Restituirea eşalonată a taxei auto în 5 ani contravine CEDO. Notă la sentinţa nr. 4092/2015

ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIŢA
SECŢIA CIVILĂ
Dosar nr. 1481/190/2015

SENTINŢA CIVILĂ NR. 4092/2015
Şedinţa publică din data de 29 mai 2015
Completul compus din:
PREŞEDINTE: B. M. A., judecător
GREFIER: M. M. N.

Pe rol fiind pronunţarea hotărârii judecătoreşti în cauza civilă privind contestaţia la executare formulată de contestatoarea ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BISTRIŢA-NĂSĂUD, în contradictoriu cu intimatul […].
Cauza a fost reţinută în pronunţare, la data de 14 mai 2015, pe contestaţia la executare formulată şi pe cererea de suspendare a executării silite, încheierea de şedinţă de la acea dată face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANŢA

Deliberând, constată că:

Prin contestaţia la executare înregistrată la această instanţă sub numărul de mai sus, contestatoarea ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BISTRIŢA-NĂSĂUD, în contradictoriu cu intimatul […], a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea somaţiei de plată din 5 februarie 2015, a încheierii nr. 51/2015/1 din 3 februarie 2015 privind stabilirea cheltuielilor de executare şi calculul dobânzilor şi a încheierii din data de 3 februarie 2015 privind admiterea cererii de executare şi încuviinţarea executării silite, emise de SCPEJ Stolnean Romeo Marius şi Stolnean Oana în dosarul execuţional nr. 51/2015, ca fiind neîntemeiate şi nelegale; suspendarea executării silite, fără plata cauţiunii, până la soluţionarea contestaţiei la executare.

În fapt, prin sentinţa civilă nr. 447/04.04.2013 pronunţată de Tribunalul BN în dosarul nr. 3780/112/2012 având ca obiect contencios administrativ, s-a admis acţiunea formulată de către […] şi a fost obligată pârâta A.J.F.P. BN să-i restituie acesteia suma de 3.313 lei, cu titlu de taxă pe poluare, dobânda legală calculată de la data plăţii taxei şi până la restituirea efectivă, precum şi suma de 439,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

La data de 12 februarie 2015, s-a înregistrat, din partea SCPEJ STOLNEAN, somaţia emisă la 5 februarie 2015, încheierea prin care s-au stabilit cheltuielile de executare şi calculul dobânzilor, încheierea privind admiterea cererii de executare silită, împreună cu sentinţa civilă ce constituie titlu executoriu, prin care somează contestatoarea să achite suma totală de 5.459,68 lei în favoarea creditorului.

Contestatoarea învederează instanţei că executarea silită a fost începută împotriva sa fără să se constate refuzul executării de bunăvoie a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, astfel fiind încălcate prevederile procedurii de restituire a sumelor reglementată de Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal. De asemenea, fiind încălcate prevederile în materia restituirii sumelor reprezentând taxa pe poluare, respectiv Ordinul nr. 85/2012 pentru aprobarea procedurii de restituire a sumelor prevăzute la art. 7, 9 şi 12 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum şi a sumelor stabilite de instanţele de judecată prin hotărâri definitive şi irevocabile. Astfel, în opinia contestatoarei, nu s-a urmat procedura instituită de lege, executarea silită declanşată la cererea creditorului […] fiind nelegală şi temeinică, considerând că există intenţia acestuia de a obţine un beneficiu nemeritat.

De asemenea, contestatoarea arată că nu a fost respectat termenul de ”graţie” de 6 luni, termen în care exista obligaţia să se facă demersurile necesare pentru a se îndeplini obligaţia de plată, termenul curgând de la data la care debitorul a primit somaţia de plată. Doar după curgerea acestui termen, putându-se solicita executarea silită.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 8-18).

Prin notele de şedinţă depuse în data de 18 martie 2015, contestatoarea susţine că, în speţă, au fost încălcate recomandările Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti stabilite prin Hotărârea nr. 74/05.12.2014, prin care s-a reglementat conduita generală în cazul procedurilor de executare vizând debitorii instituţii publice şi a acordat prioritate Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 24-31).

Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că, prin dispoziţiile art. XV din OUG nr. 8/2014, invocate de contestatoare, Guvernul României instituie o măsură abuzivă de suspendare a tuturor procedurilor de executare silită îndreptate împotriva sa, precum şi o măsură de eşalonare pe o perioadă de 5 ani a restituirilor la care a fost obligat prin aceste hotărâri definitive.

