Falimentul dărâmă cartierul Planorama.Casa de avocatura Coltuc instrumenteaza peste 65 dosare!

Unul dintre cele mai mari proiecte imobiliare începute acum patru ani lasă fără case sute de păgubiţi. Patronii dau bir cu fugiţii.Compania Euro Habitat SRL, finanţatoarea proiectului Planorama, e în prag de faliment. Mai mulţi

 

clienţi păgubiţi, care au achitat chiar şi integral apartamentele lansate în 2005, cer în instanţă intrarea în insolvenţă a firmei.
 
Termenele au fost amânate până acum din motive de neprezentare a unei părţi sau lipsa apărătorului şi sunt programate în fiecare săptămână, până la mijlocul lui decembrie.

Surse din interiorul firmei spun însă că, între timp, directorul general al companiei, Yaron Bone, încearcă să înstrăineze activele societăţii şi să se facă nevăzut cu banii care mai pot fi obţinuţi.
 
La începutul acestei săptămâni, el a vândut la preţ de dumping două dintre cele patru blocuri – este vorba despre cele aflate în stadiu incipient de construcţie.
 
Asta după ce, în luna martie, a încheiat un contract prin care Euro Habitat cedează toate drepturile şi obligaţiile către firma Rei Capital Real Estate SRL, în schimbul a 300 de lei. Administratorul acestei societăţi este însă nimeni altul decât Yaron Bone.

Primul bloc este aproape finalizat, dar nu are utilităţi

În acest moment însă, şantierul pare abandonat – nici un apartament din cele patru blocuri, cât trebuia să aibă complexul, nu a fost predat proprietarului său.

Principalul motiv este lipsa utilităţilor, spun păgubiţii. „Se aude că grupul trafo instalat în blocul T3 (cel mai avansat din punct de vedere al execuţiei) nu face faţă consumului mediu estimat pentru toate apartamentele. Până în momentul asta nu s-a confirmat însă”, afirmă Mihai P.

Reprezentanţii firmei nu sunt însă de găsit şi, pe la colţuri, angajaţii care au mai rămas îşi caută un nou loc de muncă . Pe de-o parte, secretara lui Yaron Bone susţine că e bolnavă, iar la sediul central nu răspunde nimeni. Florin Georgel Milos, administratorul care apare în actele Euro Habitat spune că firma e în curs de lichidare.
 
„După mişcările pe care le fac, eu cred că nu vor mai rămâne mult în ţară. Eu am venit în calitate de administrator, dar, după ce am văzut ce se întâmplă, mi-am dat demisia. Am văzut însă că ei continuă să facă operaţiuni în numele meu”, afirmă Milos.
 
Potrivit acestuia, atmosfera de lucru era greu suportabilă. „Veneau clienţii şi plângeau disperaţi că ei plătesc credite şi ipoteci, iar şefii îi trimiteau la plimbare şi-i amânau”, povesteşte fostul administrator.

 

 

 

 

 

 

 

 

  • Proiectul Planorama este unul dintre primele complexuri rezidenţiale de mari dimensiuni, care trebuia să aibă 1.200 de apartamente.
  • Acesta a fost lansat cu mare pompă în 2005 şi avea ca prim termen de finalizare iunie 2007. Preţul unei locuinţe era între 57.000 şi 95.000 de euro.

După mai bine de doi ani de amânări, pe şantier au rămas trei blocuri ridicate a câte 15 etaje fiecare, aflate în diferite stadii de construcţie – dar nici unul funcţional – şi fundaţia celei de-a patra clădiri. În jur de 500 de locuinţe au fost achiziţionate, parte din ele achitate integral sau parţial.

  • Proiectul a fost finanţat de Piraeus Bank, ce deţine încă ipotecă asupra tuturor spaţiilor comune şi a majorităţii apartamentelor.

NEACOPERIŢI ÎN ACTE

Contractele încheiate de beneficiarii locuinţelor favorizează dezvoltatorul

Sute de păgubiţi aşteaptă încă să-şi ia în primire locuinţele sau măcar să-şi recupereze o parte din bani, dacă nu vor putea toată suma.

„Structura contractului de vânzarecumpărare semnat de beneficiari este în defavoarea acestora, conţinând clauze ce impuneau un acord din partea dezvoltatorului ulterior momentului în care beneficiarii achitau întregul preţ. Este situaţia în care ei se găsesc astăzi, când, deşi şi-au plătit locuinţa, dezvoltatorul refuză încheierea actului adiţional şi transferarea proprietăţii”, afirmă Romeo Cosma, managing partner Cosma&Asociaţii.

Potrivit acestuia, păgubiţii pot obţine câştig în instanţă, dar este aproape exclusă recuperarea banilor. Specialiştii în insolvenţă sunt de părere că transferurile realizate de Euro Habitat demonstrează că nu-şi mai pot achita datoriile şi singura şansă a clienţilor este să-şi ceară drepturile în instanţă cât mai repede, pentru a-şi putea recupera investiţiile.

 

 

 

evz

Lasă un comentariu