliţie, încercarea de a aplana conflictul a eşuat, acesta, dimpotrivă, amplificându-se în prezenţa lor.

În contextul în care cei 10 inculpaţi continuau să se lovească reciproc chiar şi în prezenţa celor doi lucrători de poliţie, la un moment dat, inculpatul Ş.A. a luat din bar un cuţit de aproximativ 30 cm lungime (lamă plus mâner) şi s-a îndreptat ameninţător în direcţia inculpatului – parte vătămată T.C., care se afla pe terasa barului. Sesizând intenţia acestuia, inculpatul – parte vătămată T.C. a început să se deplaseze cu spatele, s-a împiedicat de o sârmă care făcea legătura între două ţevi metalice şi a căzut cu faţa în sus. În timp ce inculpatul – parte vătămată T.C. se afla în această poziţie, inculpatul Ş.A. s-a apropiat de el, gesticulând şi ameninţând că-l va lovi.

Văzând ce se întâmplă, agentul de poliţie B.M. s-a apropiat de inculpatul Ş.A. şi a încercat să-l deposedeze de cuţitul pe care îl avea asupra sa, prinzându-l de mâini, pe la spate. Pentru că, în acest timp, inculpatul Ş.A. gesticula ameninţător la adresa inculpatului – parte vătămată T.C., agentul B.M. a fost lovit cu cuţitul în coapsa dreaptă, suferind leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 10 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal din 4 august 2008, eliberat de Institutul de Medicină Legală Craiova.

În acelaşi timp, agentul de poliţie A.C. a tras un foc de armă, după ce, în prealabil, a avertizat verbal. Cu toate acestea, conflictul a fost aplanat doar după apariţia la faţa locului a altor lucrători de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj şi a două echipaje de jandarmi, compuse dintr-un ofiţer şi 15 subofiţeri.

S-a stabilit că, în drept, fapta inculpaţilor Ş.A., S.C., C.T., G.Ş., B.A., T.C., S.E., I.M., Ş.C. şi T.B. – săvârşită în noaptea de 2/3 august 2008, constând în aceea că, prin comportamentul lor, aşa cum a rezultat din probele administrate, respectiv proferarea de expresii şi cuvinte jignitoare, ameninţări, loviri, folosirea sprayului lacrimogen, într-un loc în care se aflau peste 50 de persoane, prin fapta lor tulburând grav liniştea şi ordinea publică – întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută în art. 321 alin. (2) C. pen.

Cererea formulată de inculpatul S.E. – privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută în art. 321 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută în art. 321 alin. (1) C. pen. – s-a apreciat ca fiind nefondată.

În cauza de faţă, având în vedere modul în care s-au comportat inculpaţii, intensitatea şi modalitatea de producere a scandalului, numărul mare de persoane care au fost implicate, precum şi persoanele care au asistat la conflict, fiind indignate şi afectate grav de activitatea infracţională a inculpaţilor, s-a produs o tulburare gravă a liniştii şi ordinii publice, în sensul prevăzut în art. 321 alin. (2) C. pen.

Aşadar, faptele inculpaţilor – care prin comportamentul descris mai sus, agresându-se reciproc şi adresându-şi injurii şi ameninţări – au tulburat desfăşurarea programului de activitate în local, inducând o stare de teamă în rândul celorlalţi participanţi, care au fost nevoiţi să părăsească încăperea, fiind necesar pentru aplanarea conflictului să intervină, pe lângă agenţii de poliţie de la Postul de Poliţie G., şi două echipaje de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, compuse dintr-un ofiţer şi 15 subofiţeri, au fost apreciate ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 321 alin. (2) C. pen.

De asemenea, faţă de probatoriul administrat în cauză, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului Ş.A. – constând în aceea că, la data de 3 august 2008, a purtat şi folosit un cuţit într-un loc în care putea pune în pericol integritatea fizică a unor persoane, într-un loc aglomerat, cu persoane care participau la discotecă – întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de port fără drept a unui cuţit în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa şi integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, prevăzută şi pedepsită de art. 1¹ alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 (în prezent art. 2 alin. 1 pct. 1 din aceeaşi lege, ca urmare a renumerotării textelor).