Intimatul susţine că, prin aceste dispoziţii, se încalcă dreptul de acces la organele de executare silită al justiţiabililor care au obţinut hotărâri de condamnare a Statului român la restituirea sumelor respective.
Consideră intimatul că instanţele naţionale nu ar trebui să facă aplicarea dispoziţiilor OUG emisă de Guvernul României – parte în procesele civile privind taxele de poluare, ci să aplice dispoziţiile art. 110 din TFUE şi, implicit, dispoziţiile hotărârilor CJUE, în considerarea cărora Statul român este obligat să restituie sumele încasate cu încălcarea acestor dispoziţii din dreptul european.

De asemenea, intimatul susţine că a respectat procedura prevăzută de lege, sens în care a înregistrat la sediul instituţiei debitoare o cerere de restituire cu nr. 34244/06.08.2014 prin care s-a solicitat punerea în executare a dispoziţiilor cuprinse în sentinţa civilă nr. 447/2013 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud şi abia după 6 luni, în care nu a primit niciun răspuns, s-a adresat executorului judecătoresc pentru realizarea pe calea executării silite a drepturilor sale.

Totodată, termenul de graţie de 6 luni se acordă de către instanţă doar debitorilor care fac dovada lipsei disponibilităţilor băneşti şi a faptului că au efectuat toate demersurile legale pentru obţinerea fondurilor necesare plăţii creanţei.

În drept, a invocat prev. art. 139 alin. 1 C. proc. civ., jurisprudenţa CEDO şi jurisprudenţa naţională din cuprinsul întâmpinării.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 39-47).

Prin notele scrise depuse în data de 13 mai 2015, intimatul solicită respingerea cererii de suspendare a executării silit, ca neîntemeiată, având în vedere că petenta nu invocă niciun motiv temeinic în susţinerea cererii sale.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probelor administrate şi a temeiurilor juridice aplicabile, instanţa reţine următoarele:

Litigiul din prezenta cauza priveşte exigibilitatea creanţei din titlul executoriu constituit din sentinţa civilă nr. 447/2013 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, irevocabilă la data de 4 aprilie 2013[eroare materială! – corect, este data de 9 mai 2014 – s.n., A.P.], prin respingerea recursului formulat de contestatoarea ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ a FINANŢELOR PUBLICE BISTRIŢA NĂSĂUD împotriva sentinţei anterior menţionate.

Prin titlul executoriu amintit, contestatoarea a fost obligată la plata către intimatul […] a sumei de 3.313 de lei cu titlu de taxă de poluare, a dobânzii legale calculată de la data plăţii taxei şi până la restituirea efectivă, precum şi a sumei de 439,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată

Intimatul […] a solicitat executorilor judecătoreşti STOLNEAN ROMEO MARIUS şi STOLNEAN OANA să pună în executare titlul executoriu menţionat, executorul judecătoresc formând dosarul execuţional nr. 51/2015 urmare a încuviinţării executării silite prin încheiere civilă nr. 8068/2014 pronunţată de Judecătoria Bistriţa, dosar în care a trimis contestatoarei încheierea prin care s-au stabilit cheltuielile de executare şi calculul dobânzilor (f. 11), încheierea privind admiterea cererii de executare silită (f. 9-10), împreună cu sentinţa civilă ce constituie titlu executoriu (f. 12-18).

Contestatorul aduce principalul argument în ce priveşte lipsa de exigibilitate a creanţei, invocând art. XV din OUG nr. 8/2014, prin care s-a acordat un termen suspensiv de plată în favoarea debitorului ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ a FINANŢELOR PUBLICE BISTRIŢA-NĂSĂUD, stabilindu-se că plata sumei prevăzute în titlul executoriu din cauză se va realiza în cinci ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora, cererile de restituire a contribuabililor se soluţionează conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 în termen de 45 de zile de la înregistrare, iar plata tranşelor anuale se efectuează conform graficului stabilit de Administraţia Fondului de Mediu.

Intimatul invocă în apărare contrarietatea dintre art. 6 alin. 1 CEDO şi art. 1 din Protocolul adiţional 1 la Convenţie şi dispoziţiile art. XV din OUG nr. 8/2014, solicitând aplicarea Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului.

Pentru a înţelege mai bine situaţia de fapt, trebuie menţionat întregul mecanism cu privire la taxa de poluare pe care intimatul încearcă să o recupereze în baza titlului executoriu.

În data de 4 mai 2011, intimatul a achitat taxa de poluare în cuantum de 3.313 de lei la contestatorul AJFP Bistriţa-Năsăud, suma de bani intrând la Fondul pentru Mediu.

Prin hotărârea pronunţată în anul 2011, CJCE în cauza C-402/09, cauza Tatu, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr. 50/2008 cu dreptul comunitar, Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât celor care se aplică produselor naţionale similare, această interdicţie vizând garantarea neutralităţii depline a impozitelor interne faţă de concurenţa dintre produsele care se află deja pe piaţa internă şi produsele de import.

