Legea dării în plată – Da acum in plata imobilul ipotecat‎

Da inapoi ce ai luat si nimic mai mult.

Presedintele Klaus Iohannis a promulgat legea 77/2016 privind darea in plata a unor imobile ipotecare.

“Consider că legea, în forma în care a ajuns acum la promulgare, este în regulă”, a precizat presedintele, mentionand că va fi publicată chiar in aceeasi zi în Monitorul Oficial. Legea va intra în vigoare la 15 zile de la publicarea în Monitor, respectiv data de 13 mai 2016.

Mentionam ca prezenta lege se aplica atat contractelor de credit aflate in derulare cat si celor aflate in faza de executare silita. Legea precizeaza in mod expres ca, de la momentul notificarii prin care îl informează pe creditor că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, se suspenda orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia.
Legea 77/2016 poate fi consultata aici: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=14952

“Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. 3  părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord”

Lasă un comentariu