Fapta aceluiaşi inculpat, Ş.A., săvârşită în aceeaşi împrejurare – constând în aceea că l-a ameninţat pe inculpatul – parte vătămată T.C. cu lovirea, folosind în acest scop un cuţit – s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 193 alin. (1) C. pen.

Faptele inculpaţilor C.T. şi G.Ş. – care au aplicat lovituri părţilor vătămate T.C. şi B.A., pricinuind vătămări ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de 9 zile, respectiv 12 zile, conform certificatelor medico-legale emise de Institutul de Medicină Legală Craiova la 5 august 2008 – s-a considerat că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută în art. 180 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpaţii Ş.A., C.T., G.Ş., S.C., T.C., T.B. şi Ş.C., care au criticat hotărârea instanţei de fond prin prisma cazurilor de casare prevăzute în art. 385⁹ alin. (1) pct. 18, 14, 12 C. proc. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile declarate în cauză prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Ie consideră nefondate, cu excepţia recursului inculpatului Ş.A., în ceea ce priveşte nelegalitatea pedepsei aplicate pentru infracţiunea prevăzută în art. 193 alin. (1) C. pen., în principal, pentru următoarele considerente:

Cu privire la critica recurenţilor inculpaţi întemeiată pe cazul de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o consideră nefondată.

Există eroare gravă de fapt, în sensul dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., când starea de fapt reţinută în hotărâre este evident contrară actelor şi probelor din dosar, manifestându-se prin contrarietatea necontroversată dintre conţinutul dosarului şi ceea ce reţine instanţa prin hotărârea sa, cu privire la existenţa sau inexistenţa faptei etc.

Or, aşa cum reiese în mod evident din actele dosarului, instanţa a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, evaluându-le în mod unitar şi evidenţiind aspectele concordante ce susţin vinovăţia inculpaţilor recurenţi în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.

Astfel, cu privire Ia susţinerile de nevinovăţie, invocate de către inculpaţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din analiza coroborată a actelor dosarului şi a hotărârii recurate, constată că nu rezultă vreun viciu în stabilirea situaţiei de fapt şi, implicit, în ceea ce priveşte vinovăţia inculpaţilor, în sensul că nu există discordanţă între considerentele hotărârii şi probele administrate, în ceea ce priveşte modul de percepţie şi analiză a acestora.

Inculpaţii au susţinut, în mod nejustificat în raport cu probele existente la dosar, fie că fapta nu există, fie că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care au fost condamnaţi, fie nu au săvârşit fapta.

Apărările formulate în faţa instanţei de fond au fost reiterate de către recurenţi şi în faţa instanţei de recurs.

Astfel, inculpatul Ş.A., S.C., C.T. şi G.Ş. au arătat că au intervenit numai pentru aplanarea conflictului, având în vedere faptul că primii doi erau administratorii discotecii, iar ceilalţi se ocupau cu ordinea în local.

Susţinerile celor patru inculpaţi sunt, însă, contrazise prin declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, respectiv B.M. care, în calitate de agent de poliţie, în momentul în care a ajuns în faţa localului, a constatat că cele două grupuri aflate în conflict îşi adresau injurii reciproc şi ameninţări, că inculpaţii B.A. şi T.C. prezentau urme de lovituri, iar inculpatul G.Ş. avea o bâtă de lemn în mână şi că a fost nevoit să tragă un foc de armă, întrucât persoanele menţionate se loveau, folosind, (cazul inculpatului Ş.A.), chiar şi obiecte contondente (cuţit) şi martorul A.C. care confirmă la rândul său aceeaşi situaţie de fapt învederată de către B.M., fiind nevoit să folosească spray lacrimogen. Astfel, din depoziţiile acestora nu rezultă că cei patru inculpaţi ar fi intervenit doar pentru aplanarea conflictului, ci s-au implicat activ, întreţinând starea tensionată, dovadă fiind folosirea bâtei (inculpatul G.Ş.) şi a cuţitului (inculpatul Ş.A.) în scopul aplicării unor corecţii fizice celorlalţi inculpaţi implicaţi în conflict. De altfel, nici prezenţa agenţilor de poliţie nu i-a intimidat pe administratorii societăţii şi pe agenţii de pază, care au continuat altercaţiile fizice şi verbale în prezenţa organelor statului, determinându-i pe martorii B.M. şi A.C. să folosească armamentul din dotare (s-a tras un foc de armă şi s-a folosit spray lacrimogen).