Prin hotărârea CJCE în cauza C-402/09, cauza Tatu, Curtea a precizat că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este stabilit astfel încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

Practic, prin hotărârea CJCE în cauza C-402/09, cauza Tatu, taxa de poluare instituită prin OG nr. 50/2008 a fost declarată contrară dreptului Uniunii, aspect reţinut în sentinţa civilă nr. 477/2014, pronunţată la data de 4 aprilie 2013.

Astfel, deşi intimatul a plătit în anul 2011 o taxă de poluare declarată contrară dreptului Uniunii Europene prin hotărârile Curţii pronunţate în anul 2011 în cauzele C-402/09, Tatu şi C-263/10, Nisipeanu, după mai bine de doi ani de la data plăţii taxei de poluare contrare dreptului Uniunii, şi după mai bine de doi ani de la hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, intimatul a reuşit să obţină un titlu executoriu împotriva contestatorului ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BISTRIŢA NĂSĂUD şi a Administraţiei Fondului pentru Mediu, pentru a-şi recupera suma de bani plătită în anul 2011.

După ce petentul a reuşit să obţină un titlu executoriu pentru a-şi recupera suma plătită cu titlu de taxă poluare, intră în vigoare OUG nr. 8/2014, prin care suma plătită cu trei ani înainte, pentru care a obţinut restituirea, i se eşalonează pe o perioadă de cinci ani.

Practic, deşi o sentinţă civilă irevocabilă trebuie executată de îndată, statul român a acordat un termen de plată debitorului instituţie de stat, în fapt intimatul urmând să-şi recupereze integral suma achitată pentru o taxă contrară dreptului Uniunii Europene, legislaţie cu caracter obligatoriu ce prevalează legislaţiei româneşti potrivit art. 148 alin. 2 din Constituţia României, după 8 (opt) ani de la momentul la care a plătit-o. [s.n. – A.P.]

În ce priveşte dreptul Statului român de a amâna şi eşalona obligaţia stabilită de o sentinţă civilă irevocabilă, instanţa reţine aplicabile, în prezentul dosar, considerentele din cauzele CEDO Felicia Mihăieş și Adrian Gavril Senteş împotriva României. [s.n. – A.P.]

Pentru a nu fi încălcat art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Dreptului Omului, măsura amânării şi eşalonării unui titlu executoriu trebuie să aibă un caracter temporar şi să existe o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate (eşalonarea pe cinci ani a restituirii contravalorii taxei de poluare) şi scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat). [s.n. – A.P.]

Bineînţeles că, aşa cum precizează şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Felicia Mihăieş și Adrian Gavril Senteş împotriva României, statele trebuie să fie primele care să se pronunţe cu privire la existenţa unei probleme de interes general şi dispun de o anumită marjă de apreciere, ca şi în alte domenii în care se extind garanţiile Convenţiei. În mod special, decizia de a adopta legi cu privire la echilibrul dintre cheltuielile şi veniturile bugetului de stat implică de obicei luarea în considerare a aspectelor politice, economice şi sociale. Prin aceeaşi decizie, Curtea precizează că este ţinută să respecte modul în care statul a proiectat imperativele „interesului public” cu excepţia cazului în care decizia statului este în mod evident lipsită de o bază rezonabilă.

În mod implicit, Curtea a precizat că în situaţia în care decizia statului, de a eşalona executarea obligaţiilor stabilite de sentinţe civile irevocabile, este lipsită în mod evident de o bază rezonabilă, încalcă legislaţia Uniunii în ce priveşte art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Dreptului Omului.
Pentru a stabili dacă decizia statului manifestată prin art. XV din OUG nr. 8/2014 are o bază rezonabilă, trebuie analizate motivele ce au condus la luarea acestei decizii, menţionate în preambulul actului normativ.

Potrivit preambulului OUG nr. 8/2014, eşalonarea pe cinci ani a restituirii contravalorii taxei de poluare stabilită prin sentinţe judecătoreşti irevocabile devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015 se impune întrucât:
1. executarea hotărârilor judecătoreşti are o influenţă negativă asupra bugetului Administraţiei Fondului pentru Mediu;
2. executarea hotărârilor judecătoreşti are o influenţă negativă asupra bugetului general consolidat;
3. executarea hotărârilor judecătoreşti conduce la imposibilitatea menţinerii echilibrelor bugetare şi implicit la nerespectarea angajamentelor interne asumate de Administraţia Fondului pentru Mediu şi neîndeplinirea obligaţiilor, în domeniul protecţiei mediului, pe care România le are în calitate de stat membru al Uniunii Europene.

