FALIMENTUL -PERSOANEI-FIZICE – AV.COLTUC SPRIJINA INSOLVENTA PERSONALA
Proiectul legii insolvenţei particularilor e adoptat în senat în 2010, cu o majoritate confortabilă, din păcate nu a ajuns să fie discutat în Camera Deputaţilor pentru că a intervenit cotractul cu FMI, de la început FMI a impus Guvernului să nu susţină această lege. Pentru că în toamna asta este campanie electorală, cu siguranţă nu are şanse să fie luat în discuţie în acest an, probabil anul următor.
IN ROMANIA SUNT PESTE 1000000 DE PERSOANE FIZICE INSOLVABILE!
Sunt două opţiuni. Ori restructurare, care se întâmplă acum în afara Tribunalului şi înseamnă îngheţarea ratelor, reeşalonare, îngheţarea ratelor pe un an, doi, trei. O relaxare a condiţiilor.
A doua variantă este falimentul şi va fi cea mai importantă, numeric vorbind. Pentru că sunt şomeri, sunt oameni care nu mai au venituri. Falimentul personal e un pic diferit de cel al coporaţiilor, pentru că există anumite bunuri care nu pot fi vândute: de exemplu bunurile necesare pentru efectuarea profesiei – cum este în cazul medicilor. Nu poate să fie omul evacuat din casă, împreună cu familia, chiar dacă acea casă se va vinde, cel puţin pentru o perioadă. Acele bunuri care sunt sesizabile, se execută silit, sunt lichidate în faliment şi sumele rezultate se duc la creditori, restul creanţei neacoperite urmând să se şteargă. Asta nu înseamnă că se face un cadou debitorului. Unu, pentru că acolo unde nu este faliment scuzabil nu se şterge nicio datorie şi este urmărit până în pânzele albe debitorul. Mai mult, sancţiunile din lege sunt extrem de dure – e de necrezut ce se întâmplă, nu s-a uitat nimeni la aceste sancţiuni – practic, respectivul este mort din punct de vedere civil: nu mai poate să fie fondator de firme, manager de firme, nu mai poate să exercite o profesie, să se împrumute la bănci, să ia un leasing, să facă un card de debit timp de 7 ani de zile până se închide falimentul nescuzabil.
Şi la falimentul scuzabil, unde operează acest discharge, este surprinzător pentru mine că nu s-a observat efectul acesta: în momentul în care se şterge acea creanţă, pe care tu ca bancă nu ai cum să o recuperezi orice ai face, oricâte executări silite ai face 20 de ani de acum încolo. Ştergerea acestei datorii îţi permite ţie ca bancă să scoţi din contabilitate această creanţă care înseamnă un cost enorm, un provizion cu titlul de 100% din creanţă. Când se declară acest discharge, banca poate să îşi elibereze provizionul. La furnizori, aceştia îşi pot recupera de la stat TVA aferentă pentru facturile eliberate şi neîncasate.
Noi avem faliţi în România, sunt peste 850.000 de persoane falite, dar nu au posibilitatea să se pună sub protecţia Tribunalului, şi nici creditorii lor nu au aceste facilităţi fiscale sau contabile.
Asta este ciudăţenia reacţiei mediului bancar faţă de aceste lucruri. De ce francezii, germanii, olandezii au acceptat o astfel de reglementare? Cred că fraierii suntem noi. Este favorabil în primul rând creditorilor. Executarea silită este haotică, dezordonată şi nu duce la recuperarea creanţei de către bănci – debitorul poate să îşi ascundă din bunuri. În faliment, lichidarea bunurilor este ordonată, sub supravegherea administratorului judiciar şi a judecătorului sindic. Dacă debitorul încearcă să îşi ascundă din bunuri şi acestea se întorc în patrimoniul lui în următorii trei ani, acestea vor fi lichidate.