MODEL DE CONTESTAŢIE LA EXECUTARE PROPRIU-ZISĂ

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul _[2], domiciliat în_, formulez

Contestaţie la executare

împotriva executării silite pornită la cererea intimatului_[3], domiciliat în_, în baza titlului executoriu reprezentat de_ [4], solicitându-vă: [5]

– anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc_;

– suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei.

Motivele contestaţiei sunt următoarele:

Motivele de fapt [6]:_

Temeiul de drept [7]: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 399-402 şi art. 404 alin. (1) C. proc. civ, ._

Probe [8]: în dovedirea contestaţiei, solicit încuviinţarea următoarelor probe_, pe aspectele privind_

Anexez copii certificate de pe următoarele înscrisuri_[9]

în_exemplare, taxa judiciară de timbru de_lei şi timbrul judiciar de_lei. [10]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei [11]

Explicaţii teoretice

[1] Natura juridică. Contestaţia la executare propriu-zisă este mijlocul procedural, specific fazei executării silite, prin care se asigură desfiinţarea actelor de executare nelegale sau a executării înseşi.

Natura sa juridică diferă în funcţie de obiectivul urmărit prin contestaţie. Astfel, contestaţia împotriva actelor de executare, introdusă de creditor sau debitor, are natura juridică a unei căi de atac specifice fazei executării, prin care se declanşează controlul instanţei cu privire la actele de urmărire silită, iar contestaţia introdusă de un terţ care se consideră vătămat prin executare, pretinzând că este adevăratul proprietar al bunului urmărit, are natura juridică a unei acţiuni în revendicare.0

Trebuie menţionat că cererea de contestaţie la executare, ca orice cerere de chemare în judecată, trebuie exercitată cu bună-credinţă [art. 723 alin. (1) C. proc. civ. ], în caz contrar contestatorul putând fi obligat şi la plata unei amenzi de la 500.000 la 7.000.000 lei [art. 404 alin. (2) teza a doua C. proc. civ.].

1.2. Termenul de introducere. Art. 401 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte durata de drept comun în care poate fi formulată contestaţia la executare, respectiv 15 zile, astfel că în acest termen va trebui exercitată şi contestaţia la executare reglementată prin legi speciale în care nu se prevede durata termenului.

în ceea ce priveşte momentul de la care începe să curgă termenul de drept comun pentru exercitarea contestaţiei la executare, acesta este reglementat la lit. a), b) şi c) ale alin. (1) din art. 401 C. proc. civ., respectiv la alin. (2) al aceluiaşi articol, după cum urmează:

a) data când contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-1 contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare;

b) data când cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înştiinţarea privind înfiinţarea popririi, iar dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit;

c) data când debitorul care contestă executarea însăşi a primit somaţia ori data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fără somaţie;

d) data efectuării vânzării ori data predării silite a bunului, atunci când contestaţia este formulată de o terţă persoană care pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit, fără ca în acest caz neintroducerea contestaţiei în acest termen să-l împiedice pe terţ să-şi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, în condiţiile legii. De menţionat că efectuarea vânzării ori predarea silită a bunului marchează momentul de la care, cel mai târziu, începe să curgă termenul de formulare a contestaţiei, ceea ce înseamnă că o atare cerere poate fi formulată şi înainte de săvârşirea celor două acte de executare, fără a fi considerată prematură.

Prin excepţie de la regulile de drept comun enunţate anterior, referitoare la durata termenului de contestaţie la executare şi la momentul de la care acest termen începe să curgă, există şi dispoziţii derogatorii, stabilite atât în legi speciale, de exemplu în art. 169 Cod procedură fiscală, art. 53 alin. (2) din Legea nr. 188/2000, cât şi în Codul de procedură civilă, în art.492 alineatul final şi art. 570 alin. (2).
[2] Calitate procesuală activă are cel interesat sau vătămat prin executare, care poate să fie debitorul, creditorul sau o terţă persoană ce pretinde că i se urmăresc bunurile pentru obligaţii ale debitorului.

[31 Calitate procesuală pasivă are, în funcţie de cel care a promovat contestaţia, creditorul, debitorul sau ambii ( ambii atunci când contestaţia este pornită de un terţ).

[4] Titlul executoriu. Se va indica titlul executoriu în baza căruia s-a pornit executarea. Titlurile executorii sunt definite de art. 372 C. proc. civ.

[5] Obiectul contestaţiei la executare poate consta, în funcţie de motivele invocate, fie în anularea tuturor formelor de executare ori încetarea executării, fie în anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, fie în efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată [art. 399 C. proc. civ. coroborat cu art. 404 alin. (1) C. proc. civ.).