Potrivit notei de documentare aferentă OUG nr. 8/2014, în anul 2012, la Fondul pentru Mediu s-au încasat 608 milioane lei şi s-au achitat pentru hotărârile judecătoreşti prin care s-a dispus restituirea taxei de poluare suma de 360 de milioane lei, în anul 2013, la Fondul pentru Mediu s-au încasat 732 milioane lei şi s-au achitat pentru hotărârile judecătoreşti prin care s-a dispus restituirea taxei de poluare suma de 500 de milioane lei.

Din informaţiile menţionate în nota de fundamentare, instanţa reţine că în anii 2012 şi 2013, bugetul Fondului pentru Mediu a reuşit să acopere obligaţiile de plătit dispuse prin hotărârile judecătoreşti referitoare la restituirea taxei de poluare, obligaţiile stabilite prin aceste hotărâri judecătoreşti neinfluenţând în niciun fel bugetului general consolidat. [s.n. – A.P.]

Pentru a înţelege dimensiunea valorii obligaţiilor stabilite prin hotărârile judecătoreşti obiect al art. XV din OUG nr. 8/2014, instanţa reţine că la momentul la care s-a dispus eşalonarea restanţelor salariale pentru magistraţi prin OUG nr. 71/2009, decizie a statului român în concordanţă cu dreptul european, aşa cum s-a stabilit de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, România a trebuit să facă faţă unei grave crize economice şi financiare. La acel moment, restanţele salariale cuvenite magistraţilor reprezentau 12.891 milioane de lei, respectiv 2,2% din PIB-ul României, spre deosebire de valoarea taxelor de poluare ce ar fost achitată în 2013 urmare a hotărârilor judecătoreşti de 500 de milioane de lei, sumă de aproximativ 24 de ori faţă de suma raportată la care, în anul 2009, CEDO a hotărât că putea conduce la înrăutăţirea situaţiei sociale.

În prezent, spre deosebire de anul 2009, România nu mai trece printr-o gravă criză economică, aspect evident din faptul că au fost reîntregite salariile bugetare diminuate la intrarea României în criză prin Legea nr. 118/2010, mai mult, drepturile bugetarilor ce fuseseră eşalonate pe anul 2016 sunt achitate în anul 2015, potrivit cu art. 35 din OUG nr. 83/2014 în patru tranşe, respectiv tranşele aferente celui de al treilea şi al patrulea an de eşalonare, tranşe de 25% fiecare din drepturile salariale ale bugetarilor.

Făcând un calcul matematic, reiese că prin OUG nr. 83/2014 statul român dispune plătirea în anul 2015 a 50% din restanţele bugetarilor aferente celui de al treilea şi al patrulea an de eşalonare, respectiv un minim de 6.945,5 milioane de lei (potrivit cauzei CEDO Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, în 2009 doar drepturile salariale ale magistraţilor de restituit erau de 12.691 milioane de lei).

Deşi prin OUG nr. 83/2014 statul român dispune plata în anul 2015 a minim 6.945,5 milioane lei, sumă ce trebuia achitate în anul 2016 (potrivit eşalonării considerate de Curte conforme cu dreptul Uniunii), prin OUG nr. 8/2014 dispune eşalonarea unei sume de 500 milioane lei, sumă de aproximativ doisprezece ori mai mică. [s.n. – A.P.]

Totodată, la momentul la care statul român a dispus reîntregirea salariilor bugetarilor în anul 2012, CJUE deja se pronunţase din anul 2011 în cauza C-402/09, Tatu, astfel că previzibilitatea obţinerii restituirii taxei de poluare prin hotărâri judecătoreşti era existentă din anul 2011, iar decizia de reîntregire a salariile bugetarilor a fost luată în cunoştinţă de cauză cu privire la neconformitatea taxei de poluare cu dreptul european.

Instanţa reţine că art. XV din OUG nr. 8/29014 este contrar art. 6.1 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului şi art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Dreptului Omului şi potrivit art. 148 alin. 2 din Constituţie, ţinând cont că dreptul comunitar prevalează asupra dreptului intern, va înlătura de la soluţionarea prezentei cauze dispoziţiile art. XV din OUG nr. 8/2014.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa reţine în esenţă, aşa cum anterior a precizat, următoarele:
1. Ingerinţa statului român în dreptul la proprietate al persoanelor care au titluri executorii privind taxa de poluare este lipsită de o bază rezonabilă, pe de o parte, atât în anul 2012, cât şi 2013, bugetul Fondului pentru Mediu a reuşit să facă faţă restituirii titlurilor executorii privind taxele de poluare pe acei ani, pe de altă parte, în acelaşi an în care statul român eşalonează pe 5 ani valoarea taxelor de poluare de 500 de milioane de lei, dispune achitarea în 2015 a unei sume de aproximativ doisprezece ori mai mare prin OUG nr. 83/2014. [s.n. – A.P.]