Conform sarcinilor de serviciu prevăzute şi în planul de pază, întocmit în conformitate cu Legea nr. 333/2003, personalul de pază era obligat „să menţină ordinea în incinta obiectivului, intervenind politicos, dar ferm, ori de câte ori situaţia o impune, solicitând dacă este nevoie sprijinul organelor de poliţie” şi, de asemenea, „să oprească şi predea poliţiei pe făptuitori în cazul infracţiunii flagrante.”

Or, aşa cum rezultă din probele dosarului, inculpaţii Ş.A., C.T., G.Ş. şi S.C. nu au respectat aceste dispoziţii, ci s-au implicat în mod activ în conflict, au adresat injurii şi ameninţări, au folosit forţa (bâte, cuţite), iar la intervenţia organelor de poliţie nu au cooperat cu acestea, ci au continuat conflictul şi în prezenţa lor, ignorându-le. Agentul de poliţie B.M. a fost rănit cu cuţitul folosit de inculpatul Ş.A., în momentul în care încerca să-l dezarmeze, fapt ce a impus acordarea ajutorului medical şi intervenţia trupelor de jandarmi.

Dreptul să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, drept procesual recunoscut de lege acuzatului, nu presupune o contestare ori o criticare a probelor de vinovăţie, o interpretare personală a acestor probe, combaterea lor prin exprimarea unor opinii proprii.

În consecinţă, în aplicarea principiului general înscris în art. 62 C. proc. pen., în cazul în care există probe de vinovăţie, lipsa de temeinicie a probelor în acuzare se probează tot cu probe, iar nu prin simpla negare a acestora, prin interpretări proprii, deoarece, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului.

Faţă de aceste considerente, rezultate din dispoziţiile legale care reglementează aflarea adevărului în procesul penal numai prin probe, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază ca insuficiente explicaţiile inculpaţilor cu privire la nevinovăţia lor.

Astfel, vinovăţia inculpaţilor este pe deplin dovedită, la baza condamnării acestora stând probe certe de vinovăţie, neputându-se dispune achitarea inculpaţilor, pe diferite temeiuri, aşa cum aceştia au solicitat.

Examinând recursul, din oficiu, şi prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., în sensul schimbării încadrării juridice din infracţiunea prevăzută în art. 321 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută în art. 321 alin. (1) C. pen., aşa cum au solicitat inculpaţii la instanţa de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că, în mod corect, instanţa de fond a respins solicitarea inculpaţilor.

Pentru existenţa agravantei prevăzută în art. 321 alin. (2) C. pen., a condiţiilor care să determine încadrarea faptei în acest text de lege, tulburarea se impune a fi săvârşită într-o adunare numeroasă de oameni şi să producă opiniei publice o nelinişte persistentă, să creeze o stare gravă de insecuritate în sfera relaţiilor de convieţuire socială, autorului impunându-i-se să prevadă posibilitatea gravei tulburări a liniştii publice, iar prin comportamentul său acesta a urmărit sau a acceptat acest rezultat.

Raportat la circumstanţele cauzei – modul în care s-au comportat inculpaţii (s-au agresat şi şi-au adresat injurii şi ameninţări), intensitatea şi modalitatea de producere a scandalului, locul unde s-a desfăşurat, numărul mare de persoane care au fost implicate (inculpaţii, agenţii de poliţie de la Postul de Poliţie G., două echipaje de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, compuse dintr-un ofiţer şi 15 subofiţeri), numărul de persoane care au asistat la conflict (aproximativ 50 de persoane, aşa cum declară martorul B.M.), starea de teamă şi indignare creată ca urmare a activităţii infracţionale a inculpaţilor, comportamentul inculpaţilor (nu au încetat agresiunile nici în prezenţa organelor de poliţie), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că s-a produs o tulburare gravă a liniştii şi ordinii publice, în sensul prevăzut în alin. (2) al art. 321 C. pen., nejustificându-se schimbarea încadrării juridice.