De asemenea, obiectul contestaţiei la executare poate consta şi în împărţirea bunurilor proprietate comună (art. 400′ C. proc. civ), dar şi în acordarea unui drept de retenţie, cu condiţia însă ca acest drept să se fi născut ulterior hotărârii de restituire sau ca în procesul de fond problema restituirii ori a evacuării să nu fi fost discutată în mod de sine stătător, pentru ca detentorul să fi fost în situaţia de a-şi face toate apărările.

5.1. Suspendarea executării. Cererea accesorie de suspendare a executării este facultativă, fiind la latitudinea contestatorului, care o poate formula şi printr-o cerere separată contestaţiei, caz în care va face dovada înregistrării acesteia pe rolul instanţei, cu certificat de grefă. Separat, contestatorul poate formula şi cerere de suspendare provizorie a executării pe cale de ordonanţă preşedinţială, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării [art. 403 alin. (4) C. proc. civ.].

[6] Motivele de fapt. Se va indica şi se va argumenta motivul/motivele pentru care executarea pornită la cererea creditorului nu respectă dispoziţiile legale în materia executării silite. în acest sens, se poate invoca, de exemplu, nerespectarea condiţiilor prevăzute pentru învestirea cu formulă executorie a titlului, efectuarea unui act de executare cu nesocotirea dispoziţiilor imperative ale legii, prescripţia dreptului de a cere executarea silită, perimarea executării silite, faptul că bunurile urmărite sunt exceptate de lege de la executarea silită sau că nu aparţin debitorului, inopozabilitatea titlului executoriu faţă de cel împotriva căruia se îndreaptă urmărirea, compensaţia legală, executarea de bunăvoie de către debitor a obligaţiei din titlul executoriu etc.

Deoarece pe calea contestaţiei nu se poate modifica sau desfiinţa hotărârea pusă în executare, singurele apărări de fond pe care le poate invoca contestatorul sunt cele care privesc cauze de stingere a obligaţiei înscrise în hotărârea ce constituie titlu executoriu, intervenite după rămânerea definitivă a acesteia. Această regulă nu se aplică, însă, titlurilor executorii care nu sunt emise de o instanţă judecătorească, caz în care art. 399 alin. (3) C. proc. civ. prevede expres posibilitatea invocării apărărilor de fond (referitoare la existenţa, întinderea şi valabilitatea creanţei – s.n.) împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac (de exemplu, contestaţia împotriva deciziei de imputare, cererea de anulare a actului notarial etc.).

[7] Temeiul de drept al contestaţiei la executare este art. 399- 402 şi art.404 alin. (1) C. proc. civ., la care se adaugă art. 403 C. proc. civ. dacă se solicită şi suspendarea executării.

[8] Probe. în principiu, se poate solicita orice probă admisă de lege, probele fiind, însă, diferite de la o contestaţie la alta, în funcţie de motivele pe care aceasta se întemeiază. De exemplu, dacă contestaţia este formulată de un terţ care invocă faptul că bunurile mobile urmărite sunt ale lui şi nu ale debitorului, el poate cere proba cu martori pentru dovedirea proprietăţii bunului mobil urmărit, indiferent de valoarea bunului sau dacă acesta se află în posesia sa exclusivă sau a mai multor persoane, deoarece terţul probează o situaţie de fapt, care poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, după care beneficiază de prevederile art. 1909 alin. (1) C. civ.; dacă bunul se află însă în posesia exclusivă a debitorului urmărit, iar terţul pretinde că debitorul este un simplu detentor precar al bunului, el va trebui să dovedească, după regulile dreptului comun, pe lângă dreptul său de proprietate, şi actul juridic încheiat cu debitorul, care-i conferă acestuia doar calitatea de detentor precar asupra bunului urmărit (cum ar fi un contract e depozit, de locaţiune ş.a.) etc.

[9] Se vor indica actele doveditoare de care contestatorul înţelege să se folosească în proces, într-un număr de exemplare corespunzător numărului intimaţilor, pentru a le fi comunicate, plus unul pentru instanţă.

[10] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite, fără însă a depăşi suma de 1.830.000 lei (la nivelul anului 2005), indiferent de valoarea contestată [art. 2 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare], la care se adaugă o taxă fixă de 91.000 lei (la nivelul anului 2005) dacă se cere şi suspendarea executării [art. 3 lit. e) din Legea nr. 146/1997],

Timbrul judiciar se datorează în funcţie de valoarea contestată, după distincţiile prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995,cu modificările şi completările ulterioare.

[11] Instanţa competentă. Conform art. 400 alin. (1) C. proc. civ., instanţa competentă este instanţa de executare, respectiv judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, cu excepţia cazurilor în care legea dispune altfel [art. 373 alin. (2) C. proc. civ.].