2. Spre deosebire de anul 2009-2010, când România trecea printr-o criză accentuată economică şi financiară, în anul 2014, data adoptării OUG nr. 8/2014, România nu se mai confruntă cu o asemenea problemă, aspect evident tocmai prin reîntregirea salariilor bugetarilor încă din anul 2012. [s.n. – A.P.]

3. Prin măsurile dispuse prin art. XV din OUG nr. 8/2014, persoanele ce urmau să li se restituie taxele de poluare sunt determinate să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, respectiv restituirea integrală după aproximativ unsprezece ani a unei taxe încasate ilegal de către statul român şi totodată dezechilibrul bugetului Fondului de Mediu ar fi suportat doar de o categorie de cetăţeni, respectiv doar de către cei care au achitat taxa de poluare ilegală conform jurisprudenţei CJUE şi a instanţelor româneşti.[s.n. – A.P.]

4. Restituirea contravalorii taxelor de poluare nu creează deficit bugetului general consolidat, Fondul pentru Mediu putând singur achita aceste sume. [s.n. – A.P.]

5. Spre deosebire de situaţia din 2010, când restanţele magistraţilor câştigate în instanţă reprezentau 2,2% din PIB, sumele pentru restituirea taxelor de poluare reprezintă o cotă de 0.09% din PIB, cotă ce nu reprezintă o amploare neaşteptată ce ar putea genera o perturbare gravă pentru a justifica ingerinţa statului în dreptul la proprietate al cetăţenilor. [s.n. – A.P.]

6. Câştigarea în instanţă a dreptului de a li se restitui taxele de poluare a devenit previzibilă încă din anul 2011 (data pronunţării CJUE în cauza C-402/09, Tatu), astfel că, până în anul 2014, Statul român a avut suficient timp pentru a lua măsuri necesare executării acestor hotărâri judecătoreşti, sistemul bugetar al statului, prin lipsa de fonduri, nu îl poate scuti de obligaţia sa, ca în baza Convenţiei să garanteze fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive într-o perioadă de timp rezonabilă. [s.n. – A.P.]

Pentru toate aceste motive, instanţa reţine că art. XV din OUG nr. 8/2014 este contrar art. 6.1 din Convenţie, executarea unei hotărâri, indiferent de instanţa care a pronunţat-o, trebuind a fi considerată parte integrantă a procesului, în sensul art. 6 din Convenţie.[s.n. – A.P.]

Potrivit cauzelor CEDO Di Pede împotriva Italiei, Zappia împotriva Italiei, Hornsby împotriva Greciei, în ipoteza în care autorităţile sunt obligate să acţioneze în vederea executării unei hotărâri judecătoreşti şi manifestă abstenţiune, această conduită este apreciată ca angajând răspunderea statului, în condiţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţie, obligaţia statului de a asigura celeritatea procedurilor judiciare fiind una de rezultat. [s.n. – A.P.]

Prin restituirea integrală unui cetăţean a unei sume încasate ca taxă ilegală după aproximativ unsprezece ani de la plătirea taxei se afectează dreptul fundamental al persoanei la proprietate, creanţa asupra statului fiind un bun, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. [s.n. – A.P.]

Susţinerile contestatorului în ce priveşte nerespectarea procedurii prevăzute de OMFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea sumelor de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, OMFP nr. 85/2012 pentru aprobarea restituirii sumelor prevăzute la art. 7, 9 şi 12 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante, în sensul formulării unei cereri de restituire adresate organului fiscal care va efectua restituirea în 45 de zile de la data depunerii cererii nu pot fi primite întrucât:
– ordinele menţionate nu prevăd forma cererii sub sancţiunea validităţii, somaţia emisă de executorul judecătoresc reprezentând o adevărată cerere de restituire a sumei în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile; [s.n. – A.P.]

– deşi au trecut mai mult de 45 de zile de la data primirii somaţiei, organele fiscale nu au restituit sumele solicitate, sens în care chiar prin propria conduită demonstrează inutilitatea adresării cererii de restituire; [s.n. – A.P.]

– chiar prin adoptarea art. XV din OUG nr. 8/2014, statul român a dovedit că nu are intenţia de a executa titlurile executorii decât în maniera eşalonării pe cinci ani, ori cât timp instanţa a reţinut că art. XV din OUG nr. 8/2014 este contrar dreptului european, soluţia intimatului de a apela la un executor judecătoresc este legitimă, în alt mod fiind pus în imposibilitatea de a-şi realiza integral creanţa stabilită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, astfel că legitimitatea apelării la executorul judecătoresc justifică şi suportarea de către contestator a cheltuielilor de executare, cărora nu li s-a adus vreo altă critică, în afară de criticile privind nerespectarea ordinelor anterior menţionate; [s.n. – A.P.]

