Procedura de accesare a dosarului fiscal din fața calculatorului a fost reglementată de Fisc în urmă cu trei ani, când Ordinul ANAF nr. 230/2013 a fost publicat în Monitorul Oficial.
Până la acea dată, deși serviciul fusese lansat în anul 2011, nu a existat un cadru legal care să facă referire la această facilitate acordată contribuabililor.
În actul normativ citat se arată că informațiile cuprinse în evidența creanțelor fiscale, ce fac parte din dosarul fiscal, se publică pe site-ul ANAF „în vederea reducerii contactului direct dintre contribuabili și funcționarii publici din cadrul organului fiscal”. Un alt motiv pomenit în procedura inclusă în Ordinul ANAF nr. 230/2013 este acela că, prin intermediul acestui serviciu, se simplifică „accesul la o informație rapidă și exactă”.
Cum se poate accesa dosarul fiscal online
Potrivit procedurii aflate în vigoare, contribuabilii pot să acceseze informațiile din dosarul fiscal doar după autentificarea în sistem, în baza unui certificat digital calificat prin care se stabilește semnătura electronică.
Contribuabilii trebuie să știe că semnătura digitală nu este însă suficientă pentru accesarea dosarului fiscal. Mai precis, pentru a obține acest drept, este obligatoriu ca aceștia să depună la orice unitate fiscală doresc formularul 152, „Cererea pentru utilizarea unui certificat digital calificat”.
În continuare, confirmarea dreptului de utilizare online a dosarului fiscal de către ANAF are loc prin e-mail, pe adresa comunicată în documentul menționat anterior, într-un termen ce poata varia între patru și șapte zile lucrătoare de la data depunerii cererii, se arată într-un comunicat al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov.
După îndeplinirea acestor formalități cerute de prevederile legale în vigoare, după autentificare, utilizatorii pot să intre în meniul Spațiul prival al contribuabilului, urmând ca apoi să acceseze aplicația Dosar fiscal și cele patru submeniuri de lucru:
1. Date identificare – sunt prezentate principalele date de identificare ale contribuabilului, sub formă de secțiuni, respectiv date comune (codul de identificare fiscală selectat și denumirea, domiciliul fiscal, sediul social, organul fiscal competent, ultima declarație de înregistrare/mențiuni depusă) și date specifice, caracteristice tipului de contribuabil selectat.
În ceea ce îi privește pe agenții economici, în această secțiune sunt cuprinse informații care privesc forma de organizare, date despre codul CAEN, domiciliul fiscal, sediul social, organul fiscal competent, grupa de contribuabili, stare, ultima declaraţie de înregistrare/menţiuni, data atribuirii codului de identificare fiscală, plătitor TVA și tipul de sediu.
Pentru persoanele fizice autorizate, în lista informațiilor de identificare apar cele legate de forma de organizare şi informaţii despre codul CAEN (numărul şi denumirea acestuia, precum şi anul din care contribuabilul are asociat acest cod). Totodată, lista poate să cuprindă, în funcţie de categoria de persoană fizică (profesii libere sau prestatoare de activităţi comerciale) și codul numeric personal, numele şi prenumele, codul CAEN (denumirea şi anul de atribuire) și numărul de înregistrare la registrul comerţului.
Instituțiile publice găsesc la acest submeniu informații despre actul normativ de înființare, sistemul de finanțare, organul tutelar și sectorul de activitate aferent.
În fine, în cazul persoanelor juridice nerezidente, datele de identificare menționează codul de identificare fiscală în ţara de apartenenţă şi forma juridică.
2. Vector fiscal – aici sunt cuprinse informații legate de vectorul fiscal asociat contribuabilului pentru fiecare impozit, taxă sau contribuție, datele de început și de sfârșit (dacă este cazul) și periodicitatea în care acestea sunt declarate;
3. Situație sintetică – în această secțiune se regăsesc informații despre obligațiile de plată restante; mai precis, pot fi aflate atât informații despre natura sumelor ce compun creanța și data la care se raportează, precum și informații despre documentele în baza cărora suma respectivă este cuprinsă în creanțe;
4. Submeniuri pentru fiecare declarație fiscală în parte – aici apar informații complete despre declarațiile pe care contribuabilul le-a depus.
Cum se poate renunța la serviciul de accesare a dosarului fiscal online
În situația în care dorește să renunțe la acest serviciu, titularul certificatului digitaltrebuie să solicite online acest lucru, folosind formularul 153 „Revocare online – formulare 151/153” din pagina „Declarații electronice”.
Pe de altă parte, potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții ANAF Brașov, dacă cererea este făcută de o persoană diferită de cea pentru care a fost obținut acest drept, atunci se folosește formularul 153, care se depune în format hârtie, la unitatea fiscală în a cărei rază își are domiciliul fiscal contribuabilul, la care se anexează și o serie de documente, după cum urmează:
- actul de autorizare a funcţionării contribuabilului, în original şi copie;
- documentul de identitate al persoanei care solicită revocarea certificatului digital, în original şi copie;
- împuternicirea eliberată de contribuabil, din care reiese dreptul solicitantului de a revoca dreptul de utilizare a serviciului Acces controlat la dosarul fiscal.
Atenţie! Prin depunerea la Fisc a formularului 153 nu se anulează certificatul digital, ci numai dreptul de acces la serviciul Acces controlat la dosarul fiscal.