Inculpatul C.T. a criticat hotărârea şi prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj pentru care a fost trimis în judecată, respectiv latura subiectivă, el acţionând în scopul de a se apăra şi nu de a tulbura ordinea publică, însă, raportat la situaţia de fapt reţinută în cauză şi dovedită prin probele administrate, critica este considerată nefondată.

Analizând elementele constitutive ale infracţiunii pentru care inculpatul C.T. a fost trimis în judecată, art. 321 alin. (2) C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt întrunite condiţiile conţinutului obiectiv şi subiectiv al acesteia.

Inculpatul C.T. nu a acţionat conform sarcinilor de serviciu prevăzute în planul de pază, în sensul că trebuia să intervină politicos, dar ferm, să solicite, dacă este nevoie, sprijinul organelor de poliţie şi să oprească şi să predea poliţiei pe făptuitori în cazul infracţiunii flagrante, ci, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor S.R., B.M. şi S.C., inculpatul C.T. s-a implicat activ în conflict, lovindu-l pe inculpatul C.T. şi neîncetând agresiunea nici la sosirea organelor de poliţie.

Bunele moravuri au fost definite în literatura de specialitate ca fiind acele obiceiuri, deprinderi, comportări care, în raporturile dintre membrii unei colectivităţi, sunt compatibile cu respectul reciproc, cu păstrarea demnităţii umane, cu observarea decenţei în atitudini şi cuvinte. La stabilirea exigentelor impuse de bunele moravuri trebuie să se aibă în vedere normele moralei, bunele moravuri incluzând atât moravurile corespunzătoare acelui minim etic fără de care nu este posibilă convieţuirea normală în societate, cât şi sentimentele morale comune membrilor societăţii.

Elementul material al laturii obiective a acestei infracţiuni constă în manifestările agresive ale inculpatului, atât fizice, cât şi verbale, în public, la adresa celorlalţi inculpaţi, urmarea imediată fiind starea de pericol creată pentru relaţiile de convieţuire socială, iar legătura de cauzalitate între acţiunea incriminată şi urmarea imediată rezultă din însăşi săvârşirea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă; acesta, deşi nu a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii rezultatului infracţiunii – atingerea bunelor moravuri.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Ş.A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază fondate susţinerile procurorului cu privire la nelegalitatea pedepsei aplicate pentru infracţiunea prevăzută în art. 193 alin. (1) C. pen. şi pentru infracţiunea prevăzută în art. 1¹ alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, întrucât era obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special, având în vedere limitele de pedeapsă şi reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a admis recursul declarat de inculpatul Ş.A. împotriva sentinţei nr. 62 din 7 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a casat, în parte, sentinţa atacată numai cu privire la pedepsele aplicate inculpatului pentru infracţiunile prevăzute în art. 193 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. şi în art. 1¹ alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 (art. 2 alin. 1 pct. 1 din aceeaşi lege, ca urmare a renumerotării textelor), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. şi, rejudecând în aceste limite, a descontopit pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art. 193 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpatul Ş.A. la 270 lei amendă penală, pentru infracţiunea săvârşită împotriva părţii vătămate T.C.

În baza art. 1¹ alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 (art. 2 alin. 1 pct. 1 din aceeaşi lege, ca urmare a renumerotării textelor), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpatul Ş.A. la 400 lei amendă penală.

A menţinut pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută în art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen., prin sentinţa nr. 62 din 7 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. e) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului Ş.A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

A menţinut modalitatea de executare, respectiv suspendarea condiţionată a executării pedepsei, precum şi celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

În baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, recursurile formulate de inculpaţii C.T., G.Ş., S.C., T.C., T.B. şi Ş.C. împotriva sentinţei nr. 62 din 7 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

 Notă: Potrivit Legii nr. 2/2013, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 şi 18 C. proc. pen. se abrogă, iar dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. se modifică după cum urmează: „14. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.