– eşalonarea prin OUG nr. 8/2014 a plaţii taxei de poluare pe parcursul a cinci ani reprezintă o neexecutare de bunăvoie de către contestator a obligaţiei stabilită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, susţinerea contestatorului privind lipsa unui refuz nejustificat fiind nesusţinută de elementele probatorii de la dosar. [s.n. – A.P.]

În ce priveşte aplicarea în cauză a dispoziţiilor OG nr. 22/2002, respectiv art. 1 alin. 2 (interzicerea achitării din sume destinate pentru cheltuielile de organizare şi funcţionare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuţiilor şi obiectivelor legale pentru care au fost înfiinţate instituţiile şi autorităţile publice) şi art. 2 (acordarea unui termen de graţie de 6 luni, termen în care instituţiile şi autorităţile publice au obligaţia să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată), instanţa reţine că nu s-a dovedit că executarea din cauză priveşte sume din cele prevăzute la art. 1 alin. 2 sau că nu s-ar dispune de sume necesare pentru achitarea creanţei şi că astfel ar fi necesară efectuarea de demersuri pentru obţinerea de fonduri de la buget, astfel că instanţa va înlătura susţinerile contestatorului privind aplicabilitatea în cauză a OG nr. 22/2002, respectiv art. 1 alin. 2 şi art. 2.

Instanţa reţine că intimatul are o creanţă certă lichidă şi exigibilă în sensul oferit de art. 662 Cod procedură civilă, s-a încuviinţat de o instanţă judecătorească executarea silită potrivit cu art. 632, 634, 665 Cod procedură civilă (fila 10), debitorul a fost înştiinţat cu privire la declanşarea executării silite potrivit cu art. 666 Cod procedură civilă şi i s-a comunicat încheierea de încuviinţare a executării silite şi o copie după titlul executoriu, i s-a comunicat o somaţie potrivit cu art. 667 Cod procedură civilă, punându-i-se în vedere să se conformeze în termen de o zi titlului executoriu, au fost stabilite cheltuielile de executare conform cu art. 669 alin. 3 Cod procedură civilă, art. 39 din Legea nr. 188/2000, Ordinului ministrului de justiţie nr. 2550/C/2006.

În ce priveşte solicitarea de anulare a încheierii prin care s-a încuviinţat executarea silită, instanţa reţine că în afara criticii aduse prin menţionarea aplicării în cauză a OUG nr. 8/2014, critică deja înlăturată de instanţă, nu s-au adus alte critici şi în consecinţă va menţine încheierea de încuviinţare a executării silite.

În ce priveşte contestarea onorariului avocaţial inclus în cheltuielile de executare stabilite de executorul judecătoresc, în cuantum de 400 de lei, instanţa reţine că raportat la circumstanţele cauzei, respectiv trecerea unui termen de patru ani de la data plăţii taxei ilegale, justifică apelarea intimatului la cunoştinţele unui avocat, condiţii în care intimatul s-a judecat o perioadă de doi ani pentru obţinerea titlului executoriu. Raportat la valoarea pricinii, executarea silită a sumei de 3.313 de lei, dobânda legală calculată la această sumă începând cu data plăţii taxei, 439,30 de lei cheltuieli de executare, onorariul avocaţial, nu este nepotrivit de mic sau de mare.

Cât timp s-au respectat în cadrul dosarului execuţional nr. 51/2015 dispoziţiile legale din materia executării silite, instanţa va respinge contestaţia la executare formulată de contestatorul ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BISTRIŢA NĂSĂUD.

În ce priveşte cererea de suspendare a executării silite, instanţa reţine că nu a fost precizat de către contestator vreun motiv temeinic pentru a se dispune această măsură, astfel că raportat la prevederile art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, în lipsa indicării motivelor temeinice pentru dispunerea suspendării executării silite, instanţa va respinge cererea de suspendarea a executării silite.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BISTRIŢA NĂSĂUD […], în contradictoriu cu intimatul […], având ca obiect contestaţie la executare.
Respinge cererea de suspendare a executării silite formulate de contestator.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la judecătoria Bistriţa.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 mai 2015.

NOTĂ:

Continuăm să prezentăm o altă hotărâre interesantă în materia restituirii taxelor auto, de data aceasta, o hotărâre pronunţată de Judecătoria Bistriţa, prin care instanţa respinge o contestaţie formulată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud împotrva măsurilor de executare silită pentru recuperarea unei sume reprezentând taxa auto, dobânda aferentă şi cheltuielile de judecată pe care organul fiscal a fost obligat – printr-o hotărâre a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, devenită definitivă la data de 9 mai 2014 – să le restituie contribuabilului din speţa analizată.

