Publicarea numelui părților pe portalul instanțelor și menționarea în ECRIS se face în concordanță cu prevederile art. 1 alin. 2 și art. 5 din Legea nr. 677/2001.
Astfel, conform dispozițiilor legale sus menționate, este permisă publicarea datelor cu caracter personal, întrucât cele două instituții sunt implicate în îndeplinirea unei obligații legale stabilită prin HG 543/2005, respectiv informatizarea sistemului judiciar pe perioada 2004-2009, iar prelucrarea acestor date este necesară în vederea aducerii la îndeplinire a unor măsuri de interes public sau care vizează exercitarea prerogativelor de autoritate publică cu care este investit operatorul.
”Reclamantul în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Constanța și Ministerul Justiției a solicitat obligarea pârâților la încetarea păstrării numelui și prenumelui său în aplicația Ecris a dosarului nr. X (…)
În motivarea acțiunii, reclamantul susține faptul că figurează numele și prenumele său pe portalul Curții de Apel Constanța într-o cauză penală soluționată irevocabil la data de 07.06.2013, iar menținerea datelor în aplicația ECRIS după soluționarea litigiului reprezintă un grav abuz asupra drepturilor nepatrimoniale ale persoanei.
În drept, Legea nr. 554/2004 și Legea nr. 677/2001.
Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive cu motivarea că datele nu sunt operate de Ministerul Justiției. (…)
Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției lipsei calității procesual pasive a Ministerului Justiției.
Excepția este neîntemeiată și va fi respinsă din următoarele considerente :
Prin HG 543/2005 s-a aprobat Strategia de informatizare a sistemului judiciar pe perioada 2005-2009 și organizarea și funcționarea Comisiei de monitorizare și implementare a strategiei.
Potrivit pct. II din Anexa HG 543/2005- activitatea informatică a instanțelor este coordonată de către Direcția de Exploatare a Tehnologiei din cadrul MJ.
Așa cum susține chiar și pârâta Ministerul Justiției, portalul instanțelor este o aplicație informatică dezvoltată de Ministerul Justiției și pusă la dispoziția instanței judecătorești și a justițiabililor pentru o mai bună și mai rapidă informare cu privire la desfășurarea procesului.
Este adevărat că această aplicație informatică se bazează pe aplicația Ecris (unde la modulul management al dosarelor sunt introduse date esențiale ale cauzelor de către instanțe), însă, întrucât Ministerul Justiției este cel care coordonează activitatea informatică din domeniul mai sus arătat, își justifică în prezenta cauză calitatea procesuală pasivă.
Pe fond, din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
În aplicația informatică portal.just.ro/36, este menționat în dosarul X numele petentului și calitatea acestuia, precum și soluțiile adoptate la termenele de judecată.
Această aplicație informatică preia datele introduse de instanță în aplicația Ecris, automat, zilnic.
În legătură cu datele introduse de instanță în aplicația Ecris și care vizează cererea de față, acest lucru se realizează în conformitate cu art. II pct. 4 din anexa HG 543/2005 precum și cu respectarea dispozițiilor art. 127 din Constituție, art.12 din Legea nr.304/2004 și art. 290 Cod procedură civilă care permit publicitatea cauzelor.
Publicarea numelui părților pe portalul instanțelor și menționarea în ECRIS se face în concordanță cu prevederile art. 1 alin. 2 și art. 5 din Legea nr. 677/2001.
Astfel, conform dispozițiilor legale sus menționate, este permisă publicarea datelor cu caracter personal, întrucât cele două instituții sunt implicate în îndeplinirea unei obligații legale stabilită prin HG 543/2005, respectiv informatizarea sistemului judiciar pe perioada 2004-2009, iar prelucrarea acestor date este necesară în vederea aducerii la îndeplinire a unor măsuri de interes public sau care vizează exercitarea prerogativelor de autoritate publică cu care este investit operatorul.
Datele cu caracter personal sunt operate și în sistemul ECRIS al Inaltei Curți de Casație și Justiție cu ocazia soluționării recursului declarat în dosarul nr.X , iar datele respective sunt preluate pe portalul aflat în gestionarea MJ.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care îi este refuzată efectuarea unei operațiuni administrative pentru exercitarea sau protejarea dreptului ori interesului legitim.
În speță, neefectuarea operațiunii administrative de încetare a păstrării numelui și prenumelui în aplicația Ecris a dosarului X, este justificată de prevederile art. 1 alin. 2 și 5 din Legea nr. 677/2001 în referire la HG 543/2005, astfel că cererea petentului este neîntemeiată.
pentru stergerea numelui meu .prenume si restul de pe portal.just.ro?
nu gasesc un mail de contact al judecatoriei din zona mea .exista un mail doar ptr depunere inscrisuri.
ce as putea face?
Buna ziua,
Puteti sterge datele cu caracter personal din portal si din motorul de cautare Google, inclusiv stiri si alte comunicate referitoare la persoana dvs. care aduc prejudiciu de imagine sau de orice alt fel.
Va stau la dispozitie la adresa de e-mail stergeredate@gmail.com
Teoretic, un nou argument pentru stoparea publicarii dosarelor pe portal.just.ro este noua lege europeana GDPR . Doar asta ii mai poate limita daca nu stiu/nu vor sa-si modifice sistemele informatice. Una e ECRIS ul altul e site-ul web portal.just.ro. Ce parere aveti domnule avocat/
Buna ziua,
am citit acest articol si am urmatoarea intrebarare:
– daca am fost reabilitat nemaifiind inscris in cazierul judiciar pot cere nepublicarea partilor pe portalul instantelor?
Multumesc anticipat pentru raspuns