Taxa pe parcare din Bucuresti, recuperata sau reportata

Primariile de sector le pun la dispozitie cetatenilor mai multe modalitati de a-si recupera banii pe taxa de parcare, majorata doar o luna Numai în sectorul 3, peste 11.000 de soferi trebuie sa-si primeasca banii, pentru ca au

platit din decembrie 2009 pâna în ianuarie 2010 mai mult pentru un loc de parcare în fata blocului.

Taxele de parcare au revenit la valoarea anului 2009, dupa ce au fost majorate în luna decembrie a anului trecut. Între timp, cei mai precauti bucuresteni, de teama sa nu ramâna fara loc de parcare, au platit deja taxa la valoarea majorata. Acum, toate primariile de sector care au încasat deja bani de la contribuabili cauta metode de a le restitui banii platiti în plus.

Primaria Sectorului 3 a încasat în perioada 4 ianuarie – 1 februarie suma de 1.718.546 lei de la 11.445 de persoane, reprezentând taxa majorata pentru locurile de parcare. Autoritatile le propun cetatenilor din acest sector care au apucat sa achite taxa majorata trei modalitati de recuperare a banilor.

Returnare sau compensare
Directia de Impozite si Taxe Locale (DITL) din cadrul Primariei Sectorului 3 anunta contribuabilii ca banii încasati în plus pot fi returnati sau reportati. Astfel, pentru returnarea la cerere a sumelor, solicitantii au nevoie de o cerere scrisa, copie a documentului de identitate si o copie a actului care dovedeste ca au platit taxa majorata. Cererile pot fi depuse pâna la data de 31 martie,  la cele trei sedii ale  DITL Sector 3: strada Sfânta Vineri nr. 32, strada Lucretiu Patrascanu nr. 3-5 si strada Câmpia Libertatii nr. 36.

La data de 27 ianuarie, valoarea taxei pentru parcarea de resedinta în Bucuresti a revenit la cea de anul trecut, dupa ce, în decembrie 2009, fusese majorata printr-o hotarâre a Consiliului General al Municipiului Bucuresti.

Initial, aceiasi consilieri aprobasera, în luna decembrie a anului trecut, o hotarâre prin care cuantumul anual al taxei se majora de pâna la trei ori, ajungând la sume cuprinse între 109,5 si 164,25 de lei fata de 36,5 si 76,65 de lei, valorile de anul trecut. La presiunea bucurestenilor nemultumiti si a presei, consilierii au revenit asupra deciziei si au aprobat în unanimitate hotarârea care prevede micsorarea taxei.

Lasă un comentariu