Rigoarea ne obligă să nu trecem cu vederea confuzia pe care instanţa o face, la un moment dat, între dreptul european al drepturilor omului (drepturi garantate de Convenţia europeană) şi dreptul “comunitar” (mai exact, actualul drept unional/al Uniunii Europene), însă este de apreciat maniera în care instanţa îşi motivează soluţia, după ce face o analiză temeinică şi detaliată, inclusiv cu privire la contextul economic existent în momentul prelevării taxei auto, a stabilirii incompatibilităţii taxei cu dreptul UE, respectiv momentul adoptării OUG nr. 8/2014 prin care se instituie măsura restituirii eşalonate/în tranşe a sumelor reprezentând taxe auto, dobânda aferentă şi cheltuielile de judecată stabilite în hotărâri judecătoreşti, instanţa procedând, totodată, la o analiză comparativă cu alte prevederi legale prin care se instituie măsuri similare de restituie eşalonată a unor sume reprezentând drepturi cuvenite magistraţilor etc.

Din starea de fapt prezentată mai sus, reţinem că un contribuabil a solicitat organului fiscal punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti (definitivă la data de 9 mai 2014) a Tribunalului Bistriţa-Năsăud şi restituirea integrală a taxei auto, a dobânzii aferente, respectiv cheltuielile de judecată, solicitare faţă de care organul fiscal a rămas în pasivitate, motiv pentru care s-a procedat la executarea silită în vederea recuperării acestor sume, organul fiscal formulând totuşi contestaţia la executare ce a făcut obiectul dosarului de mai sus.

O primă constatare importantă pe care o face instanţa, în speţă, se referă la faptul că, deşi o sentinţă civilă definitivă trebuie executată de îndată, în speţă, Statul român (prin Guvernul său) a acordat un termen de plată debitorului instituţie de stat (instituţie a aceluiaşi stat – SIC!), în fapt intimatul-contribuabil urmând să-şi recupereze integral suma achitată pentru o taxă contrară dreptului UE – legislaţie cu caracter obligatoriu ce prevalează legislaţiei româneşti potrivit art. 148 alin. (2) din Constituţia României –, după 8 ani de la momentul la care a plătit-o (taxa pe poluare a fost achitată la data de 4 mai 2011, conform minutei sentinţei nr. 447/2013 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud!).

De asemenea, în ce priveşte dreptul Statului român de a amâna şi eşalona obligaţia stabilită de o sentinţă civilă definitivă, instanţa reţine aplicabile în prezentul dosar considerentele Hotărârii CEDO pronunţată în cauza Felicia Mihăieş c. României, respectiv cauza Adrian Gavril Senteş c. României, arătându-se totodată că, pentru a nu fi încălcat art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Dreptului Omului, măsura amânării şi eşalonării unui titlu executoriu trebuie să aibă un caracter temporar şi să existe o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate (eşalonarea pe 5 ani a restituirii contravalorii taxei de poluare) şi scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat).

O altă constatare importantă priveşte informaţiile menţionate în nota de fundamentare a adoptării OUG nr. 8/2014, instanţa reţinând că, în anii 2012 şi 2013, bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu a reuşit să acopere obligaţiile de plătit dispuse prin hotărârile judecătoreşti referitoare la restituirea taxei de poluare, obligaţiile stabilite prin aceste hotărâri judecătoreşti neinfluenţând în nici un fel bugetului general consolidat.

Urmând acelaşi raţionament, reţinem că instanţa înlătură de la aplicare dispoziţiile OUG nr. 8/2014, iar pentru a ajunge la această soluţie, instanţa subliniază următoarele:
– ingerinţa Statului român în dreptul la proprietate al persoanelor care au titluri executorii privind taxa de poluare este lipsită de o bază rezonabilă, pe de o parte, atât în anul 2012, cât şi 2013, bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu a reuşit să facă faţă restituirii titlurilor executorii privind taxele de poluare pe acei ani, pe de altă parte, în acelaşi an în care Statul român eşalonează pe 5 ani valoarea taxelor de poluare de 500 de milioane de lei, dispune achitarea în 2015 a unei sume de aproximativ doisprezece ori mai mare prin OUG nr. 83/2014.

– spre deosebire de anul 2009-2010, când România trecea printr-o criză accentuată economică şi financiară, în anul 2014, data adoptări OUG nr. 8/2014, România nu se mai confruntă cu o asemenea problemă, aspect evident tocmai prin reîntregirea salariilor bugetarilor încă din anul 2012.

– prin măsurile dispuse prin art. XV din OUG nr. 8/2014, persoanele ce urmau să li se restituie taxele de poluare sunt determinate să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, respectiv restituirea integrală după aproximativ unsprezece ani a unei taxe încasate ilegal de către statul român şi totodată dezechilibrul bugetului Fondului de Mediu ar fi suportat doar de o categorie de cetăţeni, respectiv doar de către cei care au achitat taxa de poluare ilegală conform jurisprudenţei CJUE şi a instanţelor româneşti.

– restituirea contravalorii taxelor de poluare nu creează deficit bugetului general consolidat, Administraţia Fondului pentru Mediu putând singură achita aceste sume.

– spre deosebire de situaţia din 2010, când restanţele magistraţilor câştigate în instanţă reprezentau 2,2% din PIB, sumele pentru restituirea taxelor de poluare reprezintă o cotă de 0.09% din PIB, cotă ce nu reprezintă o amploare neaşteptată ce ar putea genera o perturbare gravă pentru a justifica ingerinţa statului în dreptul la proprietate al cetăţenilor.

– câştigarea în instanţă a dreptului de a li se restitui taxele de poluare a devenit previzibilă încă din anul 2011 (data pronunţării CJUE în cauza C-402/09, Tatu), astfel că, până în anul 2014, Statul român a avut suficient timp pentru a lua măsuri necesare executării acestor hotărâri judecătoreşti, sistemul bugetar al statului, prin lipsa de fonduri, nu îl poate scuti de obligaţia sa, ca în baza Convenţiei să garanteze fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive într-o perioadă de timp rezonabilă.

Pentru toate cele anterior expuse, instanţa reţine că art. XV din OUG nr. 8/2014 este contrar art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană, executarea unei hotărâri, indiferent de instanţa care a pronunţat-o, trebuind a fi considerată parte integrantă a procesului, în sensul art. 6 din Convenţie.

În acelaşi context se mai subliniază că, potrivit celor statuate de CEDO în cauza Di Pede împotriva Italiei, Zappia împotriva Italiei, Hornsby împotriva Greciei, în ipoteza în care autorităţile sunt obligate să acţioneze în vederea executării unei hotărâri judecătoreşti şi manifestă abstenţiune, această conduită este apreciată ca angajând răspunderea statului, în condiţiile art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană, obligaţia statului de a asigura celeritatea procedurilor judiciare fiind una de rezultat.

Mai mult, reţine instanţa că, prin restituirea integrală unui cetăţean a unei sume, încasată ca taxă ilegală, după aproximativ unsprezece ani de la data plăţii taxei, se afectează dreptul fundamental al persoanei la proprietate, creanţa asupra statului fiind un ”bun”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană.

În fine, poate cel mai important pasaj din sentinţa prezentată mai sus priveşte susţinerile contestatorului organ fiscal, înlăturate de către instanţă pentru motivele pe care le vom expune mai jos.

Astfel, susţinerile contestatorului în ce priveşte nerespectarea procedurii prevăzute de OMFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea sumelor de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, OMFP nr. 85/2012 pentru aprobarea restituirii sumelor prevăzute la art. 7, art. 9 şi art. 12 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante, în sensul formulării unei cereri de restituire adresate organului fiscal care va efectua restituirea în 45 de zile de la data depunerii cererii, nu au putut fi primite de către instanţă întrucât:
– ordinele menţionate nu prevăd forma cererii sub sancţiunea validităţii, somaţia emisă de executorul judecătoresc reprezentând o adevărată cerere de restituire a sumei în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile;

– deşi au trecut mai mult de 45 de zile de la data primirii somaţiei, organele fiscale nu au restituit sumele solicitate, sens în care chiar prin propria conduită demonstrează inutilitatea adresării cererii de restituire;

– chiar prin adoptarea art. XV din OUG nr. 8/2014, statul român a dovedit că nu are intenţia de a executa titlurile executorii decât în maniera eşalonării pe cinci ani, or, cât timp instanţa a reţinut că art. XV din OUG nr. 8/2014 este contrar dreptului european, soluţia intimatului de a apela la un executor judecătoresc este legitimă, în alt mod fiind pus în imposibilitatea de a-şi realiza integral creanţa stabilită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, astfel că legitimitatea apelării la executorul judecătoresc justifică şi suportarea de către contestator a cheltuielilor de executare, cărora nu li s-a adus vreo altă critică, în afară de criticile privind nerespectarea ordinelor anterior menţionate.

– eşalonarea prin OUG nr. 8/2014 a plaţii taxei de poluare pe parcursul a cinci ani reprezintă o neexecutare de bunăvoie de către contestator a obligaţiei stabilită printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, susţinerea contestatorului privind lipsa unui refuz nejustificat fiind nesusţinută de elementele probatorii de la dosar.

Conchizând, ne exprimăm convingerea că această sentinţă va rămâne definitivă, pentru că soluţia este una corectă şi sperăm că o astfel de optică se va cristaliza şi la nivelul altor instanţe[1] din ţară.

Lasă un comentariu